Puterea tacerii (The Power of Silence)

CUPRINS:

Prefață/7 Introducere/9

L MANIFESTĂRILE SPIRITULUI Primul miez abstract/19 Impecabilitatea nagualului Elfas/28

2. LOVITURA SPIRITULUI Abstractul/40

Ultimul act de seducție al nagualului Julian/53

3. VICLENIA SPIRITULUI Purificarea legăturii cu spiritul/64 Cele patru stări ale staâkingului 179

4. POGORÂREA SPIRITULUI Vederea spiritului/96 Saltul gândului/113

Mișcarea punctului de asamblare/122 Locul lipsei de compasiune/138

5. CERINȚELE INTENȚIEI Sfărâmarea oglinzii reflectării de sine/156 Biletul spre impecabilitate/170

MANEVRAREA INTENȚIEI Al treilea punct/191 Cele două punți fără întoarcere/216 Intenționarea aparentelor/230

PREFAȚĂ.

Cărțile mele reprezintă relatarea fidelă a unei metode de inițiere folosite de un magician indian din Mexic, don Juan Matus, pentru a mă ajuta să înțeleg lumea vrăjitorilor. în acest sens, cărțile mele cuprind descrierea unui proces continuu, care îmi devine tot mai clar, o dată cu trecerea timpului.

Trec ani întregi până când ajungem să abordăm viața cotidiană în mod inteligent Educația noastră școlară – de orice tip ar fi ea – este riguroasă, întrucât cunoștințele pe care încercăm să le asimilăm sunt foarte complexe. Aceleași criterii se aplica și în lumea vrăjitorilor: educația lor, bazată pe învățare orală și pe manipularea lucidității, deși diferită de a noastră, este la fel de riguroasă, fiindcă și cunoștințele lor sunt la fel sau, poate, chiar mult mai complexe.

INTRODUCERE în diverse ocazii don Juan a încercat să dea științei lui un nume, spre folosul meu. Simțea că denumirea cea mai potrivită ar fi fost aceea de nagualism, dar termenul era prea obscur. Simpla definiție de „știință” era prea vagă, iar cuvântul „magie” era peiorativ, „Arta voinței” suna prea abstract, iar „căutarea libertății absolute” era o definiție prea lungă și prea metaforică. în sfârșit, întrucât nu a reușit să-i găsească un nume potrivit, a denumit-o „vrăjitorie”, deși recunoștea că nu era o denumire întru totul adecvată.

În decursul anilor mi-a dat diverse definiții ale vrăjitoriei, dar întotdeauna a susținut că definițiile se schimbă pe măsură ce se acumulează cunoștințe. Către sfârșitul perioadei mele de ucenicie am simțit că am ajuns într-un punct în care puteam primi o definiție mai clară, așa că l-am mai întrebat o dată.

— Din punctul de vedere al omului de rând, mi-a răspuns don Juan, vrăjitoria e o prostie sau un mister de râu augur, inaccesibil pentru el. Și are dreptate – nu fiindcă este vorba de un fapt absolut, ci fiindcă omul de rând nu posedă energia necesară pentru a se ocupa de vrăjitorie, A tăcut o clipă, apoi a continuat: Ființele umane se nasc înzestrate cu o cantitate finită de energie, a spus el, energie folosită sistematic, începând din momentul nașterii, pentru a putea fi întrebuințata cât mai profitabil de „modalitatea” epocii.

— Ce înțelegi prin „modalitatea epocii”? l-am întrebat.

— Modalitatea epocii este acel grup de câmpuri de energie perceput într-o anumită epoca, mi-a răspuns el. Cred că percepția omului s-a schimbat în decursul timpului. Timpul real decide asupra modului de percepere: timpul decide care anume grup de câmpuri energetice, dintr-un număr incalculabil, urmează a fi utilizat. Iar abordarea modalității epocii – acele câteva câmpuri de energie selectate – ne consumă energia disponibila, așa încât nu mai putem utiliza niciunul dintre câmpurile de energie rămase.

Cu o subtilă ridicare din sprincene, m-a îndemnat să cuget la cele auzite.

— Iată ce am vrut să spun când am afirmat că omul de rând nu dispune de energia necesară pentru a se ocupa de vrăjitorie, a continuat el. Dacă folosește doar energia pe care o posedă, nu poate percepe lumile pe care le percep vrăjitorii. Pentru a le percepe, vrăjitorii trebuie să creeze un grup de câmpuri de energie care nu sunt utilizate în mod curent. Evident, dacă omul de rând vrea să perceapă acele lumi și să înțeleagă percepția vrăjitorilor, el trebuie să utilizeze aceleași câmpuri de energie întrebuințate de aceștia. Lucru imposibil de realizat, întrucât el și-a consumat deja întreaga energie. A tăcut, ca și cum și-ar fi căutat cuvintele, pentru a se face mai bine înțeles. Gândește-te astfel, a continuat el. Nu-i vorba ca, o dată cu trecerea timpului, te inițiezi în vrăjitorie; ceea ce înveți este mai curând cum să economisești energia. Iar această energie îți va permite să manipulezi o parte din câmpurile de energie care în momentul de față îți sunt inaccesibile. Iată în ce constă vrăjitoria: capacitatea de a folosi câmpuri de energie neutilizate în perceperea lumii cotidiene, așa cum o cunoaștem noi. Vrăjitoria este o formă de conștiință. Este capacitatea de a percepe ceva ce nu se află la îndemâna percepției obișnuite.

Toate încercările la care te-am supus, a continuat don Juan, fiecare lucru pe care ți l-am arătat, nu erau decât un mod de a te convinge că lumea nu constă doar în ceea ce vedem cu ochii. Nu avem nevoie să ne învețe nimeni vrăjitorie, pentru ca, de fapt, nu este nimic de învățat. Ceea ce ne trebuie este ca cineva să ne convingă că la îndemâna noastră se găsește o putere incalculabilă. Ce straniu paradox! Fiecare luptător aflat pe calea inițierii își închipuie la un moment dat că învață vrăjitorie, dar el nu face altceva decât să se lase convins de puterea ascunsă în ființa lui și de modul în care poate ajunge la ea._

— Asta faci și dumneata, don Juan? încerci să mă convingi?

— întocmai. încerc să te conving că poți ajunge la acea putere. Și eu am trecut prin asta. Și m-am lăsat la fel de greu convins ca tine.

— Dar ce facem cu puterea, o dată ce am ajuns la ea, don Juan?

— Nimic, O data ce am ajuns la ea, puterea va folosi singură câmpurile de energie aflate la îndemâna noastră, dar inaccesibile. Atunci începem să vedem – adică, să percepem – altceva: nu o lume imaginară, ci una reală și concretă, începem să cunoaștem fără a avea nevoie de cuvinte. Iar felul în care folosim această percepție sporita, această cunoaștere fără cuvinte, depinde de temperamentul fiecăruia.

Cu altă ocazie mi-a oferit o nouă explicație. Discutam cu totul altceva, când deodată a schimbat subiectul și a început să-mi spună o glumă. A râs și m-a bătut cu blândețe pe spate, între omoplați, ca și cum ar fi fost timid și n-ar fi îndrăznit să mă atingă. A chicotit văzând reacția mea nervoasă.

— Ești sperios, m-a tachinat el și m-a bătut pe spate ceva mai puternic.

Mi-au vâjâit urechile. O clipă mi s-a tăiat răsuflarea. Am avut o senzație de durere în plămâni. Simțeam un junghi în piept de fiecare dată când respiram. Totuși, după ce am icnit și am tușit de câteva ori, căile respiratorii mi s-au redeschis și am reînceput să răsuflu adânc și calm. Trăiam o asemenea senzație de bine, încât nu m-am supărat pe don Juan pentru lovitură lui, pe cât de puternică, pe atât de neașteptată.

Apoi don Juan mi-a dat o explicație uluitoare. Scurt și la obiect, mi-a oferit o nouă definiție, mult mai exacta, a vrăjitoriei.

Intrasem într-o miraculoasă stare de conștiință! îmi simțeam mintea atât de limpede, încât eram capabil să înțeleg și să asimilez tot ce-mi spunea don Juan. El mi-a povestit că în univers există o forță incomensurabilă și indescriptibilă, pe care vrăjitorii o numesc intenție, și ca absolut tot ce se afla în cosmos este legat de această intenție. Vrăjitorii sau luptătorii, cum îi mai denumea el, se preocupa de discutarea, înțelegerea și utilizarea acestor legături. îi interesează îndeosebi purificarea conexiunilor respective de efectele paralizante ale grijilor de zi cu zi. La acest nivel, vrăjitoria poate fi definită ca un procedeu de purificare a verigii de legătură cu intenția. Don Juan a subliniat că această „metodă de purificare” este extrem de greu de înțeles sau de învățat. De aceea, vrăjitorii își împart învățătura în două categorii. Prima categorie este formată din învățătura pentru starea de conștiință din viața cotidiană, în care procesul de purificare este mai puțin evident A doua categorie cuprinde învățătura destinată stărilor de conștiința elevata, ca cea trăită de mine în acel moment, și în care vrăjitorii obțineau cunoașterea direct de la intenție, fără intervenția perturbatoare a cuvintelor.

Don Juan mi-a explicat că, folosind conștiința elevată pe durata a mii de ani de eforturi dureroase, vrăjitorii ajunseseră să pătrundă tainele intenției. Apoi rransmiseserâ această prețioasă cunoaștere directă, din generație în generație, pana în zilele noastre. Mi-a spus că misiunea vrăjitoriei este aceea de a prelua aceasta cunoaștere aparent de neînțeles și de a o face inteligibilă conform standardelor vieții cotidiene.

Apoi mi-a explicat rolul îndrumătorului în viața vrăjitorilor. Mi-a spus că un astfel de îndrumător se numește„nagual”, adică un bărbat sau o femeie dispunând de o energie ieșită din comun, un mentor înzestrat cu cumpătare, rezistență, stabilitate; cineva pe care vizionarii îl văd ca pe o sferă luminoasă cu patru despărțituri sau ca patru sfere luminoase mai mici, lipite unele de altele. Datorită energiei lor neobișnuite, nagualii sunt mijlocâtori. Energia le permite să aducă liniștea, armonia, râsul și cunoașterea direct de la sursă, de la intenție, și să le transmită semenilor lor. Nagualii furnizează ceea ce vrăjitorii denumesc „șansa minimă”: conștiința conexiunii cu intenția.

L-am asigurat că mintea mea înțelegea tot ce-mi spunea, dar că un singur lucru din explicația lui îmi rârnlnea încă neclar, și anume, de ce erau necesare două categorii de precepte, înțelegeam cu ușurință ceea ce-mi povestea despre lumea lui, deși îmi descrisese procesul înțelegerii ca fiind foarte dificil.