Îmbrățișare în amurg

Capitolul 1

“De ce oare ne este dat sa murim atat de greu?” se tanguia tanara femeie cuprinzandu-si abdomenul in maini,in clipa in care un nou val de durere ii strabatu corpul,plecand din sale si prelungindu-se in jos, de-a lungul pulpelor.Cand durerea se potoli,ramase nemiscata,gafaind,ca un animal ranit,incercand sa-si adune puterile pentru a infrunta urmatorul val care avea sa se produca in curand.Era sigura de asta,intrucat nu credea ca ii este permis sa moara inainte de a naste copilul.
Cu trupul cuprins de frisoane,zacea sub ploaia rece ale carei picaturi pareau ca I se infing in piele ca niste ace.Rochia ei zdrentuita era uda complet,ca si cele cateva articole de lenjerie ingramadite intr-o boccea stransa cu un nod grosolan.Zdrentele ude atarnau grele,tintuind-o pe pamantul mlastinos,ca o ancora,tot atat de neindurator ca si ploaia care nu se mai opera.Frigul ii patrunse pana in oase dar,pielea ei lucea de sudoare,acum,dupa atatea ore de chinuri.
“Cat timp trecuse oare,de cand o apucasera durerile facerii?” Incepusera aseara,imediat dupa asfintit.In timpul noptii durerea crescuse,cuprinzandu-I intregul pantec,de parca ar fi fost prins intre doi pumni furiosi.Cerul acoperit de nori o impiedica sa-si dea seama cat era ceasul,dar banuia ca trebuie sa fie aproape de pranz.
Cand urmatorul val de contractii se abatu asupra ei,isi concentra atentia asupra desenului format de ramurile copacului sub care statea,pe cerul plumburiu.Norii de ploaie se fugareau pe cer,fara a-I da nici cea mai mica atentii femeii de douazeci de ani care zacea singura in acea padure salbatica din Tennessee,gata sad ea nastere unei finite pe care nu voia s-o considere un copil,nici macar o fiinta umana.
Culcata pe patul acela de frunze cazute,ramase din toamna,isi rasuci capul intr-o parte si lacrimile ei se amestecara cu ploaia.Copilul fusese conceput in rusine si umilinta sin u merita sa se nasca in imprejurari mai fericite ca acestea.
“Doamne Iisuse,lasa-ma sa mor acum”,se ruga ea cand o noua durere ii rascoli abdomenul,rostogolindu-se in interiorul ei,amplificandu-se si apoi spargandu-se intocmai cum tunetul se sparsese intre munti. Aseara increase sa ignore durerea si continuase sa mearga,dar cand lichidul acela tasnise dintre pulpele ei,fusese obligate sa se intinda pe jos.N-ar fi vrut sa se opreasca.Fiecare zi insemna cateva mile in plus intre ea si cadavrul care trebuie sa fi fost descoperit de acum. Sperase ca trupul acela se va descompune sin u va fi gasit niciodata,dar ar fi fost un noroc prea mare sa se intample astfel si ea nu credea in noroc. Aceasta durere nemiloasa care se abatuse asupra ei era,fara indoiala,pedeapsa divina pentru bucuria ei de a vedea una din creaturile Lui murind; la aceasta se adauga si dorinta ei de a nu fi partasa la viata pe care o purtase in pantec timp de noua luni.Desi comitea un pacat,se ruga sa nu-I fie dat sa vada acea fiinta care se straduia din greu sa iasa din corpul ei.Se ruga sa moara ea intai.
Urmatoarea criza fu mai insuportabila ca toate celelalte,facand-o sa se ridice in sezut.In seara trecuta,cand pantalonasii ei stransi la genunchi fusesera patati de sange,ii scosese si ii aruncase.Acum ii lua de jos si isi sterse fata uda de ploaie si sudoare.Tremura de teama si de durere,fara sa se poata stapani.La ultima durere,avusese senzatia ca ceva s-a rupt.Ridicandu-si poalele zdrentuite ale rochiei si ceea ce mai ramasese din juponul de dedesupt,dincolo de genunchi,isi cobori cu teama mana intre picioare si atinse locul dureros.
“Ohhh…”,scanci ea,si incepu sa planga.Era deschisa,desfacuta larg.Cu varful degetelor simtise capul copilului.Isi retrase mana si o vazu plina de sange.Ochii ei se deschisera larg de groaza,dar sunetul care se auzi fu un tipat patrunzator de agonie,in timp ce corpul ei se forta sa elimine fiinta care devenise un corp strain,dup ace fusese gazduita timp de noua luni. Se ridica in coate,desfacu larg pulpele si facu un ultimo effort.Isi simtea zvacnetul inimii in urechi si in dosul ochilor strans inchisi;falcile o dureau de atata inclestare;buzele erau intinse,intr-o expresie oribila.Profita de un scurt ragaz si inspira adanc.Durerea reveni din noua.Si apoi iarasi. Isi dirija ultimele puteri intr-un effort final,indreptandu-si intreaga greutate a corpului spre acel loc ingust despartit in doua.
Deodata se simti eliberata.
Cazu pe spate epuizata,inspirand aer cu lacomie,bucuroasa acum de picaturile reci de ploaie care ii racoreau fata.In padure nu se auzea niciun sunet,in afara de zgomotul de foale al plamanilor ei si de ploaia deasa.Nu se auzise niciun fel de tipat de copil,nu exista nicio miscare
Uitand de rugaciunea ei de mai inainte,se cazni sa se ridice putin si dadu vesmantul la o parte.Cand vazu pruncul,dintre buzele ei crapate izbucnira gamete de durere si jale.Copilul zacea mort intre picioarele ei,fara ca macar sa fi simtit viata.Cordonul care il hranise se prefacuse in streang.Funia de carne era strans incolacita in jurul gatului sau.Fata pruncului parea prinsa intr-un cleste.Intrarea lui in lume fusese un salt sinucigas.Femeia se intreba daca nu cumva pruncul voise sa moara,stiind instinctive ca va fi dispretuit chiar si de mama lui,preferand moartea degradarii.
-Cel putin,n-a trebuit sa suporti viata,micutule,sopti ea.
Se lasa pe spate,pe pamantul moale ca un burette si ramase cu privirile atintite asupra cerului care plangea.Simtea ca are febra,ca e cuprinsa de delir,si isi dadea seama ca idea ei despre prunci care se sinucid in pantec era o nebunie.Si,cu toate astea,gandul ca pruncul ei nu voise sa traiasca,intocmai cum nu voise nici ea,ca dories sa moara,o facea sa se simta mai bine.
Ar fi trebuit sa se roage pentru iertarea pacatului de a se bucura de moarte lui,dar acum era prea obosita.Cu siguranta,Dumnezeu va intelege.In fond,El fusese Acela care ii trimisese aceasta durere.Nu merita acum sa se odihneasca?
Inchise ochii pentru a-I apara de ploaia care se prelingea pe fata ei ca un bluestem binefacator.Nu-si amintea sa fi simtit vreodata atata pace binevoita in suflet.
Acum putea sa moara.
–
-Crezi ca e moarta?intreaba o voce tanara,Sparta ca oracaitul unei broaste.
-Nu stiu,sopti o voce ceva mai coapta.Impunge-o sa vedem.
-Nici nu ma gandesc.Fa-o tu,daca vrei.
Baiatul inalt,osos,ingenunche langa corpul nemiscat.Atent,asa cum fusese invatat de tatal lui,sprijini pusca de trunchiul copacului.Mainile lui tresareau nervos cand le intinse in direcita femeii. -ti-e frica,nu?il provoca baiatul mai tanar -De ce sa-mi fie frica?suiera celalalt.
Si pentru a dovedi ca nu-I era,isi apropie indexul de buza superioara a femeii,fara s-o atinga.
-Respira,spuse el usurat.Nu e moarta.
-Ce crezi…Doamne,Bubba,are sange sub rochie.
Instinctive,Bubba facu un salt inapoi.Fratele lui,Luke,avea dreptate.Un firisor de sange forma o mica baltoaca sub marginea rochiei,ridicata pana la genunchi.Femeia nu purta ciorapi si ghetele ei de piele erau crapate si scorojite.Sireturile erau innodate in mai multe locuri. -Crezi c-a fost impuscata?Poate ar trebui sa cautam… -Stiu,stiu,spuse Bubba,impacientat.Taca-ti fleanca.
-Te spun lu’ mama ca-njuri daca…
-Gura! Se rasti la ei Budda,tintuindu-l cu privirea.Vrei sa-I spun si eu ca ai urinat in ligheanul batranei Watkins,dup ace te-a certat ca faci prea multa galagie?
Luke se linisti imediat si Bubba se intoarse spre fata.Cu o miscare usoara,ridica marginea rochiei murdare.In clipa urmatoare scoase o exclamatie de groaza,dadu drumul rochiei si sari in picioare.Rochia insa nu cazu la loc,lasand sa se vada forma lipsita de viata dintre picioarele ei.Baietii,ingroziti,ramasera cu ochii la copilul mort.Luke scoase un sunet straniu
-Iti vine sa versi?intreba Budda.
-Nu ,spuse Luke,inghitind in sec;nu cred,adauga el mai putin sigur. -Du-te si cheam-o pe mama.Si pe tata.Vor trebui sa o duca pana la casuta.Vezi sa nu te ratacesti -N-ai grija,spuse Luke,tafnos.
-Atunci da-I drumul.S-ar putea sa moara, daca nu te grabesti.
Luke isi lasa capul pe un umar si privi fata palida a femeii.
-Arata ca un strigoi.ai de gand sa mai pui man ape ea in lipsa mea?
-Intinde-o!zbiera Bubba,aruncandu-I o privire amenintatoare.
Luke isi croi zgomotos drum prin hatisul padurii so cand ajunse destul de departe ca sa aiba curaj,ii striga:
-Sa stii c-o sa-mi dau seama daca te-ai uitat unde nu trebuie.Si am sa te spun lu’ mama.
Bubba Langston lua un con de brad si arunca dupa fratele lui,cu doi ani mai tanar.Conul nu-l ajunse si Luke o lua la fuga.Dupa disparitia lui,Bubba ingenunche langa fata.Inainte de a se uita din nou la copil,isi supse buza inferioara.Apoi,cu varful degetului mare si al aratatorului,ridica din nou marginea rochiei si acoperi copilul.
Fruntea ii era imbrobonata de sudoare,dar se simtea mai bine acum,ca nu mai avea copilul
-Doamna,sopti el usor,hei,doamna,ma auzi?
Cu teama,o scutura de umar.Femeia gemu;capul ei se intoarse intr-o parte,apoi reveni la loc.
Bubba nu mai vazuse niciodata un par atat de frumos.Chiar si asa,plin de frunze si ramurele,ud de ploaie,era frumos,carliontat si oarecum salbatic.Nici culoarea lui nu semana cu ceea ce vazuse pana atunci.Nu era nici rosu,nici saten,undeva pe la mijloc.
Scoase bidounul suspendat de gatul lui cu o curea de piele si il deschise.
-Ti-e sete?
Facandu-si curaj,apasa gatul de metal al bidonului pe buzele ei moi si turna putin.Imediat limba ei iesi in afara si lines lichidul de pe buze. Bubba o privea fascinat.Ochii femeii se deschisera clipind,atintindu-se vag asupra lui. Fata vazu un baiat cu ochii larg deschisi,de vreo saptesprezece ani,aplecat asupra ei,emotionat.Parul din capul lui era atat de deschis incat parea alb.Era inger?Era in rai?Daca da,atunci era ca si pe pamant.Acelasi aer,aceiasi copaci,aceeasi padure plouata.Si aceeasi durere intre picioare.Inca nu murise! “Nu,nu baiatule,pleaca.Vreau sa mor”.Inchise din nou ochii sin u-si mai dadu seama de nimic.
Speriat ca femeia va muri si simtindu-se complet neajutorat,tanarul se lasa jos pe pamantul umed de sub copac.Ramase cu privirea atintita pe fata ei,pana cand auzi zgomotul facut de parintii lui,care-si croiau drum prin vegetatia deasa,ce se dezvolta navalnic in acest inceput de vara. -Ce-I toata povestea asta cu fata,de care bate campii Luke?il intreba Zeke Langston pe fiul sau mai mare.
-Vedeti?V-am spus eu…spuse Luke,emotionat,aratand cu degetul.Uitati-o. -Dati-va la o parte sa vad ce-I cu fata asta,spuse Ma,dandu-I la o parte pe baieti si lasandu-se pe vine langa fata.
Intai,ii dadu la o parte parul umed de pe fata.
-E draguta,nu?Ma intreb ce,Doamne,iarta-ma,o fi cautand aici singura.
-E si un copil acolo,Ma.
Ma Langston se uita la Budda,apoi la sotul ei,facandu-I un semn cu capul sa-I indeparteze pe baieti.Cand ii vazu intorsi cu spatele,Ma ridica rochia fetei pana la brau.Vazuse destule grozavii in viata ei,dar asta le intrecea pe toate.
-Doamne,fie-Ti mila,sopti ea. Zeke,da-mi o mana de ajutor.Voi,baieti,ducet-va inapoi la caruta si spuneti-I lui Anabeth sa pregateasca un pat.Faceti un foc mare si puneti apa la fiert. Dezamgiti ca vor pierde cea mai interesanta parte a aventurii,baietii protestara in cor:
-Dar,Ma…
-Hai,valea!
Decat sa infrunte mania mamei lor,pe care o simtisera amandoi gata sa izbucneasca,o pornira spre caravana care facuse o halta pentru a se odihni,fiind duminica.
-Nu se prezinta rau,nu?intreba Zeke,lasandu-se jos langa sotia lui. -Nu.Intai trebuie sa indepartez ramasitele nasterii.Ar putea muri totusi,din cauza toxinelor.
Se apuca de treaba in tacere
-Ce sa fac cu astea,Ma?intreba Zeke.
Pusese deseurile naturii la un loc cu copilul mort,intr-o panza tare si facuse o boccea.
-Ingroapa-le.Nu cred ca fata va fi in stare sa vina la mormant in zilele urmatoare.Marcheaza locul,in cazut in care ar dori sa vina sa-l vada. -Am sa pun un bolovan deasupra ca sa nu-l rascoleasca vreun animal,spuse Zeke,solemn, si incepu sa faca o mica groapa cu lopatica pe care o avea asupra lui.
-Cum e cu fata?intreba el cand termina,stergandu-si mainile pe o batista mare,inflorata.
-Inca sangereaza,dar am pansat-o.Am facut tot ce putem,aici.Poti s-o duci in brate?
-Daca ma ajuti s-o ridicam.
Fata isi reveni si protesta,miscandu-si bratele moale,cand Zeke o apuca de sub genunchi si spate si o ridica la pieptul lui slab.Apoi,insa,bratele cazura moi in fata isi pierdu iar cunostinta.Gatul I se arcui in clipa in care capul ii cazu pe spate.
-Ce zici de parul ei?E nostim,nu?comenta Zeke,dar fara rautate.
-Nu cred c-am mai vazut o astfel de culoare pana acum,raspunse Ma,absenta,in timp ce lua de jos lucrurile pe care le adusesera.Grabestete.A inceput iar sa ploua.
–
Simtea o arsura puternica intre pulpe;gatul ii era uscat si dureros.Ii era cald,si o dureau toate.In jurul ei insa totul parea linistitor.Locul unde se afla era uscat si cald.Ajunsese oare in rai?O lasase baiatul acela sa moara? De aceea se simtea atat de linistita si protejata?Dar in rai se spune ca nu exista durere,pe cata vreme ea o simtea.
Isi deschise ochii.Deasupra ei se boltea un acoperis de panza alba.Langa ea,pe o ladita,ardea o lampa cu fitilul coborat.Isi intinse picioarele atat cat ii permitea durerea dintre ele si explora patul.Picioarele ei erau goale,dar cineva o imbracase cu o camasa de noapte.Isi pipai trupul cu mainile si se intreba de ce avea acea senzatie ciudata?Apoi isi dadu seama ca era din cauza abdomenului care era dezumflat. Atunci ii revenira toate amintirile,ca un val ingrozitor.Frica,durerea,oroarea cand vazuse copilul mort,invinetit si rece,zacand intre picioarele ei,facura sa i se umple ochii cu lacrimi.
-Haide,haide,nu mai plange.Ai plans ore in sir in timp ce dormeai. Degetele care stergeau lacrimile de pe fata ei erau mari si rosii,dar ii faceau bine.La fel si vocea,blanda si mangaietoare,care-I vorbea. -Ia,soarbe putin din supa asta.Am facut-o dintr-un iepure vanat de baieti azi-dimineata,inainte de a te gasi.
Femeia apropie o lingura de gura ei.Fata sorbi lichidul gros si il gasi gustos.Ii era foame.
-Unde sunt?intreba ea printer inghitituri
-In Chervanul nostrum.Eu sunt Ma Langston.Cei care te-au gasit sunt baietii mei.Mai tii minte ceva?I-ai speriat de moarte,spuse
ea,chicotind.Luke le-a povestit tuturor celor din convoi.Ti-am spus ca te afli untr-un convoy de chervane in drum spre Texas?
Toate astea erau prea noi si prea multe pentru a le putea cuprinde cu mintea dintr-odata,asa ca fata se concentra asupra supei care-I umplea stomacul,calda,sporind senzatia de bine se de siguranta.De saptamani intregi tot alergase,plina de teama ca e urmarita,asa ca,in afara de cateva zile,nu se adapostise nicaieri,ci dormise sub cerul liber,mancand ceea ce putea gasi prin padure.
Fata osoasa,aplecata deasupra ei,era serioasa si binevoitoare.Putini ar fi infruntat-o,dar si mai putini ar fi putut vedea rautate pe ea.Parul rar,saten incaruntit,era pieptanat pe spate intr-un coc pe ceafa.Era o femeie corpolenta,cu un piept voluminous care-I atarna pana la brau.Purta o rochie de bumbac cu imprimeu,decolorata,dar curate.Pielea ii era plina de incretituri fine,dar obrajii ii erau trandafirii ca ai unei finite,ca si cum un zeu binevoitor isi privies opera,apreciase ca e prea grosolana si o daruise cu obrajii aceia roz pentru a mai indulci aparentele.
-Te-ai saturat?
Fata dadu din cap.Ma puse la o parte castronul cu supa.
-Cum te cheama?intreba ea,cu o voce mereu mai calda,ca si cum s-ar fi temut sa n-o deranjeze.
-Lydia.
Sprancenele lui Ma se ridicara intrebator.
-E foarte dragut,asa in sine,dar nu mai ai si alt nume?Cine sunt parintii tai?
Lydia intoarse capul intr-o parte.Isi aminti fata mamei ei,asa cum o stiuse de frageda copilarie:frumoasa si tanara,nu fata palida si golita de expresie a femeii care moare de disperare.
-Doar atat,Lydia,spuse ea,incet.N-am pe nimeni
Ma ramase pe ganduri.Lua mana fetei si o scutura usor.Cand ochii capruideschis se intoarsera din nou spre ea,spuse bland:
-Ai nascut un copil,Lydia.Unde e tatal?
-Mort
-Vai,ce rau imi pare
-Mie nu.Ma bucur c-a murit
Ma ramase perplexa,dar era prea politicoasa si prea ingrijorata de starea sanatatii fetei,pentru a insista
-Cum de te aflai singura in padure?Unde te duceai?
Lydia scutura cu indiferenta din umerii ei ingusti:
-Nicaieri.Oriunde.Voiam sa mor
-Doamne sfinte!Eu n-am sa te lass a mori.Esti prea draguta pentru asta. Ma trase mai bine patura peste trupul ei slabit,pentru a-si ascunde emotia brusca pe care i-o provocase fata aceasta ciudata.
Ii starnea mila.Pe fata ei palida,chinuita,in lumina lampii,se citea o intreaga tragedie.
-Noi,Pa si cu mine,am ingropat baiatul in padure
Ochii Lydiei se inchisera.Un baiat.Nici nu observase ca era baiat din acea privire singular ape care i-o aruncase.
-Daca vrei,putem ramane in urma convoiului cateva zile ca sa poti merge la mormantul lui,cand ai sa poti.
Furioasa, Lydia scututra din cap.
-Nu vreau sa-l vad,spuse ea,cu lacrimi in ochi.
Ma o batu usor pe mana.
-Imi dau seama cat suferi.Am avut sapte copii,dar am ingropat doi.E cel mai cumplit lucru pentru o femeie.
“Nu este”,se gandi Lydia.”Exista lucruri mult mai rele pentru o femeie”. -Acum te lass a dormi.Cred c-ai racit,cat ai zacut acolo in padure.Am sa raman langa tine.
Lydia privi fata plina de compasiune.Nu putu inca sa zambeasca,dar ochii ei exprimau recunostinta.
-Multumesc.
-Ai destul timp sa-mi multumesti,dupa ce te pui pe picioare.
-Nu pot ramane cu dumneavoastra.Trebuie…sa plec.
-N-ai sa poti pleca nicaieri,deocamdata.Poti ramane cu noi cat doresti.Chiar si pana in Texas.
Lydia vru sa se puna.Nu era pregatita sa traiasca printer oameni decenti
ca acestia.Daca ar sti ce-I cu ea,daca ar afla… Inchise ochii,cuprinsa de somn….

descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou