Ruleta dragostei

Ruleta dragostei de Sandra Brown

CAPITOLUL I

În destinul fiecărui om există un moment crucial,care îi schimba total viața,când dacă era ca toată lumea devine excepțional,iar dacă era excepțional,devine ca toată lumea.Acest lucru era întru totul valabil și pentru Johanna Luzi,fosta soție a contelui italian Maurizio Luzi,care pe atunci nu avea nici titlul de noblețe,nici uria a avere moștenită de la soțul ei,ci se numea pur si simplu Johannaș Houckgeest și mergea la o școală din Amsterdam.Momentul de iluminare a

Johannei s-ar putea numi convențional „ceartă de familie” și a povestit pe scurt,și suna cam în felul următor,dacă ar fi să preluăm o pagină din jurnalul pe care Johanna de fapt,nu l-a ținut niciodată.

18 mai 1972.Astăzi a venit încă una dn numeroasele paciente ale tatei.Cabinetul lui de consultații este la etaj și tata ne-a rugat pe mine i pe mamaș ca atunci când vine „fata cu ochii de petrol”,să-i spunem să urce fără întârziere.Într-adevăr,pacienta aceasta tânără cu o culoare atât de neobișnuită a ochilor,a venit i a urcat scările cu pași vioi,care nu trădau vreo suferință anume.Tata a operat-o la clinică acum trei ani și,după cât se pare,opera ia a fostț atât de dificilă,încât,după atâta amar de vreme,fata mai vine încă la consultații săptămânale confidențiale și destul de îndelungate: durează cam câte două ore Am observat mai demult că mama nu vede cu ochi buni aceste consultații,dar că,deocamdată rezistă eroic și nu explodează.Astăzi însă,era mai surescitată ca de obicei și,după vreo jumătate de oră de la începutul consultației mi-a spus,parcă cu un calm subliniat.

-Îi duc tatei o ceașcă de cafea.Turnă cafeaua într-o ceașcă mare de porțelan chinezesc și o porni spre cabinetul de consultații. Firește,am urmat-o,pentru căț marile evenimente beneficiază întotdeauna de martori imparțiali.M-am cam mirat de ce mama nu intră pe u a dinspre scară,ci se îndreptă spre cea din fundul cabinetului,care stătea de regulă zăvorâtă.Abia mat târziu mi-am dat seama că buclucașa ceașcă de cafea făcea parte dintr-un plan minuțios elaborat,care prevedea neutralizarea din timp a zăvorului,astfel încât surprinderea în flagrant delict să nu fie ratată din pricina u ii principale,care cu siguranță fuseseș încuiată,având în vedere caracterul absolut secret al consultației.

Deodată,imediat ce mama deschise ușa,pe care nu mai intrase nimeni de vreo cinci-șase ani,când cabinetul tatei servise drept”camera copilului”,adică a mea,s-a auzit un zgomot teribil,neîntrecut probabil decât de vuietele clădirilor dărâmate de cutremure în Japonia: ipete,plânsete,obiecte trântite,vase sparte.Stratagema mamei nu dăduse greș, intrând în cabinet,o văzuse pe „fata cu ochii de petrol” întinsă goală pe canapea,în timp ce tata,aflat deasupra ei,o opera cu un instrument chirurgical care-i ieșea dintre picioare.Mama a înșfăcat-o pe pacientă de păr,iar pe tata a început să-l fugărească prin casă,aruncând în el cu tot ce-i cădea la îndemână.Firește,n-a scăpat cu această ocazie nici vaza adusă de tata din India,pentru care un colecționar american ne oferise două mii de dolari.Peste nici cinci minute „fata cu ochii de petrol”,cam neglijent îmbrăcată,a coborât scările ca din pușcă,iar tata,după îndelungi curse prin casă,s-a încuiat în camera lui.Ușa masivă din stejar a rezistat asalturilor furibunde ale mamei,apoi furtuna s-a potolit.Mama mi-a dat să mănânc,m-a lăsat să văd serialul la televizor,apoi m-a trimis la culcare.M-am trezit după miezul nopții.Îmi era sete și mi-am amintit că în frigider sunt câteva cutii cu suc de ananas.

Trecând pe lângă ușa de la camera mamei,am auzit niște gemete,care mi s-au părut a fi de durere.Am deschis ușa și am încremenit în prag.Luna plină scăldaș camera într-o lumină lăptoasă.Pe patul lat,tata stătea de-a curmezișul,cu fața în sus,iar mama îl călărea ca pe un ponei,goală și transpirată.Se unduia deasupra lui ca un copac bătut de vânt,pe care numai rădăcina îl mai ține în contact cu pământul.

-O,Olaf,cât te iubesc! șoptea ea.Doamne,ce bine e! O-o-o!

Am închis ușa cu băgare de seamă,ca nu cumva să mă audă.În clipa aceea am înțeles că sexul și dragostea nu înseamnă același lucru.Tata o iubea pe mama,iar întâmplarea cu „fata cu ochii de petrol” nu fusese decât o aventură neînsemnată.Oricum,e o descoperire importantă pentru mine,mai ales că săptămâna viitoare împlinesc treisprezece ani.

CAPITOLUL 2

Secolul XX a făcut din planeta noastră un sat mai mare,pentru că,urcând într-un avion la Oslo,de exemplu,po i ajunge în numai câteva ore la o întâlnire amoroasă pe care ai fixat-o la Paris sau la Madrid.Furtunoasa viață a Johannei Hockgeest a început de timpuriu,când a înțeles că fantasticul ei corp este făcut pentru a aduce bani.După ce-și reprezentase,cu destul succes,țara la concursul „Miss Univers”,primise o mulțime de oferte filme,case de modă,reviste mai mult sau mai puțin deocheate.Lumea întreagă devenise pentru ea un fel de teatru sau,mai degrabă,numai decorul acestuia,care-i servea drept fundal pentru a-și etala coafurile și toaletele formidabile.Comportamentul ei căpăta cu ușurință nuanțe locale,în funcție de țara prin care o purtau interesele.Repertoriul ei era imens.

În Africa de Sud,unde turnase niște filmulețe de reclamă pentru câteva mari case de modă europene,constatase,mai ales la Johannesburg,ce înseamnă să trăiești într-un cerc închis,pus numai pe distrac ii,prin care,fire te sexul ocupaț și primul loc consta din obligația și onoarea asumată de fiecare bărbat de a se culca cu toate amicele și soțiile prietenilor lui.Desigur,aceeași deprindere libertină exista și printre femei.

Cu tot conservatorismul albilor sud-africani, europencele,mai ales blondele din Germania,Olanda sau Scandinavia,se bucurau de o popularitate imensă,datorită simplității,temperamentului și spontaneității lor.Firește,Johanna făcea furori.Observă însă un fenomen interesant.

La început era invitată la teatru,la banchete fastuoase,la cele mai bune restaurante,însă încetul cu încetul aceste costisitoare modalități de a-i face curte deveneau din ce în ce mai studențești.Prietenii ei de ocazie începeau să se mulțumească cu vizite directe,aducând cu ei întotdeauna o sticlă cu whisky și un buchet de flori.Reputația i se stabilizase în zona acestui preț,datorită existenței ei impetuoase.Când ieșea în public,auzea mereu la adresa ei,o frază pe jumătate admirativă,pe jumătate disprețuitoare

-Iat-o pe olandeza zburătoare.

Zboară din pat în pat!Avea deja douăzeci și unu de ani și se simțea total dezamăgită de modul rudimentar de gândire al bărbaților.Sunt profund egoiști în poftele lor i insistă asupra dreptului laș intimitate atunci când au chef,neținând cont de dorințele femeilor.

Johanna începuse să simtă nevoia unui prieten adevărat,cu care să-și împartă bucuria și necazul,care să aibă grijă de ea.Din păcate,acest prieten întârzia să apară,ceea ce o făcea să se simtă deprimată.Totuși,nu putea trăi izolată și continua să iasă în lume.Începu să-i facă prieteni printre homosexuali,ace tiaș ș erau măcar sinceri în ceea ce o privea pe ea,neinteresându-i ca femeie.

Erau,deci dezinteresați.Singurul bărbat pe care putea miza ca mascul era Mark,un fotograf englez.Relația lor era pur platonică,însă Johanna știa că și-l poate face oricând partener de acrobații erotice.Dar acest lucru o interesa prea puțin.Împreună cu Mark,într-o seară de noiembrie a anului 1980,Johanna a ajuns la o mică petrecere,unde l-a întâlnit pe omul care avea să devină primul ei soț.

Era o recepție cu prilejul zilei lui Charles James Fox,zi care pentru englezi marchează aniversarea așa-numitului „complot al prafului de pușcă”.În acea zi,celebrul în posteritate Fox făcuse să sară în aer parlamentul britanic.

Comunitatea engleză din Johannesburg sărbătorea evenimentul acela petrecut cu mai mult de o sută de ani în urmă,a a că Johannei i se oferi prilejul să-l cunoască pe Albert Drake.Era un american de douăzeci și șapte de ani,foarte elegant, foarte inteligent,care părea să aibă tot ce și-ar putea dori o femeie de la un bărbat.Odată făcută cunoștința,Johanna rupse toate legăturile sporadice pe care le mai întreținea,presimțind că,mai devreme sau mai târziu,Albert va face primul pas.Timp de două săptămâni frecventă cu îndârjire locurile pe care le agrea el,așa că,în cele din urmă,telefonul primit de la el arăta ca ceva cât se poate de firesc.Avu loc și prima întâlnire,la care Albert veni cu un buchet imens de trandafiri,dar fără sticla de whisky,care devenise un fel de tradiție în cercul de prieteni ai Johannei.

Dimpotrivă,o invită la cel mai elegant restaurant din oraș,unde,de la prima îmbrățișare,sânii Johannei rămaseră în stare de erecție până acasă.Firește,Albert nu era un amant de clasă,avea prea puțină experiență ca să nu termine prea repede.Mai târziu,Johanna i-a predat un curs intensiv dar complet de tehnică a patului,curs care putea fi însușit cu succes de orice bărbat cu potentă normală,adică cu un trup rezistent și penis normal.Iar penisul luiț Albert era uriaș!Firește,dimensiunile acestuia nu joacă,în sine,un rol foarte important pentru ca bărbatul să fie un amant excelent,dar,orice s-ar zice,poate reprezenta o bună bază de plecare.În prima lor noapte de dragoste,norocul Johannei a fost că se afla într-o stare de excita ie absolută,altfel Albert n-ar fiț putut intra în ea nici pe jumătate.Treptat,însă,începură să se deprindă unul cu altul,întrucât duceau o viață sexuală foarte intensă,de i continuau să trăiască și separat.În această privință,Johanna respecta cu strictețe unul dintre sfaturile mamei ei:

-Johanna,n-aș putea să-ți reproșez nimic dacă n-ai rămâne virgină până la căsătorie.Trăim niște vremuri atât de grele!

Dar încearcă măcar să nu locuiești în casa bărbatului față de care ți-ai făcut niște planuri.Prin asta,îți vei strica cei mai frumoși ani trăiți împreună și-i permiți bărbatului să înfulece o bucată din tortul de nuntă,fără să-ți ofere nimic în schimb.Bărbatul nu se căsătorește cu o femeie care-și permite să locuiască sub același acoperiș cu el,înainte de a fi dusă la altar.Pe măsură ce se apropia momentul întoarcerii lui Albert în Statele Unite, lucrurile păreau să se clarifice.Locul unde-și petreceau fiecare week-end era un hotel îngrozitor de romantic dintr-un orășel anonim.Lucrurile s-au precipitat pe o vreme ploioasă.Îndrăgostii își petrec în pat clipe sublime,atunci când ploaia bate în geamuri și zornăie pe acoperișuri .Johanna și Albert au avut parte chiar deș asemenea clipe...

Duminică seara,Albert a îmbrățișat-o și i-a spus:

-Johanna,până acum nu ți-am vorbit de sentimentele mele,pentru că eu însumi trebuia să mă lămuresc asupra lor.Nu mai sunt un adolescent care le declară dragoste eternă tuturor fetișcanelor cu care are norocul să facă dragoste.Te iubesc!

Johannei îi veni să sară până în tavan,se simțea ca o domnișoară virtuoasă,care a auzit pentru prima dată o declarație de dragoste.Tot ce-și dorise se împlinise,în sfârșit,în camera aceea de hotel!I se părea că s-a născut a doua oară.

-Johanna,vrei să fii soția mea?

CAPITOLUL 3

Nu mai avea nici un rost să insiste.Norocul,odată pierdut,dacă se întoarce,e ca femeia:nu revine decât pentru ca să- i ia catrafusele și să dispară definitiv.Da,ea știa mai bine să se retragă acum,când,de bine de rău,a reușit să câștige ceva. Julio le zâmbi cât putu de fermecător partenerilor de joc și,cu un gest neglijent,îi aruncă două bancnote de câte cincizeci de dolari frumoasei crupiere. Fata îi zâmbi dulce,cu zâmbetul profesional,dar și cu cel special,destinat persoanelor care își pot permite să piardă o avere. Julio îi răspunse la zâmbet și își puse calm în buzunar douăzeci de fise în valoare de câte cincizeci de dolari aur. Oricine ar fi intrat în clipa aceea în salon și-ar fi putut închipui că vede un norocos.Sigur că da,acest noroc din ultima jumătate de oră e ca o briză pe lângă taifunul pierderilor repetate.Ca să te po i bucura de o asemenea briză,trebuie să uiți că ți-a fost dat să treci prin dezastru. În cazul lui Julio,dezastrul putea fi numit cu mare precizie:patru sute de mii de dolari.

Deși renunțase la joc,Julio nu se grăbea să plece.Își plimbă ochii obosiți prin cazinoul care forfotea de lume.Toată,fauna americană și neamericană avea aici reprezentanții ei,ca în arca lui Noe.Într-adevăr,jumătatea feminină a omenirii este aici cea mai contrastantă,în sensul că nu există vârstă de mijloc.Personalul localului și fetele „de însoțire” sunt cantonate cu puțin dincolo de pragul celor douăzeci de ani standard,în timp ce la polul opus se înghesuie împrejurul meselor niște bătrâne debile,cu rochii înflorate,care demonstrează că mâinile lor fragile sunt neașteptat de puternice și de pricepute în mânuirea butoanelor jocurilor automate.Câteva cupluri fără vârstă,incolore de obicei,dar acum cuprinse de frenezia hazardului,stau cu ochii pe ruletă,sperând să-și sporească subțirele conținut al buzunarului cu vreun sutar,poate cu o sută cincizeci.

Visul american!Banii! Dolarii!Dar,de fapt,nu dolarii contează,ci numărul lor.Tot după dolari umblă i cele câteva fetișcane provocatoare,a căror profesie o poți ghici fără dubii de la prima privire. Prostituatele,reprezentantele celei mai vechi profesii din lume,viermuiesc încoace și încolo,sigure pe ele,încercând să-i descopere pe cei dispuși să-și plătească porția de voluptate.Eventualii amatori sunt tot de pe treapta superioară a vârstelor și se străduiesc să-și sugă bur ile prea proeminente,mai ales atunci când se simt studia și de priviri feminine.Plătitorii de sevicii erotice sunt și ei cumva ușor de tipizat:poartă de obicei costume de serie,din materiale sintetice i stau împrejurul meselor unde seș joacă poker.Vorbesc cu accent american sau au unflexiuni guturale,arabe în voci.Julio zâmbi.La San Francisco se sim ise bine întotdeauna.Propriu-zis,nu eraț un turist dar distracțiile le căuta cu obstinație.Putea fi mereu întâlnit prin cazinouri.Asta era plăcerea lui locurile caracterizate prin înghesuială și grabă Pierderi și câștiguri.Regi de-o clipă,cerșetori de-o viață.O lume în același timp fantasmagorică și reală,pură și mizerabilă.O lume a contrastelor.

Și cazinoul de aici semăna cu o gară sau cu un aeroport.Mai degrabă cu un aeroport,situat în mijlocul unui deșert imens.N-are importanță că acest deșert este oraș la rândul lui,locuit de oameni cu destine proprii,supuse stelelor pe care de-abia le poti vedea deasupra prin norii de gaze de e apament.Dincolo de u ile ș ș cazinoului se desfă oară altfel de via ă,atât de diferit,încât ar putea păreaș ț importat de pe altă planetă.Legile de dinăuntru și de dinafară nu coincid.Nici sentimentele.Poate doar păcatele să coincidă.Dacă apar ținem aceluiași regn,înseamnă că și păcătuim la fel.Chiar dacă avem Dumnezei diferiți Los Angelesul e metropola în care poț,obține ce vrei.Cu o mică și neînsemnată condiție să ai bani,cât mai mulți.Atunci poți întinde mâna,luând orice îți place, fără nici un sentiment de culpă.Dar dacă nu ai buclucașele de hârtii verzi,atunci poți crăpa de foame fără grijă.Da.

Julio își scoase din buzunar bricheta de aur O privi îndeiung ca pe o operă de artă De fapt,asta și era: o mică operă de artă,pe care sc lăfăia inscripția firmei producătoare.-”Dunhill”.Scoase din tabachera masivă o țigară de foi,lungă și subțire.De ce s-o fi numind „havană”,dacă drăguțul de Fidel Castro și-a pus în minte să ruineze Statele Unite,sistând exportul de tutun?Dar Julio nu stărui prea mult asupra acestei întrebări.Politica nu-l interesase cu adevărat niciodată.

Cu un gest de o eleganță desăvârșită,î i aprinse țigara și slobozi fumul peș nas.Zâmbind relaxat,degajat îi salută cu gesturi din cap pe cunoscuții,care treceau pe lângă el.Prin fața ochilor ,se perindau când șeful de sală,când vânzătoarea de igări,când un tip din corpul de pază.El îi cunoștea pe toți și,la rândul lui,era cunoscut de aceștia.

La San Francisco,Julio Santos nu era deloc un anonim.Făcea impresie oriunde apărea și i se dusese vestea de veritabil gentlemen.Firește nu e un titlu princiar,n-are valoare nici cât prestigiul celui mai amărât dintre senatori,dar,în lipsa altor atribute,e bun și acesta.Mai ales când este anexat unei averi însemnate.Julio considerase întotdeauna că faima de gentlemen și averea lui se aflaseră mereu pe aceeași treaptă valorică.Pentru cei patruzeci și cinci de ani ai lui,Julio Santos arăta excelent.Păr negru precum pana corbului,cârlionțat,neatins de trecerea timpului decât pe la tâmple,dar foarte puțin,ca o ușoară poleială cu argint Sub o pereche splendidă de sprâncene dese și lungi,scânteiau ochii lui adânci ca două havuzuri albastre.Avea tenul neted și bronzat,ca toți latinoamericanii,dar culoarea lui măslinie nu-i trăda originea decât după o examinare atentă.Julio nu era sudamerican,era cetățean al lumii.Mărturie în favoarea acestei aserțiuni puteau depune și nasul lui drept,silueta zveltă,la care privirile erau atrase de îndată de bustul în formă de triunghi:umeri lați și coapse înguste.Nimic de zis,era bărbat bine.Dar de alți bărbați la fel de bine îl diferenția acel „ceva” care ar fi putut fi numit stil,farmec,irezistibilitate.Mai ales pentru femei.Și la drept vorbind,Julio respira,umbla prin viață,dormea și se trezea pentru femei.

Acestea îl remarcau din prima clipă,mai ales datorită felului lui de a se îmbrăca.Costumele lui de vestă lucrate la cei mai buni furnizori din Europa,erau întotdeauna fără cusur.Nu purta decât cămăși din mătase extrafină și pantofi excelenți,de fabricație italiană sau franțuzească.De mai bine de douăzeci de ani,Julio Santos nu mai voia să știe decât de lucruri foarte bune. Casa lui era cea mai frumoasă,mobila în cel mai autentic stil „Empire”,se înconjura de femeile cele mai frumoase.Superlativul era principiul lui capital. Așa cum și celebritatea lui era superlativă.Își făcu apariția o fetișcană cu o tavă de cockteiluri.Cu toată pierderea imensă,Julio își simți ochii fugind singuri spre formele acesteia.Picioare lungi,pornite,cum se spune,din gât.Sâni provocatori, câtuși de puțin mascați de pânza subțire ca de păianjen a rochiei.Chiar că te apucă setea văzând-o.Îi făcu semn să se apropie.Fata veni,mișcându-și șoldurile ca la o paradă a modei.Zâmbea,știindu-se privită și admirată.

-Doriți ceva,domnule Santos? întrebă ea destul de ambiguu,ca și cum s-ar fi oferit pe sine în locul listei de băuturi.Nu părea deloc sfioasă și îl măsura cu o privire specifică fetelor din Los Angeles.Era privirea care promitea toate ispitele voluptății,bineînțeles numai celor care și le pot permite.Julio Santos rămase indecent de mult timp cu ochii pironiți asupra sânilor fetei.Deși posesoarea lor se oprise din mișcare cam cu un minut în urma,micile fiare continuau să se zvârcolească.

-Vă pot oferi ceva,domnule Santos? repetă fata întrebarea la fel de ambiguu. Fără voie,Julio se linse pe buze și catadicsi,în sfârșit,să rupă tăcerea.Mutându-și cu greu privirea spre ochii fetei,o fixă și întrebă cu tot atâtea subînțelesuri; -De ce nu? Ai să-mi oferi ceva...special?

-Totul e special pentru gentlemeni,râse ea.O da!Un gentlemen adevărat! Fie,spuse Julio.Acest gentlemen adevărat ar vrea..ar vrea...un „scotch” cu gheață.Vă plac lucrurile reci,constată,oarecum dezamăgită,fata.

-Numai când e vorba de băuturi,o consolă el.Ochii lui albaștri o dezbrăcau cu insolență,pe față,lucru care fetei nu-i displăcea deloc.Ca,de altfel,tuturor femeilor.La orice vârstă,ele îl divinizau pe Julio Santos.Și el,la rândul lui,le răspundea cu aceeași monedă.Și chelnerițelor,și damelor din lumea bună.Cu toate se purta la fel.Flori (întotdeauna trandafiri roșu),șampanie numai,de la firma «Krug»,cadouri (brelocuri mici de aur de la magazinul «Tiffany» din New York) și dacă legătura dura mai mult de câteva săptămâni - o pereche de cercei cu briliant,produs al celebrei firme «Cartier».Chelnerița plecă.

Julio se uită la ceasul de aur marca «Philippe».Era opt.Seara abia începea.Va bea puțin,se va uita un pic la joc,apoi își va încerca iarăși norocul.

Julio Santos s-a născut în 1945 la marginea orașului Caracas.Era singurul băiat din familie și toată copilăria și-a petrecut-o printre femei.Surorile lui aveau grijă de el,îl certau mereu și îl mângâiau.Desigur,mama îl răsfăța,iar rudele îl divinizau pe băiat și îi făceau toate voile.Tatăl lipsea mult de acasă pentru că era marinar pe un petrolier care făcea dese curse în Europa și America de Nord. De aceea Julio era stăpânul casei.Când băiatul isteț și fermecător a crescut,toți au văzut cât era de frumos.La paisprezece ani Julio s-a lăsat de școală.Încă de pe atunci toate femeile din ținut erau îndrăgostite de el.

Desigur cele trei surori și mama nu-l lăsau nici o clipă nesupravegheat Pentru ele era un prinț și garda corespundea acestei poziții.Era imposibil să se elibereze. Tatăl lui a încercat să le contrazică pe femei,dar în zadar.Chiar și atunci când Julio s-a angajat în port,la numai câteva sute de metri de casă,acestea îl urmăreau așa cum rechinul nu-și scapă prada din ochi.Dacă băiatul intra în vorbă cu una dintre reprezentantele sexului frumos,într-o clipă apărea lângă el soră-sa care preîntâmpina tot ce s-ar fi putut întâmpla.Întreaga familie se îngrijea ca tânărul Julio să rămână cast cât mai mult timp posibil. i în conformitate cuȘ acest ideal familia acționa ca o echipă bine antrenată.

Însă Julio creștea.Trupul lui se dezvolta,căpătând trăsături masculine frumoase și,în sfârșit,se simți stăpânit de dorința nestăvilită de a cunoaște femeia.Lucrul era cu atât mai firesc,cu cât era înconjurat numai de femei.Mirosul feminin plăcut,lenjeria de damă întinsă peste tot la uscat...Instinctele lui sexuale se excitau la maxim.Pe la șaisprezece ani Julio nu se mai putea abține.Singura scăpare era onanismul,dar și această plăcere trebuia ascunsă,trebuia plănuită minuțios ca o „riscantă operațiune militară.Privirile femeilor erau mereu ațintite asupra lui.Julio a înțeles că trebuie să fugă,însă această decizie a luat-o după îndelungi ezitări.Cum să părăsești casa în care ești divinizat? Și totuși trebuia să ac ioneze.

Familia ucidea în el în mod con tient,sexualitate iar evadarea era unicaț ș posibilitate de a deveni bărbat adevărat.A plecat în noaptea unei duminici din decembrie 1962 și peste două zile a ajuns la Caracas.Înghețat,flămând și istovit rătăcea prin oraș și se gândea că nu a procedat bine.În adâncul sufletului îi licărea speranța că familia o va porni în căutarea lui.Julio nu-și închipuia ce va face mai departe,cum î i va găsi ceva de lucru i,în general,cu ce se vaș ș ocupa.Umbla fără rost pe străzi,tremurând de frig.Avea pe el doar o geacă subțire din piele,care nu-1 prea apăra de vânt și ninsoare.

În cele din urmă s-a ascuns pe casa scării unui bloc.Curând,la scară a tras o limuzină din care au coborât două femei îmbrăcate în blănuri.Julio a strănutat și una dintre femei a întors capul.El i-a zâmbit politicos,dorind să-i arate că nu are intenții rele.

- Vreți să vă dau un autograf? l-a întrebat femeia.Julio avea mintea ageră și de aceea i-a răspuns fără să ezite:

-Pentru asta ani călătorit trei zile.Nu avea nici cea mai mică idee cine este femeia.Dar era uluitor de frumoasă: bucle blonde și moi,siluetă zveltă sub blana desfăcută și,în plus,avea un zâmbet fascinant.Femeia s-a apropiat de el.Julio a simțit adierea parfumului ei,care îi amintea mirosurile de acasă. -Ești extenuat,îi spuse ea.În glasul ei clipocea ceva magic,liniștitor.

Julio nu i-a răspuns.O privea încântat,cu ochii lui albaștri și frumoși.Femeia l-a luat de mână și i-a spus:

-Hai să bem ceva fierbinte.O să-ți dau niște haine mai groase.

O chema Vanessa Barthes.Era o celebră actriță franțuzoaică de cinema,în vârstă de treizeci și trei de ani,divorțată și foarte bogată.Fusese invitată să toarne un film în studiourile venezuelene.Vorbea excelent spaniola,pentru că mama ei era originară din Barcelona.Dar asta nu era tot.Era un om minunat,cel mai bun dintre oamenii pe care Julio îi întâlnise până atunci.

Au devenit amanți peste câteva zile.Tânărul de șaptesprezece ani și femeia care împlinise trezeci și trei.L-a învățat s-o iubească așa cum voia ea.Julio s-a dovedit un elev capabil.Asculta cu atenție,exersa și astfel a ajuns la rezultate foarte bune.

-Doamne,Julio!exclamă ea adesea,cuprinsă de extazul iubirii.”Ești cel mai inteligent dintre toți amanții pe care i-am avut” Devenise într-adevăr, înstărită numai datorită propriei ei măestrii.Prietenii Vanessei Barthes erau disperați și scandalizați: O preveneau: -Nu-i decât un copil!

-O să ai neplăceri!

-Publicul n-o să suporte așa ceva!Drept răspuns Vanessa se mulțumea să le zâmbească.

-Mă face fericită,le explica ea.Așa ceva- nu nu s-a mai întâmplat cu nimeni. Julio a scris o scurtă scrisoare acasă,în care le comunica alor săi că e bine,că a găsit de lucru,că le va mai scrie.Și le-a trimis niște bani dați de Vanessa.Ea insistase asupra acestui lucru și apoi,lună de lună avea grijă ca Julio să trimită mandate celor de acasă.Înțelegea ce înseamnă pentru ei această pierdere.Întradevăr,era un băiat minunat.După încheierea filmărilor îl luă cu ea la Paris.

Când Julio a împlinit douăzeci de ani,s-au căsătorit.Vanessa ar fi vrut ca ceremonia să se desfășoare fără publicitate,însă la cununie au apărut toți reporterii parizieni și evenimentul care ar fi trebuit să fie solemn s-a transformat într-un spectacol stupid.Din fericire,scandalul nu a ajuns la cunoștința familiei lui Julio.Toți ai lui trăiau liniști și în Venezuela,primeau bani cu regularitate de laț el și erau convinși că se ocupă în Franța cu cine știe ce afaceri rentabile.Nu se mirau decât că Julio nu-și găsește nicidecum timp să-și petreacă o vacanță în țară.De fapt,chiar dacă ar fi știut adevărul familia n-ar mai fi putut schimba nimic.Era prea târziu și prea departe de locurile unde ar fi avut cui să se plângă că fiul lor a fost răpit.În plus,Julio nu mai era minor și o iubea cu adevărat pe Vanessa.Optsprezece ani au trăit în iubire și înțelegere.Diferența de vârstă nu-i neliniștea.Dacă presa nu le-ar fi adus aminte de acest lucru,ei nici nu s-ar fi gândit la ea.Pe neobservate,dintr-un băiat neîndemânatic,Julio s-a transformat într-un adevărat om de lume.Îi apăruse gustul pentru lucrurile bune și scumpe,iar Vanessa putea să-și permită să-i satisfacă toate capriciile.Julio nu trebuia să se îngrijească să câștige.Vanessa nu-i permitea să lucreze.O însoțea peste tot în turnee prin străinătate,ajungând astfel să învețe engleza, germana și italiana.Cât despre franceză,o vorbea la fel de bine ca spaniola,limba lui maternă.

Din când în când se ocupa cu operații de bursă,care uneori îi reușeau.Învățase să schieze,să conducă automobilul sportiv,să călărească.Devenise specialist în bridge și poker.Se învățase cu vinurile și bucătăria bună.Însă întotdeauna rămânea amantul credincios și priceput al frumoasei și celebrei sale soții.Până în ultima zi ea a fost pentru el o regină.Vanessa a murit de,cancer la cincizeci și nouă de ani.Julio a rămas perplex.Nu putea trăi fără Vanessa.

La treizeci și opt de ani,pentru prima dată în viața lui,rămăsese absolut singur.Avea totul,pentru că Vanessa îi lăsase,prin testament,toată averea ei.În același timp,nu avea nimic.Nu putea rămâne nici în apartamentul din Paris,nici pe insulița izolată pe care,în doi,o vizitau atât de des,nici în casa din Monte Carlo.Julio a vândut tot.Patru mașini,bijuterii unicat,vile.O sumă destul de mare, dar neînsemnată pentru el,a dăruit-o familiei sale,care locuia acum într-o casă proprie în centrul Caracasului.Considerând că în felul acesta și-a achitat cu vârf și îndesat nota de plată pentru suferințele pricinuite familiei prin faptul de a se naște și de a se fi lăsat iubit în copilărie și adolescență,s-a stabilit în cele din urmă în Statele Unite.Îndobitociți de industria cinematografică indigenă, americanii de rând nu știau aproape nimic despre celebra actriță franceză Vanessa Barthes.Această situație îi convenea de minune lui Julio,deși se simțea puțin jignit în locul Vanessei. Purta peste tot cu el filmele ei,înregistrate pe casete video.Când îi era dor de ea,mai urmărea câte un film.Însă în ultimul timp tot mai rar apela la acest mod de a și-o simți pe Vanessa aproape.Nici nu-i de mirare.Acum locuiește în ,America, în cea mai puțin nostalgică țară.

America...Țara în care uitarea vine de la sine.Câte generații de oameni nu au început aici o viață nouă?

-V-am adus „scotch”-ul,domnule Santos,îl anunță chelnerița,cu un zâmbet misterios,de parcă ar fi pus amândoi la cale un complot.Atitudinea ei provocatoare de mai înainte devenise acum și mai agresivă.

„Probabil că de vină vor fi fiind căldurile de afară!”râse Julio în sinea lui, pregătindu-se să ia o decizie,apelează sau nu la serviciile ei în seara aceasta?

Din păcate,un client grăbit o chemă pe fată și ea se îndepărtă,nefăcând nici un efort ca să-și mascheze regretul.San Francisco.Nu există nimic în lume care să-i semene.24 de ore din 24: jocuri,hoteluri luxoase și orice fel de distracții.

Dansatoare frumoase.Soare strălucitor.Julio zâmbi amintindu-și cum a juns prima dată aici.Călătorise toată noaptea de la Las Vegas.Capitala distracțiilor americane îl dezamăgise,poate mai ales pentru că prea mul i europeni foiau prinț ea.Julio se întâlnea mereu cu foști prieteni ai Vanessei,care veneau să-și toace aici banii.În ochii lor,rămăsese un linge-blide,un tinerel care a profitat de slăbiciunea târzie a unei femei sensibile.Deci,în 1983,Julio a sosit la Los Angeles.Era un bărbat în floarea vârstei,de treizeci și opt de ani,cam provincial, lucru care putea fi dedus din faptul că purta mereu după sine douăzeci de geamantane.Închiriase un „Mercedes” alb,o vilă cu piscină și încă ezita dacă să mai rămână sau nu.A rămas.În locul lui,oricare ar fi făcut la fel.Era bogat, frumos,fără nici un fel de obligații familiale.Nici nu apucase să se instaleze în cabina lui personală de lângă piscină,că cineva începu să se intereseze de el.

Își manifestase curiozitatea Sarah Fleury,o japiță care din când în când juca în niște filme,nu întotdeauna de mare succes.Era o tipa roșcată,cu sânii imenși (rezultat al unor injecții cu silicon).N-o înfrumuseța nici stilul de a vorbi,întrucât rostea cuvintele aproape fără să-și deschidă gura,așa cum vorbeau refugiații în filmele lui George Rought.

-Sunteți producător de filme?îl întrebase ea conspirativ,sperând că 1-a prins pe Dumnezeu de vreun picior.Julio o studiase din cap până-n picioare,se declarase oarecum mulțumit și-i permisese să-1 însoțească,cedând,adică,dezinteresatei ei oferte de a-i arăta orașul.Totuși,Sarah s-a bucurat prea devreme,de succesul care i se părea atât de ușor.Nu-și închipuise că noua ei calitate de ghid se va rezuma la plimbările prin oraș.Acestea nu o interesau pe Sarah.Pe ea o atrăgeau mai mult călătoriile într-un pat imens,lânos,patruped.Deși nu refuza nici scurte meciuri de amor desfășurate în lift sau pe bancheta din spate a unei mașini decapotabile.În cele nedecapotabile se lăsa mai greu atrasă,ceea ce nu însemna că nu trecuse și prin asemenea experiențe.

Deci,după cîteva zile de avansuri sistematice,Sarah Fleury constată că e îngrozitor de iritată pentru că Julio nu făcea nici cea mai mică tentativă de a se culca cu ea.Așa ceva era de neconceput.Toți bărbații din lume visau în secret să se bucure de farmecele ei.Și,deși era vorba de un vis,pentru foarte mulți acesta se transforma în realitate.Numai Julio rezista cu încăpățânare tentației.L-a dus peste tot.La cafenele,la teatre,la cele mai frecventate restaurante.Și peste tot chelnerii șefi deveneau cei mai buni prieteni ai lui Julio.Peste mai puțin de o lună,când se făcuse suficient de bine cunoscut în cele mai variate cercuri și locuri,Julio nu mai avea deja nevoie de Sarah.S-a descotorosit de ea într-un mod care va deveni mai târziu tradițional.I-a trimis un breloc de aur,i-a scris câteva cuvinte plăcute,i-a expediat o duzină de trandafiri roșii și a uitat-o. -E homosexual! le spunea Sarah prietenilor ei.Nu mai e nici o îndoială!

Gândul că un bărbat nu a vrut să se culce cu ea a enervat-o încă mult timp pe

Sarah.Însă lui Julio nici nu-i trecuse prin minte să se culce cu ea.De la moartea Vanessei trecuseră patru luni și,firește,n-ar fi avut nimic împotriva unei femei.Dar Vanessa nu fusese o oarecare,așa că nici n-o putea înlocui cu prima întâlnită.Desigur,înțelegea că nu va mai avea parte de o a doua Vanessa. Pe lume nu există două frunze care să semene perfect,darmite două femei.Însă ar fi fost un adevărat afront adus răposatei,dacă și-ar fi permis să cadă în plasa întinsă de Sarah.Calitățile excepționale ale Vanessei trebuiau compensate prin ceva.Așa că Julio ajunse la concluzia că,în cazul dat,singura compensație poate fi tinerețea.După ce se descotorosi de Sarah Fleury Julio începu să frecventeze numai fete tinere,adolescente proaspete,care nu aveau pretenția unei relații de lungă durată.Curând se convinse că și varietatea are farmecul ei.Până atunci singura femeie din viața lui fusese Vanessa.Acum însă,porni la drum ca un cuceritor al necunoscutului continent feminin și,în zece ani,îi trecură prin pat mai mult de o sută de fete.Avea un adevărat regulament secret pentru ele.De regulă,nici cu una nu depășea stagiul de o lună,timp suficient pentru fiecare ca să se trezească feminitatea în ea.Julio Santos era un amant de înaltă clasă,așa că fetele câștigau experiențe unice.Nu după mult timp,din mediul feminin

,celebritatea i-a pătruns în cel masculin.Julio se stabili temeinic la Los Angeles.Își cumpără o vilă și începu să frecventeze diferite cercuri mondene.

Deveni o figură remarcabilă a orașului.Clasă.Stil.Eleganță.Erau calități rare în această lume a dictatului financiar,unde omul era judecat mai ales după dimensiunile contului din bancă.Da,contul lui Julio Santos nu era deloc neînsemnat,dar,în afară de acesta,era și o persoană absolut fermecătoare. Bărbații și femeile se simțeau fascinați de acest om apărut ca din neant,numit Julio Santos.Cei zece ani de existență americană ai lui Julio trecuseră ca un vis frumos.Tenis,înot,mici speculații la bursă,jocuri de cărți,investiții timide ,în câte o afacere,fără prea mari beneficii,fete frumoase,plajă,distracții,localuri de lux. Și a fost grozav de mâhnit când a înțeles ca i s-au terminat banii.S-a ruinat.Prostește.Dar acesta-i adevărul.În ultimii doi ani,de la Paris,avocații soției îl tot preveniseră că averea este pe cale să sece.Voiau să-i investească banii în vreo afacere rentabilă,care i-ar fi oferit șansa unor beneficii.Prea puțin interesat de speculațiile financiare,Julio continuase să trăiască fără griji,neîncrezător în semnalele pe care le primea din Europa.

Luând și nepunând nimic la loc,a risipit totul.După atâția ani de viață de lux,se dezobișnuise de ideea că s-ar putea trăi fără bani.Protecția Vanessei se întinsese asupra lui de-a lungul întregii maturități.Trăise până acum din averea pusă de ea deoparte.Geniul ei bun îl străjuise timp de aproape treizeci de ani.De-abia acum Vanessa dispăruse cu adevărat.Julio trebuia să se trezească la realitate,trebuia să câștige bani,daca voia să ducă același mod costisitor de viață.Cu minuția specifică celor nepricepuți în afaceri,Julio făcuse niște calcule care i se păreau întru totul realiste.Unu - vânzarea casei. Doi - închirierea alteia.Trei - banii rămași vor fi puși la bătaie în singura activitate pe care el credea că o stăpânește la perfecție: jocurile de noroc.Dacă reușește măcar să-și dubleze suma,o va investi pentru ca să aibă beneficii suficiente pentru un trai decent.Procedura i se păruse corectă și fără vreun risc deosebit.Acum însă,la aproape douăzeci și patru de ore de la declanșarea campaniei de recuperare a banilor,Julio constată cu groază că pierduse aproape patru sute de mii de dolari.

descarcare carte de aici....