Spune-mi DA

Spune-mi DA de Sandra Brown

CAPITOLUL 1

Laura DiMarco bătea nerăbdătoare în parchet cu vârful tenișilor.Cu o mișcare nervoasă își aruncă pe spate coada lungă, roșcată, și își consultă Timex-ul, incasabil și mare, pentru a douăzecea oară.

Cinci treizeci și insistase chiar ea ca această ședință să înceapă fix la ora patru și un sfert.Se agită furioasă prin micul său studio fotografic, ce începea să se impună în San Francisco.La cei 28 de ani ai săi, nu mai avea timp de pierdut cu toanele unui efeb care venea să se dezbrace în fața ei.De ce? De ce acceptase ea să ia parte la programul lui Maggie Roberts? Un calendar de birou în cinstea frumuseții masculine! Cum de-a fost Maggie așa de convingătoare? în sfârșit, dacă a promis, așa va face.Întotdeauna era slabă în fața cererilor venite de la prieteni, dar Maggie era capabilă să convingă și să convertească pe oricine, la orice.

Trebuia să mărturisească faptul că și cecul care i se fluturase prin fața ochilor fusese destul de convingător.Laura suspină.Afacerile nu mergeau chiar rău, altfel n-ar fi fost în situația de a face mofturi în fața unei oferte de lucru chiar dacă era vorba de fotografierea unor străini pe jumătate goi.

Cinci și treizeci și șase de minute!Recunoștea că nu fusese foarte plictisitor.Câteva dintre aceste «luni» fuseseră chiar o plăcere pentru ochi...Fotomodelul pentru luna mai a fost favoritul ei, pentru că fusese și cel mai ascultător, care îi intuia ordinele, uneori monosilabice, și care avea un talent deosebit de a-și pune în valoare simetria perfectă a trupului.Cum îl chema, oare, pe acesta? Erik? Olof? Oricum, un nume de viking.Seven? Thor?...Nu-și mai aducea aminte.

Nu era foarte plăcut, dar niciodată nu reținuse numele adevărate ale modelelor ei.Ca să diminueze, desigur, partea delicată a situației, atunci când se dezbrăcau în studioul ei, îi privea cu un ochi strict profesionist, încercând să-i asocieze lunii pe care o ilustrau în calendar.Cât despre cel pentru octombrie, numele lui îl știa: Jean Fichtre.La fel și pe cel pentru august, care și-a dat osteneala să telefoneze, de vreo două ori, ca să amâne ședința pentru că astrologul îl sfătuise să nu iasă.Cinci și treizeci și opt!

Nu credea c-o să mai reușească să termine ședința în timp util, astfel încât să-și întâlnească și prietenii în pizzeria lui Enrico.

Se întreba cum se va scuza, la venire, fotomodelul pentru octombrie.Dacă va mai veni vreodată...O conjuctură nefavorabilă Marte-Saturn? Un pretext la fel de ciudat ca și al celui din august?Strâmbându-se cu dezgust, își băgă mâinile în buzunarele pantalonilor largi și făcu turul studioului, verificând încă o dată dacă direcția reflectoarelor era cea mai bună.Alegea pentru aceste ședințe haine largi, atât pentru a o feri de ochii curioși ai modelelor, cât și pentru propriul ei confort.Curbele siluetei sale, înalte de un metru șaptezeci și cinci, n-aveau nimic agresiv, dar detesta să fie nevoită să se apere de oameni-caracatiță, ca modelul pentru ianuarie, care ar fi scos mai bucuros hainele ei decât pe-ale lui.Și dacă acest domn nu ajungea înainte de șase, ea...Driiing!

Era soneria de la intrare.Închisese ușa pe la patru, în urma asistentului ei, Boz, angajat cu jumătate de normă.Dring-dring! Driing!

Soneria se făcea auzită cu insistență.O indignă neobrăzarea acelui puști, tupeul cu care apăsa pe butonul soneriei, deși el fusese cel care întârziase, și încă nepermis de mult.Iar acum se aștepta ca ea să sară la ușă într-o secundă, își stăpâni cu greu furia:

—Era și timpul să ajungeți! i-o trânti sec Laura, deschizându-i ușa.

I-ar mai fi zis încă vreo două, dacă prima privire spre el n-ar fi lăsat-o fără grai.Era cu mult mai impunător decât ceilalți.Părea în jur de treizeci și cinci de ani.Trăsăturile feței, șlefuite de aroganță, purtau semnele trecerii vremii, iar construcția imensă a trupului emana o virilitate în toată frumusețea ei.

Un chip necunoscut și, totuși, familar.Laura avea vaga senzație că-l mai văzuse undeva.Genele lungi îi umbreau pupilele de un bieu-verde strălucitor.Șuvițele de păr dezordonate, dese, lungi până la ceafă, erau decolorate de soare și străluceau ca aurul.Era îmbrăcat în blugi, cu un tricou negru și o haină bej, ușor șifonată, toate purtând semnul unor mărci europene de lux.O impresiona prin statura sa înaltă și chipul frumos, bronzat, teribil de seducător.

—Laura DiMarco? întrebă el, derutat de primirea ei agresivă.

Vocea îi era profundă și caldă.Privirea îi alunecă peste ea, în timp ce vorbea, vizibil admirativă.Laura se gândi că, de data aceasta, va avea probleme.Spre deosebire de ultimul, care nu-i plăcuse deloc, acesta...

—Sunteți chiar Laura DiMarco? repetă el, cu un zâmbet amuzat.

Tânăra femeie hotărî că trebuia să-și regăsească repede sângele rece.Era de acord, bărbatul acesta putea cuceri pe oricine cu o asemenea înfățișare, dar nu era un motiv pentru o femeie ca ea, perfect coaptă și rațională, să cadă într-o emoție hiper-hormonală! Era un bărbat ca toți ceilalți, care își îmbrăca și își dezbrăca pantalonii ca toată lumea.«După cum vei avea curând ocazia să observi!» adăugă, răutăcioasă, o voce interioară.Își drese glasul tușind și spuse sec:

—Da, sunt Laura DiMarco.Sentimentul vulnerabilității, pe care îl încerca în fața farmecului masculin, o făcea și mai puțin amabilă.Însă, niciodată nu reacționase atât de brusc și de primitiv în fața unui bărbat.Doamne! Era pe punctul de a deveni ridicolă din cauza acestui seducător.

—În acest caz..., începu el.

—N-am timp de discuții, îl întrerupse ea, uitându-se ostentativ la ceas.Știți că ați întârziat o oră și douăzeci de minute?

Sprâncenele blonde se ridicară puțin:

—Da?Laura se aștepta să audă o explicație sau, măcar, o încercare de scuză.Însă această irezistibilă expresie de nevinovăție o derută puțin, își spuse în gând că, probabil, el exersează această figură, în fața oglinzii, în fiecare dimineață, așa că, n-o să se lase păcălită.Ea, nu!

—Da, ați întârziat, preciză cu autoritate.Intrați, dezbrăcați-vă și să terminăm odată povestea.Mai am destule pe cap, închipuiți-vă!Se întoarse spre el, cerându-i s-o urmeze.«Bine jucat, Laura!», se felicită ea în gând.«Domină-l, condu-l,

stăpânește-l! Doar ești un fotograf profesionist, iar el e un model plătit.»

—Să mă...dezbrac? îl auzi în spate, în timp ce închidea ușa studioului.

Aprecie felul lui ușor de a se mișca, surprinzător pentru un om de talia lui.

Își roti spre el ochii închiși la culoare și nerăbdători:

—N-ați fost prevenit?

—Ba da..., bineînțeles.Ceva din ezitarea lui o neliniști pe Laura.

—Ascultați, ăăă...

—Roger.În spatele trăsăturilor lui frumos sculptate, compunând o expresie amicală, ea întrezări o lucire de amuzament în adâncul ochilor.

—Domnule Roger...

—Doar Roger.

—Roger...Acest nume îi venea de minune.Avea ceva, nu neapărat de vânător, ci de sălbatic neîmblânzit.Aproape și-l putea imagina în junglă, singur, hărțuindu-și prada, pândind, a teptând...

—Da? întrebă el curios.Laura își azvârli pe spate coada lungă, care schiță un arc de cerc galben-roșiatic.

—Hm...Roger, sper că știi de ce te afli aici, da?

Îi era frică să nu-l fi trimis agenția fără să-l pună la curent cu ceea ce are de făcut.Asta-i mai lipsea, să dea explicații zâmbitoare unui model reticent!

Roger încuviință, zâmbind:

—Sigur că știu.Zâmbetul îi accentua un rid mic, săpat în colțul buzelor senzuale.Laura simți brusc un frison neobișnuit, în ciuda puloverului gros cu care era îmbrăcată.

—Perfect, replică ea.Întinse brațul drept, sperând să fie, pentru el, un gest clar și-i indică un colț din studio:

—Te poți dezbrăca acolo.Acolo era o cabină improvizată, un paravan instalat cu ajutorul lui Boz, după prima reuniune pentru fotografiile de calendar.Primul model, pentru luna iulie, se dezbrăcase, pur și simplu, în mijlocul camerei, aruncându-și de jur împrejur hainele cu o dezinvoltură plină de sine, fiind cât pe ce să răstoarne un proiector valoros.

—Merci, spuse Roger, îndreptându-se spre colțul indicat cu un mers elastic și plăcut.Părea că reține în el o forță explozivă.Pentru o secundă, Laura își reaminti că figura lui nu-i era necunoscută, dar nu stărui prea mult.Probabil îi văzuse poza în vreun magazin; era un subiect născut pentru obiectivul fotografic.Și pentru camera de filmat, de asemenea.Tot ceea ce era mobilitate pe chipul și trupul lui trebuie să fi fost foarte bine redat pe ecran.

Fotomodelul tocmai își scosese pantofii.Profesionistul din ea începea să își spună cuvântul.Poate că ar putea încerca ceva diferit pentru luna

aceasta.Valorificase deja toate resursele clasice ale mușchiului sculptural, cu ceilalți.Maggie îi precizase că realizatorii calendarului ”Un bărbat pe lună” doreau ceva mai degrabă artistic decât...

Fără să dea cu adevărat atenție, privea absentă cum se adunau hainele, grămadă peste paravan: haina gălbuie, tricoul negru, blugii, slipul american alb...Laura realiză dintr-odată că acel slip era al lui.

—Roger! Nu cumva ești...

—Gata? Ba da! termină el fraza, ivindu-se de după paravan în toată vigoarea sa masculină.Laura voia, bineînțeles, să-l întrebe: «Nu cumva ești gol?», ceea ce era inutil acum.Fiindcă era, într-adevăr, gol.Bronzat, cu pielea lucioasă, glorios de...gol.Puțin mai târziu, Laura se regăsi surprinsă de fascinația în care rămăsese timp de...— vai! — chiar trei secunde și jumătate, înainte de a ridica privirea indignată, ca să se aga e de lumina imperturbabilă a ochilor bleu-ț verzui.Observase în amănunt simetria și echilibrul mușchilor compacți ai brațelor și picioarelor, lărgimea umerilor și șoldurile înguste, galbenul arămiu al pielii, părul fin, roșcat, care se întindea pe piept, strângându-se într-un fel provocator spre...

Vocea ei plesni ca un bici:

—Îmbracă-te imediat!Se îmbujorase, ceea ce nu i se mai întâmplase de la cinsprezece ani.Faptul că sângele îi ardea atât de vizibil obrajii cu carnație mată o scoase din sărite.Și asta nu pentru că nu mai văzuse un bărbat gol! Firește că în profesia ei...Dar acest bărbat, era atât de...era absolut gol.Atât de...viril!

—Mi-ai cerut să mă dezbrac, îi repetă el.

—N-am spus în întregime!

—Nu?

—Nu! Eu...Dar spuneai că ești la curent cu ceea ce trebuie să faci...

Controlându-și respirația, își aținti privirile hotărâte drept spre fața lui:

—Nu ți-ai adus un slip de baie sau un șort de sport? întrebă ea pe un ton cât se poate de normal.Anunțase doar agenția că un slip sau un șort erau indispensabile.Roger negă din cap.Cu toate că părea în largul lui așa gol, exista totuși o ușoară jenă în expresia sa: —Ascultă, Laura, mă gândesc că ar trebui...

—Te rog, nu te mai gândi! i-o reteză ea, cu o neobișnuită impolitețe, înregistrând vag că i spusese pe nume.Mergi și pune-ți blugii...N-are nici un rost să te plimbi prin studio așa...

• Supraexpus? o ajută el amuzat.Era ciudat.Acest joc de cuvinte, ce ineau deț tehnica fotografierii, o luă prin surprindere.În ciuda exasperării totale față de situația creată, nu sa putut împiedica să nu zâmbească:

—Excelent! aprobă ea, cu o dispoziție ceva mai bună.Pune-ți blugii!

—Ar trebui, totuși, să...

—Te rog!Fără a admite replică, îi arătă cu degetul paravanul.Ce ironie! Cinci minute mai devreme, încă se gândea la felul în care ar fi trebuit să-l forțeze să-și scoată hainele, iar acum era obligată să-l convingă să și le pună la loc.

—De acord!Cu o simplă ridicare din umăr și lungind cuvântul într-un fel anume, dispăru din nou după paravan; după câteva minute reveni în încăpere îmbrăcat în blugi.Între timp, Laura intrase în acțiune, reglând și aprinzând reflectoarele suspendate.

—Laura?O ușoară atingere pe umăr o făcu să se întoarcă.Bărbatul era la mai puțin de cinzeci de centimetri de ea.Dădu înapoi automat, lovindu-se de unul din proiectoare.Roger prinse rapid tija de oțel, cu abilitatea unuia familiarizat cu ustensilele foto.N-o neglijase însă nici pe Laura, pe care reușise s-o prindă în ultimul moment, cu o mână puternică și sigură.Laura fusese tulburată de forța lui fizică, care îi trezise o mulțime de senzații intense, electrice, răspândite pe sub piele în valuri incendiare.Atingerea nu durase mai mult de câteva secunde și, totuși, o tulburase atât de mult.Era ca o lovitură de fulger, fiecare celulă a corpului său fiind încărcată de o excitație necunoscută și dureroasă.

Roger o eliberă.În timp ce se retrăgea, restabilind o oarecare distanță între ei, Laura realiză primejdia ce o constituia profunzimea ochilor lui cu scânteieri de pietre prețioase.Citi pe fața lui un fel de prudență, neafișată până atunci.

—Îmi pare rău că te-am făcut să tresari.Laura schiță un zâmbet voit nepăsător,însă inima îi bătea spărgându-i pieptul.Doamne! Oare el își dădea seama cât de mult reușise s-o tulbure? Era sfâșiată de emoții contradictorii, de exaltare și vulnerabilitate.

—Ăăă...N-are importanță...Nu-i nimic.Îți mulțumesc că ai prins la timp reflectorul.Roger înclină ușor capul:

—Am făcut-o cu plăcere.N-am putea să începem? întrebă el politicos.

Laura realiză că vorbea de fotografii, dar nu reușea să înțeleagă de ce fiecare dintre cuvintele lui păreau să aibă un subînțeles.Își ordonă în gând: «Răceală, calm și detașare! Și nu uita să scoți capacul obiectivului!»

—Exact.Hai să începem!

Crezi că e bine în blugi?Ea încuviință.Roger știa probabil că blugii mulați strâns pe piele, pe șolduri, lăsau frâu liber imaginației.Dar Laura nu trebuia să și folosească imaginația pentru ca...

—Blugii sunt perfect potriviți.După cum bine știi, îl reprezinți pe cel din octombrie.Și, cum în octombrie nu e prea cald...Vreau să spun că putem presupune o toamnă timpurie...Dându-și seama că se bâlbâie îngrozitor, Laura spuse repede:

—Și pe cel din ianuarie l-am fotografiat în blănuri.

—Da?! făcu el ironic.

—Desigur, confirmă ea cu răceală.Însă nu menționa că "blănurile" folosite nu erau decât niște bikini foarte înguști.Urmă un moment de tăcere, după care Roger arătă spre suportul agățat în plafon, din care niște foi imense puteau fi derulate până jos, făcând posibilă existența unor fundaluri netede și ușor de schimbat între ele:

—Unde trebuie să mă instalez? în fața acestui fundal?

Laura redeveni pe loc fotograful profesionist.

—Nu, răspunse ea cu hotărâre.Cred că e mai bine acolo...În timp ce el se îndrepta spre locul indicat, ea regla, încă o dată, lumina.Ce păcat că, din rațiuni economice, realizatorii s-au oprit la alb-negru...Ar fi putut valorifica, artistic, pletele însorite și ochii albaștri ai domnului Roger.Era sigură că magnetismul lui masculin ar trece prin peliculă, rămânând la fel de puternic.Își poziționa cu dexteritatea căpătată în atâ ia ani de practică sursa principală de o mie wați, la 45 de grade de locul unde se afla subiectul.Această lumină, zdrobitoare până la duritate, urma să-i pună în valoare formele trupului, liniile clasice ale chipului.O altă lampă își va revărsa lumina difuză pe un ecran oblic, la dreapta modelului.Acestea fiind făcute, apropie de el fidelul ei exponometru.Un subtil parfum de colonie sau de after shave îi gâdilă nările.

—Lumină incidentă? se interesă el dezinvolt, în timp ce ea analiza luminile și umbrele care-i jucau pe față.Pe Laura o surprinse întrebarea lui, ce dovedea o oarecare pricepere în arta fotografiei.Roger sesiză imediat și-i mărturisi, zâmbind:

—Am ceva cunoștințe foto.

—Bănuiesc că meseria de fotomodel te inițiază si te familiarizează cu termenii de specialitate, completă ea sec.Apoi își reglă focalizarea la aparat.

—Âăă...n-am pozat chiar așa des, îi replică el, ridicând din umeri.

Oricum, ești foarte fotogenic, îndrăzni ea.Privirea lui albastră o învălui admirativ, la fel ca în prima secundă când s-au văzut, în fața ușii.Laura se tulbură din nou în momentul în care el spuse:

—Și tu ești fotogenică.N-ai vrea să schimbăm rolurile?

—Să schimbăm?

—Promit să nu mă supăr dacă optezi pentru un nud, glumi Roger, ușor malițios.

Laura se îmbujoră.

—Bine, dar nu m-am supărat, protestă ea.Și nu vreau să ne schimbăm rolurile.Detest fotografiile mele, întotdeauna ies oribil în ele.

—Asta înseamnă, fără îndoială, că nu ai găsit fotograful potrivit.

Nota mângâietoare reapăruse în vocea lui gravă și adâncă, dând cuvintelor o dimensiune mai mare decât a unui simplu compliment.Laura întoarse ușor capul ca și cum i-ar fi nesocotit vorbele, încercând astfel să ascundă plăcerea provocată de comentariul lui.Adăugă în gând: «Fă-ți treaba ta și scapă repede de el!» Ochii îi căzură pe magnetofon, tocmai la timp pentru a schimba subiectul:

—Muzică?

—Sigur, cu plăcere.

Înregistra ceva felin în gestul lui indiferent, ca și cum, conștient fiind de efectul cuvintelor lui asupra ei, simțea o plăcere răutăcioasă în a o face să roșească.Apăsă nervoasă butonul aparatului și un ritm nebunesc de jazz â ni dinț ș difuzoarele plasate în colțurile camerei.

—Bun, anunță ea îndreptându-și spatele și revenind la domnul Octombrie.Să începem!Îndată ce s-au apucat de lucru, totul s-a desfășurat foarte bine.Cu sau fără experiență, Roger era superb în fața obiectivului.Avea un simț înnăscut în ceea ce privea unghiurile și modul de captare a luminii; sesiza intențiile artistice ale Laurei aproape înainte ca ea să fi avut timp să le formuleze.Laura se străduia să depășească armonia instinctivă mult diferită de relația obișnuită fotografmodel.Însă reușea greu să ignore atracția pe care o simțea prinzând în obiectiv simetria acestui corp bronzat, acele trăsături viguroase și, mai mult, obsedanta impresie că l-ar mar fi văzut pe acest bărbat în altă parte.Începea să se îndoiască de faptul că el ar fi într-adevăr fotomodel.

Făcu, în total, trei filme, mult mai mult decât era nevoie.Pentru primele două, utilizase trepiedul.Pentru cel de-al treilea, însă, și-a luat în mână aparatul, dând astfel frâu liber imaginației.Cu o miime de secundă înainte de ultimul declic, modelul ei foarte cooperativ se îndreptă ușor și, cu ochii fixați spre obiectiv, avu o expresie atât de obraznic senzuală, încât Laura apăsă în grabă pe declanșator.