Fantoma din Intuneric

Capitolul I

OMUL DE LA SUD

Ceața care se pregătea să coboare asupra Londrei, nu era decât o simplă abureală cenușie și becurile de gaz păreau doar puțin întunecate, când Africanul, clătinându-se pe picioare, intră în Portman Square. Deși era un frig umed, el nu purta nici un fel de pardesiu, iar gulerul cămășii îi era răsfrânt, lăsând să i se vadă pieptul dezgolit. Umbla privind cu atenție la toate ușile și se opri în cele din urmă la Nr. 551, cercetând cu de-amănuntul ferestrele întunecate ale imobilului, zâmbind sarcastic.

Este știut că, beția intensifică sentimentele. Omul vesel își îndrăgește mai mult tovarășii, omul mâhnit devine mai amărât, iar cel mâniat poate fi împins la crimă. Și Laker simțea o mânie fără de seamăn. Are să-i arate dracului ăsta bătrân, ăstui pungaș mizerabil, care trăia din riscurile suportate de alții, că nu poate să fure așa fără nici o teamă de răspundere!

El, Laker, sosea fără o para chioară, după ce făcuse un drum lung și din cale afară de obositor. Mai avea încă vie în minte, spaima nebună ce-l cuprinse la Capetown, când a venit poliția să-i perche­ziționeze locuința. Toată viața lui, a fost o viață de câine. Atunci, de ce bătrânul Malpas, care se afla în pragul morții, să se lăfăiască în lux, pe când agentul lui cel mai bun trăgea pe dracul de coadă? Asemenea gânduri îl chinuiau întotdeauna pe Laker, ori de câte ori era beat.

Fața-i lungă, nerasă, cicatricea care-i brăzda unul din obraji, de la tâmplă până la bărbie, fruntea-i mică, acoperită cu smocuri de păr încâlcit, hainele-i murdare din cale afară, totul din el evidenția cea mai abjectă mizerie.

Se opri un timp locului, privind la ghetele-i stricate, apoi urcă cele câteva trepte ale peronului și bătu încetișor la ușa de intrare.

Imediat, se auzi o voce, care întreabă:

— Cine-i acolo?

— Laker! răspunse el, cu o voce puternică.

Ușa se deschise fără zgomot și el pătrunse înăuntru. Aici nu era însă nimeni care să-l primească. Străbătând holul pustiu, urcă o scară, trecu printr-un culoar îngust și intră într-o cameră foarte puțin luminată.

O lumină slabă cădea dintr-o lampă cu abajur verde, așezată pe un birou, în dosul căruia ședea un bătrân.

— Șezi jos, spuse acesta.

Laker nu avea nevoie să fie îndrumat: cunoștea prea bine unde se găsea masa și scaunul, doar la trei pași de el. Fără să mai spună o singură vorbă se așeză; pe fața lui străluci un surâs sarcastic. Bătrânul cu mutra respingătoare, nu-l putea zări.

— Când ai sosit?

— Am venit cu „Buluwayo”. Am nevoie de bani, Malpas și asta cât mai repede.

— Pune pe masă ceea ce ai adus, spuse bătrânul foarte răstit; revino după un sfert de ora, și banii vor fi aici.

— Ba eu, îi vreau chiar acuma, spuse omul nostru cu o încăpățânare de bețiv.

Malpas întoarse figura-i hidoasă, către Laker.

— Aici domnește o singură regulă și anume aceea pe care o dictez eu. Lasă pe masă ce ai adus, sau dacă vrei ia-le cu tine; când ești beat ești un idiot și nu știi ce vorbești.

— Se prea poate; dar nu sunt chiar atât de idiot, ca să-mi mai pun pielea în joc, cum am făcut-o până acum. Și, știi Malpas că nici tu nu prea stai pe roze. Habar n-ai cine locuiește în casa de alături!

Își aduse aminte de un fapt pe care îl aflase întâmplător, în aceiași dimineață.

Malpas își strânse pe umeri halatul vătuit, și rânji.

— Ai crezut tu că n-am habar? Că nu știu că Lacy Marshalt locuiește alături de mine? Atunci imbecilule, de ce crezi că locuiesc aici, dacă nu ca să fiu lângă dânsul?

Bețivul îl privi cu gura căscată.

— Alături de el… de ce? E unul din oamenii pe care îi furi, deși el însuși este un hoț, dar vorba-i că tu îl prăzi! Ce nevoie ai tu să fi alături de el?

— Asta-i treaba mea, răspunse bătrânul aspru. Lasă ce ai adus și șterge-o!

— Nu vreau să las nimic, spuse Laker ridicându-se, și n-o să plec până nu știu totul despre tine, Malpas. M-am gândit și m-am răzgândit. Tu nu ești ceea ce pari; n-ai sta la capătul celălalt al odăii, ținându-mă pe mine și pe ceilalți tovarăși ai mei, la atâta distanță de tine, dacă n-ai avea un motiv serios. Vreau să te văd. Ceva mai de aproape, fătul meu. Să nu faci nici o mișcare; ți-e imposibil să vezi revolverul meu, dar pe cuvântul meu de onoare, că-l am.

Făcu trei pași înainte, apoi se împiedică de un obstacol și fu aruncat înapoi. Era un fir gros de fier, întins de la un perete la altul, care pe întuneric nu putea fi observat.

Lampa se stinse înainte ca Laker să-și fi putut recăpăta echilibrul. Asta îl scoase cu totul din sărite. Cu un urlet ca de fiară, se năpusti înainte și apucă firul de fier. De data aceasta o lovitură de picior îl aruncă iar pământ.

Dintr-o săritură fu la loc în picioare.

— Fă lumină pungaș bătrân, strigă el învârtind în mână un scaun. Sunt atâția ani de când mă furi într-una! Plătește-mi, sau îți devastez casa!

— Bagă de seamă băiete; e a treia oară că mă ameninți!

De astă dată vocea se auzi din spatele lui; se întoarse repede, și în culmea furiei trase.

Zidurile capitonate ale încăperii înăbușiră detunătura, dar la lumina produsă de descărcarea revolverului Laker zări o siluetă târându-se înspre ușă și trase din nou. Ușa se deschise și văzu atunci pe celălalt bărbat, cum se strecura afară. Într-o secundă fu și el pe culoar, dar bătrânul dispăruse de acum. Unde putea să fi intrat? Laker zări o ușă asupra căreia se năpusti cu toată puterea.

— Ieși de acolo! strigă el, ca scos din minți. Ieși ca să stăm puțin de vorbă, dacă-ți dă mâna, trădătorule!

Auzi în dosul lui un scârțâit. Ușa camerei din care ieșise, fu brusc închisă.

Atunci își dădu seama că mai avea încă în mână săculețul de piele, pe care-l scosese din buzunar și că risca să plece fără nici un rezultat palpabil. Începu să bată cu pumnii în ușă, după care bătrânul se pusese la adăpost.

— Haide Malpas! De ce nu înțelegi de glumă? Ieși afară de acolo că nu-ți fac nimic. Mi se pare și mie că sunt nițel cam beat!

Din odaie nu veni nici un răspuns.

— Crede-mă, dragă Malpas, îmi pare foarte rău.

Jos, la picioarele sale, zări un obiect pe care îl ridică. Era o bărbie de ceară, bine modelată și colorată, care se vedea că fusese fixată cu două șireturi elastice, din care unul se rupsese. Această jumătate de mască îl făcu să pufnească într-un râs zgomotos.

— Ia te uită Malpas, am pus mâna pe o bucată din mutra ta! strigă el. Ieși afară că de nu îți duc bărbia la poliție, care cu siguranță că o să vrea să găsească și restul simpaticei tale persoane.

Rămase din nou fără nici un răspuns. Atunci râzând într-una, coborî scara și încearcă să deschidă ușa care da în stradă. Aceasta însă, nu avea nici un fel de clanță.

— Malpas!!

Vocea-i puternică trezi ecoul camerelor goale. Înjurând, urcă din nou scara. Când fu la jumătatea drumului, auzi ceva căzând. Ridică privirea și zări sus mutra aceea pe care n-o putea suferi; văzu o greutate neagră rostogolindu-se spre el și încearcă să se dea la o parte, din cale-i.

O secundă mai târziu căzu ca un pachet neînsuflețit, de-a lungul scării.