Vrajitorul volumele 1 si 2
Aa
1. RECVIEM PENTRU O TÂNĂRĂ CORISTĂ
Mike Guild ducea o viață extravagantă și provoca deseori discuțiile violente ale opiniei publice, datorită aventurilor sale. Unii râdeau de el, cei mai mulți erau însă indignați de comportamentul său.
Într-o zi, de pildă, goni cu viteza de 110 km de-a lungul lui Regent Street. Urmarea acestui fapt fu accidentarea gravă a doi pietoni, demolarea completă a unui stâlp electric și distrugerea autoturismului. Acuzația că ar fi fost beat nu avea sorți de izbândă, întrucât fu extras perfect lucid din tăblăria contorsionată. El în sine, exceptând câteva zgârieturi minore, nu păți nimic.
În ciuda expertizei medicale favorabile, tribunalul îl condamnă. Mike făcu recurs, apăru în fața juraților cu cei mai buni avocați care pot fi obținuți pe bani și izbuti, cu mare greutate, să obțină o sentință de achitare.
În lumea teatrelor era destul de cunoscut, fiindcă oferea „party”-uri mult comentate. Se zvonise că la petrecerile date pentru intimi se petrec niște lucruri atât de nebunești încât aproape că nu se putea vorbi despre ele. Odată se dusese la Paris și poliția franceză fusese nevoită să facă mari eforturi pentru a mușamaliza un „incident neplăcut” care se întâmplase în timpul șederii sale.
Dar oricum, nu puteai chiar să treci sub tăcere faptul că pe trotuarul din fața hotelului zăcea o tânără și frumoasă coristă. Căzuse de la etajul cinci! Așa că poliția fu obligată să declare conciliantă că la jeune Dame greșise ușa apartamentului. Nimeni nu se întrebă când avu loc constatarea oficială a decesului, de ce se cățărase peste balustradă.
Singurul care se dovedi interesat pentru afacerea asta fu Henry Arthur Milton, o persoană căutată de instanțele judecătorești și de poliție. Întâmplarea făcu să locuiască atunci în același hotel. Opinia publică îi cunoștea sub numele de Vrăjitorul. Desigur că în registrul hotelului figura sub un alt nume.
Dl. Guild făcu anume donații substanțiale în beneficiul văduvelor și orfanilor membrilor poliției, instituție căreia îi provocase atâta osteneală și destule neplăceri. La câtva timp după aceea reveni la Londra, în locuința sa splendid amenajată din Carlton House Terrace. Se părea că nefericitul eveniment nu-l afectase deloc — și se comporta astfel de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu se formaliză nici atunci când diverse mărimi ale lumii teatrului începură să-l ignore, fiindcă ecourile neplăcute ale sejurului său parizian nu mai conteneau.
Era un bărbat cam de treizeci și cinci de ani și avea peste trei milioane de lire sterline. Ca urmare a bogăției sale mari, noțiunile sale privind binele și răul, permisul și nepermisul, deveniseră oarecum confuze.
Dacă accidentul acesta s-ar fi întâmplat la Londra, și nu la Paris, atunci nici cele mai mari sume și nici cei mai buni avocați din lume nu l-ar fi putut feri de anume consecințe inevitabile.
Într-o superbă dimineață de noiembrie, când soarele strălucea pe un cer limpede peste copacii golași din Green Park, valetul îi aduse d-lui Guild micul dejun la pat. Pa tavă se mai găsea și-o scrisoare recomandată, expediată de la Paris. Pe plic se putea citi subliniat cu roșu: „Urgent și personal! Nu se va deschide de secretarul particular”.
Mike Guild se ridică în capul oaselor, își îndreptă o șuviță de păr blond și fixă câtva timp nehotărât scrisoarea, înainte de-a o deschide, suspinând. Scoase de acolo doar o coală subțire care era dactilografiată „la un rând” și care, în afară de faptul că nu era datată, n-avea nici formula de adresare sau încheiere:
„La optsprezece octombrie, în compania unei mici societăți, ați întreprins o călătorie la Paris. Vi s-a alăturat și d-ra Ethel Seddings, care nu vă cunoștea caracterul adevărat. Pentru a scăpa de insistențele dvs., a fost obligată să se sinucidă. Mi se spune Vrăjitorul — adevăratul meu nume este Henry Arthur Milton. Dacă vreți referințe privind persoana mea, puteți afla amănunte de la Scotland Yard. Fiindcă sunteți un om care dispune de relații puternice, vă acord o păsuire, pentru a avea timp să le mobilizați. După un termen convenabil voi veni la Londra și vă voi ucide.”
Mike citi de câteva ori scrisoarea, întoarse foaia și pe partea cealaltă, dar nu mai găsi nimic.
— La dracu, cine-i Vrăjitorul? întrebă el, și valetul, care era versat în astfel de treburi, îi povesti tot felul de lucruri despre acest personaj arhicunoscut.
Mike răsuci și plicul pe toate părțile, dar nici în felul ăsta nu înțelese prea multe. Râse, și era pe cale de-a rupe scrisoarea, când totuși se răzgândi în ultimul moment.
Ceva mai târziu își chemă secretarul.
— Trimiteți fițuica asta împreună cu o scrisoarea de înaintare la Scotland Yard.
Ar fi uitat de tărășenia asta, dacă, reîntorcându-se de la masa de prânz, n-ar fi găsit în locuința sa pe un domn care-l aștepta. Persoana arăta posomorâtă, avea o barbă scurtă și neagră și se prezentă ca inspectorul șef Bliss, de la Scotland Yard.
— A, veniți din cauza scrisorii, nu? O idioțenie! Cred că nu luați treaba asta în serios?
Bliss dădu încet din cap și spuse:
— O consider atât de gravă, că timp de o lună sau două veți fi supravegheat de doi dintre cei mai buni oameni ai mei!
Mike îl privi neîncrezător.
— Chiar vreți să faceți treaba asta? Dar valetul mi-a spus că domnul este un răufăcător pe care-l caută poliția. Doar n-o să îndrăznească să vină la Londra!
Bliss surise înverșunat.
— El îndrăznește orice. Dacă-i face plăcere, se duce chiar și la Scotland Yard. Și, pentru cazuri cum este cel al dvs., se interesează în mod deosebit.
Funcționarul povesti câte ceva despre Vrăjitor și Mike Guild începu deodată să se agite.
— Dar e îngrozitor… doar nu lași un asasin să se plimbe de colo până colo? Nu reușiți să-l prindeți? Așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată! Și în afară de asta, chestiunea de la Paris a fost un accident. Biata smintită a confundat ușile…
— Sunt perfect edificat asupra cazului, d-le Guild, replică liniștit Bliss, și nu mi-ar face plăcere să-l discut cu dvs. Dar trebuie să vă spun un lucru: cred că-l cunosc cel mai bine pe Vrăjitor și-i cunosc și metodele — pot să vă asigur că-și respectă în oricare împrejurări cuvântul dat. Suntem deci obligați să vă protejăm. Nu angajați personal de serviciu fără a mă înștiința și informați-mă zilnic unde vreți să vă duceți și ce doriți să întreprindeți. După câte știu, Vrăjitorul este singurul infractor din lume care se bizuie doar pe arta lui de a se deghiza. Nu avem la Scotland Yard nici o fotografie de-a lui și eu sunt unul dintre puținii care l-au văzut vreodată complet fără mască.
Lui Mike nu-i plăcea deloc să-și stabilească vreun program. Făcea parte dintre oamenii impulsivi și nu știa niciodată exact unde se va afla în ora următoare. Și în afară de asta, intenționa să facă un voiaj la Berlin…
— Dacă părăsiți Anglia, nu răspund eu de siguranța dvs., replică Bliss, scurt.
Dl. Guild păli.
