Dincolo de bine, Dincoace de rau

„E o mare durere să iubești, și o mare nenorocire să scapi de această durere.”

Uneori alegem prea repede despărțirea. Dăm de mochetă cu telecomanda și divorțăm. Îi dăm șefului tâmpit sau despot cu cana în cap și ne luăm câmpii. Ar fi trebuit să răbdăm mai mult? Să ne sacrificăm cu mai mult sârg pe altarul carierei suitoare sau pe cel al <ji șandramalei matrimoniale? Sau poate am suportat j§ deja prea mult? Cu ce cântar deștept să masori canti- >< tatea de toleranță necesară și s-o compari apoi, mate-matic, eficient, cu revolta care te ține în viață? 7

Separarea ne lasă răni pe suflet. Finalurile nefericite, indiferent dacă noi le-am decis sau doar le-am indurat, înseamnă eșecuri.

Ecranizările recente ale marilor povești cu final trist își îngăduie răsturnări uimitoare de scenarii. Săteanca săracă din Numele trandafirului nu se perpelește pe rug decât în paginile lui Eco. În fiii salvată, în ultima clipă, printr-un miracol. Esmerai preaiubită de cocoșatul de la Notre-Dame nu moare în coada filmului, așa cum se întâmpla înB copertele cărții lui Dumas. În loc să mă las cupriH de revoltă literară, mă bucur copilărește că am ec nomisit o mare de lacrimi. Cu puțin noroc, înti bună zi, Romeo va ajunge la Julieta înainte ca ea să gâlgâie otrava, iar Othello va demasca la timp ter pul dușmănos. Și poate că, încet-încet, vom deprin noi însene talentul de a ne stivui amintirile abia du ce le-am retușat. În filmele memoriei proprii, iubii dintâi ne vor adora la infinit, amanții vor divorț pentru noi înainte să-i prindă nevestele cu dragos tea-n sac, prietenele cele mai bune nu ne vor sufla ni ciodată bărbații, iar copiii nu vor pleca niciodată casele lor, lăsându-ne cu sufletul pustiit de iubin nemaiîmpărtășită. O grindină de adio ne-a ciurui inima și, din prostie sau din mândrie, n-am deschi umbrela la timp.

„N-ai să vii și n-ai să morți N-ai să șapte între sorți N-ai să vară primăvară N-ai să doamnă domnișoară.”

NlCHITA STĂNESCU.

EU CRED ÎN CĂSĂTORIE.

Deși întreaga mea istorie personală m-ar putea contrazice, deși toată istoria umanității se îndârjește să se așeze de-a curmezișul acestei convingeri, eu cred că marile iubiri ar trebui să degenereze în căsătorii. Atunci când mă îndrăgostesc, primul gând mă duce, păgubos, la nunți, la voaluri albe, la torturi cocoșate de frișca, din care să tăiem amândoi prima bucată.

Leagănul conjugal.

Și totuși, n-am prea avut parte de scenele perfect banale, perfect sublime, în care el întreabă cu emoție, O ea aprobă cu amor. Singura dată când m-am mărita acțiunea care a declanșat înrudirea oficializată s-a H trecut într-o manieră amețitoare, la propriu și la fui rat. Pe când iubitul meu împingea conștiincioși leagănul din spatele blocului în care concubinam, I riciți și pauperi, într-o garsonieră cu chirie, l-am întj bat, răspicat, de la înălțime, dacă mă iubește. „Sigfl pisoi”, mi-a răspuns el, dând leagănului un brânci; guros, care m-a expediat spre slava cerului doldora stele. „Și-atunci, de ce nu te însori cu mine?”, j continuat eu, aruncând întrebarea dintr-o poziție tt, apropiată de sol. Leagănul s-a mai legănat o vreni scârțâind cam speriat, apoi Pisu a zis, cu glas buima< „Fie.” Și a fost. Cu nuntă, trenă, icre de crap și un toi al cărui gust îmi revine pe cerul gurii ori de câte ori n încearcă noi pofte matrimoniale.

Un spanac udat cu lacrimi.

Peste ani, mult mai târziu, după ce înduraseră!

Câteva zile lungi și amare de despărțire și simțiseră* amândoi, năprasnic, că nu putem trăi unul fără ceM lalt, Mo, iubitul drumurilor mele de taină la Balci4 i m-a sunat într-o noapte pnmavaratica, cu luna ro tundă, și mi-a zis: „Hai să ne împăcăm! Mărită-te ci mine!” Am spus „Da” în română, bulgară, engleza italiană, latină, spaniolă, franceză, maghiară și rusă ca să fiu sigură că pricepe exact afirmația. Am dat 9 lin cap, amplu, până mi-am învinețit sternul cu bârna, ca să fiu mai convingătoare. Dar a doua zi, când le-am întâlnit, am reeditat aventura Turnului Babei, ntr-o conversație din care am înțeles cu greu, în imp ce-mi curgeau lacrimile-n farfuria cu spanac, că usese doar o propunere bună pentru un miez de îoapte aurit de lună, dar care s-a preschimbat în ti-îichea la lumina soarelui.

Scrisoare de bun-rămas.

Am primit nu de mult o scrisoare de la Sku, un bărbat care, deși mă iubea și se visa tată al copilului meu de-al treilea, fiind gata să mă înnobileze cu poziția de mamă a celui de-al patrulea copil al lui, mi-a explicat, logic și abrupt, de ce trei plus patru nu fac șapte când e vorba de copii. (Fiindcă împreună am fi avut, în total, șase.) Și mi-a demonstrat de ce unu <? lus unu fac zero, câteodată, când e vorba de o dra; oste târzie. Prea târzie. „Sku, eu nu cred în căsnicie. >< m-au convins nici cele treizeci de predecesoare ale tale care mi-au bătut apropouri, nici cele trei care 11 mi-au făcut copii, cu sau fără știrea bărbaților lor legiuiți. Dar asta nu înseamnă că nu te iubesc! Dacă vom găsi un aranjament convenabil pentru copiii tăi, să-i ducem unde sunt ei în siguranță, la o bunică sau la o creșă cu program anual, vom putea viețui fericiți, alături de copilul nostru, până la adânci bătrânețe.

Știu că ți se va părea stranie cererea mea, dar treb recunoști că este și îndreptățită. Eu am venit s relația noastră. Copiii mei locuiesc, slavă Doi cu mamele lor, iar pe cățeaua asta, care acum urcă în pat, am s-o mut în curte și n-o să te ma' ranjeze cu lătratul ori năpârlirea ei. Vom putea zuri singuri în casa noastră – pe care, însă, n-aș va s-o împart cu nimeni la vreun partaj neprevăzut.11 vom putea întemeia o familie fericită. Fără acte, ol sigur, dar ce contează o hârtie, acolo? Eu nu credl căsătorie.” Nu i-am răspuns niciodată la scrisoail Nu i-am răspuns nici la telefon. Doar în gând, al spus de câteva ori, ca să-mi înghit mai ușor nodul J lacrimi amare, sărate: Eu cred. Eu cred!

„Bunul renume al unei femei se datorează tăcerii mai multor bărbați.”

HUMPHREY BOGART.

IREPETABILA POVARĂ P.

Decât să întrebi o femeie cu câți bărbați s-a culcat până acum, mai bine îi dai două palme. Răspunsul >

IU onest la o asemenea întrebare nu-i poate fi decât defa- * vorabil, oricât de dezgolit de prejudecăți l-ai aștepta. Z „Cu unul singur” e răspunsul care stârnește ori ila- < ritate dezlănțuită („Ce toantă!”), ori neîncredere gata, 5.

a ° să dea în clocot („A naibii ipocrită!”). „Cu trei” pare a < fi răspunsul standard al celor care evită dintru început adevărul legat de un asemenea subiect fără draperie. 13 „Iubitule, tu ești al doilea” e ceea ce bărbații vor să le fie șoptit la ureche de foarte aproape. Iar femeile țin cont de dorințele lor.

Cele mai multe dintre noi au vrut din toată inima să se mărite cu cel dintâi bărbat din viața și așternutul lor. Dar pentru că, în cazul unora, alesul avea șaptesprezece ani, al altora avea nevastă acasă și celor mai multe avea o lipsă gravă de caracter, acel vis nu li s-a realizat. Nu mă încumet să spun „din fl ricire”. Femeile se încăpățânează să creadă că rjH părțirea de bărbatul cadorisit cu himenul lor este ul eșec considerabil în dragoste. Dacă tot n-au rămal împreună, înseamnă că el n-a meritat nici actm irepetabil de curaj sufletesc, nici pătuța rozalie de jfl cearșaf. „Mai bine mai așteptam” își spune recerB dezvirginata, suflându-și trist nasul în batistă.

Mitul căsătoriei în rochie albă, cu lămâiță prins! peste voal, continuă să ne emoționeze, oricât da emancipate și dedulcite la apucături liberale am fi. Atm fi vrut, fiecare dintre noi, să iubim nebunește un sifl gur bărbat în viață, să ne trezim în fiecare dimineață I existenței noastre din dragoste pentru el, să îl doriiB dezlănțuit în fiecare clipă a destinului nostru. Să tânl jim să-i purtăm lui pruncii în pântece, să-i știm doar lui, pe dinafară, gustul îmbătător. Și să nu mai vedem] alt bărbat niciodată, orbite de o iubire fără margini și fără cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastră ar fi fost cruțată de multă tristețe. Dar, din păcate, se| pare că niciun bărbat de pe lume nu merită să fie iubit într-atât. Și-atunci, ești nevoită să mai speri, să mai aștepți, să mai cauți, să mai încerci. Încă unul și încă zece și încă o sută. Ce contează? Oricum, chiar daca vei fi întrebată, nu vei spune niciodată adevărul.