Chiar și îngerii cad
Aa
SANDRA BROWN
CHIAR ȘI ÎNGERII CAD
Prolog
Bărbatul sări în picioare, scoase pistolul cu un gest neîndemînatic, îl armă și ținti.
Pulpele lui groase loviră marginea mesei, făcînd-o să se miște. Paharele pline de lichior de pe masă se clătinară; unul din ele dădu pe dinafară. O țigară de foi se rostogoli dintr-o scrumieră și decupă o mică gaură în fața de masă din bumbac verde. ■ Jake Langston oftă obosit. Venise pentru a se amuza la o partidă de poker, un pahar de whisky și, poate, o tăvăleală întrunul din paturile de la etaj – toate acestea pentru a-și umple timpul ce mai rămînea pînă la plecarea trenului.
Iată-l acum implicat într-o ceartă asupra unei mîini la poker, cu un țărănoi pe nume Kermit și nu mai știu cum, despre care spera să fie mai îndemînatic la mînuirea plugului decît a pistolului.
– Mă faci pe mine trișor? se răsti fermierul. Neobișnuit să bea mai mult decît berea de sîmbătă seara, nu era tocmai treaz și, deși se ținea bine pe picioare, se legăna asemeni unui marinar pe o mare neliniștită. Fața lui rotundă și roșie transpira din abundență. Pistolul ațintit direct spre pieptul lui Jake se legăna în mîna lui nesigură.
– Am spus doar c-aș vrea să văd toți așii ăia pe care-i ții în mînecă dintrodată, mai degrabă decît pe rînd, la fiecare joc. Cu o nonșalanță enervantă, Jake își întinse mîna dreaptă, cea în care ținea de obicei pistolul, spre paharul cu whisky și sorbi, fără grabă, o înghițitură.
Fermierul arunca priviri nervoase în jur, realizînd, dintr-odată, că se făcea de rîs. Nimeni altcineva în acea încăpere cavernoasă nu se mai mișca. Muzica se oprise încă de la primul semn de scandal. Ceilalți jucători de la masa de poker se îndepărtară încet, ca cercurile făcute de o piatră aruncată într-o apă liniștită.
Bărbatul se străduia din răsputeri să pară cît mai amenințător.
– Ești un mincinos. Nu trișam. Scoate pistolul.
– Bine.
Totul se petrecu atît de repede încît, mai tîrziu, numai cei aflați în imediata lor apropiere putură descrie ce se întîmplase de fapt. Cu o singură mișcare abilă, Jake sări din scaunul lui, își scoase pistolul, făcu o mișcare largă, cu cealaltă mînă lovind brațul fermierului și pistolul acestuia ateriză pe podea.
Kermit, cuprins de frică, înghiți dureros, mărul lui Adam mișcîndu-i-se în sus și în jos. Ochii în care privea erau tot atît de reci și casanți ca și țurțurii de gheață ce atîrnau de streșini la sfîrșitul unei zile umede de ianuarie. Erau cu mult mai înspăimîntători decît gaura pistolului ațintit drept asupra nasului său. Se afla în fața unui ins mai ușor ca el cu douăzeci de kilograme, dar amenințător prin controlul pe care îl avea asupra mușchilor.
– Ia cu tine jumătate din banii pe care i-ai strîns aici. Cred că atît ai cîștigat cinstit.
Mîinile fermierului se străduiau, neîndemînatice, să îngrămădească monedele și banii de hîrtie în buzunarele pantalonilor. Fremăta ca o vulpe care abia așteaptă să-și elibereze piciorul prins în capcană.
– Acum ridică-ți încetișor pistolul și șterge-o de aici.
Kermit se supuse. Doar un miracol împiedică pistolul să se descarce în mîinile lui tremurătoare în timp ce îl dezamorsa și-l băga în toc.
– Și te sfătuiesc să nu te întorci pînă cînd nu înveți să trișezi fără să fii prins.
Fermierul se simțea umilit, dar extrem de ușurat că încă îi mai bătea inima, că nu sîngera din abundență din cauza vreunei răni provocate de glonț și că nu se întorcea acasă la nevasta-i hrăpăreață fără un sfanț în buzunar. Plecă, promițîndu-și solemn să nu se mai întoarcă niciodată.
Pianistul reluă cîntecul săltăreț și fals.
Alți clienți permanenți ai jocurilor de noroc se întoarseră la mesele de joc, dînd din- cap amuzați. Țigările abandonate fură reaprinse. Imediat, barmanul începu să umple paharele.
– Scuzați de întrerupere, le spuse Jake pe un ton prietenos celorlalți jucători în timp ce-și ridica grămada de bani de pe masă. împărțiți restul între voi, spuse, arătînd spre banii pe care fermierul ascultător îi lăsase pe masă.
– Mulțumesc, Jake.
– Ne mai vedem noi.
– Trebuia să-l fi curățat pentru că te-a amenințat cu pistolul.
– Să fiu al naibii dacă nu. Noi te-am fi sprijinit.
– Lua-i-ar dracu’ de țărănoi.
Jake ridică din umeri indiferent, se întoarse și-i lăsă vorbind. Scoase un trabuc din buzunarul cămășii, îi mușcă hotărît capătul și-l scuipă pe podea. Frecînd un chibrit de unghia de la degetul mare, își aprinse trabucul și își croi drum clătinîndu-se printre mesele barului făcut din lemn de stejar ce se întindea de-a lungul unui întreg perete al încăperii.
Se spunea că fusese adus pe apă bucată cu bucată din St.Louis pînă la Fort Worth și asamblat cu foarte mare grijă. Avea ornamente sculptate în lemn, era decorat cu oglinzi și cu sticle, și pahare ce străluceau de curățenie, perfect aliniate. Proprietăreasa n-ar fi tolerat murdăria pentru nimic în lume.
De-a lungul barei de bronz ce străjuia barul erau așezate strategic scuipătoare din metal galben. în Grădina Edenului, ce aparținea Priscillei Watkins, scuipatul pe jos era interzis. Cîteva afișe scrise de mînă, lipite pe peretele barului la interval de șase picioare unul de altul atrăgeau atenția asupra acestui lucru.
Jake zîmbi. Podeaua aceea, foarte bine ceruită, era acum pîngărită de
vîrful țigării sale. Simți o plăcere perversă cînd se asigură că pintenii bocancilor lui zgîriară podeaua de care patroana stabilimentului se simțea atît de mîndră.
Un zîmbet forțat se ivi în colțul buzelor lui subțiri. Priscilla. Chiar în clipa cînd în mintea lui apăru acest nume, o văzu stînd pe ultima treaptă a scării în spirală, arătînd la fel de strălucitoare ca și regina din Saba. îmbrăcată într-o rochie de satin purpuriu, tivită cu dantelă neagră, atrăgea atenția oricărui bărbat. Ca întotdeauna. Cînd o cunoscuse Jake în urmă cu aproape douăzeci de ani, purta rochii de stambă. Dar avusese trecere la bărbați chiar și așa.
Părul ei blond-cenușiu era strîns în vîrful capului și împodobit cu o singură pană roșie de struț, ce se răsucea în apropierea obrazului, asortată cu perechea de cercei ce i se legăna în urechi. își ținea capul ridicat, asemeni unui membru al familiei regale.
Bordelul era, într-adevăr, domeniul ei. îl conducea ca un despot. Dacă angajații sau clienții erau nemulțumiți de felul în care organiza lucrurile, erau concediați urgent și fără drept de apel. Dar toată lumea știa, în Texas, că această Grădină a Edenului din Fort Worth era, în 1890, cea mai bună casă de toleranță din stat.
Priscilla întinse piciorul încălțat în pantof fără toc și coborî ultima treaptă a scării. Mîndră, lăsînd în urmă un val de parfum de mosc importat de la Paris, ajunse la barr chiar în momentul în care Jake ridica spre gură un pahar de whisky.
– Tocmai am pierdut un client din cauza dumitale, domnule Langston.
Jake nici măcar nu întoarse capul. Făcîndu-i semn barmanului, îi ceru să-i mai umple o dată paharul.
– Cred că-ți poți permite să mai pierzi cîte unul sau doi, Pris.
O irita în ultimul hal felul în care i se adresa. Jake simți tot atîta plăcere în a face acest lucru ca și atunci cînd murdărise podeaua saloon-ului. Numai un prieten vechi, ca el, își putea permite să facă asemenea lucruri.
Dar oare erau prieteni sau dușmani? Nu fusese niciodată sigură.
– Oare de ce treburile pot merge bine luni de zile și-n clipa în care apari tu iese scandal?
– Chiar așa?
– întotdeauna.
– Țărănoiul ăla m-a amenințat cu pistolul. Ce-ai fi vrut să fac? Să întorc și celălalt obraz?
– L-ai provocat.
– Trișa.
– N-am nevoie de necazuri în plus. Șeriful a fost deja de două ori aici săptămîna asta.
– Pentru afaceri sau plăceri?
Vorbesc serios, Jake. Tot orașul este împotriva mea, Abia așteaptă să mă doboare. De cîte ori se iscă un scandaL.
– Bine, bine. îmi pare rău.
Priscilla rîse, ridicîndu-și bărbia.
– Mă cam îndoiesc. Tu, nu ești în stare decît să te iei la ceartă la masa de
joc sau să creezi dispute între fete.
– Cum așa?
– Se bat pentru tine, așa cum știi și tu foarte bine, îl repezi ea.
Se întoarse să o privească și zîmbi cu nerușinare.
– Zău? Nu mai spune.
Priscilla îl privi apreciativ și-i plăcu acea aroganță plină de farmec pe care o dobîndise de-a lungul anilor. Nu mai era băiatul stîngaci de altădată. Era un bărbat în toată puterea cuvîntului, un bărbat de care trebuiau să țină cont atît femeile, cît și ceilalți bărbați, îl bătu ușor pe piept cu evantaiul făcut din pene.
– Nu te pricepi deloc la afaceri.
Aplecîndu-se asupra ei, Jake îi șopti confidențial:
– Atunci cum de ești întotdeauna fericită să mă vezi?
Gura Priscillei se crispă ofensată, dar cedă imediat în fața zîmbetului lui cuceritor.
– Am un whisky mai bun decît ăla, în biroul meu, spuse ea apucîndu-l de mînecă. Hai, vino.
Pe cînd traversau încăperea, toate capetele se întorceau după ei. Nu exista om pe lume care să-i reziste Priscillei. Era teribil de sexy, într-un fel chiar obscen, iar poveștile despre ce-i putea ea face unui bărbat o transformaseră într-o legendă vie. Chiar ținînd cont de tendința naturală a bărbaților de a exagera în poveștile despre succesele lor sexuale, povestirile pe seama Priscillei Watkins erau prea răspîndite ca să nu conțină un sîmbure de adevăr. Bărbații nu voiau ca soțiile lor să aibă acea sclipire îndrăzneață, de felină, în priviri, dar, cu siguranță, curvele pe care le frecventau trebuiau să o aibă.
Majoritatea dorințelor lor nu se născuseră din amintirile experiențelor avute, ci din curiozitate și fantezie. Puțini se puteau lăuda că-i cunoscuseră farmecele în intimitate. Era mofturoasă, pretențioasă. Chiar dacă ar fi avut bani să plătească suma frumușică pe care o cerea, majoritatea nu erau admiși în acea cameră intimă, dincolo de ușa care era în permanență zăvorîtă și care păzea secrete palpitante. În acel moment toți bărbații din încăpere îl invidiau pe Jake Langston.
Dar dacă bărbații îl priveau cu gelozie, femeile se uitau după el cu jind. Curvele împrăștiate prin cameră distrînd mulțimea de bărbați strînși în dupăamiaza aceea erau femei care-și cîștigau pîinea. Cunoșteau valoarea dolarului, așa că trebuiau să fie practice. Timpul lor însemna bani. Așa că exercitau arta seducției asupra clienților lor, dar oricare dintre ele ar fi renunțat bucuroasă la acești cîțiva dolari pe care i-ar fi putut cîștiga în schimbul unei singure ore petrecute cu cowboy-ul Jake Langston.
Era zvelt, avea șolduri înguste și era bine legat, dar se mișca cu grația felină a unei pisici de munte și avea aceeași culoare galben-maronie. Pantalonii mulați acopereau fesele tari și pulpele lungi ca o a doua piele. Centura pistolului era prinsă pe sub șolduri și-i punea și mai mult în evidență masculinitatea.
Bărbații îi respectau talentul de pistolar. Pentru femei, reputația pe care o avea nu făcea decît să le sporească nerăbdarea de a-i fi prin preajmă. Adăuga o notă de pericol, lucru pe care numai cîteva femei respectabile l-ar fi recunoscut ca fiind stimulator.
Umerii lui erau mari, ca și pieptul, de altfel, dar nu atît încît să pară disproporționați. Nu părea că merge, ci mai curînd că alunecă. Fetele care avuseseră norocul să-l distreze în camerele lor jurau că era la fel de îndrăzneț în toate, așa cum era și-n mersul acela ondulat și că acea unduire a șoldurilor lui nu era folosită doar la mers.
Priscilla scoase o cheie din decolteul adînc al rochiei și descuie ușa apartamentului ei. De cum intră, își aruncă evantaiul într-un scaun rotativ la modă și se îndreptă spre o măsuță joasă ca să-i toarne lui Jake ceva de băut dintr-o carafă mare și grea de cristal. Jake închise ușa în urma lor cu un declic a cărui semnificație era clară. Privirea Priscillei o căuta pe a lui. Ea își detesta bătăile repezi ale inimii.
Avea să fie asta noaptea cea mare?
Camera de zi ar fi făcut cinste oricărui hoteî elegant, cu excepția unui tablou ce o reprezenta pe Priscilla goală, pictat de unul din clienții ei și careși plătise, astfel, nota de plată. Fără îndoială, fusese unul din iubiții ei, pentru că pictura o înfățișa într-o’ postură de satisfacție indolentă. De-a dreptul decadent, portretul încadrat de o ramă aurită împodobea peretele din spatele sofalei acoperite cu satin și perne cu dantele de mătase puse una peste alta. Draperiile de la ferestre erau din moire, cu un model ce nu era mai încărcat decît al draperiilor ce puteau fi găsite în cele mai arătoase case ale epocii. Mesele erau decorate cu mileuri fine ca și pînza de paianjen, care ar fi putut fi croșetate de bunica ei.
Lămpile cu petrol aveau globuri mari de sticlă pictate cu flori. Bucățele de cristal, cît picăturile de ploaie, se legănau și se ciocneau ușor la cea mai mică adiere de vînt. Un covor gros acoperea aproape toată dușumeaua. O vază înaltă de porțelan, plină cu pene de păun, ocupa un colț de cameră. Pe suprafața ei, un tînăr păstor admira cu ardoare nemuritoare o păstoriță gen secolul șaptesprezece, cu sînii goi și voluptuoșl.
Jake exploră camera încet, fără grabă. Fusese acolo de mai multe ori. Niciodată nu încetase să-l fascineze. Priscilla prosperase, nu mai era fiica rebelă a unei mame autoritare și a unui tată lipsit de personalitate. Jake, care la vremea aceea se numea Bubba, se culcase cu ea în lanurile ce dădeau în pîrg sau în paturi murdare, incomode. Dar cînd erau foarte dornici de a face dragoste, locul unde se întîmpla nu mai avea nici o importanță. O curvă rămîne tot curvă, indiferent de locul unde își practica meseria.
Priscilla, neștiindu-i gîndurile prea puțin măgulitoare, se îndreptă spre el și-i înmînă un pahar de whisky. Ea îi smulse țigara de foi dintre buze, o duse la gură și trase un fum lung, lăsînd fumul să-i invadeze plămînii, apoi expiră încet.
– Mulțumesc. Nu le las pe fete să fumeze, așa că nu pot să fiu un exemplu rău. Să mergem în dormitor. Trebuie să mă schimb pentru seară.
El o urmă în cealaltă cameră. Era un loc indecent,- mult prea feminin și care, într-un mod straniu, nu i se potrivea deloc. Priscilla era prea mult femeie pentru a se încadra în acea cameră pompoasă, confortabilă, dar Jake se gîndi că asta făcea parte din recuzita oferită clienților.
– Ajută-mă, te rog, Jake. Se întoarse cu spatele la el. Jake îndesă țigara înapoi în gură, strîngînd-o între dinții lui albi, drepți și mijind puțin ochii din cauza fumului. își puse paharul de băutură alături, apoi desfăcu, îndemînatic, butonii perfect aliniați ai rochiei. Cînd termină, ea îi aruncă o privire scurtă peste umărul dezgolit.
– Mulțumesc, dragule, îi spuse , cu o voce răgușită și se îndepărtă.
Jake rînji și se așeză pe scaunul tapițat cu brocart, își puse picioarele pe scaun, fără să țină cont de pinteni, asta ca să nu mai vorbim de noroiul uscat de pe cizme.
– Ce-ai mai făcut în ultimul timp? întrebă Priscilla în timp ce-și dezbrăca rochia adînc decoltată cu o mișcare de expert, îndelung repetată.
Jake suflă în aer un rotocol perfect de fum și întinse mîna după paharul cu whisky.
– Am lucrat în Panhandle, am mai meșterit cîte un gard de-acolo pînă la mama dracului.
Ea ridică din sprîncene semnificativ în timp ce-și arunca din picioare papucii roșii. Nu se obosi să • culeagă lucrurile de pe jos. într-o anume măsură, a-și lăsa hainele exact în locul unde se dezbrăcase sporea efectul de inedit. Bărbații preferau ca femeile lor să nu facă prea mult caz de ordine, mai ales cînd era vorba să intre în pat. Neglijența asta studiată făcea ca sexul plătit să pară mai spontan decît era. Pe un ton ușor ridiculizant, îl întrebă:
– Te-ai statornicit undeva și ai devenit omul cu cleștele?
Aceasta era porecla dată cowboy-ilor care, după ce rătăceau de colo-colo, se vedeau puși în situația de a accepta orice slujbă. Deseori trebuiau să întindă gardurile de sîrmă ghimpată care împrejmuiau fostele pășuni și care îi lăsaseră fără locuri de muncă.
– Da, m-am obișnuit să mănînc și alte chestii de genul ăsta, spuse Jake cu voce joasă.
Ochii lui nu pierdeau nici măcar una din mișcările seducătoare pe care le făcea ea.
Corsetul ei era bine strîns în șireturi. îi împingea sînii în sus și în afară atît de mult, încît cămașa de dedesubt de abia îi mai acoperea. Fusese întotdeauna foarte bine dotată. Jake își amintea acești sîni mari și duri. Dîndu-și la o parte jupoanele, se așeză pe un taburet rotund în fața unei măsuțe de toaletă. Avea oglinzi prinse în balamale, așa încît să se poată studia din toate unghiurile. Cu un pămătuf din coadă de miel, ea se pudră pe gît, pe umeri și pe sîni.
– Ești în vacanță?
Un rîs gros răbufni din pieptul lui Jake.
– Nu. M-am săturat să nu văd altceva decît flori de cîmp și murdărie. Miam dat demisia.
– Și ce-ai de gînd să faci acum?
Ce avea de gînd să facă? Să se lase dus de curent pînă cînd găsea o
slujbă. Asta făcuse cam toată viața lui de adult. Mai putea să cîștige și ceva premii în bani la rodeo-uri, suficient pentru ca el și calul lui să supraviețuiască, suficient pentru cîte o partidă de poker cînd și cînd, sau pentru cîte o plăcere în locuri ca Grădina Edenului deținut de Priscilla.
– Cîte drumuri ai făcut, Jake? Eu nu mai știu de cîte ori te-ai dus înapoi la Fort Worth după ce te-ai întors din nord.
– Nici eu nu mai știu. M-am dus la Kansas City de mai multe ori. Am bătut drumul spre Colorado o dată. Nu mi-a plăcut. Este o țară frumoasă, dar afurisit de rece.
Jake își duse palmele la ceafă, savurînd spectacolul pe care ea îl oferea în timp ce-și ungea sfîrcurile. Degetele ei aplicau pe sîni balsamul colorat ce se afla în recipientul minuscul de sticlă de pe « măsuța de toaletă. Făcea acest lucru cu foarte mare finețe, aproape cu dragoste.
– Dar tu, Priscilla? Tu de cînd ai locul ăsta?
– De cinci ani.
– Și cît te-a costat?
„Ore în șir de stat pe spate”, ar fi vrut ea să spună. Ore în șir în compania unor țărani grași și transpirați care se plîngeau că nevestele lor nu mai voiau copii și îi refuzau la pat, sau a cowboy- lor neciopliți care aduceau cu ei putoarea din grajduri.
La început lucrase în Jefferson – ultima oprire înainte de frontieră. Dar cînd în apropiere fu construită o cale ferată, ceea ce distrusese orașul din punct de vedere comercial, Priscilla se mută în Fort Worth, loc unde se întîlneau toate drumurile din stat. Era un oraș zgomotos, plin de cowboys care abia așteptau să-și cheltuiască banii pe care îi cîștigau mînînd vitele spre tîrg.
Priscilla vedea că reputația ei creștea. în acele zile nu le trăgea rasol clienților. Ba chiar lăsa de la ea. Era căutată. Banii îi pusese deoparte. Cînd a avut destui, apelă la unul dintre clienții săi loiali, un bancher, și îl convinse să-i semneze, în secret, actul de cumpărare a saloon-ului. împreună cu el cumpărase localul de la fosta matroană și-l transformase într-o oază a plăcerilor de primă clasă, ce-i atrăgea nu doar pe cowboys, ci și pe cei care-i angajau. Mu s-a făcut nici o economie și investiția s-a dovedit a fi înțeleaptă. Ea reuși să-i plătească bancherului datoria în doi ani. Cu excepția faptului că era exclusă din comunitatea „decentă”, stabilimentul ei, situat în acea parte a orașului cunoscută ca Ogorul Iadului o făcea să nu-și facă griji prea mari pentru bani.
– Dacă ai nevoie de o slujbă, poți avea, te pot angaja oricînd ca om de ordine sau crupier.
Jake rîse și își așeză paharul gol pe măsuța de lîngă scaun.
– Nu, mulțumesc, Priscilla. Eu sînt cowboy. Nu-mi place să am pereți în jurul meu. în plus, dacă e să mă iau după ce spui, stînd eu aici tot timpul, fetele tale n-ar mai lucra. Și asta nu putem permite, așa-i? întrebă el pe un ton sarcastic.
Priscilla se strîmbă dezaprobatoare în timp ce îmbrăca o rochie de satin negru. Pana roșie din părul ei fu înlocuită cu una neagră, lucioasă, prinsă cu o agrafă cu piatră. Jake Langston nu mai era un băiețaș. Priscilla își înăbuși un zîmbet cînd își „corectă” acest gînd. Jake Langston fusese întotdeauna prea mare pentru pantalonii lui. în mod sigur nu-i lipsea înzestrarea de bărbat. îl măsură cu ochii întredeschiși în timp ce-și punea mănușile lungi, negre,
strînse pe degete și pe antebrațe. Jake se maturizase și devenise al naibii de atrăgător. Era normal să fie sigur pe el. în tinerețe, fusese blond spălăcit. Acum, părul i se mai închisese la culoare, dar numai pe la margini. Șuvițele blonde, aproape albe, erau ca un far atrăgînd femeile spre el așa cum o lampă atrage fluturii.
Pielea lui parcă fusese tăbăcită. Expunerea îndelungată la soare îi dădea o nuanță arămie care scotea și mai mult în evidență albastrul ochilor lui. Linii subțiri erau gravate în jurul ochilor și la colțurile gurii. Dar în loc să-i dăuneze aspectului general, intemperiile îl făceau și mai atrăgător, cum nu fusese în tinerețe.
Era neșlefuit. Dur. Potențial periculos. Părea să aibă un secret ascuns în spatele zîmbetului său leneș, care sugera că era vorba de ceva rău și că murea la dorința de a-l dezvălui. Iar virilitatea lui era o provocare căreia nici o femeie nu-i putea rezista.
Priscilla își amintea de băiatul pe care îl inițiase sexual. Întîlnirile lor fuseseră fierbinți și frecvente, violente și trăite cu intensitate, cu ardoare.
Oare cum va fi acum? Ani de zile ea a tot vrut să afle.
– Cît timp rămîi la Fort Worth?
– Plec diseară spre est. Iau un tren de noapte. Ți-i amintești pe Colemani?
Fata lor se căsătorește mîine.
– Coleman? Tipul din convoiul de căruțe? Parcă Ross se numea. Ea știa foarte bine despre cine era vorba, dar voia să-l provoace tot așa de mult pe cît voia și el să o provoace întotdeauna. Era un joc pe care-l jucau de fiecare dată cînd se întîlneau.
– Și care era numele femeii? Cea cu care s-a căsătorii din caritate.
– Lydia, răspunse el Imediat.
– A, da, Lydia. N-avea nume de familie, nu-i așa? întotdeauna m-am întrebat ce avea de ascuns.
Scoțînd dopul unei sticluțe de parfum din cristal își tamponă dosul urechilor, gîtul, încheieturile mîinilor, sînii.
– Am auzit că se descurcă destul de bine cu ferma lor de cai.
– într-adevăr. Mama mea locuiește pe pămîntul lor. La fel și fratele meu mai mic. Micah.
– Broscoiul ăla?
– A crescut acum. Este unul dintre cei mai buni îngrijitori de cai pe care-i știu.
– Ce s-a întîmplat cu sugarul domnului Coleman? Cel pentru care Lydia era doică încă înainte de căsătorie?
Jake se opri un moment, căutînd să vadă dacă Priscilla vorbește cu ranchiună. în cele din urmă răspunse:
– Lee. Ei și Micah sînt la fel. Tot timpul fac cîte o prostie.
Priscilla își contemplă imaginea în oglindă și își aranja părul din cîteva mișcări.
– Și au o fată. A ajuns deja la vîrsta măritișului?
Jake zîmbi afectuos.
– Nu chiar. Ultima dată cînd am văzut-o, mai avea încă fundițe și alerga după Lee și după Micah, implorîndu-i să o ia cu ei la prinderea unui cal nărăvaș.
– Deci e băiețoasă? întrebă Priscilla, mulțumită. își amintea cum se uita Jake la Lydia Coleman: ca un vițel. Toți bărbații din convoiul de căruțe se simțeau atrași de ea, cu toată reticența pe care soțiile lor o arătau la început. Dacă Lydia nu s-ar fi căsătorit cu Ross Coleman, Priscilla ar fi fost nebună de gelozie. îi plăcea, să creadă că fiica Lydiei este o slăbănoagă stîngace sau un fel de fată-băiat.
– Mă gîndesc că dacă se mărită, trebuie să se mai fi schimbat de cînd am văzut-o ultima dată.
Priscilla luă evantaiul și se învîrti prin fața lui, provocatoare.
– Ei bine?
Rochia îi era foarte strîns mulată pe corp. Decolteul era larg, adînc și-i acoperea sînii cu o dantelă tot așa de fină ca și a mănușilor. Croiala era astfel concepută ca să-i dezvăluie sfîrcurile colorate ale sînilor. în față poalele rochiei lăsau să i se vadă botul papucilor din satin negru, iar în spate formau o scurtă trenă. Un corset modern accentua forma de clepsidră a corpului ei.
Jake o fixă insolent cu ochii lui albaștri, cinici.
– Arăți foarte bine. întotdeauna am spus că ești cea mai drăguță curvă pe care am cunoscut-o vreodată, spuse el sesizînd licărul de mînie din ochii ei cenușii.
O luă de mînă și o trase în jos, spre scaunul pe care stătea. Priscilla scăpă evantaiul care căzu pe covor. Pana din părul ei alunecă într-o parte.
– Te-ai tot agitat prin fața mea toată noaptea, Pris. Ei bine, cred că-i vremea să primești ceea ce cauți, spuse Jake și își apăsă cu putere gura pe gura ei. înfometate, buzele ei se deschiseră permițînd pătrunderea limbii lui. Fetele ei nu exageraseră. Jake era un băiat experimentat. Și trupul ei simți’ asta, răspunzînd cu toată vigoarea.
Corpul lui era dur, mușchii stăteau încordați. Priscilla se lăsă pe spate arcuindu-și trupul și, ridicîndu-și mîna spre capul lui blond, îl prinse de păr.
Cu un gest bine cunoscut, mîna lui găsi calea pe sub fusta ei, lunecînd în sus pe coapsă deasupra genunchiului delicat, prinse carnea caldă, fremătătoare și frămîntă. Priscilla ridică genunchiul.
– Așa, Jake, Jake, șopti ea, căutîndu-i gura.
Jake își strecură mîna liberă în-tre trupurile lor.Priscilla crezu că vrea să-și desfacă pantalonii și-l privi stupefiată cînd el scoase la iveală un ceas de buzunar și îl privi.
– îmi pare rău, Pris, spuse el, pe un ton nesincer. Am de prins un tren. Priscilla îl îmbrînci furioasă.
– Porcule!
Rîzînd, Jake se ridică de pe scaun.
– Oare așa se vorbește cu un prieten vechi?
Priscillei i se întîmplă un lucru foarte rar. își pierdu cumpătul.
– Terchea-berchea stupid ce ești! îngrămăditule! Chiar crezi că am vrut să fac dragoste cu tine?
, – Nu cred, sînt sigur, spuse el, clipind din ochi și pornind spre camera de zi. îmi pare rău că te-am dezamăgit.
– Nu mai sînt destul de bună pentru tine?
Jake se răsuci spre ea.
– Ba ești destul de bună. Prea bună. Cea mai bună. Tocmai de-aia nu te vreau. Pentru că ești cea mai bună curvă de pe aici.
– Tu dormi cu curve tot timpul. Numai cu curve te culci.
– Dar dacă nu le cunosc, pot să-mi închipui cu totul altceva. Pot să-mi imaginez că sînt primul. Dar tu ești curvă de cînd te știu. În patul tău au fost duzini întregi de bărbați. Asta cam scade din romantism, în ce mă privește.
Fața ei deveni lividă și Jake realiză cît de urîtă putea să fie.
– Asta-i din cauza lui frate-tu, nu-i așa? N-ai mai putut să te culci cu mine din ziua în care a murit.
– Taci din gură.
O spuse cu atîta răceală încît o înspăimîntă. Priscilla se trase un pas înapoi, dar nu se dădu bătută.
– Ești încă un terchea-berchea tîmpit din Ten- nessee, deși ai învățat să vorbești mai bine. îți pierzi cumpătul ușor .și asta ți-a creat o reputație pe care bărbații o respectă. Știi cum să le mulțumești pe femei. Dar dincolo de toate astea ești tot Bubba Langston, un simplu țărănoi.
Jake se opri la ușă. Ochii lui nu mai erau aprinși de durere, ci reci și necruțători. Pielea feței lui era întinsă la maximum, iar liniile care îi Încadrau gura parcă și mai adînc săpate.
– Nu, Priscilla. Acel băiat, Bubba, a dispărut cu mult timp în urmă.
Priscilla încă mai era furioasă. Ochii ei aruncau săgeți cînd își ridică privirea spre el.
– Am să-ți dovedesc că încă mă mai dorești. Asta-i o promisiune. în curînd o să-ți amintești cum eram. Pe vremea aia eram doar niște copii.
Aprinși de dorință. Am mai putea fi la fel. îi lăsă capul pe spate și îi puse mîna pe piept.
– O să te am din nou, Jake.
Jake își amintea foarte bine prima lor îmbrățișare. După-amiaza aceea îi era întipărită în memorie pentru totdeauna. – Nu fi chiar așa sigură, Priscilla.
închise ușa apartamentului ei privat și mai rămase acolo o clipă,
meditativ. Afacerile începuseră. Distracțiile serii erau în toi. Fete îmbrăcate sumar se mișcau de colo-colo prin saloane și săli de jocuri, flirtînd, tachinînd, oferindu-se jucătorilor. Cîteva îi priveau cu respirația tăiată, așteptînd.
Le zîmbi, dar fără să le încurajeze. Nu pentru că nu ar fi avut nevoie de ele. Nu avusese o femeie de, cîteva săptămîni. Cu toate că nu s-ar fi culcat pentru nimic în lume cu Priscilla, totuși nu era făcut din lemn. Imaginea ei dezbrăcată, mirosul de carne de femeie fuseseră un stimulent puternic.^ încă un pahar de whisky? încă o partidă de cărți? O oră într-unul din
paturile de sus, un moment de uitare?
– Bună, Jake.
Una din curve încercase să-l abordeze.
– Bună, Sugar.
Sugar Dalton era angajata Priscillei încă de cînd începuse Jake să frecventeze localul.
– Cum merge treaba?
– Nu mă pot plînge, răspunse ea, cu un zîmbet deloc convingător. Liniile ce i se vedeau pe față, în ciuda machiajului abundent, lăsau să se vadă cît de rău mergeau lucrurile și cît de mult își ura ea viața. Dar era resemnată și dornică de a mulțumi. Lui Jake întotdeauna îi păruse rău de ea.
– Aș putea să te fac să te simți bine la noapte, Jake, spuse, plină de speranță.
De dragul ei, aproape că fu tentat să o ia cu el la etaj. Dar se mulțumi doar să dea din cap în semn de refuz.
– Dar poți să-mi aduci pălăria și desaga. Uite bonul. Scotoci în buzunar după hîrtia de la vestiar și ea se grăbi să facă ce i s-a spus. Cînd se înapoie, îi strecură în palmă cincizeci de cenți, mult mai mult decît un bacșiș obișnuit, pentru o treabă pe care ar fi putut să o facă și singur fără prea mare efort.
– Mulțumesc, Sugar.
– Pentru puțin
descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou