Dramele Parisului-Funia spanzuratului-Omul – vol.2.doc

Capitolul I.

Ceasurile arătau 10 dimineața1.

La această oră, City, cartierul comercial al Londrei, încremenit parcă și pustiit de întunericul nopții abia trecute, începe să se umple de vacarm, iar străzile să fie luate cu asalt. Negustori, bancheri, afaceriști apar din toate părțile.

Gara din Cormons Street, omnibuzele, cabrioletele, toate descarcă în această parte a orașului, între 10 și 11 dimineața, o jumătate de milion de suflete. Între 5 și 6 după amiază, toți pleacă prin împrejurimi, pe la țară; se întorc apoi a doua zi la treburi. Când bate ora 10, totul prinde viață, de la agențiile armatorilor până la ultimele dughene.

Așadar, ceasurile arătau ora 10 când în Pater-Noster intră o cabrioletă care se opri la ușa biroului de avocatură al fostului titular, nefericitul domn Simonus. Un bărbat tânăr coborî grăbit. Era îmbrăcat elegant, în costum de dimineață, adică haină, pantalon, vestă și jachetă din aceeași stofă – ceea ce englezii numesc suite – cu mănuși de antilopă și pălărie gri.

Când ajunse în vestibulul de la parter, se adresă valetului care trebuia să anunțe clienții:

— Prietene, aici este biroul unui avocat, nu?

— Da, domnule, zise respectuos valetul.

— Al domnului Simonus, presupun?

Valetul clătină din cap:

— Oh, spuse el, domnul Simonus nu mai este…

— S-a retras?

— Nu, domnule, a murit.

— Odihnească-se în pace! Și cine este succesorul lui?

— Domnul James Colcram.

— Bun! Atunci, anunță-mă.

— Cu neputință, domnule, în dimineața aceasta.

— De ce, prietene?

— Pentru că domnul Colcram pledează la Curtea din Drury Lane într-o afacere foarte importantă.

Gentlemanul păru oarecum dezamăgit.

— Bine, spuse el, voi reveni mâine. Și, vrând să se retragă, făcu un pas spre ușă.

Dar valetul îl reținu:

— O clipă, domnule.

— Da, ce este, prietene?

— Dumneavoastră veniți, fără îndoială, pentru un proces?

— Se înțelege.

— Domnul Colcram are un prim-secretar care este la noi doar de cincisprezece zile, dar cunoaște toate problemele.

Gentlemanul păru că șovăie.

— Eu totuși aș vrea să vorbesc cu domnul Colcram.

— Și eu pot să vă asigur că domnul Solomon Burdett, secretarul-șef, este foarte documentat…

— În fond, spuse gentlemanul ca pentru el, pot totuși să sondez terenul. Fie. Condu-mă la domnul… cum ai spus că îl cheamă?

— Solomon Burdett.

— Bine. Condu-mă, te rog, la el.

Valetul se îndreptă spre scară și gentlemanul îl urmă. Urcară până la primul etaj. Deschizând o ușă, valetul spuse:

— Poftiți, domnule… aici este…

În fața unui birou supraîncărcat de hârtii și dosare, stătea pe scaun un bărbat. Gentlemanul nu își putu da seama ce statură avea, fiindcă el nu se ridică. Văzu doar o claie de păr roșcat, niște favoriți imenși și o pereche de ochelari mari albaștri care îi acopereau ochii.

Omul de la birou îl salută și, cu un gest, îl pofti să ia loc.

— Domnule, spuse atunci gentlemanul, aș fi dorit să-l văd pe domnul Colcram…

— Oh, răspunse secretarul-șef, ori domnul Colcram, ori eu, este absolut același lucru.

— Într-adevăr?

— Sunt la curent cu toate procesele biroului nostru.

— Nu mă îndoiesc. Totuși…

Și gentlemanul îl privi cu atenție pe domnul Burdett:

— Știți, cauza despre care vreau eu să discutăm este mai veche…

— Aveți dreptate, aprobă domnul Burdett, datează de multă vreme.

Gentlemanul avu un gest de surprindere.

— De unde puteți dumneavoastră să știți despre ce e vorba, domnule, din moment ce nu mi-am spus nici numele și nici despre ce afacere vreau să tratăm?

— Domnule, aș putea să mă laud că sunt vrăjitor, spuse secretarul cu modestie, dar prefer să vă spun că v-am mai văzut…