Casele astrologice

de AnnaE 2.441 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

PARTEA ÎNTÂI.

De ce case?

Cei mai mulți astrologi ar fi probabil de acord cu afirmația generală că astrologia reprezintă studiul corelațiilor ce pot fi stabilite între pozițiile corpurilor celeste din jurul Pământului și evenimentele fizice sau schimbările psihologice și sociale ale conștiinței în om. Mișcările corpurilor celeste sunt, cu foarte puține excepții, ciclice și predictibile. În măsura în care noi putem observa, universul nostru este unul al ordinii, chiar dacă această ordine nu este prea vizibilă într-o analiză detaliată, de vreme ce din poziția noastră pe Pământ, din mijlocul evenimentelor, implicați în acestea și reacționând emoțional față de ele, nu suntem capabili să percepem tabloul cuprinzător al existenței cosmice. Când, totuși, considerăm evenimentele celeste care apar la o distanță imensă de noi, putem experimenta cu promptitudine ritmurile maiestuoase conturate pe fundalul cerului: răsăritul și apusul Soarelui, Luna și stelele, Luna nouă și Luna Plină, conjuncțiile planetelor și alte fenomene periodice. Astfel, astrologia, prin asocierea de experiențe aparent nepredictibile și aleatoare ale omului în mediul terestru cu schimbările ritmice și predictibile ale poziției și relației reciproce dintre corpurile celeste, a oferit omenirii cel mai valoros simț al ordinii care a produs, în schimb, cel puțin, un sentiment de siguranță transcendentă.

Există multe moduri în care omul poate reacționa și interpreta propria înțelegere a faptului că pot fi stabilite corelații clare și relativ serioase între ceea ce apare în universul din jurul Pământului și schimbările exterioare și interioare din viețile umane. În mod destul de evident, asemenea reacții și interpretări depind în mod fundamental de stadiul evoluției omului, în funcție de capacitatea simțurilor sale de a percepe ce se întâmplă pe cer și de stadiul de dezvoltare al conștiinței sale, al facultăților sale psihice și al instrumentelor sale intelectuale și fizice de măsurare și interpretare a ceea ce experimentează. Toate acestea își găsesc expresia în mediul social, religios și cultural care îl înzestrează pe cititorul în stele cu un fel de limbaj, cu convingeri elementare și cu un mod de viața socio-cultural.

A disocia astrologia de stadiul culturii și al societății în care astrologul trăiește și își întocmește calculele și interpretările, este fără sens. Orice sistem conceptual trebuie să fie înțeles în funcție de condițiile de viață – sociale și personale ca și geografice – ale oamenilor care acționează, simt și gândesc. „Adevărul”, sau mai degrabă valabilitatea unei acțiuni sau gând poate fi stabilită numai asociind-o cu un tablou socio-cultural mai cuprinzător și, mai mult, cu o fază particulară de evoluție a omenirii sau cel puțin cu un segment al acesteia.

Apare o mare confuzie datorită faptului că deseori nu este făcut acest lucru sau este făcut avându-se tendința de a se proiecta actuala stare de conștiință asupra minților și sentimentelor oamenilor timpurilor arhaice. Astrologia reprezintă, în mod particular, un domeniu fertil de confuzie și de proliferare a opiniilor statuate dogmatic, indiferent dacă acestea iau forma unor analize științifice bazate pe supoziție, a unor compilații de texte erudite sau a „comunicării”. Multe teorii complexe și interpretări confuze s-au dezvoltat datorită faptului ca astrologia a fost considerată un lucru în sine, o știința misterioasă care folosește o terminologie enigmatică, neschimbată de pe vremea Chaldeei antice și presupusă a fi încă valabilă. Totuși, această terminologie a omis, în mod destul de evident, să ia în considerare schimbările radicale din conștiința și viziunea omului cu privire la Pământ și la locul său în universul ce a apărut în decursul acestor secole.

Ca rezultat, actualul val de interes pentru astrologie întâmpină tot felul de obstacole și curge confuz prin tot felul de canale. Aceasta înseamnă în mare parte pierderea din vedere a funcției fundamentale a astrologiei, care este aceea de a aduce un simț al ordinii și o dezvoltare armonioasă, ritmică, a ființelor umane – nu a ființelor umane așa cum erau ele în Egiptul sau în China antică ci cum sunt ele astăzi cu toate problemele lor emoționale, mentale și sociale.

ASTROLOGIA CENTRATĂ LOCAL DIN TIMPURILE ARHAICE.

Până la sfârșitul erei „arhaice”, în secolul al VI-lea î. Chr., când Gautama Buddha trăia și predica în India iar Pithagora în lumea elenistică, conștiința oamenilor – cu foarte rare excepții – era în mod fundamental centrată local. Grupuri relativ mici de ființe umane trăiau, simțeau și gândeau în termeni de valori „tribale”. Grupurile tribale, elementele esențiale ale societății umane din acel timp, erau legate de o anumită zona din care își extrăgeau mijloacele de existență, exact după cum este legat embrionul de uterul matern. Tribul constituia un organism; fiecare membru al său era total integrat în acest organism multicelular. Fiecare membru al tribului era dominat, din punct de vedere psihic, de modul de viață, de cultura, credința și simbolurile grupului, tabu-uri pe care nu putea să nu le respecte. Pe acea treaptă de evoluție a omenirii nu existau „indivizi” reali; toate valorile pe care se întemeiau cultura și credința grupului reprezentau expresii ale condițiilor geografice și climaterice particulare și ale unui anumit tip rasial. Comunitatea tribală privea cu atenție la trecut, datorită simbolului sau unității pe care acesta îl reprezenta; adică, față de un strămoș comun sau față de un rege divin care aducea un fel de cunoaștere revelată și o coeziune psihică specială.

Astrologia care s-a dezvoltat în acest stadiu era, de asemenea, centrată local mult mai mult decât cea cu adevărat geocentrică, adică centrată pe Pământ. Fiecare sat tribal avea un loc central care era considerat fie centrul lumii, fie intrarea către o cale secretă ce duce la un astfel de centru. Ceea ce numim astăzi orizont, definea atunci granițele vieții. Deasupra lui cerul reprezenta lăcașul marilor ierarhii creatoare ale zeilor. Regiunea întunecată de dedesubtul orizontului reprezenta misterioasă lume a tenebrelor în care Soarele se retrăgea în fiecare noapte pentru a-și recâștiga puterea necesară aducerii din nou a luminii către lumea orizontală a omului. Este posibil, bineînțeles, ca unii preoți-inițiați să fi fost conștienți că Pământul era un glob care se învârtea în jurul Soarelui; dar dacă exista o asemenea tradiție secretă comunicată oral prin ritualuri de inițiere, aceasta nu avea, evident, nici o legătură cu astrologia.

Fișiere de descărcat

DOC
Casele astrologice de Dane Rudhyar.doc
1,0 MB · 610 descărcări
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›