Dramele Parisului-Cavalerii noptii-Ultima aparitie a lui Rocambole vol.2

Ciclul „Dramele Parisului”

SERIA A IV-A

CAVALERII NOPȚII

Ultima Apariție A Lui Rocambole

Episodul 2

Capitolul I.

Trecuse o zi de când baronul Gontran de Neubourg și cei trei amici ai săi declarară asociația „CAVALERII NOPȚII” fondată. Un cupeu de piață se opri în str. Michodičre, în intrarea bulevardului Italienilor. Un om coborî.

Era un personaj bizar, care merită o mică descriere.

Îmbrăcat cu un palton gros și lung, de culoare maro, purtând ochelari albaștri, acest om a cărui etate era greu de precizat, avea pe obraz câteva cicatrice adânci, a căror origine nu se putea determina. Proveneau ele din arsuri? Erau rezultatul bolii numită vărsat?

Nimeni nu putea să precizeze.

Personajul cu ochelari plăti vizitiului, intră sub o poartă boltită, se îndreptă spre o scară întunecoasă pe care o urcă ținându-se de grilaj.

Urcă până la al treilea etaj și se opri în fata unei uși pe care se puteau citi următoarele cuvinte:

CABINET DE AFACERI.

Și mai jos:

Apăsați, vă rog, butonul.

Individul se conformă instrucțiunii, apăsă butonul și ușa se deschise, lăsând să se vadă un fel de grilaj în dosul căruia se afla o casă de bani.

Omul cu paltonul maron traversă această primă odaie și puse mâna pe clanța unei alte uși.

Apoi se întoarse spre grilaj, după care se afla un tânăr de vreo 20 de ani…

— Ei, ai văzut pe cineva Grigolet? îl întrebă el.

— L-am văzut pe baron, răspunse tânărul.

— Pe domnul de Neubourg?

— Da, domnule.

— Ce ți-a spus?

— Când a citit scrisoarea dumneavoastră, a părut foarte surprins.

— Bine.

— El m-a întrebat cine este acest domn Rocambole.

— Și… tu ce i-ai spus?

— Că sunteți un om de afaceri.

— Și… el?

— El? Mi-a zis: „Nu cunosc pe domnul Rocambole și nu știu ce vrea, dar mă voi întâlni cu el, dacă mi-o cere”.

— Ah! Ți-a spus cumva și momentul vizitei sale?

— Va veni la ora 3.

Personajul cu ochelarii albaștri se descheie la palton și scoase ceasul.

— E două și jumătate, zise el, baronul nu va întârzia.

Se îndreptă spre o nouă ușă, o deschise și intră. Odaia în care intrase personajul curios avea o înfățișare cu totul deosebită. Nu mai era un birou al unui om de afaceri, era un cabinet de lucru, foarte elegant, ai cărui pereți erau tapisați cu mătase fină de culoare liliachie și a cărei mobilă de valoare din lemn sculptat și încrustat cu sidef dovedeau că proprietarul lor era un om de gust.

Două etajere susțineau cărți scumpe, iar o a treia era plină de bibelouri de porțelan de Sevres, chinezești și japoneze.

Deasupra unui divan de catifea de culoare închisă, lângă o sobă, erau atârnate câteva măști și mai multe arme și florete.

Mai încolo, într-o ordine perfectă, atârnau câteva tablouri.

Un frumos ornament de porțelan susținea o figură de bronz.

Omul cu ochelari traversă această încăpere și intră într-o a treia, care, fără îndoială, era un cabinet de toaletă, și după câteva minute apăru din nou dezbrăcat de paltonul său maron și de pălărie, dar îmbrăcat într-un halat și purtând pe cap un fes grecesc cu un canaf lung.

Astfel îmbrăcat, el se lăsă să cadă într-un mare fotoliu pe care-l apropie lângă gura sobei în care ardea un foc viu.

Cu cleștele scormonea focul, murmurând:

— Iată prima afacere de o oarecare importanță care mi se prezintă. Până acum, de doi ani, nu m-am ocupat decât de lucruri fără importanță, ceea ce a început să mă plictisească.

Zicând acestea, individul scoase din buzunarul hainei sale un portmoneu gros pe care-l deschise dând la iveală un teanc de hârtii.

Hârtiile acestea, pe care le examina, erau acoperite de o scriere hieroglifică al căror secret numai el singur, fără îndoială, îl poseda.

El începu să citească hârtiile, murmurând printre dinți.

— Baronul Gontran de Neubourg, vicontele Arthur de Chenevičres, lordul Blakstone și marchizul de Verne sunt, evident, niște oameni desăvârșiți și nobili, dar tocmai pentru aceasta sunt incapabili de a sfârși cu bine misiunea ce și-au impus-o. Săracii de ei!

Și omul de afaceri ridică imperceptibil din umeri. Soneria fixată în dosul ușii de la intrare, și care anunța sosirea vreunui vizitator, se auzi în acest moment.

„Vine baronul” se gândi omul cu ochelari albaștri.

Într-adevăr, se auzi o bătaie discretă la a doua ușă.

Domnul baron Gontran de Neubourg era în prag.

— Domnul Rocambole? întrebă noul venit examinându-l din creștet până în tălpi pe omul de afaceri.

— Eu, domnule.