Psihologia Crimei

Seria Alexa

Alexa tocmai ajunsese acasă după o zi istovitoare. Abia aștepta să își facă o baie fierbinte și să doarmă. Parcă mașina și se îndreptă spre apartament, când, dintr-o dată auzi niște pași în spatele ei. Nu știa de ce, dar avea un presentiment rău. Continuă să meargă, dar își pregăti pistolul. Dintr-un noroc chior, îl ținea în teacă la abdomen. Îl apucă și se întoarse cu fața spre locul de unde auzise pașii, dar fusese prea târziu. Cel care o urmărise o atacase, dezarmând-o. Îi dădu un pumn în față și o doborâse. Aceasta se târî pe spate, încercând să se îndepărteze de el, dar bărbatul continuă să se apropie. Tocmai se apleca spre aceasta pentru a o omorî, când simți o piatră în spatele ei. O luă în mână și îl lovi în cap. Văzu pistolul ceva mai departe, în fața ei și se ridică pentru a se duce să-l ia. Sări peste atacator și o luă la fugă. Când, în sfârșit, luă pistolul, văzu că acesta se ridicase și își scosese arma pentru a o împușca. Aceasta reacționă foarte rapid și îl împușcă, dar și ea, la rândul ei, fusese rănită, foarte aproape de inimă. În urma impactului, căzu în genunchi, simțind că avea să moară, dar totuși se chinui să ajungă la el, pentru a-i vedea fața. Împinse arma de lângă acesta, pentru a fi sigură că, în caz că se trezea, nu mai avea cum s-o împuște. Simțea că nu mai rezista, avea niște dureri îngrozitoare, dar nu vroia să moară înainte de a-i vedea fața nenorocitului care o rănise. Îi dădu cagula de pe chip, dar dintr-o dată îi sună telefonul. Sună o dată, de două ori, de trei ori!

Se trezi foarte brusc și-și dădu seama că fusese un vis. Nu-i venea să creadă cât de real păruse.

Răspunse, în cele din urmă la telefon, văzând că era șeful ei.

— Alo!

— Alexa, scuze că te-am trezit, dar avem un caz. O femeie ucisă, zise acesta.

— Nu-i nimic șefu! Spuneți-mi adresa. Luă o foaie și un pix și o notă. Bine șefu, ajung într-un sfert de oră.

Se îmbracă, își luă un pahar de cafea și în sfârșit fu gata.

Plecă foarte grăbită spre locul crimei. Când ajunsese, fu întâmpinată de Costi, prietenul ei.

— Ce faci, Alexa? Ți-am cumpărat o cafea, știu că nu poți să „funcționezi” fără ea.

— Merci, Costi. Ce avem aici?

— O crimă brutală și foarte ciudată. Vreau să-ți cer părerea. Să intrăm.

Cadavrul era în sufragerie pe jos. Scena crimei era plină de sânge. Victima era o femeie blondă, de 28 de ani, necăsătorită. Erau semne de luptă. Aceasta avea tăieturi pe față, mâini și genunchi. Avea o placă înjunghiată drept în inimă.

— Ai dreptate, Costi. Din câte văd, cred că avem de-a face cu un criminal în serie.

— De ce?

— Tu nu vezi cum este scena crimei, cum este poziționat cadavrul? Nu știu, dar am impresia că este un ritual de-al criminalului. De obicei, ritualul indică un criminal în serie.

Având o legătură atât de puternică cu criminalul și cu victima, viziunile apărură din nou. Nimeni nu știa că ea avea acest dar. Nu le spuseseră colegilor, pentru că-i fusese frică că ar fi considerat-o un monstru.

— Alexa, ești bine?

— Da, sunt bine, m-a luat durerea de cap, atâta tot. O să ies un pic să iau o gură de aer.

— Nimeni nu știa că văzuse cum fusese omorâtă victima.

Criminalul sunase la ușă dându-se drept poștaș. Ea nu simțise că ceva nu era în regulă. Îl lăsase să intre și acesta o luă prin surprindere, când o lovise cu pumnul drept în față. Totuși se ridicase și se luptase cu criminalul, dar el o învinsese. O lovise atât de tare, încât își pierduse cunoștința.

O așeză pe jos, în sufragerie și o puse într-un mod foarte ciudat, cu picioarele depărtate, cu mâinile ridicate deasupra capului și, de asemenea, îndepărtate și o înjunghie drept în inimă. Înainte de a i se termina viziunea, văzu că ucigașul îi puse ceva în gură.

— Alexa, sigur ești bine?

— Da, sunt bine. Alexa știu că veni timpul să-i spună adevărul.

— Costi, vreau să te rog ceva. Uită-te în gura victimei. O să găsești ceva, cred că o hârtie.

— Alexa, despre ce vorbești?

— Costi, te rog, ai încredere în mine. Du-te și fă-o.

Deși Costi crezu că Alexa o luă razna, o ascultă. Și într-adevăr, aceasta avu dreptate. Găsi o hârtie pe care era imprimat un păianjen. O puse în pungă pentru dovezi și se duse să vorbească cu ea.

— De unde ai știut? La naiba, răspunde-mi, știi că nu suport să-mi ascunzi ceva. De unde știai că o să găsesc ceva în gura victimei?

— Cred că e timpul să discutăm.

Păianjen se trezi mai mulțumit ca niciodată. Cu o seară înainte avu cea mai bună experiență a vieții sale. Se simți atât de împlinit când o înjunghie pe acea „blondă savuroasă”. Așa le spunea victimelor sale.

Din moment ce era impotent, atunci când omora era singura lui șansă de a se elibera sexual.