Minunata lume noua

Minunata lume noua de Aldous Huxley

Capitolul I

O CLĂDIRE cenușie, scundă, de numai treizeci și patru de etaje. Deasupra intrării, firma CENTRUL DE INCUBAȚIE ȘI CONDIȚIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, iar pe stemă, în formă de scut, deviza Statelor Unite ale Lumii: COMUNITATE, IDENTITATE, STABILITATE.

Sala imensă de la parter dădea către nord. Rece, în pofida verii de afară și a căldurii tropicale din încăpere, prin geamuri pătrundea o lumină subțire și aspră, căutând avidă, parcă, vreun manechin drapat, ori vreo jucărie, vreo formă academică palidă, dar negăsind decât sticla, nichelul și porțelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator. Răceala ca de iarnă își dădea mâna cu un frig iernatic. Halatele lucrătorilor erau albe, mâinile lor erau îmbrăcate în mănuși de cauciuc de culoarea palidă a cadavrelor.

Lumina era înghețată, moartă, fantomatică. Doar de la țevile galbene ale microscoapelor împrumuta ea o oarecare substanță bogată și vie, care se întindea ca untul pe tuburile lustruite, o dungă atrăgătoare lângă alta, într-o procesiune nesfârșită de-a lungul meselor de lucru.

— Iar aceasta, spuse Directorul deschizând ușa, este Sala de Fertilizare.

Când intră Directorul Centrului de Incubație și Condiționare, trei sute de fertilizatori, aplecați asupra instrumentelor lor, erau adânciți în tăcerea prin care se putea auzi și respirația lor, vreo frântură de melodie fredonată ca pentru sine sau un fluierat -atât de concentrați și absorbiți erau cu toții. O trupă întreagă de studenți proaspeți, foarte tineri, cu fețele trandafirii și cu caș la gură, se țineau foarte aproape de Director, urmându-l cu oarecare spaimă și supunere slugarnică. Fiecare dintre studenți avea un carnet de notițe în care însemna cu sârg și disperare tot ce spunea marele savant. Direct din gura celebrității. Era un adevărat privilegiu. Directorul Centrului de Incubație și Condiționare (DCIC) pentru Londra Centrală ținea morțiș să-și conducă personal fiecare serie de boboci, făcând turul diferitelor secții ale Centrului.

— Doar așa, ca să vă dau o idee generală, le explica el.

Firește că trebuiau să capete o idee generală, de vreme ce urmau să-și îndeplinească inteligent munca -deși prea multe nu trebuiau să știe; mai bine zis era convenabil să știe cât mai puține, ca să poată ajunge membri adevărați și fericiți ai colectivității. Căci, după cum știa toată lumea, amănuntele făuresc virtutea și fericirea; din punct de vedere intelectual, generalitățile sunt doar un rău necesar. Nu filosofii, ci amatorii de traforaje și colecționarii de timbre alcătuiesc coloana vertebrală a oricărei societăți.

— Mâine -adăuga el întotdeauna, zâmbindu-le cu o bunăvoință ușor amenințătoare -o să vă apucați serios de treabă. N-o să mai aveți vreme de generalități. Dar între timp…

Între timp se bucurau de un privilegiu. Direct din gura savantului în carnetul de notițe. Băieții scriau repede, repede, într-un ritm nebunesc.

Înalt și oarecum firav, dar ținându-se foarte drept, Directorul înainta în încăpere. Avea bărbia cam lungă și dinții mari, destul de proeminenți, pe care buzele lui groase și frumos arcuite nu-i acopereau cu totul nici când tăcea. Să fi fost bătrân, să fi fost tânăr? Cât să fi avut: treizeci de ani? Cincizeci? Cincizeci și cinci? Era greu de spus. Și oricum, nici nu se punea această problemă; în acest an de stabilitate, 632 al Erei Ford, nici prin cap nu-ți trecea să pui o asemenea întrebare.

— Voi începe cu începutul, spuse DCIC și studenții mai zeloși înregistrară în carnete și această intenție: vom începe cu începutul. Acestea -spuse el, cuprinzând într-un gest larg toată aparatura -sunt incubatoarele. Și, deschizând o ușă bine izolată, le arătă nenumăratele stelaje cu eprubete numerotate. Le explică:

— Aceasta este cota săptămânală de ovule. Ținute la temperatura sângelui. în timp ce gameții masculini (și deschise o altă ușă) trebuie păstrați la o temperatură cu două grade mai mică, 35° în loc de 37°. Căldura normală a sângelui duce la sterilitate. Berbecii ținuți în vată termogenă nu mai zămislesc miei.

Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj cu incubatoare, în timp ce creioanele studenților mâzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; firește, mai întâi le vorbi despre introducerea ei chirurgicală:

— Operația suportată voluntar pentru binele Societății, ca să nu mai vorbim de faptul că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe șase luni.

Apoi continuă cu o descriere a tehnologiei folosite pentru conservarea și menținerea în viață a ovarului extras prin excizie pentru a se dezvolta în mod activ; trecu apoi la considerații referitoare la temperatura optimă, la concentrația de sare, la vâscozitate; se referi la lichidul în care erau păstrate ovulele detașate ajunse la maturitate. Apoi, conducându-și învățăceii către mesele de lucru, le arătă efectiv cum se extrage acest lichid din eprubete; cum este lăsat să cadă picătură cu picătură pe lamelele special încălzite ale microscoapelor; cum ovulele conținute de acest lichid sunt cercetate pentru a nu prezenta anomalii, apoi numărate și transformate într-un recipient poros; cum acest recipient (și acum îi duse pe studenți să urmărească operația) este cufundat într-un bulion de cultură cald, un mediu nutritiv care conține spermatozoizi în mișcare liberă -cu o concentrație minimă de 100.000 pe centimetru cub, după cum insistă el să le precizeze. De asemenea, le arată cum, după zece minute, recipientul este scos din lichid și conținutul său este examinat din nou; cum, dacă vreunul dintre ovule rămâne nefecundat, este supus din nou imersiunii, și operația se repetă ori de câte ori este nevoie; cum ovulele fecundate revin în incubator.

Cele de tip Alfa și Beta rămân acolo, până la îmbutelierea lor definitivă; în schimb, cele de tip Gama, Delta și Epsilon sunt scoase din nou afară după numai treizeci și șase de ore, spre a fi supuse procesului Bokanovsky.

— Procesul Bokanovsky, repetă Directorul și studenții subliniară aceste cuvinte în însemnările de pe carnete.

Un ovul, un embrion, un adult -acesta este normalul. Dar un ovul supus bokanovskificării va germina, va prolifera, se va diviza. Va da opt până la nouăzeci și șase de noi muguri, iar fiecare mugur se va dezvolta într-un embrion perfect format, și fiecare embrion va da un adult de talie normală. Se obțin deci nouăzeci și șase de ființe umane, acolo unde înainte creștea doar una. Deci un mare progres.

— În esență, conchise DCIC, bokanovskificarea constă într-o serie de opriri ale dezvoltării. Noi întrerupem creșterea normală și, lucru destul de paradoxal, oul reacționează prin înmugurire.

Reacționează prin înmugurire, notară repede creioanele.

Directorul arătă cu degetul: pe o bandă care înainta lent, un stativ cu eprubete intra într-o cutie mare de metal, în timp ce ieșea un alt stativ plin. Mecanismul scotea un zgomot monoton, ca al unei mâțe care toarce. Directorul le mai dădu un amănunt: trecerea eprubetelor prin mecanism durează opt minute. Opt minute de expunere puternică la raze X este maximum pe care-l pot suporta ovulele. Câteva dintre ele chiar mor; cât privește restul, cele mai puțin sensibile se divid în două; majoritatea scot patru muguri; unele scot opt; toate sunt repuse în incubatoare de unde mugurii încep să se dezvolte; apoi, după doua zile, eprubetele sunt răcite brusc și verificate din nou. Mugurii dau la rândul lor doi, patru sau opt muguri; după ce-au înmugurit, sunt tratați cu alcool până aproape de distrugere; ulterior dau din nou semne de înmugurire, iar apoi mugurii din mugurul de muguri sunt lăsați să se dezvolte în pace -o nouă întrerupere dovedindu-se în general fatală. În acest răstimp ovulul inițial a avut posibilitatea de a se transforma în opt până la nouăzeci și șase de embrioni.

— Veți recunoaște, deci, că este un progres remarcabil față de ceea ce se petrece în natură. Dar nu e vorba de niște gemeni identici -nu doar de niște gemeni, dubleți sau tripleți prăpădiți ca în vremurile de demult ale viviparității, când se întâmpla uneori ca vreun ovul să se dividă în mod accidental. Aici e vorba de zeci sau chiar sute de produse noi. Sute, repetă Directorul și-și deschise larg brațele de parcă ar fi împărțit cu generozitate pomeni. Sute!

Dar unul dintre studenți făcu prostia de a întreba în ce constă avantajul.

— Vai, dragă băiete! se întoarse cu asprime Directorul împotriva lui. Dar ce, nu vezi? Chiar nu-ți dai seama? Și-i ridică mâna, adoptând o expresie maiestuoasă: metoda Bokanovsky reprezintă unul dintre instrumentele majore ale stabilității sociale!

Instrumentele majore ale stabilității sociale.

Bărbați standardizați, femei standardizate; în loturi uniforme, întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat

— Nouăzeci și șase de gemeni identici lucrând la nouăzeci și șase de mașini identice! Glasul îi vibra de entuziasm: acum știți cum stăm. Pentru prima dată în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate.

Citase deci deviza întregii planete. Cuvinte mărețe.

— Dacă am putea extinde nelimitat bokanovskificarea, întreaga problemă ar fi pe deplin rezolvată.

Rezolvată prin ființe Gama standardizate, ființe Delta invariabile, ființe Epsilon uniforme. Milioane de gemeni identici. În sfârșit, se aplicase la biologie principiul producției în masă.

— Dar, vai, clătină din cap Directorul. Nu putem extinde bokanovskificarea la nesfârșit.

Se părea că limita era de nouăzeci și șase, iar media satisfăcătoare era de șaptezeci și doi. Fabricarea cât mai multor loturi de gemeni identici din același ovar și cu gameții aceluiași mascul -asta era tot ce puteau realiza -tragic de puțin. Și nici asta nu era ușor:

— Căci în natură e nevoie de treizeci de ani pentru ca să ajungă la maturitate două sute de ovule. Însă în momentul de față, aici și acum, treaba noastră este să stabilizăm populația. Să tot dăm la nesfârșit, cu picătura, câte doi gemeni, vreme de un sfert de veac -ce rost ar avea?

Evident, n-avea nici un rost. Dar tehnica lui Podsnap accelerase extraordinar procesul de coacere. Se puteau asigura cel puțin o sută cincizeci de ovule mature în decurs de doi ani.

Fertilizarea și bokanovskificarea -cu alte cuvinte o înmulțire cu 72 -așa obții o medie de aproape unsprezece mii de frați și surori în o sută cincizeci de loturi de gemeni identici, toți de aceeași vârstă, și în numai doi ani.

— Iar în cazuri excepționale, izbutim să obținem dintr-un singur ovar peste cincisprezece mii de indivizi adulți!

Făcându-i semn cu degetul unui tânăr blond și rumen la față, care tocmai trecea pe acolo, îl strigă:

— Domnule Foster! Tânărul rumen se apropie. Ne poți spune care a fost recordul atins pentru un singur ovar?

— În cadrul Centrului nostru, șaisprezece mii doisprezece, răspunse domnul Foster fără să șovăie măcar o clipă. Vorbea foarte iute, avea o mare vioiciune în ochii lui albaștri și îi făcea o plăcere evidentă să citeze cifre: șaisprezece mii doisprezece din 189 loturi de embrioni identici. Dar bineînțeles că unele centre tropicale au avut realizări și mai mari. Cel din Singapore a produs adeseori peste șaisprezece mii cinci sute; iar cel din Mombassa a atins efectiv cifra de șaptesprezece mii. însă realitatea este că se bucură de niște avantaje speciale. Ar trebui să vedeți ce puternic reacționează un ovar de negresă la stimulii glandei pituitare! E de-a dreptul uimitor, când ești deprins să lucrezi doar cu material european. Și totuși, adăugă el râzând (dar în ochi îi sticlea flacăra luptei, iar bărbia i se înălța sfidător), totuși, ne-am pus în gând să-i batem dacă putem. Chiar în momentul de față lucrez la un minunat ovar Delta-Minus. Are doar optsprezece luni. Încă de pe acum a dat peste douăsprezece mii șapte sute de copii, fie deja decantați, fie în embrion. Și încă mai produce din plin. Cred că o să-i batem în cele din urmă.

— Îmi place cum gândești! strigă tare Directorul și-l bătu prietenește pe umăr. Vino cu noi și împărtășește-le băieților ăstora experiența și priceperea dumitale de specialist

Domnul Foster zâmbi modest și răspunse:

— Cu plăcere.

Îi însoți în Sala de îmbuteliere în care activitatea intensă se desfășura ordonat, într-un fel de zarvă armonioasă. Mai multe lifturi mici aduceau neîncetat, în valuri, din Banca de Organe din subsolul al doilea, fâșii de peritoneu proaspăt de scroafă, gata tăiate la dimensiunile corespunzătoare. Fâșș! – Poc! și se deschideau ușițele lifturilor: operatorii de la îmbuteliere n-aveau nevoie decât să întindă mâna, să ia fâșiile și să le introducă gata netezite în flacon și, înainte ca acesta să fi mers pe banda rulantă dincolo de operator, fâșș! poc! altă bucată de peritoneu ieșea din adâncuri, gata să fie introdusă într-un alt flacon, următorul din cadrul acestui nesfârșit alai lent de pe banda transportoare.

Alături de Operatorii de la Îmbuteliere, se aflau Normatorii.

Procesiunea înainta; unul câte unul, ovulele erau transferate din eprubetele lor în containerele mai mari; operatorii despicau cu abilitate căptușeala peritoneului, lăsau să cadă unde trebuie ovulele în fază de morulă, turnau soluția de ser fiziologic… și flaconul trecea deja mai departe. Îi venea acum rândul să fie etichetat de alți lucrători specializați. Ereditatea, data fecundării, apartenența la unul sau altul din grupurile bokanovskificate -toate aceste detalii erau transferate de pe eprubetă pe flacon.

Procesiunea înainta încet -de data asta nu mai era vorba de anonimat, ci de obiecte identificate și numite; treceau printr-o deschizătură din perete către Sala de Predestinare Socială.

— Un fișier care ocupă optzeci și opt de metri cubi, spuse încântat domnul Foster când pătrunseră în această sală.

— Și conține toate informațiile relevante, adăugă Directorul.

— Aduse la zi, în fiecare dimineață.

— Și coordonate în fiecare după-amiază.

— Constituind baza calculelor noastre.

— Atâția indivizi de cutare sau cutare calitate, mai explică domnul Foster.

— Distribuții în cutare sau cutare cantitate.

— Ritmul optim de decantare din fiecare moment

— Reciclarea promptă a rebuturilor neprevăzute.

— Ultra-promptă, repetă domnul Foster. Vai, dacă ați ști câte ore suplimentare a trebuit să lucreze după ultimul cutremur din Japonia! râse bine dispus și clătină din cap.

— Predestinatorii le trimit Fertilizatorilor toate cifrele.

— Iar aceștia le furnizează embrionii ceruți.

— Și flacoanele vin aici pentru a fi predestinate în tot amănuntul.

— După care sunt trimise la Banca de Embrioni de la subsol.

— Unde vom merge și noi chiar acum.

Deschizând o ușă, domnul Foster o luă înainte pentru a-i conduce pe scara care ducea la subsol.

Temperatura era încă tropicală. Coborâră într-un fel de amurg din ce în ce mai dens. Două uși și un coridor dublu asigurau etanșeitatea subsolului față de orice infiltrare posibilă a luminii de afară.

— Embrionii sunt ca filmul fotografic, le explică mucalit domnul Foster în timp ce deschidea a doua ușă. Nu suportă decât lamina roșie.

Și, într-adevăr, bezna copleșitoare în care-l urmară acum studenții era vizibilă și stacojie, ca întunericul dindărătul pleoapelor închise într-o după-amiază de vară. Flacoanele pântecoase așezate în șiruri și rânduri suprapuse străluceau ca nenumărate rubine, iar printre acestea se mișcau spectrele de un roșu mai întunecat al unor bărbați și femei cu găvanele ochilor învinețite și prezentând simptome de lupus. Aerul vibra ușor de zumzetul și huruitul mașinăriilor.

— Oferă-le câteva cifre, domnule Foster, îi spuse Directorul, care se plictisise să mai vorbească.

Domnul Foster de-abia aștepta să le mai ofere câteva cifre. Sala era lungă de două sute douăzeci de metri, lată de două sute și înaltă de zece. Făcu un semn în sus. Studenții ridicară ochii către tavanul înalt, cu mișcarea găinilor care beau apă. Erau trei rafturi: cel de la nivelul pardoselii, prima galerie și a doua galerie.

Păienjenișul metalic al galeriilor suprapuse se pierdea în întuneric în toate direcțiile. În preajma lor trei fantome roșii descărcau neîncetat damigene de pe o scară rulantă.

Venea dinspre Sala Predestinării Sociale.

Fiecare flacon putea fi așezat pe unul din cele cincisprezece rafturi, iar fiecare raft, deși nu se vedea, era o bandă rulantă care se deplasa cu viteza de 33,3 centimetri pe oră. Opt metri pe zi în decurs de 267 de zile. În total 2136 de metri. Un circuit al depozitului la nivelul pardoselii, unul la cel al primei galerii, jumătate pe cea de a doua galerie, iar în cea de-a doua sute șaizeci și șaptea dimineață la lumina naturală din Sala de Decantare. Existență independentă -chipurile.

— Dar în acest interval, încheie domnul Foster, noi am reușit să le supunem la o serie întreagă de operații. Da, da, chiar foarte multe -râse el triumfător și atoateștiutor.

— Îmi place cum gândești, îl lăudă din nou Directorul. Hai să ne continuăm turul. Dumneata, domnule Foster, le poți explica totul.

Și domnul Foster se conformă.

Le vorbi despre dezvoltarea embrionului în mediul de cultură oferit de peritoneu. Le dădu să guste din consistentul surogat de sânge cu care se hrănea embrionul. Le explică de ce trebuia stimulat cu placentină și tyroxină. Le vorbi despre extractul de corpus luteum. Le arătă jeturi prin care acesta se injecta automat din doisprezece în doisprezece metri pe parcursul de la punctul 0 până la metrul 2.040. Le vorbi despre acele doze sporite treptat, de extract de glandă pituitară administrate pe ultimii nouăzeci și șase de metri ai parcursului. Le descrise circulația maternă artificială, instalată în fiecare flacon la metrul 112; le arătă rezervorul de surogat sanguin, pompa centrifugă care menține în circulație lichidul deasupra placentei și-1 împinge prin plămânul și prin filtrul de excreție. Se referi la tendința supărătoare către anemie a embrionului, la dozele masive de extract de stomac de porc și de ficat de mânz în stare de făt, care trebuiau administrate embrionului pentru a evita pericolele anemiei.

Le arătă mecanismul simplu prin care, pe ultimii doi metri din fiecare porțiune de opt metri, toți embrionii erau ușor clătinați simultan pentru a se familiariza cu mișcarea. Făcu o aluzie la gravitatea așa-numitei „traume a decantării” și enumera precauțiile luate pentru reducerea la minimum a acelui șoc primejdios, printr-o pregătire și educare corespunzătoare a embrionului îmbuteliat Le mai spuse că într-un punct situat la al două sutălea metru se făceau teste pentru determinarea sexului. Le explică apoi sistemul de etichetare: un T pentru masculi, un cerc pentru femele, iar pentru cele destinate să devină sterpe -un fel de hermafrodiți -un semn de întrebare negru pe fundal alb.

— Căci, firește, zise domnul Foster, în marea majoritate a cazurilor, fertilitatea este pur și simplu o pacoste. Un singur ovar fertil din o mie două sute ar fi întru totul suficient pentru scopurile noastre. Dar noi dorim să avem de unde alege. Și bineînțeles că întotdeauna trebuie să ne lăsăm o amplă marjă de siguranță. Ca atare, permitem dezvoltarea normală a unei cote mult mai mari, până la treizeci la sută dintre embrionii feminini. Celelalte femele primesc o doză de hormoni sexuali masculini la fiecare, douăzeci și patru de metri de pe restul parcursului.

Rezultatul: la decantare sunt ca niște vițele sterpe, oarecum hermafrodite -perfect normale din punct de vedere structural dar sterile -afară doar de faptul că manifestă totuși o ușoară tendință de a avea barbă (recunoscu el cu neplăcere). Sterilitatea lor este garantată. Și asta ne aduce în fine eliberarea din domeniul unei simple imitații servile a naturii și pătrunderea în lumea mult mai interesantă a invenției umane.

Făcând o pauză, domnul Foster își frecă mâinile. Într-adevăr, nu se mulțumea, doar să clocească embrioni -lucru pe care îl putea face orice vacă.

— Noi recurgem și la predestinarea și condiționarea lor. Ne decantăm pruncii ca ființe umane socializate, Alfa sau Epsilon, ca viitori vidanjori sau ca viitori… (era cât pe-aci să spună „viitori Controlori Mondiali” dar, luând seama, spuse:) viitori Directori de Incubatoare.

DCIC primi cu un zâmbet complimentul.

Treceau prin dreptul metrului 320 de pe raftul 11. Un tânăr mecanic Beta-Minus lucra cu șurubelnița și șublerul la pompa de surogat sanguin. În timp ce răsucea șuruburile, huruitul motorului electric coborî cu un semiton, și apoi cu încă unul. Jos, tot mai jos… O ultimă răsucire, o ochire la controlul de turații și gata, Mecanicul înainta spre pompa următoare și făcu aceeași operație de reglaj.

— Băiatul ăsta reduce numărul de turații pe minut, explică domnul Foster. În felul acesta surogatul e furnizat mai încet; ca atare, trece prin plămâni la intervale mai lungi; deci embrionul primește mai puțin oxigen. Nimic nu poate fi mai bun decât lipsa de oxigen pentru a menține un embrion sub nivelul normal.

Și domnul Foster își frecă iarăși mâinile cu extremă satisfacție.

— Dar de ce trebuie să mențineți un embrion sub nivelul normal? întrebă cu perfectă candoare un student.

— Dobitocule! strigă Directorul, care nu mai scosese de mult o vorbă. Dar nu ți-a dat prin gând că un embrion Epsilon trebuie să aibă și o ereditate Epsilon și un mediu Epsilon?

În mod evident, așa ceva nu-i trecuse prin cap studentului, care se rușina cumplit

— Prin oxigenare precară, obții o castă inferioară, explică domnul Foster, citând o lozincă. Primul organ afectat este creierul, apoi scheletul. Cu 70 la sută din cantitatea normală de oxigen obții pitici. Dacă o reduci și mai mult, ies monștri fără ochi…

După o pauză, domnul Foster conchise:

— Care nu ne sunt de nici un folos. În schimb (și vocea îi redeveni încrezătoare și entuziastă), dacă am putea descoperi o tehnică pentru reducerea perioadei de maturizare, ce triumf, ce binefacere ar fi pentru societate! Gândiți-vă la cal.

Se gândiră.

— E deja matur la vârsta de șase ani. Elefantul abia la zece ani. În schimb, omul nu este matur din punct de vedere sexual nici la treisprezece ani, iar maturitatea fizică o atinge doar la douăzeci de ani. De-aici, bineînțeles, și acel rod al dezvoltării întârziate -inteligența umană.

Și apoi, după un răstimp, domnul Foster exclamă cu îndreptățită indignare:

— Dar la Epsiloni nu avem nevoie de inteligență umană!

Și mai rezultă din explicațiile lui că Epsilonii n-au nevoie de inteligență și nici nu o obțin. Dar cu toate că mintea de Epsilon se maturizează la zece ani, trupul de Epsilon nu este capabil de muncă decât de la optsprezece încolo. Ani îndelungați de imaturitate superfluă și irosită. O, dacă dezvoltarea fizică ar putea fi accelerată până ar ajunge la fel de rapidă ca a unei vaci, ce economii imense ar realiza Comunitatea!

— Imense! murmurară și studenții, căci entuziasmul domnului Foster era molipsitor.

Apoi intră în detalii tehnice foarte specializate: vorbi despre coordonarea anormală între glandele endocrine care îi făcea pe oameni să crească atât de încet; postulă ca o explicație o mutație biologică. Dar oare efectele acesteia nu puteau fi inversate?

Oare printr-o tehnică adecvată nu se putea întoarce în sens invers embrionul individual Epsilon, pentru a atinge același nivel al normalului ca și la câini și la vaci? Tocmai asta era problema, și era pe cale de rezolvare.