Să nu trimiți flori

Să nu trimiți flori de Sandra Brown

CAPITOLUL 1

Era, probabil, cel mai nostim poponeț pe care-l văzuse vreodată.Prin ușa cu plasă putea vedea, fără restricții, un fund rotund, dar grațios, de femeie.Fusta pantalon era peticită și strâmtă.Franjurile din doc, albite și șifonate de atâta spălat, atârnau jilave pe coapsele zvelte.Femeia stătea în patru labe, încercând să descopere priza ce se afla lângă podea.În timp ce ea se apleca să cerceteze firele încurcate, bărbatul zâmbea ca un motan care pândește șoarecele.Era zâmbetul unui spectator satisfăcut.Îi era puțin rușine de el.Dar nu suficient ca să nu se uite în continuare.Cabana era în întuneric.Lanterna ei abia lumina.Singura lumină adevărată provenea de la cumplitele fulgere alb-albastre.Cei doi puști, care-i urmăreau eforturile, începuseră să devină nerăbdători. -Mi-e foame.Ai spus că mâncăm de îndată ce ajungem.

-Știi cum să aprinzi lumina, mami? Pariez că nu.Bărbatul care stătea la ușă vedea cum ea își lăsase capul între umeri a neputință.Dar asta a durat doar o clipă.Femeia, și-a ridicat capul cu hotărâre, inspirând adânc.

-E doar priza, David.Când am să găsesc comutatorul stricat, o să avem lumină.Probabil că s-a întrerupt din cauza furtunii.Și, Adam, o să mâncăm după ce repar lumina și scoatem bagajele din mașină.

-Ai spus că o să fie grozav la cabană.Pute - se văicări David.Ar fi trebuit să instalăm cortul.

-Da, cortul, spuse fratele mai mic.

-Dacă nu crezi că am să repar lumina, ce te face să speri că putem instala cortul? Vocea femeii trăda pierderea răbdării, dar bărbatul care se afla la ușă nu o putea acuza pentru asta.Iar cei doi copii erau atât de uzi, încât nu putea să-i acuze nici pe ei.Erau doar niște copii epuizați după ore de călătorie.Sosirea lor la cabana de lângă lac era de rău augur.Bărbatul văzuse farurile mașinii lor când au sosit.Câteva minute mai târziu, s-a hotărât să înfrunte una dintre cele mai cumplite furtuni din ultimul timp și s-a îndreptat spre cabana ce se afla la numai o sută de metri de cabana lui, printr-o pădure deasă, ce garanta siguranța celor ce locuiau în aceste cabane.Era o imprudență să iasă pe o asemenea furtună, dar devenise preocupat să afle cine sunt vecinii lui.La el, lumina se întrerupsese cu aproape zece minute înaintea sosirii lor și Dumnezeu știa când va reveni.

Acum, el asculta cum se văicăresc băieții și vocea aproape disperată a tinerei femei.Era bucuros că venise.Ea avea nevoie de ajutor și era singură.Oricum nu părea să se afle nici un soț sau tată prin apropiere.

-Ar fi trebuit să ne oprim la Burger Town.David și cu mine am vrut să mâncăm acolo, nu-i așa, David?

-Știam eu că o să fie o excursie ratată.Voiam să folosim cortul și să mergem deadevăratelea la iarbă verde, nu să stăm în cabana asta nesuferită.

Femeia se ridicase și stătea pe călcâie, cu mâinile în șolduri.

-Dacă ești așa de grozav, te poți duce afară, în ploaie, să vânezi ori să pescuiești ceva pentru masă.Băieții au tăcut.

-Am terminat cu voi, ați auzit? Această cabană ne-a fost împrumutată cu mult drag.Cum n-avem cort și nu știm nici cum să montăm unul, am crezut că era cel mai bine să venim aici.Nu pot opri eu furtuna și încerc să fac tot ce pot să repar lumina.Și mai terminați cu miorlăitul!zise ea, arborând un ton sever și o

privire cruntă, după care reveni la poziția cu fundul în sus, inspectând, inutil, instalația.Îmbufnați, frații s-au uitat unul la altul, dând din cap.Erau convinși că excursia lor era sortită dezastrului.

-Crezi că poate repara lumina? l-a întrebat cel mic pe fratele său, șoptind destul de tare. -Nu, tu crezi?

-Nu.Acum era momentul ca bărbatul să-și anunțe prezența.Nu se zgâise în viața lui printr-un geamlâc și îi era puțin rușine că a stat să privească atâta timp, fără ca să îi anunțe că se afla acolo.Îi plăcea ce vedea.Cei dinăuntru nu erau în pericol iminent.Necazul lor îl făcuse să-i îndrăgească.Se trezi zâmbind la comentariile celor doi copii și la neputința părintească a femeii.Urmărirea dilemei lor acționa ca un remediu pentru propria lui dilemă.Observându-i, i-a ieșit din minte problema lui.Deși asta e natura umană.

Și faptul că o dorea puternic, de fiecare dată când îi vedea coapsele goale și fundul, tot natură umană era.Nici asta nu era corect.Era de-a dreptul desfrâu să tânjești după mama celor doi copii.Dar poate fi omul făcut responsabil pentru gândurile sale?

-Mami, vreau să merg la baie, zise Adam.

-Unu sau doi?

-Unu, rău de tot.

-Deoarece n-am localizat încă unde e baia, du-te afară.

-Da plouă.

-Știu, Adam, spuse ea la capătul răbdării.Stai pe prispă sub acoperiș și dă-i drumu.

-Bine, mormăi copilul îndreptându-se spre ușă.Mamă...

-Mmm? zise ea atentă la întrerupător.

-E un bărbat afară.Tânăra femeie s-a răsucit rostogolindu-se, gâfâind alarmată. Un bărbat?Sperând să nu o sperie, el a aprins repede lanterna puternică, focalizând, în lumina paralizantă, pieptul ei impresionant, strâns într-o cămașă legată cu nod în talie, o șuviță de păr blond, ieșită din coada de cal și ochii albaștri, larg deschiși.Alicia Russell a luat o gură de aer cu inima bubuind.Un fulger strălucitor proiectă silueta bărbatului așa cum stătea în afara ușii cu plasă.Oare o încuiase după ei? Ce mai conta? El părea uriaș și fioros, pe fundalul cerului întunecat.Și era acolo!Bărbatul deschise ușa care-i scăpă din mână din cauza vântului puternic și se izbi de peretele exterior.Ea și copiii s-au făcut mici de frică.El a intrat repede în cameră și a îngenuncheat în fața ei.Lumina lanternei o orbea.Nu reușea să vadă decât o matahală vagă ce se apleca asupra ei.

Deschise gura să le strige băieților să fugă.

-Sunteți bine? Stinse lanterna și, pentru un moment, totul era negru.N-am vrut să vă sperii, lăsați-mă să vă ajut.

Alicia s-a dat înapoi de spaimă și mâna întinsă spre ea s-a retras.

-Da, a bâiguit ea.Speriați,nimic mai mult.S-a ridicat în picioare fără ajutorul lui.

Singura ei preocupare erau copiii, care se uitau curios la intrus.

-David, du-te și ajută-l pe Adam...fă ce face și el, pe prispă.Nu voia ca fiii ei să fie de față în cazul în care ar fi fost violată sau omorâtă.Doamne, unde era telefonul? De ce nu se aprinde lumina? Inima ei bătea cu putere pulsându-i în timpane.

-Salut, ciripi David.Alicia își reproșa că-și învățase copiii să fie curtenitori și prietenoși.

-Mă cheamă David.El e Adam.Eu sunt mai mare.

-Bună, răspunse bărbatul.Alicia credea că el zâmbe te, dar era prea întuneric ș să-și dea seama.Lanterna ei se stinsese, iar lanterna lui era deja stinsă.Mă cheamă Pierce.

-David...începu Alicia, dar fiul ei cel mare o întrerupse.

-Vrem să stăm aici o săptămână, dar mami nu se pricepe să repare lumina.Nu prea știe să facă lucruri din astea.Străinul se uită la ea, apoi la băieți.

-Unele mămici știu.Oricum, nu poate aprinde lumina.Curentul s-a întrerupt din cauza furtunii.

-David, rosti Alicia printre dinți.

-De ce nu-l iei pe fratele tău afară, sugeră străinul, în timp ce eu o să văd cu ce pot să o ajut pe mama voastră?

-Bine, hai, Adam.Ușa se trânti cu putere în urma lor și bărbatul se întoarse spre Alicia.

-Ați călcat cu stângul.Drumeții nu sunt prea bucuroși de seara asta.

Dacă era vreun violator sau criminal, atunci era unul politicos.Dar așa se spunea și despre strangulatorul din Boston și despre Jack Spintecătorul.

-Sunt sigură că atunci când se va aprinde lumina și vor mânca ceva, copiii se vor simți mai bine.Așa era în ordine.Sigură pe ea, sub control, calmă.

-Unde vă sunt lanternele? Să fac puțină lumină ca să le găsiți.Asta era prea mult. -Lanternele? Uzând de gestul universal făcut de femei pentru a arbora un aer de indiferență și a părea mai puțin tâmpite de cum se simțeau la un moment dat, își duse mâna la cap să-și aranjeze părul.Apoi își aranjă îmbrăcămintea.

-Nu știu, cabana este împrumutată și n-am avut ocazia să caut.

-Lumânări?Ea dădu din cap.

-N-ați luat lucruri de strictă necesitate cu voi?

-Nu, spuse ea supărată și iritată de scepticismul lui.O făcea să se simtă foarte prost.Asta era prima ei încercare de a face o excursie temerară cu băieții.Cât de bine ar fi trebuit să se pregătească? Când o să se aprindă lumina, o să fie foarte bine.

-Ce-ar fi să așteptați sfârșitul furtunii la mine? Va trebui să mergem prin pădure, dar nu este departe.

-Nu, s-a grăbit ea să răspundă.O făcea să se simtă mai incompetentă decât era.Această iritare îi distrăsese atenția, de la posibilul pericol pe care acest om îl reprezenta.Invitația la cabană îi stârni din nou panică.

-Da chiar vă rog.Pot găti ceva pentru băieți pe aragaz.

-Nu, nu, domnule...

-Pierce.

-Mulțumim, domnule Pierce, dar...

-Nu, Pierce este numele de botez.Pierce Reynolds.

-Domnule Reynolds, ne descurcăm singuri.Nu vreau să plecăm de aici.

-De ce?Ea îi auzea pe copii jucându-se pe verandă, inând palmele întinse lațșuvoiul de apă ce curgea de sus.

-Soțul meu vine în seara asta, ceva mai târziu.Trebuie să fim aici când sosește, altfel se sperie.

-A, da.Duse mâna la ceafă, indecis.Nu vă pot părăsi aici în aceste condiții.Hai să-i lăsăm un bilet să știe unde sunteți, ce ziceți?

-Mamă, ne e foame, spuse David.Copiii se săturaseră de jocul cu ploaia și năvăliră înăuntru: Când mâncăm?

-Ne e foame, se auzi vocea lui Adam ca un ecou.

-Zău că ar fi cel mai bine să veniți la mine.

-Dar...Înainte ca Alicia să aibă vreo șansă de a obiecta, bărbatul s-a întors spre băieți.

-Ce ziceți de niște mâncare condimentată? Dacă veniți cu mine la cabana mea, o încălzesc imediat.

-Mamă, ce bine! Ar fi nemaipomenit, spuse David entuziast.

-Ca lumea, zise Adam.

-Dar va trebui să mergem prin pădure până acolo, i-a prevenit bărbatul.Nu e drum ca să veniți cu mașina.

-Nici o problemă, nu-i așa, Adam? Se îndreptau deja spre ușa cu plasă.

-Băieți! strigă Alicia după ei, dar copiii o șterseseră deja afară.

Haideți, doamnă...?

-Russell.

-Doamnă Russell, nu vă pot lăsa singuri aici.Promit, nu sunt o persoană de care să vă fie frică.Chiar în momentul acela, un fulger a străpuns cerul în două.Alicia realiza că probabilitatea ca lumina să revină era nulă.Fusese o proastă că nu pregătise nimic pentru astfel de situații, dar acum era prea târziu să mai facă ceva.Cel puțin băieții vor putea mânca.Când ploaia se va mai domoli, ar putea să vină înapoi și să aștepte să se facă dimineață.

-Bine, zise ea, cu un suspin reținut, rugându-se pentru faptul că a putut avea încredere în acest bărbat.Singurul lucru pe care l-a luat cu ea a fost geanta.Ar fi fost o nebunie să scoată bagajele din mașină pe o asemenea ploaie torențială. Pe verandă, Pierce Reynolds l-a luat pe Adam în brațe și i-a spus lui David s-o ia de mână pe mama sa.

-Deci, țineți-vă aproape, toată lumea.Doamnă Russell.Un timp Alicia s-a uitat la mâna puternică întinsă spre ea.Apoi l-a luat de mână și el a apucat-o bine.

Picăturile de ploaie cădeau peste ei de parcă ar fi fost ace ascuțite.Vântul le răvășea părul și hainele, împiedicându-le mersul.De fiecare dată când fulgera, Adam își îngropa fața în gâtul domnului Reynolds.David încerca să fie bărbat, dar se ținea strâns de Alicia, până în momentul când văzură, printre copaci, cealaltă cabană.

-Aproape am ajuns, strigă domnul Reynolds încercând să se facă auzit prin vuietul furtunii.Au ajuns la adăpostul verandei acoperite în momentul în care un tunet a bubuit în apropiere.

-Să ne lăsăm pantofii afară spuse Pierce, lăsându-l jos pe Adam.Când toți erau în picioarele goale el îi conduse înăuntru, unde luminau două lămpi cu petrol, iar cărbunii mocneau în cămin.

-Mi-e frig.Vouă nu? Pierce traversă camera și îngenunche în fața căminului, aranjând lemnele cu un vătrai.Privind peste umăr, îi văzu pe cei trei oaspeți ghemuindu-se nesiguri lângă prag.Tremurau.

-David, dă-mi, te rog, lemnele acelea de-acolo.Băiatul luă un lemn din cutia aflată lângă ușă și se grăbi să i-l aducă bărbatului ce se dovedea a fi un erou în carne și oase.

-Mulțumesc.Pierce ciufuli părul ud al băiatului.Vezi că în baie găsești prosoape pentru toți trei.

-Da, domnule, spuse David și alergă spre ușa care nu putea duce decât la baie.Cabana avea o singură cameră mare ce servea drept cameră de zi, dormitor, sufragerie și bucătărie.În fața căminului se aflau scaune confortabile și o canapea.Un pat dublu era băgat sub tavanul extrem de înclinat,

de unde pornea o scară îngustă, ce ducea în pod.Era prea intim ca să fie rustic și era foarte curat.David ieși din baie cu prosoapele împăturite.După ce i-a pus unul lui Pierce pe spate, le-a împărțit pe celelalte mamei și fratelui lui.Alicia avea senzația că visează.Ce căuta ea aici, în cabana acestui străin, singură cu el, în această veritabilă aventură? Ar fi fost mai rău dacă el era bătrân și ursuz, sau bun, dar groaznic de urât și ignorant.Numai că salvatorul lor era frumos, delicat și viril, ceea ce Alicia nu știa înainte de a intra în cabană și de a-l vedea în lumină.Părul lui era cenușiu cu șuvițe argintii.Era tuns special ca să pară neglijent și puțin mai lung decât era la modă.Când își întoarse capul spre ea, Alicia îi văzu ochii verzi strălucind ca smaraldul sub sprâncenele groase.Când a mai pus un lemn peste cărbuni agitând focul, mușchii lui puternici jucau sub cămașa udă din bumbac, deși nu era prea vânjos.

Era iritată.Nu la gândul că ar putea să le facă vreun rău.Un om care duce în brațe un copil, în plină furtună, rostind cuvinte de îmbărbătare, nu putea fi un criminal.Violator, nici atât...Era clar că nu avea nevoie să forțeze vreo femeie. -Ce bine îmi pare că am făcut focul mai din timp în seara asta.Mai devreme era frig, dar acum...Pierce se opri la jumătatea propoziției.Pentru că dacă ea a fost surprinsă să descopere cât era el de atractiv, explozia din pieptul lui nu se compara cu a ei, când s-a întors și a văzut-o.Părul ud era ca o mătase pe obraji, pe gât și pe umeri.Cămașa stătea lipită de sânii ei plini, iar sfârcurile erau proeminente din cauza frigului.A trecut un timp până să-și poată lua ochii de la ea.Tălpile goale făceau ca picioarele să arate mai lungi și mai frumoase.Avea pielea de găină, pe care el dorea cu ardoare s-o încălzească și s-o mângâie cu mâinile lui.Și-a luat ochii de la ea, blestemându-se pentru acest atac brusc de dorință violentă.Nu mai simțise o asemenea dorință arzătoare pentru o femeie de când...Niciodată nu simțise o asemenea dorință pentru o femeie.Îl înnebunea.Ea era soție și mamă și nu făcuse nimic să-l ademenească.De fapt, părea nervoasă și, dacă fața lui exprima ceva din ceea ce se petrecea în el, nu o putea condamna. -Cred că ar trebui să vă scoateți hainele astea ude.Ce-ar fi să-i duceți pe băieți la spălat, iar eu o să caut ceva de îmbrăcat.

-Bine.Alicia i-a dus pe băieți în baie unde spera să se încălzească și ea.Observase privirea lui pe sfârcurile ei.Câteva minute mai târziu el bătu la ușă, deși era deschisă ca să pătrundă lumina.Adam și David își dăduseră jos chiloții, iar Alicia îi ștergea cu prosoapele.

-Mâncarea e în cuptor și am găsit astea în sertar.Ținea în mână două tricouri cu inscripția UCLA pe ele.

Grozav, spuse David, înșfăcând unul și trăgându-l pe cap.