Intimitatea nopții

INTIMITATEA NOPTII
SANDRA BROWN
CAPITOLUL 1

Isobel nu era prea sigură dacă făcuse o greșeală.La început,bineînțeles,avusese îndoieli.Dar reușise în cele din urmă să treacă peste ele,zicându-și că erau doar emoțiile și ezitările inerente.Era,totuși,un pas important să părăsească locurile atât de familiare din Earl’s Court,Londra,unde-și avea apartamentul,pentru a se muta în ținuturile muntoase ale Scoției,chiar dacă fusese invitată acolo de o prietenă,chiar dacă o aștepta și o slujbă și o casă cu tot confortul,inclusă în contract.
Cory zicea că nu-i întreagă la minte.Probabil că,fără sâcâiala constantă a fiicei sale,ar fi ajuns să creadă ea însăși acest lucru.Astfel,deși de obicei se întâmplă contrariul,atitudinea lui Cory nu făcuse decât s-o convingă până la urmă că procedează bine.
N-avea cum să nu fie binevenită orice schimbare care ar fi îndepărtat-o pe fata ei de treisprezece ani din mediul viciat al aglomerației urbane și al colegilor de școală.
Totuși,Isobel privea perspectiva plecării cu oarecare nervozitate.De fapt,de când murise Edward,întâmpina astfel orice problemă ce se ivea.De mult timp hotărâse să-și fie singurul stăpân,însă de data asta dezrădăcinarea ei și a lui Cory de singura casă pe care o avusese fiica ei era o decizie mai serioasă ca oricând.
Cât despre Edward,nimeni nu se așteptase să moară.La patruzeci și cinci de ani ar mai fi putut trăi multă vreme,cel puțin așa își închipuia ea înainte.Nu bea,nu fuma,era un stâlp al comunității.Iar mama lui îi spusese lui Isobel cu toată seriozitatea când aceasta pomenise prima oară de plecarea în Scoția,că era mare păcat că nu ea,Isobel,fusese la volanul mașinii zdrobite de trenul deraiat la barieră,care-1 omorâse pe Edward dar o cruțase pe Isobel,aceasta alegându-se doar cu câteva zgârieturi.La urma urmei,Edward ar mai fi avut încă atâtea de făcut în viată,pe când ea nici măcar nu încercase să-și arate încrederea în viitorul comun și să se convertească la religia lui.Da,era adevărat,recunoscuse Isobel – deși doar in sinea ei.Și pentru asta își făcuse de multe ori mustrări de conștiință după moartea lui.Faptul că nu fusese de acord să treacă la iudaism era unul din desele motive de ceartă între ei,însă,deși înțelegea și era de acord cu toate argumentele și cu toate cauzele pentru care luptau evreii,nemaivorbind de faptul că avea chiar mulți prieteni evrei,sentimentele ei erau prea controversate ca să poată lua o astfel de decizie.Și în plus,nu fusese niciodată de părere că religia,de oricare fel ar fi e mai importantă decât înțelegerea umană.În copilărie călătorise mult cu tatăl ei în colțurile cele mai bătute de soartă ale lumii și ajunsese la convingerea că ceea ce contează mai mult e credința în sine și nu credința în cine știe ce Dumnezeu mitic.Isobel nu știa care din cele două credințe e mai bună,așa că se hotărâse să le considere pe amândouă la fel.
Totuși,Edward nu-i împărtășise opiniile,deși când se căsătoriseră o asigurase că nu o va obliga să facă nimic din ce nu-i convine.Cu toate astea,timp de paisprezece ani,după numeroase certuri,Isobel își dăduse seama că în promisiunile lui exista și reversul medaliei.
Asta era și principala cauză a neînțelegerii ei cu mama lui.Îi ceruse oare prea mult? Doamna Jacobson nu fusese de fapt de acord ca fiul ei să se însoare cu nimeni,fiindcă se simțea prea bine purtându-i de grijă și făcând totul ca să aibă o viață tihnită.În calculele ei nu intrase niciodată o adolescentă orfană fără un ban în buzunar și care abia reușea să se împace cu moartea tatălui.
Privind în urmă,ca de multe ori de când murise Edward,Isobel trebuia să recunoască totuși că poate și d-na Jacobson avea dreptate în felul ei.Poate că Edward fusese prea bătrân pentru ea,poate că,pe de altă parte,ea căutase pe cineva să ia locul tatălui.Oricum,anii petrecuți împreună fuseseră în cea mai mare parte fericiți.Cel puțin în măsura în care erau majoritatea mariajelor din cercul ei de prieteni.
Dispariția bruscă a lui Edward fusese o lovitură pentru to i chiar și pentru Cory,care înț ultimii doi ani din via a tatălui ei făcuse tot ce putuse ca să-1 mulțumească.De cândț plecase de la școala particulară (la care chiar mama lui insistase ca ea să se ducă),mutându-se la școala de stat din apropiere,Cory devenise un copilproblemă.Bineînțeles,bunica ei susținea că asta se datora în primul rând faptului că Isobel o privase de identitate de vreme ce o lăsase să fie înghițită de sistemul învățământului de stat.Isobel și Edward,atunci când mama lui nu-i făcea spălaturi pe creier nu erau de aceeași părere.Pur și simplu inconștiență și spirit independent,era de părere Isobel,atunci când dirigintele lui Cory,pentru a nu știu câta oară,îi raporta despre ce era în stare fiica ei să facă.Lipsea de la școală sistematic,vorbea murdar,se preta la mici furturi din magazine.Cory era într-adevăr vinovată de toate acestea Nici gând să se străduiască să ia note mari,sau să aspire la vreo făcultate așa cum sperase Isobel însăși cândva,astfel încât diavolița de treisprezece ani făcuse tot ce-i stătuse în putință să-și necăjească părinții.Mai mâr av însă,este faptul că nici măcar nu-i era câtș de cât rușine.Îi făcea chiar plăcere să-și creeze o reputație atât de proastă.
Câteodată Edward spunea că poate ar fi fost mai bine dacă ar fi ascultat-o pe mama lui și ar fi trimis-o pe Cory în continuare la școala particulară.Dar Isobel îl convingea de fiecare dată că nu era așa.Deja se simțea prea tare influența doamnei Jacobson în viața fiicei lor,de vreme ce Cory se tot trezea dând citate din vorbele bunicii ori de câte on nu i se făcea pe plac.Moartea lui Edward de acum zece luni îi dăduse lui Isobel un respiro.În golul creat în viața celor două,ea și Cory s-au apropiat mai mult decât putuseră vreodată în ultimii ani.Isobel începuse chiar să spere că,paradoxal,moartea soțului ei avea să aducă schimbări în bine.Că,în sfârșit,Cory își putea da seama ce scurtă e viata,ceea ce s-ar fi întâmplat într-adevăr dacă doamna Jacobson n-ar fi găsit de cuviință să-și bage din nou nasul unde nu-i fierbe oala.
Până la moartea lui Edward,Isobel avusese jumătate de normă în biroul unui avocat.Fiind căsătorită așa de tânără și pentru că rămăsese însărcinată foarte devreme,a trebuit sa aștepte până ce Cory a început școala să se poată apuca să învețe să devină secretară.Edward și așa nu era de acord ca ea să muncească și doar faptul că lui Cory îi trebuiau mereu haine și încălțăminte,iar acestea erau foarte scumpe,1-a făcut să îi dea în cele din urmă consimțământul să lucreze.Iar lui Isobel ajunsese chiar să-i placă să muncească.Ceea ce nu-i plăcuse înainte era să-și petreacă zilele așteptând plicticoasele dimineți de discuții la o cafea cu doamna Jacobson,sau ascultându-le pe prietenele acesteia bârfind pe oricine nu se încadra în codul lor strict de bune maniere.Isobel nu se îndoia că și ea era vizată în același fel din momentul în care începuse să lucreze pentru Gordon Isaacs.Dar nu avea un program încărcat,așa că era întotdeauna acasă când sc întorcea Cory de la școală.
Moartea lui Edward schimbase totul.În noile circumstanțe în care situația financiară se înrăutățise,jumătatea de normă nu mai ajungea.Asigurarea rămasă de la Edward abia dacă acoperea ipoteca pusă pe apartament.Iar cheltuielile pentru întreținere,lumină,mâncare,căldură,toate sub presiunea inflației o făceau să-și dea seama că îi trebuia o slujbă întreagă pentru a putea supraviețui.
Doamna Jacobson le sugerase să se mute la ea.Casa ei,o vilă pompoasă în stil victorian,în St.John’s Wood,era mult prea mare pentru o singură persoană,zicea ea.De ce Dumnezeu să muncească Isobel când tot ce avea ea,soacra ei,urma să-i rămână oricum lui Cory după ce murea.Iar compania celor două i-ar mai alunga plictiseala,nemaipunând la socoteală ajutorul în casă și in plus,era sigură că și Edward ar fi vrut tot asta.Isobel intrase atunci în panică,altă reacție nici nu ar fi putut să aibă.Ideea de a locui cu mama lui Edward și de a deveni servitoare neplătită în casă era ceva de neînchipuit Poate că era brutal din partea ei,sau nepoliticos,sau nerecunoscător să gândească așa,poate chiar o prostie! Dar Isobel tiuse,că nu va puteaș accepta în nici un caz o astfel de ofertă.Cory era i a a greu de stăpânit,iar influien aș ș ț bunicii ei ar fi făcut-o de-a dreptul imposibilă.Iar aceasta era doar un aspect.Isobel știa că n-ar fi putut niciodată să trăiască așa cum îi place în casa aceea.Fără servici,fără prieteni,fără independență,ar fi ajuns să ducă o via ă de plantă.Așa ceva nu trebuia săț se întâmple,ar fi dus-o în prazul nebuniei.
Și când era la capătul răbdării,când doamna Jacobson începuse să o atragă de partea ei pe Cory facându-i cadouri scumpe de genul compact discurilor,promițându-i că o va trimite în Statele Unite în vacanță,că o va lăsa să-și decoreze singură camera când va veni să locuiască la ea,Isobel dădu din întâmplare peste Clare Webster pe Oxford Street.Ea și Clare fuseseră colege de școală.Pe la paisprezece ani tatăl lui Isobel hotărâse că educația îmbâcsită pe care i-o putea da el ca profesor de istorie antică nu era de ajuns.De aceea o trimisese la o școală de fete în Sussex și,deși ea încercase să se împotrivească,cuvântul tatălui era lege.
Pe lângă aceasta,după câteva săptămâni începuse chiar să-i placă și promisiunea tatălui ei că dacă va munci și va obține calificările necesare o va lua cu el,era un imbold suficient Se împrietenise acolo cu Clare,fiica unui chirurg londonez.în casa căruia fusese oricând binevenită.însă timpul și împrejurările nu le-au permis să păstreze legătura după absolvire Tatăl lui Clare era scoțian și când acesta,un medic de țară,se îmbolnăvise.Dr Webster se transferase la un spital din Glasgow pentru a fi mai aproape de părinți.Asta se întâmplase la câteva săptămâni după ce fetele terminaseră școala și cu mai puțin de o lună după ce Isobel împlinise optsprezece ani.Dar Isobel se pregătea la acea vreme să plece în Americă de Sud pentru a se alătura tatălui ei pentru un an de practică înainte de a-și continua studiile la Oxford,așa că era prea preocupată de viitorul ei ca să se mai gândească la plecarea lui Clare.Abia când a aflat că tatăl ei a murit într-o avalanșă de roci,își dăduse seama cât de singură este.N-avea prieteni apropiați,nici rude,și cu banii nu stătea bine deloc.Cu toată amărăciunea care o împresura,trebuise să se angajeze în Sainsburg pentru a se putea întreține,astfel că speranțele ei de viitor au fost îngropate în Yucatan,odată cu el.
Iată de ce întâlnirea cu Clare pe strada Oxford i-a părut aproape profetică.De aproape paisprezece ani nu se mai văzuseră și,deși la început își mai scriseseră,cu timpul pierduseră legătura și nu mai știau nimic una de alta.
Dar Clare a recunoscut-o pe Isobel de cum a văzut-o,deși Isobel nu prea era sigură de cealaltă.Femeia îmbrăcată elegant și purtând podoabe scumpe abia de mai aducea cu adolescenta durdulie pe care și-o amintea,iar din atitudinea Clarei și-a dat curând seama că aceasta avea și o căsnicie reușită.
Clare insistase să meargă undeva să ia masa ca să-și poată povesti ce mai făcuseră între timp,dar Isobel încercase să refuze politicos dar ferm.Trebuia să fie la birou în mai puțin de jumătate de oră,ceea ce îi explicase lui Clare cu nu prea mare părere de rău,fiindcă nu era în dispoziția necesară ca s-o asculte cum îi vorbește despre cât de greu e să găsești un taxi în Londra în vremurile astea.Isobel nici nu-și mai amintea când urcase ultima oară într-un taxi,și cum,în plus,perspectiva de a-și petrece o nouă seară îngrozitoare cu d-na Jacobson se arăta la orizont.Era cu nervii la pământ și încerca să găsească în minte vreo soluție să evite măcar de data asta întâlnirea cu soacra ei.Clare nu voia să audă de argumentele ei,facând-o să-și amintească de fata care,cu ani în urmă,o convinsese să meargă la discoteca Gordon și apoi să mai stea o oră.În fine,se consolase ea,era o ocazie mai specială și poate că totuși lui Clare ar putea să-i dea prin cap cum să se sustragă din ghearele d-nei Jacobson.
Și iată că așa a fost.Spre marea ei mirare,Clare avea cheia tuturor problemelor.Tatăl său,care își părăsise serviciul când îi murise propriul tată luându-i locul în Invercaldy,avea nevoie de secretară a tatălui sau,dar aceasta era prea bătrână lucrase acolo mai bine de patruzeci de ani.Acum domnișoara Mc Leavy ie ise la pensie i seș ș dusese la sora ei în Dundee,a a că postul precum și căsuța bine îngrijită în careș locuise,rămăseseră libere,Isobel nu era prea convinsă.Nu încă.Iară i ideea de a- iș ș schimba nu doar serviciul ci întregul mod de viață,era destul de înspăimântătoare.Deși Clare o încuraja,ea se îndoia că i-ar putea fi prea ușor.Știa din experiență că un servici și o casă nu găseai pe toate drumurile.Oricum,nu în Londra.Oamenii cereau calificare,recomandări și cum se putea să nu fie și alți cândidați? Ce să mai vorbim de proprietarul blocurilor care poate avea alte planuri pentru spațial locativ.Clare îi întrerupse protestele.Satul sau micul orășel Invercaldy era nici mai mult nici mai puțin decât proprietatea familiei soțului ei,îi spuse.Acesta,Colin Lindsay,era fratele Contelui de Invercaldy,așa că nu va ezita să-i acorde această favoare lui Isobel.
Chiar și așa Isobel avea îndoieli.Ideea în sine nu era rea,asta nu putea s-o nege.Să plece din sumbra Londră cu străzile ei mohorâte pentru a locui în aerul proaspăt de munte,în zona cea mai frumoasă a Scoției,era ca o promisiune a Paradisului.Dar în același timp,Isobel era îndeajuns de practică să-și dea seama că nu se putea entuziasma îndeajuns de ideea de a se despărți definitiv de tot ce cunoștea,pentru locuri în care nici nu fusese vreodată.În plus,nu putea să nu se gândească și la mama lui Edward.Sigur,ei nu-i plăcea deloc,dar trebuia să o ia și pe Cory în considerație,în fond era bunica ei.
Promițându-i lui Clare că va mai cântări posibilitatea,s-a întors la lucru fără prea mare tragere de inimă.Adevărul e că lui Cory i-ar fi priit de minune să se îndepărteze pentru totdeauna poate de influențele nefaste ale Londrei.Dar simțea deja o teamă nedefinită pentru ce-i putea rezerva viitorul.Și atunci,deodată,când s-a întors în seara aceea de la servici,totul parcă explodase.Intrase în apartament ca s-o găsească pe Cory stând indolent pe un scaun și pe d-na Jacobson la telefon,vorbind agitat cu cine stie cine.
Deși încercase să o facă pe Cory să-i spună ce se petrecea,aceasta nu catadicsise să-i răspundă.În cele din urmă înțelesese despre ce era vorba.Era destul de clar din atitudinea d-nei Jacobson că la celălalt capăt al firului era directorul școlii lui Cory și înainte de a putea pune vreo întrebare,o auzise pe mama lui Edward spunându-i celuilalt că o retrăgea pe nepoata ei de la școală.
Încercase ea să-i ia telefonul din mână imediat,dar d-na Jacobson,soacra,nu o lăsase,pornită să-i facă o scenă care cu siguranță că s-ar fi auzit în receptor,așa că trebuise să abandoneze și să tacă.Însă când femeia închisese telefonul în cele din urmă și o anunțase cu sânge rece că fiica ei va urma de acum o școală particulară pentru fete în St.John’s Wood,și că,de vreme ce urmau să se mute la ea,era și așa mai aproape.Isobel izbucnise furioasă.Nu fusese în intenția ei să aducă vorba de Scoția.Toată după-amiaza și în drum spre casă se tot gândise la o modalitate mai diplomatică de a le spune de propunerea făcută de Clare.Dar când o văzuse pe d-na Jacobson hotărâtă ca,de vreme ce Isobel nu o mai putea controla pe Cory,să devină ea stăpână pe situație,atunci nu mai avusese altă soluție.
Scândalul care a urmat a fost dintre cele mai mizerabile,iar Isobel ar fi dat orice să-1 fi putut evita,cel puțin în fața lui Cory.Vestea pe care i-o dăduse d-na Jacobson,cum că nepoata ei fusese prinsă fumând marijuana după niște tufe,era îndeajuns de îngrijorătoare ca să nu mai lipsească privarea ei de autoritate în fața fiicei.Apoi,când Isobel a încercat să găsească o portiță de ieșire din asemenea situație pomenind de slujba oferită în Invercaldy,mama lui Edward mersese până-ntr-acolo încât putuse să facă o afirmație plină de ură în legătură cu moartea fiului ei.Isobel știuse,nu-i vorbă,că d-na Jacobson o considerase întotdeauna vinovată de accident,și asta era și așa cumplit pentru ea; dar să i se spună în față că mai bine-ar fi murit dracului,asta era cu totul altceva.Așa că,în ciuda lacrimilor lui Cory și cu incriminările nestăvilite ale femeii din fa a ei,Isobel îi telefonase lui Clare la hotel și îi spusese că acceptă.Aceasta o maiț încurajase puțin spunându-i,că domnul Webster abia așteaptă s-o revadă,astfel încât trei săptămâni mai târziu,când s-au urcat în trenul de Glasgow în gara de la King s Cross,Isobel se simțea încrezătoare în propria decizie.În plus,nu era ceva ireversibil,î iș spuse.Dacă lucrurile nu mergeau bine se puteau întoarce oricând la
Londra.Apartamentul avea să fi intrat pe mâinile vreunui agent imobiliar dar odată ce1 vindea puteau oricând să o ia de la capăt cu banii pe care îi primeau.La început privind pe fereastra trenului la peisajul agrest al Angliei,scăldat într-un soare nefiresc de cald de septembne Isobel a reușit să ignore încrâncenarea posomorâtă a lui Cory și să se bucure de priveliște.Doar ea,mama ei,de când murise tatăl își petrecuse viata plecând dintr-un loc în altul.Doar pentru faptul că în ultimii paisprezece ani prinsese rădăcini într-un anume loc nu însemna că trebuia să și rămână acolo.Și ar fi fost bine și pentru Cory dacă ar fi încetat să-și plângă singură de milă.În ce o privea,în afară de câteva vacanțe petrecute în Franța,abia de mai călătorise în viața ei.Nu văzuse aproape nimic din Anglia,ca să nu mai vorbim de Scoția,așa că era timpul să nu mai fie atât de convinsă că Londra e centrul universului.
Trenul ajunse în sfârșit să străbată zona periferică a orașului Glasgow și atunci Isobel își dădu seama că,în ciuda celor petrecute,încă nu putea fi sigură că alesese calea cea bună,iar când trenul opri în gara centrală din Glasgow,era deja convinsă că făcuse de fapt o mare greșeală.Cory de abia dacă spusese vreo două vorbe pe tot parcursul călătoriei și asta doar când Isobel o întrebase câte ceva.Se încăpățâna să-și arate supărarea,sperând ca lacrimile să-i schimbe mamei sale hotărârea,așa că se închisese într-o tăcere gravă încât,cu fiecare clipă,îi arăta tot mai clar mamei că nu va accepta niciodată limitarea morală pe care o presupunea viata într-un orășel prăpădit,de fapt mai mult un sat.Avea de gând să se declare o veșnică inadaptată și răzvrătită,mai dificilă ca oricând.Trenul încetinea apropiindu-se de sta ie,în timp ce un altul porniseț în direcția opusă luând viteză.Isobel simți o nevoie nebunească să deschidă ușa laterală și să se arunce împreună cu bagajele și,firește,cu Cory,în trenul ce alerga spre sud.O,Doamne,să mă întorc la Londra,se gândi.Cum își putuse închipui că va putea sa îndure așa o dezrădăcinare.

descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou