Dramele Parisului-Clubul valetilor de cupa – vol.2

Ciclul „Dramele Parisului”

CLUBUL VALEȚILOR DE CUPĂ

Volumul 2

Capitolul XIX.

Doamna Malassis era la cincisprezece ani modistă într-o importantă casă de mode de pe strada Păcii.

La șaisprezece ani, abandonă brusc această situație, pentru a urma un bătrân văduv, desfrânat, bogat, fără copii, care înlocui șalul ei de stofă printr-unul de cașmir, iar florile din păr – cu ramuri de coral.

De la optsprezece la douăzeci și trei de ani, existența tinerei femei fu încercată de toate întâmplările care apar în viața unei păcătoase.

Un adorator o găsi într-o seară fără nici un ban, îi plăcu foarte mult și prevăzând, fără îndoială, că nebuna făptură nu se gândește deloc la viitor, se gândi el pentru ea, și-i cumpără o parfumerie pe Bulevardul Italienilor.

Aici, doamna Malassis, care din fericire era ordonată, luă lucrurile în serios, învăță repede să fie aprigă la câștig și econoamă la cheltuieli, ceea ce a făcut ca, în scurt timp, să devină o comerciantă foarte bună.

Un fost comis-voiajor, un om cam la cincizeci de ani, nu fu impresionat neplăcut de trecutul cam încărcat al proprietăresei parfumeriei, îi oferi numele său și avu succes. Ca și César Birotteau, nemuritorul erou al domnului Balzac, domnul Malassis era predestinat măririlor omenești.

Șapte sau opt ani îi fură de-ajuns pentru a strânge două sute de mii de franci. Deveni primar adjunct în arondismentul unde locuia, membru a numeroase instituții de binefacere, pătrunse întâi în lumea oficială, apoi în cea a finanțelor, ajunse în foburgul Saint-Honoré și, astfel, mica modistă de la Fanny, fosta femeie galantă pe jumătate reabilitată de căsătorie, pătrundea împreună cu el în toate aceste onorabile locuri. Când domnul Malassis muri – și muri în urma unei indigestii provocate de un prânz copios la Rocher-de-Cancale – soția sa era adoptată de lume, care nu cunoștea întregul ei trecut.

Dar, noi am spus acest lucru, viciul nu iartă… Deși doamna Malassis și-a ascuns cu abilitate instinctele perverse, domnul Malassis a fost totuși, după cum se șoptește, deseori înșelat.

După moartea soțului ei, văduva îl întâlni pe bătrânul duce de Château-Mailly.

Avea atunci treizeci și cinci de ani, vârsta tuturor ambițiilor. Întrezări un viitor splendid, visă să acopere pentru totdeauna mocirla din trecutul ei cu strălucitoarele perle ale unei coroane ducale. Timp de doi ani, vechea curtezană își luă în serios rolul de femeie cinstită; participă la numeroase opere de binefacere, se arătă în cercurile lumii bune și legă o intimă prietenie cu marchiza Van-Hop, știind, în același timp, să inspire bătrânului duce o pasiune irezistibilă…

S-ar fi putut crede că fusese definitiv convertită pentru drumul greu, dar frumos al virtuții…

Iluzie!

În ziua când a întâlnit pe acest tânăr – cu ochelari de baga, cu părul bucălat, cu fața vulgară, dar seducătoare, cu îndrăzneala specifică băieților de familie care se plimbă fără treabă, cu mănuși galbene, culoarea canarului, a căror viață se petrece mai mult pe Bulevardul Italienilor —, doamna Malassis simți că trecutul o prinde din nou în mâinile lui lungi și puternice, și că prăpastia se deschide din nou la picioarele ei.

Era născută curtezană și trebuia să rămână așa, până în ziua când orbul duce de Château-Mailly ar fi condus-o la altar.

Văduva avea treizeci și șase de ani, vârstă – pentru femeie – a marilor pasiuni vulcanice; în lume se șușotea că începea deja să arate această vârstă. Bătrânul duce nu vedea nimic, orbit de dragostea pe care o purta doamnei Malassis.

Dar ducele era în vârstă de șaptezeci de ani.

Și probabil că vocea secretă a inimii care-și cere drepturile se trezi, în sfârșit, și în această femeie a cărei viață se desfășura atât de calculat.

În drumul ei, întâlnise într-o noapte un bărbat de douăzeci de ani, lansat ca o bombă de mâna invizibilă a lui sir Williams; acest tânăr îi vorbise în simplul și căldurosul limbaj al pasiunii, și femeia, care de atâtea ori cedase, fusese încă o dată învinsă.

Timp de câteva ore, acest spirit puternic, socotit, această însumare de cifre, deveni dintr-o dată femeie, uitând totul pentru moment… I s-a vorbit de dragoste – ei, care nu mai auzise de mult timp aceste cuvinte venind de pe buze tinere și proaspete – și ascultă.

Dar nebunia are și ea orele ei, nimic mai mult!

Doamna Malassis vroia să trăiască plăcerile dragostei, dar, în același timp, vroia să se și căsătorească cu ducele.

Așa că, începând din acea zi, își împărți cu abilitate timpul.

Stătea întotdeauna seara acasă, gata să-l primească oricând pe domnul duce de Château-Mailly, în caz că un capriciu al gelosului bărbat l-ar fi adus în strada Pépinière, dar ieșea zilnic către ceasurile două la amiază.

Unde mergea?

Ca femeie prudentă, doamna Malassis n-a crezut necesar să-și inițieze nici camerista, nici alți oameni, în secretul noului amor…

Pleca de acasă în trăsură, de obicei într-o trăsură închisă, urca de-a lungul străzii Pépinière, o lua pe strada Saint-Lazare, pe care o străbătea în toată lungimea ei, oprindu-se în fața bisericii Notre-Dame-de-Lorette. Intra în biserică pe ușa principală, se ruga aproximativ zece minute și apoi ieșea pe ușa care dădea în strada Fléchier.

Aici urmele doamnei Malassis se pierdeau. Se ducea să ajute o nenorocită? Sau mergea la vreo întâlnire secretă?