Împotriva dorinței

CAPITOLUL 1

Lumina slabă a înserării se strecura printre jaluzelele trase, reamintindu-i că în acea seară urma să-și hotărască, poate, destinul.

— Ești sigură că asta vrei? Ești convinsă că nu vei regreta niciodată pasul făcut? Mary-Ann Forbes vorbea cu ea însăși, contemplîndu-și chipul răsfrânt în undele clare ale oglinzii. De acolo, o privea o tânără subțire, zveltă, înveșmîntată cu o fustă amplă, lungă, de un verde-smarald, și cu un corsaj alb, vaporos.

Recunoscându-se, fu cât se poate de surprinsă. Părul negru, lung și strălucitor, era ridicat într-un coc răsucit cu migală. Chipul, discret machiat, îi părea, în același timp, și familiar și străin, cu un vag aer exotic.

—Ei bine, dar unde a dispărut băiețelul ratat din Sept Mers?

Vocea tatălui ei, fostul amiral Walter Forbes, o smulse din visare.

—Mary-Ann, ești minunată! Semeni așa de bine cu mama ta, când era tânără! Mary-Ann se pregătea pentru un bal mascat, la care mergea împreună cu tatăl ei, și alesese pentru această ocazie ținuta unei sirene.

Mary-Ann clipi des, încercând să se convingă că ea era într-adevăr, fata al cărei chip se râsfrângea în oglindă. Nu mai semăna deloc cu cea care fusese cu șase ani în urmă. Nemulțumită, întoarse spatele chipului din oglindă și luă paharul oferit de tatăl ei.

—Mă simt ca Cenușăreasa în seara primului ei bal, dar mă îndoiesc că balul meu va fi cu... zîne bune.În ochii verzi se aprinse o scânteie ironică.

—Sunt sigură că mă voi împiedica în condurii mei de blăniță, sub privirile intrigate ale înaltei societăți din Nassau.

Walter Forbes izbucni într-un râs zgomotos și își stăpâni dorința de a-i ciufuli părul, așa cum făcea când Mary-Ann era încă puștoaică. Doar nu putea să strice uimitoarea creație care era coafura fiicei sale!

—Mary-Ann, sper că nu-ți vei petrece toată viața pe o navă prăpădită, plimbînd turiști spre Bahamas și înapoi. Oare ce-ar spune mama ta, dacă te-ar putea vedea?

—Pesemne că s-ar întreba ce te-a făcut să te răzgândești acum... Doar tu m-ai crescut așa...Apoi îi arătă limba, ca un copil nestâmparat.

—Nu înțeleg de ce trebuie să renunț la ceea ce îmi place numai pentru ce mă căsătoresc! continuă ea.

Discutaseră îndelung acest subiect, încă din clipa în care Nikos Halkias — moștenitorul unei ilustre familii de armatori greci — o ceruse de soție și ea acceptase.

—Ți-l poți imagina pe Nikos conducând afacerile familiei sale de pe bordul vasului tău și îmbrăcat, ca și tine, cu un tricou larg și pantaloni decolorați? Nu cred că veți fi foarte respectați...

—Da, dar, până atunci, toată lumea își va bate joc de mine văzându-mă în halul ăsta, replică ea. Și nu voi reuși decât să mă fac remarcată.

—Dar acesta e rolul unei sirene, îi aminti tatăl ei. Nefericiți vor fi marinarii ce se vor lăsa amăgiți de cântecele ei!Mary-Ann pufni în râs. Recunoscu în sinea ei că avea un tată minunat și că era și un excelent partener de dialog.

—S-ar spune că nu m-ai auzit niciodată cântând în baie!Brusc, Mary-Ann redeveni serioasă.

—Sincer, tată, aș fi preferat să anunț logodna într-un mod mai simplu și să evit o astfel de recepție. Am acceptat doar de dragu! lui Nikos. E atât de legat de familie, iar ai lui sunt atât de fericiți că își văd unicul fiu așezat la casa lui!

—Ai dreptate, Mary-Ann. Știi că sunt de acord cu tine.

Mary-Ann simți o undă de încurajare în vocea tatălui ei. Nikos era un bărbat foarte bun, atent și o iubea cu generozitate, chiar dacă nu la fel de mult ca bărbatul pe care îl cunoscuse odinioară... îndepărtă cu ciudă acest ultim gând, care o chinuia încă.

—Ar fi fost mai bine dacă nu și-ar fi ales un costum de pirat, spuse ea cu o voce tristă.

—De ce nu? Istoria insulelor Bahamas geme de pirați. Ar trebui să fim mândri... —Da, dar nu acum.Spunând acestea, îi întinse un articol dintr-un ziar, care reproducea o fotografie a ei alături de un client. Adăugă:

—A fost jefuit de unul dintre acești pirați... Deci, vezi, nu sunt doar figuri de legendă... Imaginează-ți mutra celor care mă vor vedea mâine pe prima pagină? încadrată de doi pirați și agitînd prin aer un cuțit...

—Draga mea, știu cât de mult ții tu la munca ta. Dar, dacă nu ne vom grăbi, Nikos va crede că ne-am râzgândit.Mary-Ann își luă poșeta în grabă, stinse lumina și plecă.

În întunericul mașinii, Mary-Ann se gândea la cele petrecute în ultimele săptămîni. «Ce straniu este uneori destinul!» își spuse în sinea ei, imaginânduși-l ca pe un clișeu. Dar nu conțineau clișeele cea mai mare doză de adevăr? Își aminti apoi de sosirea familiei lui Nikos în insulele Bahamas... Deși nu se puteau compara cu cele grecești, încerca să înțeleagă atașamentul lui Nikos față de ceea ce numea el «a doua patrie», locul în care urma să-și dovedească toate calitățile și să-și încerce șansele...

Așa s-au întâlnit și s-au împrietenit. Au urmat apoi câțiva ani petrecuți împreună pe țărmurile acestei mări. Mary-Ann nu crezuse niciodată că manierele încîntătoare, deși puțin desuete, ale tânărului bărbat se vor tranforma într-o iubire profundă... Până în ziua în care, în spiritul celei mai pure tradiții elene, el îi ceruse mâna de la tatăl ei. Plictisită de atâta singurătate și resemnată, ea acceptase. La urma urmei, împlinise deja douăzeci și cinci de. ani, iar Nikos îi putea oferi liniștea de care avea atâta nevoie. Se amăgea astfel, refuzând să ia în seamă teama ce o încerca la gândul că va fi soția lui Nikos. Dacă n-ar fi trăit acea aventură pasionantă și misterioasă, ce leagă uneori un bărbat și o femeie pentru toată viața, poate... înălță sprâncenele, absorbită de amintiri.

—Draga mea, ești prea visătoare!Vocea, tatălui ei o smulse din reverie. De parcă i-ar fi ghicit gândurile, el îi cuprinse mâna și-i atinse ușor inelul de coral.

—Mary-Ann, cred că ar fi cazul să renunți acum la inelul ăsta, șopti el. În curând, îl vei putea înlocui cu un altul mai frumos.

—Totuși, nu-l pot arunca, murmură ușor.

Fu ea însăși surprinsă de emoția provocată de amintirea inelului. Crezuse că trecutul e departe și că nu o mai poate afecta. Dar se înșela, încercă, înfuriată, să-și alunge gândurile.

—Presupun că e firesc să-ți amintești de prima logodnă, în seara celei de-a doua. Mă întrebam dacă a plecat din vina mea... Pentru a nu mai repeta a doua oară aceeași prostie, adăugă ea, încercând — fără prea mult succes — să-și regăsească buna dispoziție.Resemnată, așeză inelul într-o cutie pentru mănuși. —Mi l-a dat în seara carnavalului haitian... Era deghizat în pirat, iar eu...

Vocea i se frînse.

—... îl iubeam atât de mult, încât îmi plăcuse să cred că era inelul de logodnă.

—Te-ai hrănit mereu cu iluzii, scumpa mea. Nu toți bărbații sunt ca Nikos. Cei ca David Latimer nu se gândesc decât la ei. Dar, sper că acum totul e sfârșit,nu-i așa?Mary-Ann nu răspunse nimic. Ar fi fost cazul să uite suferința acelei prime iubiri, dar amintirile reveneau la fel de vii ca altădată, rănind-o.

—Crezi că, într-o zi, îl voi putea iubi pe Nikos așa cum l-am iubit pe David? Întrebarea și-o pusese mai mult sieși decât tatălui ei, care îi răspunse cu acea voce glacială pe care o avea de fiecare dată când vorbea despre David.

—Nu știu... Mă gândesc uneori că totul ar fi mult mai ușor de suportat dacă am recunoaște imediat iubirea adevărată... Dacă am ști în cine să avem încredere... Și poți să fii sigură că Nikos te va iubi și va face totul ca să fii fericită, așa cum David nu a făcut și nici nu ar fi fost în stare să o facă.Mary-Ann privi uimită spre profilul tatălui ei.

—Nu prea îți place să vorbești despre asta, tată...

—Aș vrea să te pot ajuta, scumpa mea... Chiar dacă îl respecta și îi era recunoscătoare pentru dragostea și grija sa, Mary-Ann replică:

—Știi bine că David a însemnat foarte mult pentru mine. Nu pot să mă prefac că n-a existat.Pe chipul ei se așternu tristețea.

—Inspira atât de multă încredere, avea atât de multă energie... îți amintești ziua în care l-am cunoscut, în biroul tău?

—Tu m-ai convins să fac afaceri cu el, oferindu-te chiar să-i împrumuți vasul tău. Ar fi trebuit să te supraveghez... Erai așa de impulsivă și încăpățânată! De altfel, nu prea te-ai schimbat...

Tânăra îi răspunse cu un zâmbet malițios.

—Avea optsprezece ani... Și nici eu nu mai eram o puștoaică... Oricum, n-am uitat că n-ai aprobat niciodată relația noastră. Dar eram sigură că ne vom căsători... Credeam că mă iubește...

—Te-ai înșelat!Vocea aspră a tatălui ei o trezi din nou la realitate.

—Da... Când l-am auzit spunându-ți că n-are de gând să se însoare cu mine, am încercat să-mi salvez măcar mândria... îți amintești când i-am spus că totul s-a terminat între noi? Ei bine, am mințit...

—Important e să știi care sunt acum sentimentele tale față de el. Seara asta înseamnă o adevărată cotitură în viața ta. Știi bine că nu-mi doresc decât să fii fericită...Amiralul parcă mașina în fața clubului în care avea loc petrecerea. Mary-Ann închise ochii, ca pentru a-și asculta sufletul, și răspunse încet:

—Ani de-a rândul l-am așteptat, am sperat să se întoarcă. Mi-a fost atât de greu, încât am jurat să nu mai iubesc pe nimeni, niciodată! Dar știu că Nikos va fi mereu lângă mine, că mă va ajuta... Mă simt în siguranță lângă el...

Deschise apoi ochii și-i zâmbi tatălui său:

—Asta voiai să auzi, nu?

—Da, draga mea, exact asta.Mary-Ann își îndreptă de pe frunte o buclă rebelă. Pe chipul ei nu se mai citea nici o urmă de nostalgie și nesiguranță. Trecutul părea din nou departe și părea pregătită să-și facă publică intenția de a accepta cererea în căsătorie,înainte de revărsatul zorilor. Va fi soția lui Nikos.

Îl luă de braț pe tatăl ei și intrară împreună în local. Pe măsură ce se apropiau de sala în care avea loc serata, zgomotul conversațiilor și clinchetul paharelor se auzeau tot mai clar. Amiralul o lăsă singură, pentru câteva clipe Mary-Ann avu în fața ochilor un spectacol minunat: pirați, dantele spaniole, lanțuri și ancore. La bar, sticlele de rom și șampanie erau mascate în butoaie și ploscuțe de piele. Pe ring, câțiva căpitani tineri, cu peruci albe însoțeau englezoaice înveșmântate în mătăsuri fine, multicolore.

La intrarea lui Mary-Ann și a tatălui ei, se formă imediat, în jurul lor, un mic grup. Un tânăr corsar cu părul blond i se adresă politicos:

—Mă temeam că te-ai râzgândit, dar întârzierea asta te face și mai frumoasă. Mary-Ann izgoni din suflet amintirea chipului unui alt pirat și răspunse pe un ton șăgalnic:

—Vrei să spui că, pentru a mă face frumoasă, am nevoie de mai mult timp decât alte femei?În loc de răspuns, Nikos o trase spre ring.

—Frumoasa mea sirenă, dacă mama nu s-ar uita acum la noi, ți-aș arăta cât de frumoasă ești pentru mine, cu sau fără costumația asta.

—Și eu care credeam că mă voi da în spectacol, replică ea râzând.

—Abandonează această femeie pe câmpul de lupte, imediat!

Vocea sonoră era a tatălui lui Nikos, care se postase în fața lor mimând severitatea. Grație siluetei lui corpolente, părea un adevărat rege saxon.

—Ți-o fur pe Mary-Ann, înainte ca viitoarea ei soacră să pună mâna pe ea.

Veselă, Mary-Ann se lăsă purtată de noul ei cavaler într-un vals de vis.

—Să știi că te prefer oricărui alt dansator, papa Halkias.

Acest apelativ, atât de familiar, îi plăcea mult bătrânului. Tânăra îi spunea astfel încă înainte de a fi cerută în căsătorie de Nikos.

—Ei, micuța mea! Spui asta pentru că nu ripostez de fiecare dată când mă calci pe picior? Sau pentru că sunt suficient de gras ca se te pot prinde dacă te împiedici? spuse el, izbucnind într-un hohot de râs.

Mary-Ann roși și-i mărturisi, explicându-i neândemânarea ei:

—Știi bine că nu sunt obișnuită cu toate astea!

—Toate astea sper să nu te sperie prea tare, fiica mea. Vezi tu, în Grecia e altfel. Fetele se mărită foarte devreme și nu-și cunosc decât soțul. Dar tu ai fost crescută altfel, ai cunoscut și alți bărbați... Mă întreb dacă l-ai găsit cu adevărat pe cel potrivit. Înainte de toate, vreau să fii fericită, căci te iubesc ca pe propria mea fiică.Tocmai se anunța că cina era servită, astfel încât Mary-Ann scăpă de un răspuns dificil de dat. Ce i-ar fi putut spune: că aluziile lui erau, de fapt, ecourile propriilor ei temeri?

Nikos o conduse în sufragerie. Pe pereți, fuseseră atârnate pânze de vas, iar vechi lămpi cu gaz, adaptate, răspândeau o lumină difuză. Pe mese tronau platouri imense, cu mirosuri amețitoare.

—Ce e asta, Nikos?

—Salmagundi, răspunse el, întinzându-i și ei meniul.

Ea citi cu glas tare descrierea mâncării piraterești din carne marinată, într-un amestec de oțet, fructe și mirodenii. Nu i se păru tocmai apetisantă. Văzându-i figura, Nikos o tachina:

—Altădată, Salmagundi era servit cu rom. Poate asta îi lipsește...

—Dar e chiar bun! spuse ea peste câteva clipe, după ce gustase din acel preparat exotic.Apoi, Mary-Ann începu să mănânce cu poftă.

—Și șampania e bună. Poate, puțin cam... originală!

—Șampania, originală? Eu știu?! Poate, dacă obișnuiești să bei bere proastă...

—Așa, deci! Mă critici? Mizerabilule! Mary-Ann începu să râdă.

—Glumesc, Nikos.