Spovedania unui betiv

Spovedania unui betiv de Jack London – John Barleycorn

Capitolul I.

SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ CU JOHN BARLEYCORN.

Toată povestea începe într-o zi de alegeri. Într-o după-amiază toridă, așa cum se întâlnește numai în California, am descălecat în Valea Lunii. Plecasem de la micul meu ranch și venisem în sat pentru a vota o serie întreagă de reforme ce urmau să se aducă constituției statului califomian. Era atât de cald, încât dădusem peste cap câteva pahare înainte chiar de a-mi fi pus buletinul în urnă precum și numeroase altele după aceea. La întoarcere, străbătui la trap colinele acoperite de podgorii, ogoarele ranch-ului și ajunsei tocmai bine la ora aperitivului și a mesei.

Abia intrai și Charmian mă luă în primire:

— Ei, ai fost pentru sau împotriva dreptului de vot al femeilor?

Am votat pentru.

O exclamație de surpriză scăpă de pe buzele ei. Trebuie să mărturisesc că în tinerețe, cu toată credința mea pătimașă în democrație, eram împotriva votului feminin. Câțiva ani mai târziu, am devenit mai îngăduitor și l-am primit fără entuziasm, ca pe un inevitabil fenomen social.

— Te rog, explică-mi, stărui Charmian, de ce ai votat pentru?

Atunci i-am răspuns; i-am dat amănunte din belșug; i-am pledat plin de indignare. Cu cât vorbeam, cu atât mă aprindeam mai mult. (Nu fiindcă eram beat; dovadă, calul de pe care abia coborâsem. Acesta purta pe drept cuvânt numele de „Nelegiuitul” și aș vrea să văd un altul capabil să-l încalece).

Totuși, cum aș putea să mă exprim? – mă simțeam „bine”, eram încins și ușor amețit.

— Când femeile vor avea dreptul să meargă la urnă, au să voteze pentru prohibiție, susținui eu. Femeile sunt soții, surori și mame; numai ele vor reuși să bată cuiele în sicriul lui John Barleycorn 1…

— Eu te credeam prieten cu el, mă întrerupse Charmian.

— Da, sunt și am fost. Adică, să vorbim drept, nu-i așa. Nu ne-am împăcat niciodată. N-am nici un fel de prietenie pentru el, decât atunci când îmi este tovarăș și când dau impresia că-i sunt foarte credincios. Știi, cred că el este regele mincinoșilor, și în același timp, sinceritatea însăși. Prin el poți ajunge alături de zei, și tot pe el îl găsești tronând în mijlocul drojdiei sociale. Este personajul care-ți arată adevărul fără cruțare, dar te trimite și la moarte. Îți provoacă năluciri scânteietoare, dar și coșmare pline de murdărie. Găsești în el pe dușmanul vieții, dar și pe stăpânul unei înțelepciuni care o întrece. În sfârșit, este și un ucigaș cu mâinile roșii, un asasin al tinereții.

Charmian mă privea fix, mirată de afirmațiile mele.

Continuai să vorbesc. Înfierbântat cum eram, gândurile dădeau toate năvală. Se îmbulzeau ca niște prizonieri ce așteaptă în mijlocul nopții semnalul pentru a evada. Fiecare idee lua contururi precise, fiecare imagine era limpede, căci flacăra albă a alcoolului îmi limpezise creierul.

John Barleycorn, al cărui interpret eram, își destăinuia cele mai tainice secrete în această criză de sinceritate nestăvilită. Amintirile trecutului, înșirate ca soldații la paradă, mi se înfățișau cu putere în conștiință. Nu-mi rămânea decât să aleg.

Stăpân pe gândirea și pe vocabularul meu, sprijinit de o experiență puțin comună, mă simțeam în stare să arăt limpede realitatea. Așa sunt totdeauna șireteniile și capcanele lui John Barleycorn; el biciuește inteligența, ne face să întrezărim o altă realitate și aruncă o lumină cu răsfrângeri purpurii în monotonia zilelor noastre.

Începui să-i schițez lui Charmian viața mea, căutând să explic cum mi s-a dezvoltat ființa.

— N-am fost niciodată dintre acei alcoolici ereditari, predispuși la băutură prin constituția lor organică. Am fost, dimpotrivă, foarte normal. Este adevărat totuși, că am ajuns să mă obișnuiesc singur cu alcoolul, dar cu câtă greutate! Prima oară mi s-a părut dezgustător și mi-a dat grețuri mai rău decât cea mai afurisită doctorie. Chiar și astăzi îmi displace, și dacă îl beau, fac aceasta pentru acțiunea lui stimulentă, lucru de care nu-mi dădeam seama între cinci și douăzeci și cinci de ani.

Așadar, organismului meu i-а trebuit o deprindere îndelungată, până ce i-am impus o oarecare toleranță pentru alcool și am ajuns să simt în adâncurile ființei mele setea de băutură.

Îi mărturisii lui Charmian primele mele beții, primele mele revolte, insistând mai ales asupra ușurinței cu care îmi puteam procura această otravă. Nu numai că o găseam pretutindeni, dar toate ocupațiile din tinerețea mea mi-au scos-o în cale. Vânzător de ziare pe străzi, marinar, miner, rătăcitor al ținuturilor îndepărtate, constatai că pretutindeni unde se adună oameni pentru a schimba idei, râsete și provocări între ei, sau pentru a uita de monotonia nopților istovitoare, se găsesc fără excepție în fața unui pahar cu alcool. Cârciuma rămâne un loc de întâlnire unde oamenii se adună cum odinioară primitivii se adunau în jurul focului din tabără, sau la intrarea peșterii.

Îi amintii lui Charmian de ciudatele adăposturi pentru bărci din insulele meridionale ale Pacificului, pe care nu le putuse vedea niciodată; de canibalii cu părul creț, ce se strângeau să se îmbete și de femeile lor care, sub pedeapsa cu moartea, n-au dreptul să calce în acel loc socotit sacru. Numai prin faptul că am fost atras de cârciumă, am scăpat în tinerețe de influența femeilor și am pătruns în societatea generoasă a bărbaților. Toate căile duceau într-acolo. Aici se adunau miile de fire nevăzute ale aventurii, pentru a se răspândi apoi spre toate zările lumii.

— Pe scurt, spusei eu terminând lungul discurs, numai ușurința de a-mi procura alcoolul, pe care l-am găsit pretutindeni, m-a făcut să-i prind gustul. Niciodată nu mi-a păsat de această otravă; am râs chiar de ea, și totuși, iată-mă în prezent posedat de demonul băuturii Da, i-au trebuit douăzeci de ani pentru a prinde rădăcini în mine și alți zece în care a crescut necontenit. Satisfacerea sa este departe totuși de a avea un efect plăcut asupra mea. Sunt o fire sănătoasă, un om mai întotdeauna vesel dar când mă aflu în tovărășia lui John Barleycorn sufăr cele mai aprige torturi; sunt pesimist și văd totul în negru. Și totuși, mă grăbii să adaug (mereu sunt gata să adaug câte ceva), trebuie să-i dau dreptul său lui John Barleycorn. Prin el suntem puși în fața realității crude, căci el dezminte pretinsele adevăruri stabilite de noi, acele minciuni convenționale ale vieții, care o fac mai suportabilă.

— Bine, dar aceste realități nu sunt deloc favorabile vieții, spuse Charmian.

— Foarte adevărat, ripostai eu. Și aici stă tot răul. John Barleycorn este un bun tovarăș al morții, și de aceea am votat pentru reformă: privind în urmă, la felul cum s-a dezvoltat ființa mea, am descoperit că numai ușurința cu care am reușit să-mi procur alcool m-a făcut să-i prind gustul. Vezi tu, comparativ, se nasc pretutindeni alcoolici într-o generație, dacă înțelegem prin alcoolici pe cei al căror organism simte întotdeauna o nestăvilită nevoie de băutură. Marea majoritate a sclavilor săi nu numai că se nasc fără dorința alcoolului, dar îi dezgustă prezența lui. Nici după primul pahar de vin și nici după altele o sută, gustul pentru el nu este trezit. Au învățat să bea așa cum se învață fumatul (cu toate că e mult mai ușor să începi să fumezi decât să bei), și aceasta, numai din pricina ușurinței cu care se poate procura această otravă. Femeile, numai ele, au înțeles adevărul: ele sunt soții, surori și mame, iar votul lor va fi dat pentru prohibiție. Odată stăvilită ușurința de a-și procura alcool, generațiile viitoare nici nu vor simți existența acestei constrângeri. Fără acest flagel, tinerii vor fi mult mai viguroși, iar vitalitatea celor chemate să fie mame va fi neasemuit mai mare.

— De ce nu scrii toate acestea pentru cei ce vor veni? mă întreabă Charmian. De ce să nu arăți soțiilor, surorilor și mamelor felul în care vor trebui să voteze?

— Memoriile unui alcoolic”, rânjii eu larg. Mai precis, John Barleycorn era cel care-și arăta caninii, căci așezat la aceeași masă cu mine, ascultase flecăreala mea filosofică și după cum se știe, una din plăcerile lui obișnuite este să prefacă surâsul în rânjet.

— Nu, spune Charmian, neținând seama dinadins de grosolănia lui John Barleycorn, așa cum s-au învățat să facă multe femei, – tu nu te-ai născut alcoolic și nici cu vreo înclinare puternică spre băutură: n-ai făcut decât să te obișnuiești în silă cu alcoolul și să-l cunoști pe John Barleycorn de la început, ca pe cel mai aprig dușman. Scrie așadar toate acestea și intitulează-le „Spovedania unui bețiv”.