Puterea Limbajului

CUPRINS:

INTRODUCERE la o poveste despre limbaj

1. Limbajul în plan universal

1.1. Viziunea Indiei antice asupra universului

1.2. Știința occidentală despre univers

1.3. Limbajul – principiu creator universal

1.4. Sunetul primordial

1.5. Mitul „Virata”

1.6. Zeitățile și numele lor – mantra

2. Limbajul și axa materie – psihic

2.1. Pentru cine a fost creat universul?

2.2. Arhetipul – numitor comun al materiei și psihicului

2.3. Axa Eu – Sine – arhetip major al existenței

2.4. Limbajul ca manifestare universală

2.5. Psihic și cunoaștere

2.6. Limbaj și cunoaștere

3. Limbajul în plan uman

3.1. Etapele actualizării limbajului

3.2. Gramatica Indiei despre sens

3.3. Triunghiul semiotic ca arhetip

3.4. Semiotica Indiei despre semn

4. Ritualul – Arhetip al Cunoașterii și Limbajului

4.1. Regula gramaticală – reflectare a regulii rituale

4.2. Ritualul ca arhetip al existenței.

4.3. Semiotica ritualului în tradiția indiană și sistemul Sahaj

4.4. Semiotica ritualului cotidian

4.5. Verbul – nucleul ritualului.

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

INTRODUCERE LA O POVESTE DESPRE LIMBAJ.

V-ați gândit vreodată la semnificația limbajului în viața noastră de zi cu zi?

Oare de ce folosim anumite structuri ale cuvintelor în ceea ce vorbim sau scriem?

Ce stă în spatele felului în care comunicăm prin expresia feței, prin mișcările ochilor, prin gesturi sau poziția corpului?

Care este acel lucru grație căruia putem, la rândul nostru, să interpretăm mesajele transmise vizual și auditiv prin vorbirea celorlalți sau prin modalitatea în care ei se manifestă ca prezențe umane emițătoare de sensuri înafara limbii propriu-zise?

Ce ne face, la urma urmei, să utilizăm limbajul?

Am auzit cu toții formule de tipul „limbajul păsărilor” sau chiar „limba animalelor”. Asta nu înseamnă oare că fenomenul despre care vorbim depășește sfera rasei umane? Iar dacă ne vine ideea să pătrundem și în străfundurile materiei nevii, atunci oare de ce nu am putea să ne referim și la „limbajul particulelor elementare” sau la „limbajul cuantelor de energie”?

Credeți că dacă am adresa aceste întrebări specialiștilor am primi un răspuns? Partea proastă este că, de fapt am primi nu un răspuns ci o sută de rșspunsuri, în funcție de domeniul strict căruia aparțin aceștia. Astfel, psihologul ne va răspunde într-un fel, lingvistul într-altfel, antropologul în alt fel, fiecare referindu-se la acele aspecte ale limbajului pe care le cunoaște mai bine. Este foarte adevărat că fiecare dintre științele respective (psihologia, lingvistica, antropologia etc.) s-a ocupat cu investigarea riguroasă a limbajului dintr-o anumită perspectivă. Fiecare și-a apărat hegemonia declarându-și teritoriul „pur lingvistic”, „pur psihologic”, „pur fiziologic” etc. Dar trasarea unor granițe precise între ceea ce este „pur psihologic” și ceea ce este „pur lingvistic” de exemplu, este mai mult sau mai puțin artificială. În mod neîndoielnic stabilirea precisă a obiectului de cercetare a avut rezultate benefice dar numai până la un punct. Dincolo de acesta, concentrarea studiului pe felii înguste a însemnat o încetinire a procesului cunoașterii despre limbaj. Îngustarea orientării a condus desigur la o analiză în profunzime a unor aspecte constituind o etapă epistemologică necesară. Numai că absolutizarea acestei tendințe peste anumite limite poate duce la stagnare și chiar regres. Fiecare perspectivă este validă dar incompletă fără aportul celorlalte, atâta vreme cât obiectivul de studiu – limbajul – reprezintă un fenomen de o complexitate infinită, în care se împletesc strâns aspecte de natură psihică, lingvistică, fizică, chimică, fiziologică etc. În concluzie, știința sau, mai corect, „științele” nu ne pot ajuta dincolo de un anumit punct. Și atunci, ce ne rămâne de făcut? Încotro ne-am putea îndrepta pentru a ne forma o imagine globală a limbajului, purtătoare a unei semnificații ample și profunde prin care să putem arunca o lumină asupra „necunoscutelor” formulate în primele rânduri ale cărții?

Să parcurgem împreună paginile acestei cărți, care, am căutat să ofere mai curând, o „poveste” despre Limbaj, care sper să atragă și să bucure. Aș compara această poveste cu un arbore. Rădăcinile sale își absorb esența din teoriile străvechi ale gramaticii din India antică. Trunchiul ar fi modelul arhetipurilor sau „schemelor” de organizare a întregii noastre vieți psihice (creat de psihologul elvețian Carl Gustav Jung). Cât privește coroana arborelui, ea este sistemul teoretic și practic de dezvoltare personală cunoscut sub numele de Sahaja Yoga (creat de Nirmala Shrivastava-India).

Pentru început însă aș considera necesar să ne familiarizăm cu câteva noțiuni. Prima dintre acestea este aceea de „limbaj”, Ce este limbajul? El este îndeobște definit ca „un ansamblu complex de procese – rezultat al unei anumite activități psihice profund determinate de viața socială – care face posibilă învățarea, însușirea și utilizarea corectă a unei limbi și care totodată a făcut posibilă crearea limbii ca fenomen general”. (Slama Cazacu 1968-p.44).

A doua noțiune fundamentală este aceea de „limbă”. Ce este limba? Studiată cu precădere de lingvistică, ea este considerată ca un sistem arbitrar și convențional de semne organizate în sistemul fonematic, lexical și sintactic. Ea este o realitate psihică concretă reprezentând latura socială a limbajului, un dat obiectiv și exterior indivizilor care o utilizează. Limbajul, de altfel, nici nu poate exista în afara limbii, căci vorbirea, ca aspect fundamental al acestuia nu este decât activitatea de utilizare a limbii.