Intoarcerea la stele

„ZURÜCK ZU DEN STERNEN”

CUVÂNT ÎNAINTE.

Întoarcere la stele?

Întoarcere? Cum adică, noi venim din stele?

Dorința de pace, căutarea nemuririi, dorința de a ajunge la stele – toate acestea sunt adânc înrădăcinate în conștiința omului și îi dau fără încetare imboldul de a le împlini.

Trebuie să luăm acest imbold al realizării, atât de adânc implantat în noi, drept un dat? Sau este vorba de niște simple „dorințe” omenești? Oare nu cumva această dorință de împlinire, această nostalgie după stele, ascunde cu totul altceva?

Eu sunt încredințat că tânjim după stele pentru că „zeii” ne-au lăsat acest lucru drept moștenire. În noi lucrează în același timp amintirile lăsate de strămoșii noștri tereștri, ca și cele lăsate de învățătorii noștri cosmici. Dobândirea inteligenței de către om nu pare să fie produsul unei evoluții lungi și plicticoase. Procesul s-a petrecut prea brusc. Cred că strămoșii noștri au căpătat inteligența de la „zei”, care, în mod sigur, aveau cunoștințele necesare pentru accelerarea procesului.

Evident, dacă ne vom agăța de metodele actuale ale investigației arheologice, nu vom găsi nici o dovadă a aserțiunilor mele. Dacă vom face acest lucru, atunci pur și simplu vom îngroșa în mod fatal colecțiile existente de urme lăsate de animale și de oameni. Orice descoperire își va găsi un număr într-un catalog, va fi pusă într-o cutie de sticlă într-un muzeu și va fi păstrată curată de către personalul muzeului. Dar doar cu asemenea metode nu ne putem apropia de esența problemei. Pentru că esența problemei constă, după părerea mea, în foarte importanta chestiune a momentului în care strămoșii noștri au devenit inteligenți.

Această carte este o încercare de a aduce noi argumente în favoarea teoriei mele. Ea intenționează să fie un stimulent la a reflecta asupra trecutului și viitorului omenirii. Prea mult timp am evitat să ne cercetăm trecutul îndepărtat cu'ândrăzneală și imaginație. Nu va fi suficientă o generație pentru a produce probele indubitabile, dar se vor crea tot mai multe breșe în zidul care separă fantezia de realitate.

Voi încerca să fac tot posibilul pentru a lărgi aceste breșe, prin noi întrebări agresive. Sper să am noroc. Poate că aceste întrebări, care sunt puse și de Louis Pauwels, Jacques Bergier și Robert Charroux, își vor găsi răspunsul în timpul vieții mele.

Doresc să mulțumesc nenumăraților cititori ai cărții mele Amintiri despre viitor pentru scrisorile și sugestiile lor. Dorința mea este ca ei să considere această carte drept răspuns la încurajările lor.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să scriu această carte. Ea a fost scrisă în timpul detenției mele la cerere în închisoarea Remand a cantonului Graubünden din Schur.

ZBORURILE INTERSTELARE SUNT POSIBILE.

În 1879, atunci când Thomas Edison a inventat becul său cu filament de carbon, acțiunile companiilor de gaz aerian s-au prăbușit peste noapte. Parlamentul englez a numit un comitet de examinare, pentru a cerceta perspectivele noii metode de iluminare. Sir William Preece, Șeful Poștelor și președinte al Comitetului, a declarat în Camera Comunelor că acesta ajunsese la concluzia că iluminatul electric domestic este fantezist și absurd.

Astăzi, luminile electrice strălucesc în orice casă din lumea civilizată.

Obsedat de visul vechi de când lumea al omului de a putea să zboare, Leonardo da Vinci a petrecut în secret ani întregi, încercând să construiască mașini zburătoare uimitor de asemănătoare cu prototipul elicopterului modern, dar și-a ascuns schițele, de frica Inchiziției. Atunci când acestea au fost publicate pentru prima dată, în 1797, reacția a fost unanimă: mașinile mai grele decât aerul nu vor putea vreodată să părăsească solul. Chiar și la începutul secolului nostru, celebrul astronom Simon Newcomb gândea că o forță motrice capabilă să permită mașinilor zburătoare să acopere distanțe mari este de neconceput.

Și totuși, câteva zeci de ani mai târziu, aeroplanele transportau deasupra pământului și mării încărcături enorme.

Făcând recenzia cărții profesorului Hermann Oberth, Rachetele în spațiul planetar, revista Nature, citită în toată lumea, a scris că proiectul unei rachete „ spațiale va putea fi pus în practică doar cu puțin înainte de extincția speciei umane. Chiar în 1940, când primele rachete fuseseră deja lansate de pe suprafața pământului și zburaseră sute de kilometri, doctorii susțineau că o călătorie spațială este imposibilă, pentru că metabolismul uman nu suportă condițiile de imponderabilitate mai mult de câteva zile.

Dar omenirea nu s-a stins, iar rachetele sunt deja familiare și, contrar tuturor predicțiilor, metabolismul uman poate să suporte starea de imponderabilitate.

Ceea ce vreau să spun este că au fost vremuri în care noile idei, care aveau să afecteze imens viața oamenilor, nu fuseseră „demonstrate”. Dovada practică a fost întotdeauna precedată de speculațiile unor așa-numiți vizionari, care au fost atacați vehement, sau, lucru chiar mai greu suportabil, luați condescendent în derâdere de către contemporanii lor.

Mărturiesesc sincer că și eu sunt, în acest sens, un vizionar, dar că nu trăiesc în splendida izolare a speculațiilor. Convingerea mea că în trecutul îndepărtat Pământul a fost vizitat de ființe inteligente venite de pe alte planete este deja tratată cu toată seriozitatea de către mulți oameni de știință aflați atât în Est, cât și în Vest.

De exemplu, profesorul Charles Hapgood mi-a spus, în cursul șederii mele în Statele Unite, că Albert Einstein, pe care îl cunoscuse personal, era perfect de acord cu ideea unei vizite preistorice a unor ființe inteligente extraterestre.

În Moscova, profesorul Iosif Samuilovici Șklovski, unul dintre astrofizicienii și radioastronomii de marcă ai zilelor noastre, m-a asigurat că era convins că Pământul a primit nu o dată vizite din cosmos.

Nici binecunoscutul exobiolog Carl Sagan (SUA) nu exclude posibilitatea ca „Pământul să fi fost vizitat de către reprezentanții unei civilizații extraterestre, cel puțin o dată în decursul istoriei”.

Iar profesorul Hermann Oberth, tatăl rachetelor, mi-a spus aceste cuvinte: „Consider că o vizită pe această planetă a unei specii extraterestre este extrem de probabilă.”

Pentru mine este foarte plăcut să știu că, sub presiunea zborurilor spațiale reușite, știința începe să se preocupe de idei care cu decenii în urmă erau tabu. Și sunt convins că fiecare rachetă trimisă în spațiu slăbește tot mai mult tradiționala opoziție la teoria mea despre „zei”.