Dublura
Aa
Capitolul 1
După absolvirea Universității Cambridge, Dick Staines avea în fața sa nenumărate posibilități, nici una însă suficient de ispititoare.
întorcîndu-se în camera mobilată pe care o în-chiriase în Gower Street, încă de cînd sosise la Londra, a scos din buzunar cele pati-u oferte concrete pe care le primise pînă atunci, cercetîndu-le atent și chibzuind asupra fiecăreia în parte. Apoi â luat un formular pe care după ce 1-a completat cu atenție, 1-a dus îndată la poștă. Peste trei zile fu invitat la Scotland Yard și, iată cum de șase luni, el, Richard Staines, licențiat universitar, era văzut pa-trulînd pe străzile Londrei în uniforma poliției metropolitane.
Dar cum se explica rapida lui avansare? Mai în-tîi puțin noroc, după cum mărturisea el însuși, apoi croșeul de stînga cu care 1-a făcut k.o. pe Peter Lan-bradi, tocmai în clipita în care acesta apăsa pe trăgaciul pistolului îndreptat asupra unui ministru, calitățile lui de alergător și — cel mai important — cunoașterea cîtorva limbi europene. Vorbea patru limbi la perfecție, două bine iar celelalte satisfăcător. Și iată cum, după patru ani după intrarea lui în poliție a devenit agent în Departamentul de Investigații Criminale (C.I.D.), și propus pentru avansare.
După această avansare care reprezenta funcția de detectiv inspector, Staines plecă la Brighton împreună cu lordul Weald, căruia el și cei mai mulți dintre cunoscuți i se adresau familiar cu diminutivul „Tommy". Fuseseră colegi la Cambridge, apoi membri ai aceluiași club și tot împreună arestați cu ocazia unui chef studențesc.
— Nici nu-mi vine să cred, bătrîne, mîrîi Tommy, manevrînd cu abilitate Rollsul rapid printre două căruțe. Parc-ar fi fost ieri de cînd tu și cu mine eram cărați pe stradă de un „curcan" — și acum, poftim, ești și tu „curcan"!
Fața rotundă îi dădea un aer mai tînăr decît era
I
și, cu toate că nu avea statura unui pigmeu, era cu aproape 10 cm mai scund decît cel de lîngă el, cu capul gol, bronzat. Înfățișarea agreabilă ii avantaja pe Dick Staines, deși el considera că nu-i este de nici un folos. Avea construcția și înfățișarea unui atie-t; ochii cenușii, zîmbitori, ai omului care găsește că viața-i destul de plăcută. El și Tommy nu se mai văzuseră de ani de zile. Lordul Weald tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Africa de Sud și se întâlniseră cu totul întîmplător — ceea ce 1-a deranjat oarecum pe Dick Staines, care urma să plece pentru două săptămlni în Scoția, la pescuit, invitat de bogatul adjunct al prefectului poliției. Deoarece posibilitățile lui materiale nu erau prea satisfăcătoare, își incliiriase apartamentul din Chelsea — numai pe o' lună — un aranjament care părea să fie foarte incomod.
— Ce caut eu două zile la Brighton, numai Dumnezeu știe!
— Te cari la Brighton, bătrîne, spuse Tommy, pentru că ar fi fost al naibii de nepoliticos să nu accepți insistenta invitație a vechiului tău prieten. Chiar tu mi-ai spus că amicul tău comisarul, sau ce o fi fiind el, nu va veni în Scoția pînă la sfîrși-tul săptămânii. în afară de aceasta, am o mulțime de lucruri să-ți povestesc. Am avut niște aventuri extraordinare — vînătoare de lei ... și o sumedenie de peripeții.
— Cine zici că a vînat — tu sau leul?
— Făceam cu rîndul, răspunse Tommy calm. Uneori eram eu înainte, alteori leii. Și-apoi, Brigh-tonul era recomandat pentru ficat și, pe deasupra, este cineva la Brighton — cea mai drăguță fată pe care am întîlnit-o vreodată! De cînd sînt n-am văzut o fată atît de frumoasă, bătrîne . .
— O leoaică?
—- E doar infirmieră, bătrîne. Nu știu prea multe despre ea, dar tu ești detectiv și mă rog .. .
— Dacă-ți închipui, spuse Dick Staines cu ră#-ceală, că vin cu tine la Brighton pentru a-ți aranja amorurile tale, te înșeli, Tommy.
Pînă cînd să-și revină Tommy din indignarea și incoerența lui, ajunseră la hotel. în timp ce urcau scările largi de la intrare, tocmai ieșea un bărbat — un tip cu o față mare, roșie și o mustață tăiată scurt, zbîrlită și neagră. Individul îl privi insistent pe Tommy și flutură vesel cu mîna.
— Al naibii de amuzant țipai, spuse Tommy. îl cunoști?
Dick ridică din umeri.
— Walter Derrick, explică excelența sa. Locuiește pe lîngâ mine, în Lowndes Square. Casă barosană, bani gîrlă, dar el este surprinzător de amuzant. Bă-trînul meu spunea că taieă-su a fost cel mai încuiat om pe care 1-a întîlnit vreodată, dar tipul ăsta este — este . ..
— Al naibii de amuzant? sugeră Dick.
în timp ce urcau cu liftul, Tommy, în a cărui minte nu puteau fi niciodată două idei în același timp, nu înceta să repete cit de grozav de amuzant este vecinul lui. Pe cît putea să-și dea seama Dick Staines, principalul atu al domnului Derrick pentru titlul de băiat bun era că rîdea la orice fel de glumă emisă de Tommy.
După nume, Dick îl știa foarte bine pe acest domn; îi recunoscuse deîndată marele Rolls galben ce staționa în fața hotelului. Un singur lucru auzise în defavoarea lui Derrick: odată, cînd singura lui rudă, un văr sărac, i-a făcut o vizită ca să-i solicite un ajutor, 'n-a catadicsit să cheme poliția ca să-i dea afară din casă pe singura lui rudă. Și trebuie să recunoaștem că acest comportament nu prea aducea a mărinimie și amabilitate. Tatăl lui a fost cel mai vestit avar din Londra. Mersese cu meschinăria atît de departe încît, potrivit legendei, se certase cu fiul său din cauza achiziției unei biciclete și, ani de zile cei doi au rămas certați. Derrick s-a angajat ca sim- piu muncitor în străinătate.
însă cei șapte-opt ani de exil nu-1 acriseră. Cînd părăsise Anglia era un adolescent timid și retras, pe care foarte puțini oameni îl văzuseră și aproape nimeni nu-1 cunoscuse mai îndeaproape; s-a înapoiat cu un an înainte de moartea bătrînului, sub înfățișarea unui om care știe să ia din viață numai părțile bune.
— Acum e nespus de fericit că trăiește — chiar el mi-a spus-o, mă asigură Tommy.
Suplimentul acesta de vacanță reprezenta pentru Dick Staines o plăcută întrerupere a vieții pe care o ducea în mod obișnuit. După cină, seara fiind caldă și plăcută, cei doi ieșiră să se plimbe pe faleză, iar Tommy — care nu încetase aproape de loc să vorbească de cînd se întorsese în Anglia — povestea cu șarm și cu o mulțime de gesturi dezinvolte aventu-
rile pe care le avusese. Cînd ajunseseră într-un loc mai puțin aglomerat al falezei, Dick se simți apucat strîns de braț.
— Iat-o!
Dick Staines întoarse capul. O femeie, într-o uniformă austeră de infiermiera venea încet, cu pasul lent, în direcția lor.
Cum o văzu, deși era prima oară, Dick avu sentimentul cert că o cunoaște de mult și că de tot atîta timp îi apreciază frumusețea. Dar abia apucă să o vadă, că fata și trecu.
— Ei, ce spui, amice? îl întrebă nerăbdător Tommy.
— E foarte drăguță, răspunse cu prudență Dick Staines.
—' Este infirmieră, bătrîne, explică în mod inutil Tommy. Cară peste tot un cărucior cu un bătrîn căruia îi tremură toate mădularele — însă de fapt nu-1 cară ea, doar îl însoțește. Ce zici, nu-i așa că-i grozavă?
— Desigur, e colosală, recunoscu Dick. Cum o cheamă?
— Mary Dane. Nu ar fi bănuit niciodată ea că am să-i aflu numele, exclamă Tommy plin de en-fază, dar am făcut-o! Mary Dane — nume de vedetă, nu-i așa?
— De unde știi că o cheamă Mary Dane?
— Nimic mai simplu: am întrebat la pensiune, spuse Tommy fără să clipească. O asemenea idee nu ți-ar fi trecut prin cap — mai există și printre noi șătilalți unii cu mai multă imaginație decît gaborii. Și dacă ți-aș mai spune că domnul cel bătrîn pe care-1 conduce se numește Cornfort, ce-ai zice? Se plimbă în sus și în jos de-a lungul falezei, căutînd un anume fel de aer. Odată i-am și vorbit — i-am spus bună dimineața.
— Te pomenești că a răspuns! se miră Dick.
— Chiar și ea a dat bună dimineața, se făli Tommy. Dar însuși faptul că mi-a răspuns m-a surprins atît de mult îneît mi-a pierit graiul! Este o doamnă, bătrîne — are o voce dulce ca frișca — știi onctuoasă ca o ... cremă, se poticni el căutînd o comparație.
Se întoarseră, sperînd s-o vadă din nou pe Mary, dar n-au avut noroc.
Seara, pe cînd ședeau în fumoar deciși să mai ia un ultim whisky cu sifon, apăru Walter Derrick.
