Shambala - Tărâmul Înțeleptilor. Templul secretelor
Aa
SHAMBALA este o zonă spirituală mirifică, menționată de legendele multor popoare, în folclorul nostru fiind cunoscută ca „tărâmul blajinilor”. În SHAMBALA trăiesc ființe sfinte care veghează cu nesfârșită înțelepciune asupra Pământului și a vieții pe această planetă. Ele au transmis din când în când mesaje, inspirații benefice și metode concrete de îmbunătățire a traiului oamenilor.
Ce este Shambala?
Defectele civilizației noastre.
Falșii prooroci.
Purificarea.
Aleșii Domnului.
După faptă, răsplata.
Ce înseamnă credința?
Omul perfect.
Mesagerii Shambalei.
Oamenii își cheamă suferințele.
ALTE DEZVĂLUIRI ALE REGELUI LUMI (răspunsuri la întrebări)
CINCI SFATURI DE ACTUALITATE DE LA REGELE LUMI CONDUCĂTORUL SUPREM AL SHAMBALEI,” REGELE LUMI” SE ADRESEAZĂ OAMENILOR.
Ce este Shambala?
Shambala, acest tărâm minunat, această lume de vis, este o zonă nelocuită de oameni, în adevăratul înțeles al cuvântului “om”. Este un ținut energetic, vibratoriu, pur, părând ireal pentru muritorii de rând. Este o lume deosebită de cea pământeană. Noi, cei din Shambala, avem nevoie doar de un spațiu unde să ne mișcăm și atât. Suntem niște luminițe dotate cu inteligență maximă, aflate pururea în mișcare, neobosite etern, minunate focare energetice care supraveghează și conduc universul.
Dar mai ales noi supraveghem Pământul, această planetă secătuită de bunurile sale firești, pângărită peste poate de tot felul de entități rele întrupate în oameni. Noi, cei din Shambala, controlăm fiece firicel de materie pământeană, fiece ființă locuitoare a acestei minunate planete. Dar tot noi ne simțim datori față de Bunul Dumnezeu să protejăm Pământul, să-l înconjurăm cu aura divină atât de necesară lui.
Cu toate acestea, primejdiile ce-l pândesc sunt nenumărate. Răutatea și lăcomia oamenilor a ajuns fără precedent; perversitatea, ura, minciuna fac victime în fiecare clipă. Noi ne străduim să purificăm zone întinse ale Pământului, dar nu peste tot Cuvântul Domnului are chemare în inimile oamenilor. Mulți pământeni vor să stăpânească lumea de-a pururi, dar nimic nu este veșnic în univers în afară de Voința Domnului Dumnezeu, Atotputernicul nostru Stăpân. Din cauza aceasta strădania noastră pare zadarnică.
Totuși, noi, înțelepții Shambalei, dăm de veste oamenilor adeseori că ora Judecății se apropie. Atunci fiecare suflet de pe planeta noastră va raporta Domnului Dumnezeu ce a făcut cu credința sa curată: dacă o mai are, cât este ea de puternică; dacă nu o mai are, de ce a pierdut-o. Astfel, cei răi vor dispărea în urma propriei lor neputințe de a se îndrepta spre Calea cea sfântă și mare, Calea ce duce spre Domnul Dumnezeu, Atotputernicul. Cei buni, cei dotați cu credința neabătută în Voința Divină vor fi salvați de la distrugere.
Toți vorbim despre Apocalipsă, sau “sfârșitul lumii”, dar câți cunosc adevăratele cauze ale acestei tragedii terestre?
Cauzele stau în necredința oamenilor, în dorința lor de a stăpâni universul, în micimea sufletelor care adeseori se cred mari.
Falșii prooroci.
Vedem cu toții câți prooroci mincinoși domnesc pe Pământ. Fac avere din ghicit, prevestesc viitorul oricui numai pentru a face bani cât mai mulți. Dar este oare drept să-și folosească șarlatania înnăscută pentru a minți niște oameni? De ce să nu le lase oamenilor libertatea de a-și croi singuri soarta, de a le permite să gândească liber și nu călăuziți de orice persoană dispusă la prevestirea viitorului? Nu este mai drept, mai uman, ca fiecare om să învețe ceva din greșelile sale, să-și îndrepte comportarea prin căință dreaptă, prin implorarea Milei și Compasiunii Divine?
Într-adevăr, lumea de azi are în general impresia că poate cuceri totul, că poate urni totul din loc, chiar și munții, crede că banul este cheia miraculoasă a tuturor porților, dar uită un lucru esențial: că totul vine de la Dumnezeu, că nimic nu este veșnic, iar totul, absolut totul se modifică continuu, fără opreliști și fără a cere vreo permisiune de aiurea pentru a se întâmpla acest lucru. Deci, având în vedere că lumea pământeană este trecătoare, fluctuantă în univers, noi nu trebuie să ne bazăm doar pe niște iluzii atractive, care prezintă un oarecare interes la marele public.
Veșnicia este un atribut de aur, ea nu se obține pe ordinator sau pe globul de cristal, ci ne este dată, sau nu, de către Divinitatea Supremă, Domnul Dumnezeu cel atotputernic și atoateștiutor. Noi nu putem face altceva decât să ne supunem Voinței Sale cu umilință și cu speranța că într-un viitor îndepărtat sau mai puțin îndepărtat vom fi iertați și vom scăpa de lanțul cu ghimpi al karmei. Dar până atunci ne vedem puși în situații uneori bizare, de a reveni pe Pământ pentru a trăi în condiții mizere numai pentru a ne ispăși niște grave pedepse pentru anumite fapte din trecutul nostru karmic.
Deci, dragii mei pământeni, nu vă lăsați înconjurați de minciună, ipocrizie, lingușeală, sete de bani și alte astfel de “podoabe” ucigătoare pentru spiritul curat și nepregătit de a înfrunta tentațiile periculoase! “
Aleșii Domnului.
Noi, cei din Shambala, suntem aici pentru a asigura o centură protectoare civilizației de pe Pământ, care este în pericol să se prăbușească, pradă propriilor sale vicisitudini. Cu toții suntem niște spirite luminate, dotate cu inteligență deosebită și avem darul de a iradia cu energie benefică orice colț al Pământului sau al spațiului din jurul său. Putem fi văzuți numai de către unii clarvăzători și nu ne arătăm profanilor, nici celor “inițiați” înspre rău și nu spre Voința Divinului. Veghem asupra omenirii zi și noapte, nu avem odihnă, dar nici oboseală. Dorim să aducem pe această planetă frumusețea pură și credința curată în Domnul Dumnezeu.
Oamenii au uitat, în mare parte, cum se face o rugăciune adevărată, pornită din adâncurile sufletului. Și se mai miră că dorințele lor nu ajung întotdeauna acolo unde trebuie! Dar va veni o zi a Judecății Supreme, o zi în care fiecare va plăti sau va fi răsplătit, potrivit faptelor sale.
În anii ce vor urma se vor întâmpla multe nenorociri în această lume. Oamenii nu-și vor da seama de ceea ce vor păți. Nenorocirile le vor veni instantaneu, luându-l pe nepregătite, iar majoritatea dintre ei vor crede în continuare că totul li se cuvine, inclusiv nenorocirile prin care trec. Dar și așa stând lucrurile, omenirea, în general, va înțelege prea puțin din pățaniile sale. Credința în Domnul Dumnezeu aparține cu adevărat numai celor aleși de Dânsul pentru a ridica planeta Pământ la înălțimea spirituală dorită de Divinitatea Supremă.
Cu toate acestea, unii dintre oamenii zilei vor reuși să trezească într-o oarecare măsură mințile și sufletele semenilor care îi înconjoară. Și vor mai apare anumiți emisari ai Cuvântului Divin, despre care prea puțini vor ști că ei sunt întrupări vremelnice ale acelei lumi minunate și invizibile ce se cheamă “Shambala”.
Dumnezeu le știe pe toate și le dă pe toate tuturor celor care le merită, fie ele bune, fie rele. Fiecare om își are karma lui și trebuie să treacă prin împrejurările cerute de aceasta.
Atunci când se va pune problema unei selecții spirituale între credincioșii Domnului, mulți vor fi respinși la proba supremă, deși în aparență și-au făcut datoria față de cele sfinte. Însă, foarte puțini credincioși au cu adevărat credința în suflet.
Ce înseamnă credința?
A fi cu adevărat credincios în Dumnezeu înseamnă să porți în tine Scânteia Divină. Așa cum focul arde și purifică aerul din jurul său, tot așa flacăra credinței adevărate aflate într-un suflet pământean are puterea de a curăța inimile și cugetele celor din jurul său.
Totuși, nu este de ajuns să fii tu însuți cu adevărat credincios în Dumnezeu! Trebuie să le dai celor de lângă tine o mare parte din puterea credinței tale. Dacă nu răspândești credința către ceilalți semeni ai tăi, te comporți ca un pom viu, dar sterp, fără roade. Egoismul nu este compatibil cu credința adevărată. Dacă ești un ales al Domnului, atunci dăruiește-le tuturor celor din jurul tău din lumina ta interioară!
Ce să mai vorbim despre acei falși prooroci care ies adeseori la drumul mare ținând predici nenumărate și cântând rugăciuni pe cele mai moderne ritmuri muzicale? Aceștia sunt niște întrupări ale entităților negative care au fost cândva în apropierea Domnului Dumnezeu, dar care, în urma unor greșeli grave datorate setei lor de a-L întrece pe Domnul Suprem, au fost silite să părăsească zona înaltă și luminoasă în care se aflau. Ajunse jos, aceste entități încearcă pe diverse căi, în diferite locuri și în anumite perioade de timp să-și astâmpăre nepotolita sete de mărire. Astfel, au apărut diverse “confrerii” sau “secte religioase”, cum li se mai spune, în mijlocul cărora numai credință adevărată nu este. O parte dintre victimele lor nu mai pot fi recuperate. Ele decad și le așteaptă un lanț întreg de reîncarnări prin care Domnul le oferă șansa de a se reabilita. O foarte mică parte dintre membrii sectelor satanice se trezesc ca după un vis urât și, ajutați fiind la timp, reușesc să redevină ființe normale. Cea mai bună cale pentru alegerea drumului în viață este Calea credinței adevărate și dezinteresate în Domnul Dumnezeu!
Mesagerii Shambalei.
Așadar, lumea de astăzi nu vrea să-și dea seama că mult nu mai poate dura actuala situație, în care necredința în Domnul Dumnezeu face victime pretutindeni pe Pământ. De aceea se impune o nouă ordine printre oameni, o nouă viziune asupra vieții și a morții, viziune care pare “nouă” doar unora, ea fiind veche de când lumea, dar aparținând numai înțelepților Shambalei. Noi, cei din Shambala, nu vrem să facem victime, nu vrem să distrugem omenirea, urmărim doar să readucem pacea și credința adevărată în Dumnezeu, așa cum au fost ele la începutul vieții pe Pământ. Dar, nu ne este ușor să realizăm acest lucru deoarece sunt prea puțini aceia care cunosc și înțeleg scopul nobil al luptei noastre pașnice.
Am avut emisari în toate timpurile și pe toate continentele, unii s-au sacrificat pentru ideile noastre nobile, alții au dus-o mai bine. Prin ei le-am transmis pământenilor anumite procedee tehnice și științifice, inspirații artistice de natură divină, hotărâri rapide pentru oprirea unor războaie cumplite care amenințau să pârjolească o mare parte din suprafața planetei noastre. Am acționat din subtil, aproape neștiuți de nimeni, pentru a îndrepta o parte din răul instalat pe Pământ de către oamenii animați de entități malefice. Nu puține au fost situațiile când anumiți conducători politici, ce proveneau din spirite superioare încarnate cu scopul de a realiza niște lucruri nobile, au decăzut în răutate și desfrânare, neputând să respingă apucăturile necurate care i-au cuprins.
Noi, cei din Shambala, dorim să întemeiem o nouă civilizație pământeană animată de credința puternică în Divinitatea Supremă, o civilizație nobilă, curată, pașnică, demnă de a locui pe această minunată planetă. Dorința noastră nu este ușor de îndeplinit – întâmpinăm mereu piedici din partea unor loje, confrerii și secte animate de necredința în Domnul Dumnezeu. Oamenii noștri sunt adesea persecutați, loviți fără vină reală, dați la o parte din viața publică, calomniați, ostracizați. Numai forța credinței curate și rugăciunile noastre îi ajută să reziste la presiunile la care sunt supuși. Avem totuși credința că vom învinge într-un târziu. Dar victoria noastră va urma unui lanț întreg de pedepse și suferințe la care va fi supusă omenirea până la sfârșitul Apocalipsei și încă un timp după aceea.
Defectele civilizației noastre
Marii înțelepți ai lumii au avertizat populația Terrei asupra consecințelor grave ale prea sofisticatei civilizații la care s-a ajuns. Civilizația terestră actuală este distructivă din mai multe puncte de vedere. Iată câteva dintre ele.
Nu există condiții suficiente pentru a se putea păstra secretele militare. Spionajul face tranzacții cu informații deosebit de periculoase, care pot pune sub semnul întrebării condițiile de existență ale umanității.
Nu există mijloace și căi sigure care să conducă la asigurarea perfectă a securității armamentului nuclear. Exploziile nucleare necontrolate sunt posibile oricând. Nu mai vorbesc despre defecțiunile curente ale centralelor nucleare răspândite în toată lumea; acestea reprezintă mijloace de terorizare a populației de oriunde, mulți dintre pământeni știind și simțind care sunt consecințele acestor dezastre.
Nu există posibilități de prevenire a catastrofelor cosmice care amenință Terra. Noi, cei cu puteri divine, ajutăm la protejarea planetei împotriva resturilor de comete și meteoriți, dar nu putem face orice fel de minuni. Dacă Voința Divinității Supreme este de a distruge civilizația de pe Terra, atunci aceasta va avea loc. Cea de astăzi nu este prima civilizație terestră, au mai fost încă șase. Actuala civilizație de pe Pământ încheie un ciclu. Ea trebuie măturată, aerisită, purificată. Trebuie să dispară uscăturile și să încolțească iarba curată, dar aceasta presupune trecerea pământenilor printr-un purgatoriu care va arde toate impuritățile legate de specia umană. Se va întâmpla cu siguranță acest lucru la momentul potrivit, ce va fi stabilit de către Domnul Dumnezeu și Sfetnicii Săi.
REGELE LUMI” SE ADRESEAZĂ OAMENILOR (continuare)
Purificarea.
Shambala este cea mai frumoasă și mai prețioasă parte a astralului. Este asemănătoare cu “raiul” despre care se vorbește în multe cărți sfinte. Aici, în Shambala, s-au concentrat spiritele tuturor înțelepților Pământului care au avut credință puternică în Dumnezeu și și-au consacrat viața binelui umanității. Noi, cei din Shambala, am iubit și iubim oamenii, adorăm Terra și ne consacrăm munca de aici pentru ușurarea suferințelor oamenilor. Noi vedem tot ce se întâmplă pe scoarța Pământului, aflăm totul, reținem totul și acționăm corespunzător Voinței Divine.
Avem mesageri încarnați și răspândiți pe toată suprafața Pământului. Fiecare dintre ei are instrucțiuni precise primite de la noi în mod periodic și nu au dreptul de a se abate de la executarea corectă a acestora. Înțelepții noștri de pe Pământ sunt oameni foarte modești, cărora le place să trăiască în curățenie sufletească și trupească. O mare parte dintre ei trăiesc și muncesc la fel ca niște oameni obișnuiți. Alți oameni ai noștri au înființat comunități numite “ashram” -uri, în care caută să concentreze focarele de puritate umană. Alți înțelepți ai Shambalei stau izolați în munți, în pustiuri sau în păduri tropicale, neștiuți de nimeni că, în afară de îndeletnicirile obișnuite, au și altele superioare.
Vreau să transmit oamenilor un avertisment foarte serios, care este următorul:
Oameni buni și oameni răi, nu vă lăsați induși în eroare de perversitatea mijloacelor de propagandă așa-zis “religioasă”, care vă îndeamnă să renunțați la lupta pentru purificarea voastră și a semenilor voștri! Să nu-l credeți pe aceia care spun că nu există viață-de-apoi! Dumnezeu este nemărginirea, iar fiii Săi sunt nenumărați. Știe oare cineva, în afară de Domnul Dumnezeu, câte ființe se văd și nu se văd în spațiul cosmic?
Iată deci că gândul nostru s-a rafinat.
Este bine să profităm de acest rafinament al cugetului nostru. Semenii mei, nu vă mărginiți doar la satisfacerea nevoilor voastre animalice! Încercați să vă ridicați privirile cât mai sus! Imaginați-vă că vă aflați printre nori și zăriți ca prin ceață tot ce se întâmplă pe Pământ. Veți reuși să cerneți printr-o sită de nori ce este bun de ceea ce este rău. Prin această sită veți extrage ființele pure, pe care le-au spălat picăturile de apă din nori, iar pe pământ se vor prăbuși ființele abjecte, ca niște gunoaie ce cad din făină după cernere. Iată deci că, privind de undeva de sus, putem discerne zonele mai pure de cele mai puțin pure. Ce vom face pentru purificarea întregii suprafețe a Pământului, rămâne secretul nostru din Shambala.
Purificarea planetei Pământ este un lucru deosebit de greu de făcut. Nu există posibilități suficiente pentru a răspândi pretutindeni credința adevărată în Domnul Dumnezeu. Sunt zone ale Pământului în care bântuie ignoranța, credința în magia neagră, în sectele satanice, în tot felul de zei și zeițe care nu au nici o legătură cu Divinitatea Supremă, poate chiar dimpotrivă. Așadar, numai noi, cei din Shambala, nu reușim să facem față la așa o muncă dacă nu găsim audiență în rândul popoarelor lumii. Mai există popoare dominate de violență, de răutate, de necredință. Ce să ne facem cu acestea?
Această situație, privită în ansamblu, ne conduce la ideea că, într-un fel sau altul, Pământul este condamnat la pedeapsa supremă: distrugerea civilizației sale și crearea unei alteia noi, mai bună, mai curată. Dacă am reuși să lămurim toate popoarele din lumea pământeană de gravitatea acestei situații, ușor previzibile, atunci am face cu toții un pas înainte. Dar, sunt prea puțini cei care dispun de aptitudinile, voința și curajul necesar pentru a deveni emisarii noștri pe Pământ. Ne străduim să facem față acestei probleme deosebit de dificile cu puținii înțelepți și clarvăzători pe care îi avem la dispoziție. Majoritatea dintre aceștia trăiesc izolați, munca lor nobilă rămânând neștiută de nimeni. Cu puterea voinței lor și cu câmpul energetic benefic și puternic de care dispun, acești minunați pământeni își dăruiesc puterea și credința adevărată pentru a îmblânzi răutatea și perversitatea din sufletele oamenilor.
Că suntem prea puțini emisari ai Domnului pe Pământ, se vede ușor. Abundă focarele de război, crimele, molimele datorate ignoranței oamenilor, apucăturile urâte îndreptate împotriva firii naturale dată oamenilor ca zestre de către Divinitatea Supremă. Toate acestea sufocă Pământul, îi distrug aura divină, iar înțelepții dăruiți cu puteri nobile sunt nevoiți să mediteze zi și noapte, fără oprire, făcând de strajă pentru protecția planetei și refacerea aurei sale. Nu este o muncă ușoară și nu o poate face oricine. A face niște lucruri deosebite lucrând numai cu mintea nu este o îndeletnicire ușoară, mai ales că întâmpinăm piedici la tot pasul. Dar noi, cei din invizibil, împreună cu ființele dotate cu clarviziune și har divin ne străduim mereu să rezistăm pentru a ne duce misiunea la bun sfârșit.
Care va fi acest sfârșit?
După faptă, răsplata.
Încercăm să îmbunăm oamenii și să le facem viața mai curată, pentru ca, în ceasul de apoi, când va veni Judecata Celui de Sus asupra Pământului, pedeapsa ce se va abate asupra oamenilor să fie mai ușoară decât cea pe care o merită cu adevărat. Apocalipsa a început cu mulți ani în urmă, fără ca majoritatea populației să își dea seama de acest lucru. Năprasnicele războaie, care cu greu au luat sfârșit și altele, care încă mai fac victime și pagube materiale, molimele, radiațiile nucleare, ticăloșia multor oameni ajunsă la extrem, cutremurele de pământ, seceta, inundațiile pustiitoare și multe alte nenorociri – sunt semne care încearcă să-l convingă pe locuitorii planetei că momentul Judecății Supreme se apropie. Unii au înțeles acest lucru și caută să-și îndrepte comportarea și modul de a gândi, apropiindu-se de credința adevărată în Domnul Dumnezeu. Dar mulți, foarte mulți oameni, nu vor să creadă în prevestirile îngrijorătoare ale înțelepților din toate veacurile. Totul merge înainte și bun și rău, dar mai mult rău decât bun.
Nu doresc să creez panică în cugetele celor care citesc aceste rânduri. Eu aspir la ideea că vorbele mele au puterea de a deschide inimile pământenilor spre adevărata curățenie sufletească, spre credința adevărată în atotputernicia și bunătatea Domnului Dumnezeu. Doresc foarte mult să ajut oamenii înspre îndreptarea comportării lor întru cele bune și sfinte. Mulți nu vor crede cele ce vor citi în această relatare, vor spune că este o poveste, o fantezie a autorului. Fiecare este liber să creadă ceea ce dorește, dar faptele care se confirmă de-a lungul timpului trebuie luate în serios! Oamenii nu mai reușesc să se gândească la mersul istoriei decât uneori și atunci, prea puțin.
Totuși, viața spirituală a omenirii înseamnă mai mult decât istoria, iar pentru evoluția spirituală prea puțini își fac timp. Aici este greșeala cea mai gravă a oamenilor! Ei trec la fapte foarte ușor, fără să se gândească la consecințele acestora. Iar după ce suportă niște consecințe neplăcute sau chiar dureroase, dau vina pe cei din jurul lor sau, pur și simplu, pe “soartă”. Aceasta se întâmplă cu cei ce nu vor să înțeleagă că fiecare faptă trecută, prezentă sau viitoare se înscrie în “registrul astral” al fiecăruia. Iar fiecărei fapte petrecute îi urmează o reacție care vine asupra celui în cauză. După o faptă bună vine o reacție bună, după o faptă rea vine o reacție negativă, o pedeapsă.
Oameni buni, dragi pământeni, feriți-vă de a comite fapte rele, căci, mai devreme sau mai târziu, veți plăti pentru ele, fie în această viață, fie într-una viitoare! Nu vă încărcați karma, deoarece aceasta acționează asupra voastră ca un bumerang! Trăiți în curățenie trupească și sufletească; nu huliți, nu urâți, nu loviți nici cu vorba, nici cu fapta! Cât mai multe fapte bune dacă faceți, aveți șansa de a suferi mai puțin în viitor. Nu uitați că Dumnezeul nostru, al tuturor, vede totul și știe totul! Prin faptele voastre vă înălțați sau vă prăbușiți. Fiți buni, blânzi, înțelegători, iubitori cu cei din jurul vostru! Astfel, rezultatele bune se vor ivi cât de curând. Nu disperați dacă vă aflați în suferință, căci cel ce suferă se purifică, netezindu-și astfel drumul către Dumnezeu!
Nu există om pe această planetă care să nu fi greșit măcar o dată în viața lui. Pentru această greșeală este nevoie de purificare. Dar, ce înseamnă “purificarea sufletului”?
Omul perfect.
