Casa Secreta

Capitolul 1

În fața mărețului palat Cainbury stătea nehotărât un individ. În acea clădire își aveau sediul vreo treizeci de companii, după cum se putea observa pe firmele de la intrare. Hainele ponosite și ghetele scâlciate ale bărbatului stăteau drept mărturie pentru condiția sa precară.

Era evident un străin.

Fața complet rasă, cu trăsături aspre, era smeadă, iar deasupra ochilor întunecați, două sprâncene cât se poate de negre.

După ce urcă cele câteva trepte care duceau în holul clădirii, căzu pe gânduri, privind cu atenție firmele. Dar iată că găsi ceea ce căuta. Sus de tot, pe lista chiriașilor de la etajul cinci, era trecută și firma ziarului Colțul bârfelor.

Scoțând din buzunarul vestei un anunț decupat dintr-un alt ziar, îl confruntă cu firma, apoi intră mulțumit în clădire, așteptând liftul.

Își încheiase paltonul până la ultimul nasture deoarece gulerul îi era cam ros, cămașa de pe el era neschimbată de aproape o săptămână, pălăria îi era veche, iar dacă cineva s-ar fi hotărât să-l privească mai cu atenție ar fi observat că ambele mănuși erau pentru mâna stângă.

Când ajunse la etajul cinci, liftierul îi arătă, cu o mutră urâcioasă, sediul ziarului pe care-l căuta. Omul rămase pe loc, privind o vreme la ușa cu pricina. Pe partea de sus, din sticlă mată, era scris simplu: „Redacția ziarului COLȚUL BÂRFELOR. Bateți!”

Bătu la ușa care se deschise ca și cum ar fi fost manevrată de o mână nevăzută. Asta îl miră, deși până la urmă nu era nimic ieșit din comun în faptul că o ușă se deschisese în mod automat. Intrând, se trezi într-o încăpere mobilată destul de sumar; pe perete atârnau o hartă a Angliei și un desen de Landseer. Se îndreptă către ușa din partea opusă a camerei și, după o nouă ezitare, bătu cu discreție.

— Intră! Strigă o voce.

Străinul deschise ușa și intră. Încăperea, mult mai spațioasă decât prima, era mobilată foarte elegant: lămpi electrice cu abajururi frumoase, așezate de o parte și de alta a biroului masiv de stejar sculptat cu migală, iar pe unul dintre pereți o bibliotecă plină de cărți.

Cum pe birou era dezordine, străinul presupuse că se afla în încăperea principală a redacției. Însă, ceea ce atrăgea cel mai mult atenția, era individul care stătea la birou. Era un bărbat masiv și, judecând după voce, părea a fi de vârstă mijlocie. Obrazul nu i se vedea fiindcă și-l ascunsese după un văl de dantelă fină de mătase, tras ca o pungă peste cap și legat cu un șiret pe sub bărbie. Văzând uimirea celuilalt, omul râse pe înfundate.

— Ia loc, zise el, și nu te speria!

— Vă asigur, domnule, că nu sunt câtuși de puțin speriat. Nimic pe lume nu m-a înspăimântat până acum decât propria-mi sărăcie și gândul că va trebui să mor sărac.

Bărbatul acoperit cu voal nu spuse nimic pentru o vreme.

— Ai venit în urma anunțului meu? Străinul dădu ușor din cap.

— Am înțeles că aveți nevoie de un om care să știe să tacă, să cunoască două-trei limbi străine și să fie sărac. Ei bine, domnule, eu cred că îndeplinesc aceste condiții. Iar dacă ați mai fi adăugat că respectivul trebuia să fi avut o viață aventuroasă și să fie lipsit de scrupule, aș fi îndeplinit cu vârf și îndesat toate aceste condiții.

Deși nu-i putea vedea ochii, străinul realiză că bărbatul care stătea la birou îl măsura din cap până-n picioare.

— Cred că vei corespunde cerințelor mele.

— Mai mult ca sigur, răspunse cu răceală vizitatorul. Acum v-aș ruga să-mi spuneți ce-mi puteți oferi, ca să văd dacă-mi convine slujba. Ca om de afaceri trebuie să știți că pentru încheierea unei tranzacții e nevoie de acordul ambelor părți. Dar mai întâi vă rog să-mi spuneți care vor fi obligațiile mele…

Mascatul se rezemă de spătarul scaunului și-și băgă mâinile în buzunare.

— Sunt editorul unui ziar modest, zise el, citit mai ales de servitorii oamenilor bogați. Din când în când primesc informații interesante despre aristocrație și despre nobilimea de la țară, informații trimise de cameristele franceze mai isterice sau de valeții italieni. Din păcate, eu nu cunosc limbi străine; am însă ferma convingere că scrisorile acestea conțin multe lucruri interesante și aș vrea să le cunosc, lată de ce am nevoie de o persoană discretă care să-mi selecteze corespondența și să-mi traducă în engleză tot ceea ce i se pare interesant; în același timp, am nevoie să-mi facă și câte un rezumat al scrisorilor venite de la acei oameni binevoitori, știi foarte bine că bărbații nu sunt prea virtuoși, femeile și mai puțin, iar cei care angajează astfel de oameni sunt complet certați cu morala. De obicei servitorii au întotdeauna de povestit lucruri care nu fac cinste stăpânilor lor. Dar nu mi-ai spus cum te cheamă…

— Poltavo, răspunse străinul după o scurtă ezitare.

— Italian sau polonez?

— Polonez.

— Ei bine, ți-am spus că redacția ziarului se chinuie să aducă știri cât mai multe despre tot ce se petrece în cercurile înalte; ne interesează mai ales ceea ce se petrece în culise. Dacă putem tipări ceea ce aflăm, nu ne dăm în lături să o facem. Dacă – și ajungând aici ridică prevenitor degetul – intrăm în posesia unor amănunte deocheate, nu ne descotorosim de ele, ci le păstrăm la arhivă pentru plăcerea noastră.

Din nou se făcu liniște; voalatul păru că se gândește la ceva.