Dragoste și datorie

SANDRA BROWN
DRAGOSTE ȘI DATORIE

Capitolul unu.

În clipa în care îl văzu își dădu seama că făcuse o greșeală acceptînd să o
ajute pe Alicia.
Iată-l pe veranda Casei Fairchild cu valiza într-o mînă, cu mașina de scris portabilă în cealaltă și cu ochelarii cu rame de baga în creștetul capului, părînd puțin stînjenit pentru faptul că o trezise din somn.
Ea, Sloan Fairchild, proprietăreasa pensionului, stătea chiar în dosul ușii principale, strîngîndu-și capotul la gît și mutîndu-se cînd pe un picior-, cînd pe altul.
De cum îi aruncă o privire lui Carter Madison, își simți stomacul încordîndu-i-se. Deveni teribil de conștientă de goliciunea ei pe sub cămașa de noapte și capot. între pulpe, niște furnicături minunate îi amintiră de propriul sex.
– Sloan? Domnișoara Fairchiîd? întrebă el.
Ea dădu din cap afirmativ, prostită.
– Sînt Carter Madison. Te-am trezii: din somn, nu-i așa?
Părul ei ciufulit, vestimentația și picioarele goale la care el se uita zîmbind o trădau, fără îndoială.
– Da, îmi pare rău pentru… spuse ea și mîna începu să-i alunece pe trup, dar se opri brusc și și-o duse din nou la gulerul capotului. Cre… credeam că o să vii mai devreme. Intră.
Se dădu la o parte și deschise ușa mai mult, iar el intră trăgîndu-și și bagajele.
– Planificasem să vin mai devreme, dar David a avut un meci de fotbal și s-a înfuriat foarte tare cînd a auzit că n-o să mă duc. Atunci am sunat și rniam rezervat loc la altă cursă. Meciul a fost programat după ore și, după ce am sărbătorit
victoria cu hamburgeri și sucuri, abia am izbutit să ajung la aeroport la timp pentru ultima cursă. Nu v-a sunat Alicia?
-Nu.
– îmi pare rău, spuse el oftînd. Trebuia să sune să-ți spună că o să întîrzii. își puse bagajele pe podea și își îndreptă umerii.
– Nu are importanță. Crede-rnă.
El se îndreptă complet și se uită la ea. Niște ochi cum nu mai văzuse vreodată îi întîlniră pe ai ei. Pînă și lumina slabă pe care o ținea aprinsă în hol le reflecta culoarea căprui deschis. Erau adumbriți de niște gene dese de aceeași nuanță cu părul negru.
– îmi pare rău că te-am deranjat acum. Alicia mi-a spus că la început n-ai prea vrut să mă găzduiești.
Zîmbetul lui era cam prea încrezător, cam prea îngîmfat și absolut captivant.
Sloan își aranja o șuviță rebelă și își dori ca acea tulburare din partea inferioară a’ trupului să dispară mai repede.
– Nu pe dumneata în mod special, domnule Madison, spuse ea cu o voce care spera să sune
convingător. Majoritatea pensiunilor sînt ținute de perechi. Din moment ce eu sînt singură, am ho- tărît ca oaspeții mei să fie numai perechi sau femei care călătoresc împreună.
El o cîntări din privire.
– Nu cred că e o idee rea. Trebuie să te gîndești și la reputația Casei Fairchild.
– Exact, spuse ea strîngîndu-și capotul mai mult.
Turul pe care îl făcuseră ochii iui nu scăpase nesesizat de trupul ei, asupra căruia ea părea să nu mai aibă nici un control. Trăia liniștită de treizeci de ani și acum, în două minute, acel trup îi devenise străin.
– Nu crezi că acest principiu te face să pierzi bani?
Ea zîmbi.
– Abia fac față. Am nevoie de orice oaspete care plătește.
– Eu sînt un oaspete care plătește, spuse el și, într-un fel, afirmația aceea sună ca o profeție intimă.
Ea adoptă o atitudine severă.
– Am fost de acord să te găzduiesc numai pentru că ești logodnicul prietenei mele și ea m-a
rugat să te țin o lună ca să poți scrie ultimul capitol al romanului dumitale înainte de nuntă.
– Iubita adormită.
– Poftim?
– Iubita adormită. Așa se numește romanul. -Ah.
– Mi-ai citit cărțile?
– Da.
– Ți-au plăcut?
– Anumite părți din ele. Eu…
– Care părți?
– Mai toate, spuse ea rîzînd de curiozitatea lui. Răspunsul ei îl satisfăcu, dar zîmbetul lui
deveni puțin cam prea cald și cam prea personal pentru simțurile ei deja tulburate.
– E minunat că te căsătorești cu Alicia, spuse ea repede.
– E o femeie extraordinară.
– Așa este. Credeam că… nu, n-are importanță.
– Conțină. Ce credeai?
– Ei bine, că n-o să-și mai revină niciodată după moartea lui Jim. Ea și băieții au suferit extrem de mult. Cînd am vorbit cu ea, ieri, părea foarte fericită. Datorită dumitale. Știu că te-ai ocupat de majoritatea problemelor ei juridice după moartea lui.
– Eram în China cînd s-a întîmplat accidentul. Am venit acasă cît am putut de repede. Jim Russell mi-a fost ani de zile cel mai bun prieten. A fost o onoare, nu o corvoadă, să mă îngrijesc de văduva lui.
„Pînă la a te însura cu ea?” ar fi vrut să-l întrebe Sloan, dar de data aceasta tăcu. Făcuse greșeala de a deschide subiectul cu Alicia.
— Căsătoria asta înseamnă atît de mult pentru mine, Sloan, îi spusese ea. De cînd… ei bine, știi foarte bine cît de singură am fost și ce greu mi-a fost cu băieții. Carter a fost un om minunat, răbdător, atît cu ei cît și cu mine, dar și el a cam ajuns la capătul puterilor. Cred că avem nevoie amîndoi de o, perioadă de despărțire înainte de a face pasul cel mare.
– Alicia, îi spusese Sloan șovăielnică, îl iubești pe Carter?
Urmase o pauză înainte ca Alicia să-i răspun-
– Bineînțeles. întotdeauna l-am adorat pe Carter. El și Jim erau prieteni foarte buni. Vrea să aibă grijă de băieți și de mine. Ne iiiibește și noi îl Dragoste și datorie
adorăm.
– Știu, știu, îi spusese Sloan, enervată de faptul că prietena ei nu reușea să înțeleagă. Mi-ai spus de o sută de ori cum el și Jim au crescut împreună, cum au mers ia școală amîndoi, cum au fost ca frații. Dar asta e de ajuns ca să te măriți cu el? Nu e Jim, Alicia.
– Cîtă cruzime, Sloan, cîtă cruzime! Nu voi mai iubi pe nimeni cum l-am iubit pe Jim, dar pe Carter îî iubesc cu totul altfel. Pentru că Jason ți-a făcut ce ți-a făcut, ești sceptică în privința oricărei relații dintre un bărbat și o femeie. De aceea te-ai închis în casa aia veche și nu te-ai mai uitat la un bărbat în acești doi ani de cînd te-a părăsit ticălosul ăla.
Din moment ce prietena ei avea dureros de multă dreptate, Sloan își ceruse scuze și încheiase subiectul. Carter și Alicia păreau să fi ajuns să discute despre căsătorie și ei nici prin cap nu-i trecea să dea cuiva sfaturi în probleme de iubire.
Ieșind din starea de reverie, spuse repede:
– Nu știu de ce te țin în hol. Sînt sigură că vrei să mergi în cameră.
– Nu mă plîng în privința ospitalității dumitale. în fond, tocmai te-am făcut să te dai jos din pat.
Toți ceilalți dorm?
– Trei din cele șase dormitoare sînt ocupate și, da, toți s-au retras după cină.
Afirmația aceea părea să sublinieze faptul că erau singuri în holul întunecos și că ea era în cămașă de noapte, în capot și desculță. Stăpînită de nervozitate, își umezi buzele.
– Alicia mi-a spus că ai dori o cameră mare, cu baie proprie, zise ea și arătă apoi spre etaj. Ultima ușă din capătul holului.
El nu părea să vrea să urce imediat. în orice caz, nu făcu nici o mișcare.
– Nu ți-a fost teamă să-i deschizi unui bărbat la această oră tîrzie?
– Alicia mi te-a descris și, în plus, te-am recunoscut din fotografia de pe coperta ultimei cărți.
El se încruntă exagerat, dar, în timp ce o sprinceană i se arcui, cealaltă rămase întinsă.
– Doamne, sper că nu. Agentul meu a insistat asupra costumului Brooks Brothers. Cred’ că m-au și pieptănat înainte să-mi facă fotografia.
Acum nu era pieptănat. Ceața din San Francisco se așezase pe părul lui ca un văl sclipitor, cîteva picături strălucind pe șuvițele roșcate care îi căzuseră pe frunte și îi atingeau gulerul și vîrfu- rile urechilor. Era încîntător de neîngrijit. Iar geaca kaki nu văzuse niciodată emblema Brooks Brothers. De fapt, arăta de parcă ar fi supraviețuit fiecărui război începînd cu cel din 1812. Nici blugii decolorați și nici adidașii uzați nu proveneau din vreun magazin de lux.
Fotografia alb-negru, lucioasă, de pe coperta cărții Escapadă la Paris era o parodie bidimensională a chipului care îi zîmbea acum. Căutase cartea cu o zi înainte, pe raftul ei atît de încărcat, pentru a face cunoștință cu oaspetele pe care îl aștepta. Alicia ar fi putut face o alegere chiar mai proastă, își spusese ea cu obiectivitate. După ce pusese cartea înapoi pe raft, Sloan nu se mai gîndi nici o clipă la înfățișarea lui Carter Madison.
Acea fotografie austeră nu o pregătise deloc pentru versiunea în carne și oase pe care o avea în fața ochilor. Era un chip ridat pe care se citeau cei treizeci și patru de ani – Alicia îi spusese cîți ani avea. Rîsul îi lăsase cute de o parte și de cealaltă a gurii, iar în colțurile ochilor se vedeau cîteva riduri. Ceea ce, în fotografie, era un zîmbet stins în realitate era ceva extrem de senzual, dezvelind două șiruri de dinți sclipitori. Nasul care, îri fotografie, trădase o amabilitate arogantă, în realitate era lung și drept și… modest.
Trupul iui nu păruse chiar atît de impresionant în costumul Brooks Brothers. în carne și oase, însă, făcea o femeie să ardă de dorința de a-l atinge. Era înalt și zvelt, emanînd forță și eleganță. Avea un fizic subțire, dar fără cea mai mică urmă de neîndemînare. Se mișca de parcă ar fi -știut
exact ce făcea și fusese învățat să nu-și nici un gest.
– încotro?
– Camera dumitale e pregătită și sînt sigură că ești epuizat. Așteaptă puțin să aduc cheia.
Bucuroasă de a fi găsit o scuză pentru a riu-l mai privi, ea dădu să se îndrepte spre biroul de dincolo de scări, dar el o opri brusc.
– îmi pare rău că trebuie să te deranjez atît, dar sînt mort de foame. în avion au servit alune. E vreo șansă ca un oaspete care plătește să convingă o gazdă miloasă să-i ofere un castron cu fulgi de ovăz, ceva? Nu fac mofturi.
– La cină am avut friptură înăbușită. Vrei un sandviș cu friptură de vită?
– Vorbești cu un om care s-ar fi mulțumit și cu fulgi de ovăz, spuse el ducîndu-și mîna la inimă.
Dragoste și datorie
Încercînd să nu observe cît de adorabil era, Sloan spuse:
– Dacă iei loc în sufragerie, ți-l aduc imediat.
Printr-o simplă apăsare a întrerupătorului, sufrageria fu scăldată deodată într-o lumină plăcută provenind de la candelabrul de cristal. Masa fusese pregătită deja pentru micul dejun, lucru pe care ea îl făcea adesea după cină. Cristalul reflecta lumina caldă, argintul sclipea pe fața de masă albă și scrobită, iar șervetele stăteau drepte în mijlocul farfuriilor de porțelan. Cîteva flori proaspete aranjate într-un vas vechi dădeau un plus de culoare și intimitate atmosferei.
– Singur?
Cînd se întoarse, ea îl văzu foarte aproape în spatele ei rotindu-și privirea prin încăperea elegant mobilată care era mîndria și bucuria lui Sloan. își coborîse ochelarii pe nas. Ei îi plăcea cum îi stătea.
– Eu nu…
– Este evident că ai pregătit masa pentru micul dejun. N-ar fi mai bine sămi mănînc sandvișul în bucătărie? De preferat, pe o farfurie de carton?
– Nu-i nici o problemă, zise ea. El era atît de aproape și atît de încît Sloan trebui să-și dea capul pe spate pentru a-l putea privi. își duse din nou mîna ia gît, sperînd să-și ascundă zvîcniturile agitate ale pulsului.
El îi privi chipul un moment îndelungat, mîna care ținea capotul îi atrase atenția multă vreme, apoi într ebă încet:
– Unde e bucătăria?
– Pe aici.
Chiar în clipa în care rosti acele cuvinte, Sloan știa că făcea ceva cu totul neobișnuit. Nici un oaspete nu intrase vreodată în bucătărie. Era o nebunie să înceapă să o facă acum, cu un singur oaspete, dar ar fi fost ridicol să stea acolo, în holul acela întunecat, avînd pe ea doar hainele de noapte și să insiste ca el să rămînă la masa din sufragerie. N-ar fi trebuit să cedeze. Doar ea era proprietăreasa, nu? Cînd îi dispăruse autoritatea?
Totuși, rațional era să-l conducă pe Carter spre bucătărie. El își lăsase valiza și mașina de scris lîngă scară și, pînă ajunseră în bucătărie, își scoase geaca.
Sloan aprinse lumina și se apucă imediat să-i pregătească gustarea, care nu era alcătuită doar
dintr-un sandviș, ci și din puțină salată de fructe, o felie de tort cu ciocolată și un pahar înalt cu lapte, pe care el spusese că îl preferă în locul cafelei. Știa că o urmărea cu privirea în timp ce se agita prin bucătărie, atentă la ceea ce făcea și supărată din cauza nervozității care nu-și avea rostul.
Amintindu-și cine era el și de ce se afla acolo, ea spuse: – Alicia nu mi-a zis că David joacă fotbal.
Așa. Era un subiect foarte bun. într-un fel, pomenind numele Aliciei, atenua intimitatea provocată de faptul de a-l avea în bucătăria ei, la masa ei mică, mîncînd ceea ce ea pregătise special pentru el în toiul nopții, în timp ce ea stătea în fața lui întrebîndu-se dacă o fi știind că era goală pe-sub cămașa de noapte.
„Ce prostie, Sloan. Toată lumea e goală pe dedesubt”.
El mușcă o dată din sandviș și luă o înghițitură din paharul cu lapte, ștergîndu-se cu șervetul la gură înainte de a-i răspunde.
– Îi antrenează de mici. Și cîțiva dintre gîndăceii ăia chiar pot să alerge.
– Sînt sigură că a însemnat foarte mult pentru David faptul că ai fost la meci, spuse ea jucîndu-
se cu castronelul de zahăr din mijlocul mesei. în încăpere era răcoare, fiindcă ea oprise căldura, din economie, după ce
terminase lucrul în seara aceea. Spera ca el să nu observe că sfîrcurile i se întăriseră și șă interpreteze greșit acest lucru. Ei i se părea îngrozitor de vizibil. Nu și-ar fi dat seama mai bine nici dacă o săgeată roșie de neon ar fi fost îndreptată spre ei ca pentru a spune „Uită-te la noi, sîntem excitați, sîntem excitați”.
– Și el și Adam sînt niște copii foarte drăguți, dar au nevoie de prezența unui bărbat. Ambele perechi de bunici sînt mult prea indulgenți, iar Alicia nu poate fi categorică. Se teme că o disciplină mai severă după moartea lui Jim i-ar afecta pe copii psihic.
– Accidentul a fost îngrozitor de tragic. Sînt sigură că au fost traumatizați nu numai din cauza morții tatălui lor, dar și din cauza știrilor generate.
– Fără îndoială, spuse el și bătu încet cu pumnul în masă. Fir-ar să fie, ceo fi fost în capul lui Jim, de a participat la cursa aceea? Riscîndu-și nu numai viața lui, dar și pe a lor. A fost o prostie și o dovadă de egoism. Cînd mi-a
arătat, plin de mîndrie, mașina aia afurisită, l-am sfătuit să Dragoste și: “datorie renunțe la ea și l-am implorat să nu se gîndească să conducă așa ceva.
Sloan avea aceeași părere, dar nu și-o exprimase niciodată.
– Știu că pare o nebunie, dar tot sînt furios pe el pentru că le-a făcut așa ceva Aliciei și băieților.
Luă încă o înghițitură de lapte și o privi peste marginea paharului. După ce îl puse pe masă, spuse:
– Ciudat că eu am fost cel mai bun prieten al iui Jim, iar dumneata, cea mai bună prietenă a Aliciei și, totuși, nu ne-am cunoscut niciodată. De ce n-ai fost la nuntă?
Ea își luă privirea din colțul gurii lui, un punct care continua să o intrige.
– Ăăă… eram în Egipt.
– Te-ai dus.în Egipt doar ca să nu vii la nuntă?
Ea rîse.
– Nu. Părinții mei sînt egiptologi și m-au forțat să-i însoțesc într-o călătorie de trei luni. Alicia a amenințat, a plîns, m-a implorat, dar n-a fost chip. Le promisesem părinților mei că voi merge cu ei și m-ar fi costat extrem de mult dacă m-aș fi întors special pentru nuntă.
Se uita, oare, la ea? Da. „Dumnezeule”. Cît mai firesc posibil, își încrucișă brațele peste piept.
– Ți-a… ți-a plăcut în Egipt?
Părea să-i fi rămas ceva în gît și vocea îi deveni răgușită.
– A fost bine.
în realitate, nu îi plăcuse nici o clipă. Fusese călătoria vieții părinților ei. Tatăl ei, profesor de istorie la UCLA, și mama ei, care, înainte să se mărite cu el, îi fusese asistentă, o convinseseră pe Sloan să-i însoțească.
Așa cum se temuse, departe de casă, fusese pentru ei exact ce era și acasă, o servitoare neplătită. S-a ocupat de problemele legate de drum, de împachetat, de hainele și de întîlnirile lor. Ca întotdeauna, cînd nu erau absorbiți de munca lor, erau absorbiți unul de celălalt excluzînd absolut orice altceva, chiar și pe fiica lor.
– Ce-ai făcut înainte să te ocupi de Casa Fair- child?
Ea puse toate acele întrebări pe seama curiozității lui de scriitor. Povestea ei ar fi fost plictisitoare pentru el și dureroasă pentru ea, așa că răspunse politicos și vag.
– Am lucrat pentru o companie din Burbank care fabrică și vinde articole de birotică.
– Și ai renunțat ia tot pentru această frumoasă casă din San Francisco?
Ochii lui tachinau, plini de lumini de culoarea ambrei.
– A fost un sacrificiu imens, într-adevăr, spuse ea prefăcîndu-se tristă, amîndoi izbucnind apoi în rîs.
Era bine.
– Cum ai ajuns în posesia casei?
– A fost aproape un punct întîmplător în testamentul bunicului meu. Pe părinții mei nu i-a interesat, așa că eu am venit, am aruncat o privire și miam dat seama imediat ce vreau să fac.
Se dusese înapoi la Los Angeles, își dăduse demisia, își anunțase părinții și rezolvase totul în cîteva săptămîni.
– Am avut nevoie de toți banii pe care mi i-a lăsat bunicul pentru a o pune la punct, fiindcă era într-o stare deplorabilă.
– Bine, dar chiar lîngă Union Street? Dumnezeule, ăsta zic și eu noroc.
– Era în umbra unui depozit, altfel sînt convinsă că ar fi încercat cineva să o cumpere de la noi cu mult înainte. Bunicul o avea de prin dar n-a fost locuită ani de zile. Depozitul a fost desființat, așa că mă aflu pe o proprietate foarte bună, dacă e să ne luăm după impozite. Dar, în esență, nu m-a costat nimic.
El aruncă o privire prin bucătăria modernizată pe care Sloan o refăcuse din temelie.
– Ai realizat ceva nemaipomenit. Casa e extraordinară.
– Mulțumesc. Măcar de-aș putea să mă țin la suprafață pînă voi începe să am un profit…
Pentru a încheia fraza, își încrucișă degetele și închise ochii, ceea ce îl făcu pe Cartâr să izbucnească în rîs.
– Credeam că semeni cu Alicia, dar nici vorbă de așa ceva.
Sloan era perfect conștientă de acest lucru. Alicia fusese regina campusului la UCLA cînd Sloan și ea se împrieteniseră. Blondă, cu ochi albaștri și împlinită, Alicia o făcuse pe Sloan să se simtă întotdeauna ștearsă.
Părul lui Sloan era de un blond întunecat, înspicat cu nuanțe mai deschise.
Ochii ei aveau culoarea cerului văzut prin niște ochelari fumurii. Corpul lui Sloan era la fel de frumos ca al Aliciei, numai că nu avea nici un pic de carne în plus.
– Nu cred că cineva ar putea să aibă altă părere, spuse ea încet, încercînd să ignore felul în care o privea Carter.
Scriitorii strîng întotdeauna material, nu?
– Alicia e foarte frumoasă.
– Și dumneata la fel.
Ea sări imediat de pe scaun și se lovi cu pulpa de masă.
– Mulțumesc. Mai dorești ceva? îl întrebă cu nervozitate, dorindu-și ca mîinile să nu-i tremure cînd strînse farfuriile.
Nu avea vase de carton.
– Nu, mulțumesc. A fost delicios.
Ea duse vasele la chiuvetă și dădu drumul la apă peste ele.
– Te conduc în cameră, zise ea după aceea și trecu pe iîngă el, dorindu-și să nu fi observat cît de bine i se mula cămașa pe piept cînd își aruncă geaca pe umăr, și nici felul cum blugii îi îmbrăcau mușchii pulpelor și umflătura sexului.
Doamne, devenea o fată bătrînă nebună care nu se gîndea decît la un singur lucru.
– Sper să-ți placă, spuse Sloan peste umăr conducîndu-l pe același drum pe unde veniseră și apoi în biroul ei de sub scară.
Deschizînci un dulap în care erau agățate cheile, numerotate cu grijă, luă una și o lăsă să cadă în mîna lui. Nu îndrăznea să-l atingă, – E și o masă pe care să-mi pot pune mașina de scris?…

descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou