Al doilea sex
Aa
CUPRINS
Volumul I
Introducere
Partea I: DESTIN
Capitolul I: Datele biologiei
Capitolul II. Punctul de vedere psihanalitic
Capitolul III. Punctul de vedere al materialismului istoric
Partea a II-a: ISTORIE
I.
II.
III.
IV.
V.
Partea a III-a: MITURI
Capitolul I
Capitolul II
I. Montherlant sau pâinea dezgustului
II. D.H. Lawrence sau orgoliul falic
III. Claudel sau roaba lui Dumnezeu
IV. Breton sau poezia
V. Stendhal sau romanescul adevărului
VI.
Capitolul III
Volumul II
Introducere
Partea I: FORMAȚIE
Capitolul I. Copilăria
Capitolul II. Tânăra fată
Capitolul III. Inițierea sexuală
Capitolul IV. Lesbiana
Partea a II-a: SITUAȚIE
Capitolul V. Femeia măritată
Capitolul VI. Mama
Capitolul VII. Viața de societate
Capitolul VIII. Prostituate și hetaire
Capitolul IX. De la maturitate la bătrânețe
Capitolul X. Situația și caracterul femeii
Partea a III-a: JUSTIFICĂRI
Capitolul XI. Narcisista
Capitolul XII. Îndrăgostita
Capitolul XIII. Femeia mistică
Partea a IV-a: CĂTRE ELIBERARE
Capitolul XIV. Femeia independentă
Concluzie
Există un principiu bun, creator al ordinii, al luminii și al bărbatului, și un principiu rău, creator al haosului, al tenebrelor și al femeii.
Pitagora
Tot ceea ce a fost scris de către bărbați despre femei trebuie considerat suspect, căci bărbații sunt deopotrivă parte și judecător.
Poulain de la Barrf
- întoarcere la Cuprins
Introducere
Am ezitat mult timp să scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seamă pentru femei. Și nu e nici nou. Disputa feminismului a făcut să curgă destulă cerneală; iat-o, acum, aproape încheiată: să nu mai vorbim despre ea. Deși se tot vorbește, încă. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par să fi limpezit problema. De altfel, există o problemă? Care? Chiar există femei? Sigur, teoria eternului feminin continuă să aibă adepți; îi auzi șușotind: „Și-n Rusia, până și acolo, ele rămân tot femei”; în vreme ce alți inși, bine informați - câteodată inclusiv cei din prima categorie - suspină: „Femeia se pierde, femeia e pierdută”. Nu se mai știe prea bine dacă există încă femei, dacă vor mai exista, dacă trebuie sau nu să dorești să existe și care e locul pe care ar trebui ele să îl ocupe. „Unde sunt femeile?” întreba de curând o revistă cu apariție intermitentă (se numea Franchise, și între timp și-a încetat apariția).
Dar, în primul rând: ce este o femeie? „Tota mulier in utero: un uter, așadar”, spun unii. Totuși, vorbind despre anumite femei, cunoscătorii decretează: „Acestea nu sunt femei”, cu toate că și ele au un uter, ca și celelalte. Toată lumea este de acord în a recunoaște că există în specia umană femele; ele reprezintă astăzi, ca și altădată, aproape jumătate din umanitate; și totuși, ni se spune că „feminitatea e în pericol”; suntem îndemnate: „Fiți femei, rămâneți femei, deveniți femei”. Prin urmare nu orice ființă umană femelă este, în chip necesar, o femeie; se impune ca ea să participe la acea realitate misterioasă și amenințată care e feminitatea. Aceasta e oare secretată de ovare? sau înghețată în tăriile unui cer platonician? E de-ajuns un jupon cu fâș-fâș spre a o face să coboare pe pământ? Cu toate că unele femei se căznesc pline de zel să-l încarneze, modelul ei n-a fost niciodată brevetat. Binevoitorii o descriu în termeni vagi și sclipicioși ce par împrumutați din vocabularul prezicătoarelor. Pe vremea Sfântului Toma, feminitatea apărea ca o esență definită cu tot atâta siguranță ca și virtutea soporifică a macului. Însă conceptualismul a pierdut teren: științele biologice și sociale nu mai cred în existența entităților imuabil fixate ce ar defini caractere date, precum cel al femeii, al evreului sau al negrului; acestea consideră caracterul ca pe o reacție secundară la o situație.
Dacă azi nu mai există feminitate, e pentru că ea nici n-a existat vreodată. Să însemne asta că termenul „femeie” n-are nici un conținut? E ceea ce afirmă cu tărie partizanii filozofiei luminilor, ai raționalismului, ai nominalismului: femeile n-ar fi, printre alte ființe umane, decât cele arbitrar desemnate prin cuvântul „femeie”; în special americanii sunt înclinați să creadă că femeia ca atare nu mai există; dacă vreo întârziată se privește pe sine ca femeie, prietenele o sfătuiesc să meargă la psihanalist pentru a scăpa de această obsesie. În legătură cu o lucrare, de altminteri extrem de agasantă, intitulată Femeia modernă: un sex pierdut - Dorothy Parker a scris: „Nu pot fi imparțială cu cărțile care discută despre femeie ca femeie… Părerea mea este că toți, bărbați și femei deopotrivă, oricine am fi, trebuie să fim considerați ca ființe umane”. Dar nominalismul se dovedește o doctrină insuficientă; iar antifeminiștii află terenul favorabil pentru a arăta că femeile nu sunt bărbați. Fără doar și poate că femeia este, ca și bărbatul, o ființă umană: dar o asemenea afirmație este abstractă; fapt e că orice ființă umană concretă este întotdeauna situată în chip singular. A refuza noțiunile de etern feminin, de suflet negru, de caracter evreiesc nu înseamnă a nega că există la ora actuală evrei, negri, femei: această negare nu reprezintă pentru cei interesați o eliberare, ci o eschivă inautentică. E clar că nici o femeie nu poate pretinde fără a fi de rea-credință că se situează deasupra sexului ei. O femeie, scriitoare cunoscută, a refuzat cu câțiva ani în urmă publicarea portretului ei într-o serie de fotografii dedicate special femeilor scriitoare: voia să fie pusă în rând cu bărbații; pentru a obține, însă, acest privilegiu, avea să facă uz de influența soțului ei. Femeile care afirmă că sunt bărbați nu reclamă mai puține atenții și omagii masculine. Mi-aduc aminte, iarăși, de o tânără troțkistă: în picioare, pe o estradă în jurul căreia se desfășura un miting furtunos, se pregătea să sară la bătaie, în ciuda evidentei sale fragilități; o făcea, însă, din iubirea pentru un militant a cărui egală ținea să fie. Atitudinea de sfidare în care se crispează americanele dovedește cât sunt de obsedate de sentimentul feminității lor. Și, într-adevăr, e destul să faci o plimbare și să contempli strada ca să constați că umanitatea se împarte în două categorii de indivizi ale căror haine, față, corp, zâmbete, mers, interese, ocupații sunt în chip manifest diferite: poate că aceste diferențe sunt superficiale și poate că sunt destinate să dispară. Ce e sigur e că, pentru moment, ele beneficiază de o izbitoare evidență.
