Valea fantomelor

Capitolul I

O FATĂ ÎNTR-UN OFICIU POȘTAL

Soarta și un Spanz de mare viteză l-au adus pe Andrew Macleod în împrejurimile Beverley-ului. Orașul propriu-zis se află la capătul unui lanț muntos șerpuitor și nu are nici o justificare aparentă pentru existența sa ori pentru mijloacele de trai. Totuși, datorită unor motive stranii, populația din Beverley nu murea de foame și micile și ciudatele magazine care formau singura sa stradă, largă și adumbrită de copaci, aveau o înfățișare prosperă. Dar aceasta nu se datora suburbiei aristocratice, întrucît cei din Beverley Green se aprovizionau de la marile magazine din alte zone și veneau la oraș numai pentru acele produse care fuseseră omise de pe comandă.

Andy își parcă mașina sa cu capotă alungită în fața oficiului poștal și pătrunse în clădire. Peste cinci minute flecărea cu funcționarul de la ghișeu, și subiectul con­versației lor era Allison John Wicker, alias Scottie-Ochelaristul datorită obiceiului de a purta ochelari. Scottie era unul din puținii oameni din branșa lui, căruia îi plăcea să se plimbe. Cînd directorul consiliului de administrație al Sindicatului Diamantelor a venit într-o luni de dimineață la birou și a aflat că cineva l-a scutit de plictiseala de a deschide seiful antifurt și antifoc, prin folosirea unui suflai cu flacără oxiacetilenică, pentru Andy era tot atît de clar că isprava era opera lui Scottie, ca și cum acesta ar fi lăsat o chitanță pentru cele șapte pachete cu pietre pe care le luase. Gările și porturile de îmbarcare au fost dintr-o dată inun­date cu pichete de poliție, hotelurile — controlate și toate comisariatele de poliție — avertizate.

Andy Macleod, ce-și petrecea concediul cu o undiță și o mulțime de cărți pe care nu avusese timp să le citească în cursul anului, a fost rechemat de la distracție pentru a organiza urmărirea.

Pornise în viață ca dr. Macleod, criminalist practician la Departamentul Poliției, și a fost antrenat în profesiunea de „prinzător de hoți”, fară a ști exact cum s-a întîmplat.

Oficial, era încă medic criminalist, un om chemat în boxa martorilor spre a atesta cauza morții victimei; neofi­cial, deși toți i se adresau cu „domnule”, el era „Andy” și pentru cel mai tînăr polițist care bătea străzile.

— A trecut prin Panton Mills acum trei zile, într-un tur turistic. Sînt aproape sigur că a fost Scottie,spuse el. Eu răspund de tot teritoriul de aici pînă la Three Lakes. Poliția locală jură că tipul nu a apărut pe lîngă Bevearly, ceea ce înseamnă că trebuie să petreacă sub nasul lor. Sînt inteligenți; m-au întrebat dacă a făcut ceva rău, pe cînd știau de o săptămînă descrierea completă a furtului dar și a lui Scottie.

O fată intră în oficiul poștal în momentul respectiv. Privind razant prin peretele de sticlă al cabinei telefonice, Andy o zări cu admirație. Atractivă, drăguță, frumoasă? Bărbaților le plac femeile în costume taillor cu croială dreaptă. Era destul de înaltă pentru o femeie, suplă, dar nu slabă.

— Da, așa-i, răspunse mecanic șefului său, cu ochii ațintiți la fată.

Ea își ridică mîna, și el văzu că are un inel pe inelar; un inel de aur cu smaralde micuțe, sau poate că sînt safire — nu, erau într-adevăr smaralde; le prinse sclipirea verzuie ca marea.

Deschise ușa cabinei un inch[1], după ce transmisese partea cea mai secretă a raportului său și, cu o ureche liberă, a prins murmurul vocii fetei. „Mai mult decît drăguță!”, a decis, admirîndu-i profilul.

Apoi s-a întîmplat un lucru ciudat. Fata trebuie să-l fi studiat în timp ce el nu o observa. Este posibil ca ea să fi întrebat cine era tipul; probabil că bătrînul și guralivul diriginte de poștă, căruia Andy îi arătase legitimația spre a-i facilita convorbirea, să-i fi oferit informații. Andy a auzit pronunțîndu-se cuvîntul „detectiv”. De unde stătea, avea o vedere clară asupra figurii ei.

„Detectiv!” — fata mai mult șoptise cuvîntul, dar Andy l-a auzit — și a văzut cum mîinile ei se prinseră de marginea tejghelei și roșeața îi fugi din obraji, lăsîndu-i de un alb cadaveric. Chiar buzele și-au schimbat culoarea într-un mod ciudat.

Atît de absorbit și de surprins a fost de asta, încît îndepărtă receptorul de la ureche, și în momentul acela fata se întoarse, iar privirile li se întîlniră. Frică, panică, teroare se citea în acei ochi. În timp ce o fixa cu gura căscată, avu senzația că se află în fața unei ființe hăituite și torturate. Ochii ei îl părăsiră și fata bîjbîi după mărunțișul pe care bătrînul îl pusese pe tejghea, mîinile tremurîndu-i atît de tare, încît cu greu prinse monedele în palma căuș și ieși din clădire în cea mai mare grabă.

Nerealizînd că la celălalt capăt al firului un ofițer de poliție nedumerit bătea în furcă insistent, exprimîndu-se într-un mod foarte original, Andy agăță receptorul negru și trecu în sală.

— Cine era doamna? întrebă el în timp ce plătea comanda telefonică.

— Aceea, domnule? A, era domnișoara Nelson, din Green — Beverley Green, de dincolo de dealuri. Minunat loc, ar trebui să-l vedeți. O mulțime de oameni bogați locuiesc acolo. Domnul Boyd Salter, ați auzit de el? Și domnul Merrivan, un om bogat, deși cam zgîrcit, și, oh, o groază de granguri. Este un gen de — cum denumiți dumneavoastră? — un oraș-grădină, asta este; cîteva din cele mai mari case din ținut. Familia domnului Nelson locuiește acolo de mulți ani, dinainte de a exista un oraș-grădină în acel loc. Mi-amintesc de bunicul său; era un bărbat pe cinste.

Dirigintele era pregătit să ofere biografii detaliate despre persoanele favorite care locuiau în Beverley Green, dar Andy era nerăbdător să o mai vadă o dată, în treacăt, pe fată și scurtă discuția.

El o zări coborînd grăbită panta drumului și ghici că se îndrepta spre gară.