Casa Misterelor

Capitolul I

În fața portalului impună­tor al palatului Cainbury stătea nehotărât un individ. În acea clădire își aveau sediul vreo treizeci de întreprinderi diferite după cum se putea vedea pe firmele de la ușă. Îmbrăcămintea uzată și ghetele scâlciate ale omului do­vedeau cu prisosință sărăcia lui. Părea să fie străin. Fața complet rasă, cu trăsături aspre, era cam negricioasă iar deasupra ochilor întunecați avea două sprâncene drepte și foarte negre.

După ce urcă cele câteva trepte ce duceau în holul clădirii, rămase gânditor, cercetând cu atenție firmele. Dar iată că găsi ceea ce căuta. Sus de tot, pe lista loca­tarilor de la etajul al cincilea era trecută și firma zia­rului Bârfa.

Scoțând din buzunarul vestei un anunț decupat dintr-un alt ziar îl confruntă cu firma, apoi intră satisfăcut în clădire, așteptând liftul.

Își încheiase paltonul până la ultimul nasture de sus căci gulerul îi era cam ros, cămașa de pe el era neschim­bată de aproape o săptămână, pălăria îi era veche iar dacă cineva s-ar fi hotărât să-l privească mai cu atenție ar fi văzut că ambele mănuși erau pentru mâna stângă.

Când ajunse la etajul cinci, liftierul îi arătă cu o mu­tră acră sediul ziarului pe care-l căuta. Omul rămase pe loc uitându-se o vreme la ușa cu pricina. Pe partea de sus, din sticlă mată, era scris simplu: „Redacția ziarului BÂRFA. Bateți în ușă!”

Bătu la ușa care se deschise ca și cum ar fi fost ma­nevrată de o mână nevăzută. Se miră deși în fond nu era nimic extraordinar în faptul că o ușă se deschisese în mod automat. Intrând, se trezi într-o încăpere mobilată destul de sumar: o masă pe care se aflau câteva ziare și alături de masă, un scaun; pe perete atârnau o hartă a Angliei și un desen de Landseer. Se îndreptă spre ușa din partea cealaltă a camerei și după o nouă șovăire, ciocăni cu discreție.

— Intră! strigă o voce.

Străinul deschise ușa și intră. Încăperea, mult mai spațioasă decât prima, era mobilată foarte luxos: lămpi electrice cu abajururi frumoase așezate de o parte și de alta a biroului masiv de stejar sculptat cu multă artă iar pe unul din pereți o bibliotecă plină cu cărți. Cum pe birou era dezordine străinul presupuse că se afla în în­căperea principală a redacției. Însă ceea ce atrăgea cel mai mult atenția era individul ce stătea la birou. Era un bărbat voinic și judecând după voce, părea a fi de vârstă mijlocie. Obrazul nu i se vedea fiindcă și-l ascun­sese după un văl de dantelă fină de mătase, tras ca o pungă peste cap și legat cu un șiret pe sub bărbie. Văzând mirarea celuilalt, individul râse pe înfundate.

— Ia loc, zise el și nu te speria!

— Vă asigur domnule că nu sunt câtuși de puțin spe­riat. Nimic pe lume nu m-a scos până acum din sărite decât propria-mi sărăcie și gândul că va trebui să mor sărac.

Voalatul tăcu o vreme.

— Ai venit în urma anunțului meu? întrebă el.

Străinul dădu ușor din cap.

— Am înțeles că aveți nevoie de un om care să știe să tacă, să cunoască două-trei limbi străine și să fie sărac. Ei bine, domnule, eu cred că îndeplinesc aceste condiții. Iar dacă ați mai fi adăugat că respectivul tre­buie să fi avut o viață aventuroasă și să fie lipsit de scrupule, aș fi îndeplinit cu vârf și îndesat toate aceste condiții.

Deși nu-i putea vedea ochii, străinul își dădu seama că cel care stătea la birou îl observa cu multă atenție.

— Cred că vei corespunde cerințelor mele.

— Mai mult ca sigur, răspunse cu răceală și nepă­sare vizitatorul. Acum aș dori să-mi spuneți ce-mi puteți oferi ca să văd dacă-mi convine slujba. Ca om de afaceri știți că pentru încheierea unei tranzacții e nevoie de consimțământul ambelor părți. Dar mai întâi vă rog să-mi spuneți care vor fi obligațiile mele…

Mascatul se rezemă de speteaza scaunului și-și vârî mâinile în buzunare.

— Sunt editorul unui ziar modest, spuse el, citit mai ales de servitorii oamenilor bogați. Din când în când pri­mesc informații interesante despre aristocrație și despre nobilimea de la țară, informații trimise de cameristele franceze cam isterice și exaltate sau de valeții italieni, dornici de răzbunare. Din păcate eu nu cunosc limbi străine; am însă ferma convingere că scrisorile acestea conțin multe lucruri interesante pe care aș dori să le cunosc. Iată de ce am nevoie de o persoană discretă care să-mi selecteze corespondența și să-mi traducă în engleză tot ceea ce i se pare interesant și în același timp să-mi facă și câte un rezumat al scrisorilor venite de la acei oameni binevoitori. Știi foarte bine că bărbații nu prea sunt virtuoși, femeile și mai puțin iar cei care angajează astfel de oameni sunt complet certați cu morala. De obicei servitorii au întotdeauna de povestit lucruri care nu fac cinste stăpânilor lor, istorii urâte, dragul meu. Dar nu mi-ai spus cum te cheamă…

— Poltavo, răspunse străinul după o scurtă ezitare.

— Italian sau polonez?

— Polonez.

— Ei bine, ți-am spus că redacția ziarului se căznește să adune cât mai multe știri despre tot ce se întâmplă în societatea înaltă; ne interesează mai ales ceea ce se pe­trece în culise. Dacă putem tipări ceea ce aflăm, nu ne dăm în lături și tipărim. Dacă — și ajungând aici ridică prevenitor degetul — intrăm în posesia unor amănunte deocheate, nu le aruncăm ci le păstrăm la arhivă pentru plăcerea noastră.

Spuse toate aceste lucruri, indiferent, nepăsător dar Poltavo nu se lăsă înșelat. Din nou se făcu liniște; voa­latul păru că se gândește la ceva.

— Unde locuiești? întrebă el.

— Într-o căsuță din Bloomsbury, la etajul patru.

— Când ai venit în Anglia? întrebă mascatul.

— Acum șase luni.

— De ce ai venit?

Poltavo ridică din umeri.

— De ce ai venit? insistă editorul.

— Pentru că am avut o divergență cu stimatul șef al poliției din San-Sebastian, răspunse el la fel de indi­ferent ca și celălalt.

— Dacă mi-ai fi spus altceva nu te-aș fi angajat.

— De ce? întrebă mirat Poltavo.

— Pentru că n-ai fi spus adevărul. Divergența dumitale de păreri cu poliția din San-Sebastian era legată de o sumă de bani care se volatilizase. Încăperea din care au dispărut banii se afla alături de camera dumitale despăr­țită doar printr-o ușă. Deci dacă cineva ar fi fost atât de isteț să descuie cu o cheie potrivită acea ușă, afacerea era rezolvată. Plecarea dumitale a fost dealtminteri determi­nată și de faptul că n-ai fost în stare să-ți achiți nota la hotel.