Calea luptatorului neinfricat care aspira catre Dumnezeu

Selecție realizată din lucrările: „Cealaltă realitate”, „Călătorie la Ixtlan” și „Povestiri despre putere” de Carlos Castaneda. Redactarea finală și îmbogățirea textului au fost realizate de profesor yoga GREGORIAN BIVOLARU.

O MODALITATE DE CUNOAȘTERE REVELATĂ DE UN INIȚIAT YAQUI

Motto: Caracteristicile unei păsări solitare care aspiră către DUMNEZEU sunt cinci:

Prima, este că ea zboară către cele mai înalte înălțimi;

A doua, este că în afară de DUMNEZEU ea nu suferă după vreo companie, nici măcar după vreuna dintre semenele sale;

A treia, este că ea își ațintește fără încetare ciocul spre tăriile cerului;

A patra, ca nu are o culoare definita;

A cincia, este că totdeauna ea cântă foarte duios.

Sf. Ioan al Crucii

Doar un luptător curajos și perseverent poate rezista pe drumul cunoașterii de DUMNEZEU. Pentru că arta lui constă în a găsi un echilibru prin iubire între spaima de a fi om și minunea de a fi om.

Ai venit pentru că ai vrut să vii. Nu ai fi căutat această cale dacă nu ai fi găsit-o deja înainte de a o alege. Acesta este drumul luptătorului curajos și perseverent. Gândește-te bine înainte să iei o decizie înțeleaptă, dar după ce ai luat-o eliberează-te de gânduri și griji; fii sigur că mai târziu vor mai fi un milion de alte decizii de luat. Acesta este comportamentul luptătorului curajos și perseverent.

Trebuie înainte de toate să-ți alegi întotdeauna un drum cu inima, pentru a fi astfel la maximul posibilităților și probabil că procedând astfel vei putea râde întotdeauna.

Drumul cunoașterii care duce către DUMNEZEU nu este unul forțat. Pentru a învăța trebuie însă să fim stimulați. Pe drumul cunoașterii care duce către DUMNEZEU ne batem întotdeauna cu ceva din noi sau din afara noastră, evităm ceva, suntem pregătiți pentru ceva; și acel ceva este întotdeauna inexplicabil, măreț, sublim, fiind totdeauna mai mare și mai puternic decât noi. Lumea e într-adevăr plină atât de lucruri minunate cât și de lucruri înspăimântătoare și, lipsite de ajutorul lui DUMNEZEU, noi suntem niște creaturi neajutorate, care sunt înconjurate de o mulțime de forțe bune sau rele care ne apar a fi inexplicabile și intransigente. Omul obișnuit, în ignoranța lui, crede că forțele acestea pot fi schimbate cu ușurință sau explicate; el nu știe într-adevăr cum să facă asta, dar cu toate acestea se așteaptă în mod naiv ca acțiunile omenirii să le explice sau să le schimbe mai devreme sau mai târziu. Pe de altă parte, căutătorul care aspiră către DUMNEZEU nu se gândește să le explice sau să le schimbe; dar în loc de asta, el învață să folosească în mod înțelept acele forțe, redirecționându-le în sens benefic și adaptându-se singur așa cum este necesar la direcția lor ascendentă. Un căutător care aspiră către DUMNEZEU e doar puțin mai bine plasat decât omul obișnuit. Cunoașterea nu îl ajută neapărat totdeauna să ducă o viață mai bună; de fapt, aș putea spune că mai ales la început îl stingherește și uneori îi face viața împovărătoare și precară. Deschizându-se din plin cunoașterii, un căutător devine în primele etape mai vulnerabil decât omul obișnuit. Pe de o parte, semenii lui, oamenii, fiind deranjați de superioritatea și de puterea lui îl urăsc, le este chiar frică de el și în unele cazuri vor complota ca să-l elimine; pe de altă parte, forțele rele inexplicabile și intransigente care permanent ne înconjoară pe toți prin dreptul nostru de a fi vii, sunt pentru căutător o sursă și mai mare de pericol dacă acesta încă mai păstrează în AURA sa focare de REZONANȚĂ malefică sau energii rele. Un căutător impur și imprudent care se deschide cunoașterii, fără să implore ajutorul lui DUMNEZEU cade pradă unor astfel de forțe rele și atunci mai are doar o singură metodă de a contrabalansa asta: credința de nezdruncinat în DUMNEZEU ce se asociază atunci cu voința lui; de aceea, el trebuie să simtă și să se poarte aproape totdeauna ca un luptător curajos și perseverent. Pe drumul cunoașterii care duce la DUMNEZEU, doar ca un luptător curajos și perseverent se poate supraviețui. Ceea ce ajută mai apoi un căutător să ducă o viață mai bună e forța tainică care îi vine de la DUMNEZEU și care îl ajută pentru a fi un luptător. Mintea unui luptător nu e înclinată spre compromisuri și lamentări, nici spre a câștiga sau spre a pierde. Mintea unui luptător are o singură predispoziție – să devină una cu DUMNEZEU și să lupte pentru a ajunge cât mai repede la această culme –și fiecare luptă e ca o ultimă bătălie a lui pe pământ. În ultima lui bătălie pe pământ, un luptător își lasă spiritul nemuritor pe care și l-a revelat să zboare liber și limpede pentru a se uni în MARELE EXTAZ cu DUMNEZEU. Dar pe măsură ce poartă lupta, știind că voința lui e impecabilă pentru că este susținută de DUMNEZEU, luptătorul curajos și perseverent este voios și râde, râde… mai mereu, pentru că a descoperit iluzia în care ceilalți se complac plini de gravitate.

Un luptător curajos și perseverent își alege singur toate subiectele care îi formează lumea. El alege astfel totdeauna deliberat, deoarece acum fiecare element pe care-l alege e un scut divin care-l protejează și îl face să fie INVULNERABIL față de faptele forțelor rele pe care el urmărește să le sublimeze și să le folosească numai în sens benefic, divin.

Un luptător curajos și perseverent întâlnește forțele acelea inexplicabile și intransigente pentru că uneori el le caută deliberat, fiindcă știe că ceea ce nu-l distruge îl face mai puternic și tocmai de aceea este întotdeauna pregătit pentru întâlnire. În acest scop trebuie să ai în afara de o imensă dragoste, un șir de lucruri selectate care-ți dau mare liniște, forță divină și fericire, lucruri pe care să le poți folosi oricând ca pe un scut divin. Un luptător curajos și perseverent își alege spre a urma un drum cu inima. Ceea ce face ca un luptător să fie net diferit de un om obișnuit și mai mereu fermecător este tocmai consecvența alegerii unui drum spiritual cu inima. El știe că un drum cu adevărat spiritual are inimă atunci când este una cu el, sau cu alte cuvinte atunci când simte o mare liniște și bucurie parcurgându-l pe toată lungimea lui. Lucrurile profund benefice și divine pe care le alege un luptător pentru a-și confecționa scuturile sale divine sunt clementele care aparțin unui drum spiritual care este ales ca fiind cu inimă.

Noi purtăm adeseori un monolog interior. De fapt, noi ne menținem activă lumea noastră interioară cu sau prin monologul nostru interior. De câte ori terminăm cu adevărat de discutat cu noi înșine, lumea ni se revelează întotdeauna ca prin miracol așa cum ea trebuie sa fie. Noi o reînnoim astfel, o umplem de viață, o susținem cu monologul nostru interior. Nu numai asta, dar totodată noi ne alegem de asemenea și cu drumurile spirituale pe măsură ce discutăm în forul nostru lăuntric cu noi. Astfel, noi ne repetam aceleași alegeri iar și iar, până în ziua în care murim spre a renaște imediat NEMURITORI, pentru că noi continuăm să ne repetăm același monolog interior iar și iar, până în ziua în care murim spre a deveni fulgerător ETERNI. Un luptător curajos și perseverent este din ce în ce mai conștient de asta și se străduie tocmai de aceea să-și oprească cât mai repede pentru TOTDEAUNA monologul interior. Un luptător este perfect conștient că lumea se transformă ca prin miracol imediat ce se oprește din discuția cu el însuși și tocmai de aceea el trebuie să fie pregătit pentru șocul acesta emoțional TERIBIL. Un luptător curajos și perseverent tratează totdeauna lumea ca fiind un mare mister nesfârșit, iar ceea ce fac în general oamenii, el ajunge să-și dea gradat seama că este doar o nebunie fără sfârșit.

Un luptător curajos și perseverent se gândește în mod detașat la moartea sa numai când lucrurile devin foarte neclare, pentru că în afară de scufundarea în iubirea lui DUMNEZEU, ideea morții este singurul lucru care ne temperează mintea.