Surasul Giocondei

Surasul Giocondei de Aldous Huxley

Vasta opera pe care Aldous Huxley a lăsat-o la moartea sa recentă – 1963 – poartă semnul unei personalități proteice, cu o uluitoare capacitate de diversificare a preocupărilor, sfâfiată de contradicții fundamentale, dar în același timp, unitară și consecventă în tendințele sale esențiale, înanifestate de-a lungul anilor.

Caracterul paradoxal al personalității lui Huxley a fost astfel definit de Jocelyn Brookex, unul dintre cercetătorii operei sale: „un intelectual cu o profundă neîncredere în intelect, un senzualist cu un dezgust înnăscut pentru trup, un om religios prin natură, care rămâne un raționalist impénitent”. Contradicțiile personalității ți opétei lui Huxley sunt însă departe de a se opri aici. În bună măsură ele sunt fructul unei epoci pline de contraste, de răsturnări și prefaceri, o epocă zguduită de două războaie mondiale, de nașterea unei lumi noi și de zvârcolirile agonizante ale lumii vechi. Pe planul acesta, opera lui Huxley exprima starea de spirit a unei bune părți a intelectualității burgheze, dezorientată și chitind cu aviditate un punct de sprijin în universul mobil din jurul ei. De altfel, cele mai valoroase pagini ale bogatei opere huxleyene sunt tocmai acelea în care scriitorul a căutat să surprindă, cu exactitatea științifică a unui cercetător, atmosfera specifica a vremii sale, mișcările sufletești și reacțiile la evenimente ale oamenilor din preajmă. Când însă a încercat să pătrundă în adâncul lucrurilor, căutând cauzele răului și remediile sale a eșuat în neputință. Instrumentele de cercetare ale scriitorului devenit filosof și sociolog s-au dovedit insuficiente. În loc să-și Perfecționeze instrumentele,<sii-și reconsidere poziția de plecare dobândind un unghi de vedere mai adecvat fenomenului cercetat, el s-a afundat în vârtejul confuziilor fi, înlocuind cercetarea științifică cu extazul mistic, a lunecat în impas. Debutând în literatură sub semnul realismului, în spiritul tradiției satirice a lui Swift, Sterne și Butler, Huxley a evoluat sub imperiul cresetnd al concepțiilor sale mistice, ajungând în cele din urmă la totală derută.

Anglia în care a crescut și s-a maturizat Huxley trecea prin prefaceri economice și sociale care și-au pus o amprentă vizibilă asupra vieții spirituale a epocii. Era o Anglie slăbită din punct de vedere economic, o Anglie a cărei supremație mondială pe plan industrial încetase, ața cum încetase rolul său de „bancher al lumii”; o Anglie care trecuse, în pragul secolului, prin proba războiului cu Burii, probă de foc a puterii aparent inebranlabile a imperiului; o Anglie în care, sub influența evenimentelor politice, a dezvoltării relațiilor sociale și a evoluției ftiințifice, credința în temeliile de nezdruncinat ale statului și instituțiilor sale – constituția, biserica, familia – începuse să se clatine. Totul era pus sub semnul îndoielii. Conformismul epocii victoriene dăduse naștere unei reacții, care supunea la o verificare severă toate adevărurile aparent eterne, moftenite de la înaintași. Primul război mondial și urmările sale – crizele economice, crefterea șomajului, sentimentul general de dezamăgire față de promisiunile antebelice rămase neîndeplinite, teama generală de un nou război și teamă burgheziei în jața crefterii mișcării muncitorești mondiale, întinderea fascismului – iată câteva clemente esențiale care și-au spus cuvântul în formarea spirituală a generației contemporane cu Huxley și a lui Huxley însufi. Datele personale ale biografiei lui Huxley ca și influențele multiple exercitate asupra lui de literatură și curentele filosofice ale vremii, între care intuiționismul lui Bergson și freudismul, constituie de asemenea factori de seamă în determinarea profilului său spiritual.

Aidons Leonard Huxley s-a născut în 1894 la Codalming, în Surrey, dintr-o familie de intelectuali, celebră prin țuiațimic și ramificații. Bunicul său a fost ilustrul savant naturalist Thomas Henry Huxley; tatăl său Leonard Huxley era profesor de limba greacă și directorul revistei „Corahill Magazine”, mama sa era nepoata scriitorului Matthew Arnold. După moartea timpurie a mamei sale, el a fost crescut de o matufă din aceeași ramură a familiei, scriitoarea liberală Humphry Ward Este fratele lui Julian Huxley, biolog și eseist cunoscut, laureat al premiului Nobel.

Cu asemenea antecedente și incidențe familiale, nu e de mirare că finir ul Aldous și-a format de timpuriu o cultură solidă și a manifestat O înclinație permanentă spre cercetarea ftjinfl'fică. A studiat la Eton și la Ballial College – Oxford fi, terminând studiile, a fost un timp profesor la Eton, după care s-a dedicat literaturii. O boală gravă de ochi contractată la 16 ani l-a orbit aproape total vteme de un an și jumătate, lăsându-i după aceea o mare defecțiune a vederii de care a suferit până târziu, când a început să practice exercițiile pentru orbi ale doctorului Bates perfecționate de discipolii acestuia (vezi The Art of Seeing „Arta de a vedea9 – în care Huxley expune întreaga sa experiență în acest domeniu sub forma unui studiu de psihologie vizuală). Aceasta l-a împiedicat de altfel să practice medicină pentru care se pregătise. Și dacă am folosi metoda să proprie în stabilirea relațiilor dintre biologic și spiritual

— Metodă pe care a întrebuințat-o în eseurile despre Baudelaire și Pascal, în volumul publicat sub titlul Do what You wiU (JFâ ce vrei*) – am fi înclinați să credem că această infirmitate a avut partea ei de influență în cristalizarea atitudinii făß de viață și de oameni a scriitorului.

Atmosfera literară în care a debutat Ilexxey purta semnele dezagregării spirituale a lumii burgheze.

Primii scriitori englezi de orientare realist-critică ai secolului al XX-lea

— John Galswortby și H. G. Wells între alții – semnalau în romane de factură foarte diferită, de la pictură de moravuri la hiperbola fantastică, contradicțiile și inadvertențele societății capitaliste. Haosul civilizației burgheze fusese pus în lumină încă în primele romane ale lui D. H. Lawrence The White Peacock, Sons and Lovers, The Rainbow („Păunul alb*, „Fii și amanți*, „Curcubeul” ), care lua poziție față de efectul de dezumanizare, de anihilare a personalității umane în condițiile industrializării și tehnicismului, pledind pentru instaurarea forței vitale, revivificatoare, a instinctului sexual (sub influența lui Freud), James Joyce publicase primele povestiri sub titlul Cei <lm Dublin și romanul Portretul artistului în tinerețe și pregătea marca odisee modernă a burghezului Bloom (Ulysse). În Franța, Proust era în plină Căutare a timpului pierdut cu ajutorul „fluxului conftiinfei*; în Italia, Pirandello urmărea consecvent operația de dezintegrare a personalității sub imperiul relativismului, căutând felurit adevărul sub jocul aparențelor. T. S. Eliot își publicase primele versuri negativiste afirmând un pesimism total și dezolant. G. B. Shaw își continua seria pieselor de critică virulentă la adresa orânduirii și instituțiilor burgheze, în numele umanismului.

În această ambianță spirituală complexă și contradictorie, ale cărei influențe pot fi ușor detectate în operă sa, Aldous Huxley apare ca un exponent tipic al acelei tinere generații de intelectuali burghezi, dezorientați de pierderea idealurilor secolului al XlX-lea, fi de zguduirea provocată de primul război mondial, afa-numita „generație pierdută*. Războiul a lăsat urme adânci în conștiința lui Huxley, dând impresia unei răsturnări și prăbușiri totale a ordinii existente a lucrurilor, a pierderii tradițiilor, credințelor, valorilor spirituale. Lumea i se pare tânărului Huxley un carusel – după cum spune în poemul în proză cu acest titlu – din care nu poate sări, pentru că se învârtește prea repede.

Atitudinea antirăzboinică va rămâne, de altfel, una din trăsăturile constante ale personalității lui Huxley, ea manifestându-se de-a lungul anilor fie sub forma unor teorii pacifiste mai mult sau mai puțin închegate, de o eficiență mai mult decât discutabilă însă, fie sub forma unor acțiuni concrete ale scriitorului în cadrul mișcării mondiale de apărare a păcii. (

Dușman al gesturilor patetice și al pozelor romantice convenționale, Huxley adoptă la început atitudinea ironică-zeflemistă sub care își ascunde tulburarea. Prima fază a creației sale se desfășoară sub semnul scepticismului și al unei ironii necruțătoare, care ajunge până la cinism. În această perioadă Huxley a scris cele mai bune pagini ale literaturii sale, pagini de observație lucidă și acidă, în care gustul pentru exactitatea științifică se împletește cu daruri de poet și mai ales de umorist, pe linia celor mai bune tradiții ale literaturii satirice engleze din secolele al XVHI-lea și al XlX-lea.

A debutat cu un volumaș de versuri The Burning Wheel („Roata în flăcări” – Oxford 1916) în care se simte influența simboliștilor francezi, cont imund cu un alt volum de versuri în 1918 The Defeat of Youth and other Poems (,Jnfnngerea tinereții și alte poeme„). Alte volume de versuri Leda în 1920 și The Cicadas and other Poems („Greierii și alte poeme”) în 1931 încheie cariera de poet a lui Huxley, caracterizată printr-un conținut satiric și epigramatic.

Primele culegeri de nuvele, Limbo, publicată în 1920, și Mortal Coils („Lanțuri mortale”) în 1922, dezvăluie capacitatea inventivă a lui Huxley, îndeosebi pe linia comică, și darul său de observator lucid al realității.

Crome Yeuow („Galben de Crom”) apărut în 1921 deschide seria romanelor lui Huxley în genul romanului „de conversație”, în care intriga se pierde sub bogăția dialogurilor, adevărate dezbateri de idei, întrerupte de lungi digresiuni, cpnstând aici din incursiuni în trecutul familiei Winbush, proprietara castelului Crome, în care se petrece acțiunea. Roman de tinerețe, Crome Yellow prefigurează viitoarele romane și scrieri ale lui Huxley, atât prin personajele sale, aparținând aristocrației intelectuale, și marii burgheză, cât și prin temele dezbaterilor, pe care le vom întâlni ulterior dezvoltate, în diferite variante, în multe opere.

Romanele următoare – Amic Hay (,J>ans grotesc„) în 1923, Those Barren Leaves („Frunzele acelea golașe”) 1924 și celebrul Point Counter Point („Contrapunct91) 1927 – 1928 continui seria începută cu Crame Yetlow, de comentare a fenomenelor și problemelor epocii de pe pozifia ironic* critică a unui sceptic bântuit de neliniști. Ceea ce fusese doar schițat în primul roman, începe să capete contur precis, atât în ce privește darurile lui Huxley de observator precis al realității, cât și limitele sale, prove* tund din interpretarea eronată a sensurilor sociale.

În acești ani Huxley a desfășurat și o bogată activitate de eseist, dăruindu-se cu o egală pasiune studiilor de estetică, filosofie, sociologie, religjie. Rețin atenția culegerile publicate sub titlul Proper Studics (1927) și Do what you will (1929).