Copilul Nascut Joi

Copilul născut joi
Sandra Brown

– Ți-ai pierdut mințile?
– Dar e o idee nemaipomenită.
– E o idee cît se poate de prostească. N-ammai făcut așa ceva de cînd eram mici.
– Și întotdeauna a mers.
Allison Leamon își privi sora exasperată. Dacă n-ar fi fost expresia – a lui Ann era visătoare – s-ar fi putut crede că Allison se uita la propria imagine. Ann stătea turcește în mijlocul patului surorii sale. Allison îi întoarse spatele și începu să își scoată acele de păr din coc, scuturîndu-și părul bogat și roșcat care îi căzu pe umeri în valuri groase identice cu ale surorii ei.
– Bette Davis a jucat în vreo două filme rolulunor surori gemene care făceau scliimb de locuri, întotdeauna s-a întîmplat ceva îngrozitor.
– Acelea erau filme; asta-i realitate.
– Arta nu imită viața?
Ann oftă supărată.
– Haide, Allison. Vrei sau nu?- Nu. în primul rînd nu-mi vine să cred că vorbești serios în privința acestei operații, spuse ea periindu-și părul.
– N-am chef să trăiesc toată viața fără sîni.- Dar nu poți spune că n-avem, zise Allison privindu-se în oglindă.
– Dar nici nu sîntem excesiv de înzestrate.- Cine vrea să fie? Peste cîțiva ani or să atîrne și atunci o să-ți-dorești să nu-i fi avut, spuse Allison și, după ce puse peria pe măsuța de toaletă, se întoarse spre sora ei. Te rog să te mai gîndești, Annie. Nu face asta.
Ann începu să rîdă.
– întotdeauna ești atît de prudentă și derealistă. Nu-ți trece niciodată prin cap un gînd frivol? Uită-te la tine acum, că ți-ai lăsat părul liber.
Arăți superb. Nu vrei să fii așa? – Nu sînt deloc superbă. Și, nu, nu vreau neapărat să fiu. Nu înfățișarea contează. Ann își duse mîna la inimă și își ridică privirea spre tavan.
– Știu, spuse ea teatral, contează numai cumești în interior.
– Poți să rîzi de mine cît vrei, dar așa simt.Prefer să fiu considerată inteligentă decît o superbitate.
Ann se încruntă supărată. Sora ei era imposibilă. Lui Allison nu îi păsa decît de laboratorul ei – de microscopul ei electronic, de arzătorul Bunsen și de microorganismele ei!
– Vrei să-mi faci acest serviciu sau nu?
– Nu. Nu vreau să mă bag în așa ceva. De ce Davis nu trebuie să știe nimic?
– Pentru că vreau să-i fac o surpriză.
– – Dar te place așa cum ești. Altfel de ce s-ar însura cu tine?
– Știi tu vreun bărbat căruia să nu-i placă ofemeie cu sînii mari?
Dar, chiar în clipa cînd rosti întrebarea, Ann începu să scuture djn cap.
– Las-o baltă. îmi retrag întrebarea. Tu nucunoști nici un bărbat.
– Ba cunosc destui, spuse Allison cu trufie.
– Toți deștepți și ciudați! zise Ann.
– Sînt oameni de știință.
– Exact așa cum am spus, deștepți și ciudați,mormăi Ann smulgînd un fir din cuvertura de pe patul lui Allison.
Momentul de supărare dură numai cîteva clipe, după care Ann își pierdu răbdarea. – Vreau o mărire a sînilor. E pentru propria mea părere față de mine. Davis o să fie, pur și simplu, încîntat cînd o să vadă îmbunătățirea. O rog pe sora mea geamănă să mă ajute puțin și ea face mare caz.
Văzîndu-i privirea fulgerătoare, Allison se mai înmuie puțin.
– Nu-mi ceri deloc să te ajut „puțin”. îmi ceri sămă prefac că sînt tu în timp ce vei suporta operația.
– Numai cîteva zile, pînă îmi scot bandajele.Allison își acoperi sînii cu mîinile, cutremurîndu-se. Ideea aceea o făcea să se înfioare, dar era treaba lui Ann. Voia numai să nu o amestece și pe ea.
– Și serviciul?
– îmi iau concediu o săptămînă. Acolo nu-i nicio problemă. Te vei putea duce la lucru, ca de obicei. Numai seara va trebui să stai cu Davis. – Și tu ce-o să faci, o să stai ascunsă în dormitor?
– O să stau la clinică. E scumpă, dar prefer săstau acolo decît acasă.
Allison se îndepărtă de măsuța de toaleta și începu să măsoare încăperea în lung și-n lat.
– Annie, e o nebunie. Tu și Davis… ei bine, n-o să se aștepte la anumite, știi…
– Te referi la privilegiile de dormitor? întrebăAnn și Allison roși. ceea ce o făcu pe sora ei să rîdă. Am găsit o soluție și pentru asta. l-am spus că ginecologul mi-a schimbat rețeta de anticoncepționale și că nu trebuie să facem dragoste trei săpîămîni pînă nu ne dăm seama ce efect vor avea cele noi. – Dar e absurd!
– Ca biolog în genetică știi asta și eu, cafemeie, o știu, dar Davis nu are cum să știe. A făcut scandal, dar, în cele din urmă, a acceptat. Așa că nu va trebui să te temi că va încerca să se culce cu tine. Și totul nu va dura decît trei sau patru zile!
Allison își frîngea mîinile nervoasă. întotdeauna reușise Ann să îi facă așa ceva, să o convingă de ceva împotriva rațiunii ei.
– Schimbarea locurilor a fost un joc amuzantcu mama și cu tata, chiar și cu profesorii, dar am o presimțire că se va întîmpla ceva îngrozitor.
– Ești o fatalistă. Nu o să se întîmple absolut nimic.
– Și vrei să mă mut în apartamentul tău?- Ar fi cel mai convenabil. Davis mă va putea găsi oricînd sau, mă rog, te va găsi. Ceea ce rămînea nerostit, dar era de la sine înțeles, era faptul că absența lui Allison din propriul apartament avea să treacă neobservată.
Pe ea nu avea cine să o caute seara.
– Ar trebui să mă îmbrac cu lucrurile tale, spuse ea, lipsită de entuziasm. – Ceea ce va însemna o îmbunătățire în comparație cu garderoba ta, zise Ann, privindu-i fusta bleumarin și bluza albă cu un vădit dezgust.
– Ar trebui să port lentilele de contact tot timpul și îmi dau dureri de cap.
– Mai bine o durere de cap decît ochelarii ăiape care-i porți.
-Și părul…
– încetează odată! Părul arată superb cînd îllași liber în loc să-l
strîngi în cocul ăla de fată bătrînă, spuse Ann și sări jos din pat, așezîndu-se în fața lui Allison cu ambele mîini în șolduri. Deci, vrei sau nu? Te rog, Allison. Este foarte important pentru mine.
Totul era foarte important pentru Ann. Trăia de la o criză la alta. Nu făcea nimic pe jumătate. Se arunca direct în mijlocul unui eveniment critic, trăgînd-o după ea de obicei pe sora ei, căreia îi cam lipsea spiritul de aventură. Allison se întoarse spre oglindă și se privi. Putea, oare, să se dea drept Ann? Ann care niciodată nu cunoștea un străin, ci un posibil prieten? Ann care se simțea în largul ei în orice situație? Ann cu personalitatea ei efervescentă și cu mai mult farmec în degetul mic decît avea Allison în întregul trup?
Ann veni lîngă ea. Din moment ce Allison nu avea ochelarii și părul îi curgea liber pe umeri ca și al lui Ann, erau absolut identice. Și nu era decît pentru cîteva zile. Iar Ann era sora ei geamănă, singura ei rudă. Și, în plus, la obiceiurile de o viață nu se putea renunța.
Allison zîmbi melancolic.
– Îți dai seama că, tot restul vieții noastre,oamenii vor trebui să se uite la sînii noștri ca să ne poată deosebi?
– Ah, Allison. Ești de acord? întrebă Ann și,răsucind-o pe Allison, o îmbrățișa. Știam eu că mă pot bizui pe tine. Uite inelul meu de logodnă, adăugă ea și, scoțîndu-l de pe deget, îl puse pe degetul lui Allison. Nu cumva să-l pierzi. Acum, hai să-ți spun ce o să faci diseară.
– Diseară?
– Davis și cu mine ne întîlnim cu cel mai bunprieten al lui la cină. Au crescut împreună, sînt frați de sînge, chestii de-astea. Eu nu l-am văzut niciodată și Davis vrea să mă prezinte.
– Ah, Annie, se plînse Allison.- Așteaptă numai s-o vezi, Spencer. E extraordinară. Absolut extraordinară. E dulce și isteață. Are un corp superb. Și fața! Dumnezeule, fața ei. E nemaipomenit de frumoasă. – Așa sună, zise Spencer Raft, făcîndu-i cu ochiul prietenului său.
Davis păru dintr-odată întristat.
– Vorbesc cumva prea mult despre ea?
Spencer îl bătu ușor pe umăr.
– Ești doar un bărbat îndrăgostit. E firesc săvorbești despre ea. Cît o să dureze această logodnă?
Davis se dusese să îl aștepte pe Spencer la aeroportul din Atlanta și acum se aflau pe autostradă, îndreptîndu-se spre restaurantul unde trebuiau să ia cina împreună cu Ann. Era o după-amiază înăbușitoare și mașinile înaintau cu o încetineală potrivită umezelii. – Nu prea mult, slavă Domnului. Ultima săptămînă din iunie. Aș vrea să-mi fii cavaler de onoare. O să fii pe aici sau pleci din nou curînd?
– O să stau pe aici. Doar n-o să-mi las cel mai bun prieten să se însoare fără să-i acord sprijinul.
Davis îl privi pe bărbatul de lîngă el.
– Știi, dacă n-ar fi Ann, te-aș invidia. Să navighezi tot timpul în jurul lumii cu iahtul ăla al tău, cu cîte o femeie în fiecare port, aventuri, nici o obligație care să te țintuiască. Trebuie să fie o viață excelentă, adăugă el oftînd. Spencer privea grav apusul întunecat de nori.
– Nu-i chiar atît de excelent pe cît crezi, spuse el gînditor.
– La naiba, omule, împărtășește vechiului tăuprieten cîteva amănunte senzaționale. Nici măcar nu știu cu ce te ocupi.
Spencer zîmbi enigmatic.
– E secret.
– Cîștigi o grămadă de bani, lucrezi independent și numai cînd vrei, călătorești prin toată lumea. Ești mercenar, nu-i așa?
– Am încheiat subiectul, Davis.
Acesta fluieră ușor.
– Probabil că lucrezi pentru CIA sau ceva degenul ăsta, nu? Nu, lasă, înțeleg că-i un subiect încheiat. Numai asigură-mă de un lucru.
– Ce anume?
– Că orice ai face e legal. Că nu-i vorba de droguri, contrabandă cu arme sau alte chestii din astea. Spencer rîse.
– N-o să intru la închisoare pentru ce fac, deasta să fii sigur.
– Nu prea mă liniștește. Ai putea să fii prea deștept pentru a fi prins.
– Lucrez în limitele legii.
Davis oftă.
– Bine. Din cînd în cînd te invidiez pentru stilultău de viață.
– N-o face, spuse Spencer încet. Eu îți invidiez fericirea alături de Ann.
– Ei bine, o să te înverzești de invidie, pentrucă iat-o. Nu ți-am spus că e ceva cu totul deosebit?
în clipa cînd o zări dînd colțul pe lîngă clădire frînă în fața restaurantului. Sări din decapotabilă și o strigă.
Ea își ridică privirea, mai făcu un pas, dar se împiedică și căzu cu fața în jos.
La naiba!
Se sprijini în mîini, dar impactul fu atît de dur, încît făcu să i se lovească dinții unii de alții. Palmele i se zgîriaseră și o usturau îngrozitor. Cel puțin trei straturi de piele rămăseseră pe trotuar, încercă să își amortizeze căderea proptindu-se într-un genunchi și grătarul de fier i se întipărise pe rotulă. Avea să-i rămînă semn o lună întreagă. Părul îi atîrna de ambele părți ale feței ca o cortină roșie. Șezutul îi era ridicat în aer și îi fu foarte greu să își limpezească privirea.
Ca și cum n-ar fi fost de ajuns toate acele probleme fizice, se mai făcuse și de rîs. îi auzea pe trecători făcînd tot felul de speculații cu privire la ce drog o fi luînd. Davis și prietenul său veniră repede în timp ce ea încerca să se ridice. Naiba să le ia de tocuri! Nu purtase așa ceva niciodată, dar Ann purta. Sandalele cu barete erau fatale. Dar ce altceva ar fi putut încălța cu rochia aceea transparentă dîn sifon pe care Ann îi spusese să o îmbrace? Balerinii ei?
– Ann, scumpa mea, te-ai lovit?
Ea se sprijini pe piciorul care mai era încălțat. Tocul celeilalte sandale era înfipt în grătarul de fier, iar piciorul ei desculț atirna fără vlagă la cîțiva centimetri deasupra trotuarului.
– Nu, nu, n-am pățit nimic, murmură ea ținîndcapul în jos.
Ceva era în neregulă, dar nu își dădea seama ce anume. Lumea nu arăta normal. își lăsă toată greutatea pe piciorul lovit, dar acesta nu o putu susține încă și ea se trezi din nou gata-gata să cadă.
– Ann! strigă Davis și se repezi să o prindă.Dar o altă pereche de brațe o cuprinseră oprind-o din cădere și strîngînd-o lîngă un piept lat și dur ca un zid. Ea se lăsă o clipă pe el, blestemind influența pe care soră-sa o avea asupra ei și propria-i vinovăție. De ce nu se afla acum acasă citind un roman bun?
– Draga mea. te-ai lovit! exclamă Davis.
– Nu, n-am nimic. Sînt doar…își ridică privirea. Acela nu era Davis. El avea părul de un castaniu deschis, iar ea avea impresia că vede unul negru. Sprîncene întunecate. O haină sport din mătase groasă și o cravată bleumarin. Vedea totul ca prin ceață. Clipi des, încercînd să limpezească imaginea, dar nu se putea concentra.
„Dumnezeule! Mi-am pierdut o lentilă!”
– Ah, sandaua mea. zise ea eliberîndu-se din brațele puternice și lăsîndu-se din nou în genunchi, părînd să bîjbîie după sanda, dar rugîndu-se ca. printr-o minune, să găsească cealaltă lentilă de contact care trebuia să-i fi sărit cînd căzuse.
– Uite-ți poșeta, draga mea. spuse Davis,dîndu-i poșeta cu perle a lui Ann.
– Îi iau eu sandaua.
Vocea aceasta era groasă, mult mai puțin răsunătoare decît a lui Davis. Bietul Davis, își spuse Allison. Trebuie să fie îngrozit de stîngăcia neobișnuită a lui „Ann”. Ce impresie extraordinară trebuie să-i fi făcut logodnica lui prietenului său celui mai bun!
Dar nu se putea gîndi la așa ceva acum, ci la cum va rezista toată seara fără să vadă bine. Gemu cînd o mînă caldă i se strînse în jurul gleznei vîrîndu-i piciorul în sandaua care se înțepenise în grătar făcînd-o să cadă.
– lartă-mă. Te-am lovit? îi atinse gamba grijuliu.
– Nu, doar că…
Nu știu ce să mai spună. „Nu, doar că nu sînt obișnuită ca un bărbat să mă ajute să mă încalț”. Excelent, Allison. Ai face un început nemaipomenit. Mai bine nu mai spunea nimic. El se îndreptă. Părea să fie foarte înalt. Ea își scutură părul pe spate nefiind obișnuită să îl simtă pe umeri și în jurul feței și cu mult mai puțin obișnuită să simtă mîna unui bărbat pe gleznă și pe gambă. Spera ca acea grimasă pe care o simțea pe buze să arate a zîmbet.
– Mă simt atît de stîngace.
– Păi, să știi că așa și pari, spuse Davispunîndu-i afectuos un braț pe după umeri și sărutînd-o pe tîmplă. Ești sigură că te simți bine? – Bineînțeles, spuse ea veselă încercînd cu disperare să își limpezească privirea. El este prietenul tău? Spencer?
Se întoarse spre silueta masivă din fața ei și întinse mîna, care îi atinse mîneca. – Spencer Raft, ea este Ann Leamon, logodnica mea, spuse Davis.
– Îți sîngerează mîna.
– Ah, iartă-mă, îngăimă ea. Te-am murdărit?
– Nu-i nimic. Stai puțin.
Mîna îi fu cuprinsă de aceleași degete calde și sigure care îi ținuseră glezna. Era o mînă puternică. Puternică, dar sensibilă. Simți ceva moale apăsat ușor pe palme și, privind în jos, desluși o batistă albă.
– Cred că ar trebui să o ducem acasă, Davis,spuse Spencer calm.
– Nu, nu, protestă ea, căci Ann ar fi omorît-odacă i-ar fi stricat seara lui Davis. Mă simt bine, serios. După ce o să mă duc la toaletă să repar ce e de reparat, totul o să fie în regulă. Și, poate că providența îmi va scoate în cale vreun baston sau vreun cîine, își spuse ea.
– Ești sigură? întrebă Davis.
– Da, bineînțeles.
– Atunci, hai să mergem, draga mea, spuse Davis și ținînd-o pe după umeri, o conduse spre intrarea în restaurant. îl auzi pe Spencer venind în urma lor. De cum intrară în elegantul restaurant, ea se scuză și se duse la toaletă. Spera ca șchiopătatul să ascundă ezitarea pașilor în drumul ei prin holul slab luminat. După ce intră în camera de toaletă, își scoase și cealaltă lentilă și își puse ochelarii, pe care îi purta în poșetă.
Privindu-se în oglindă, văzu că lucrurile nu stăteau chiar atît de rău. După ce îl pene de cîteva ori. părul i se așeză la loc. Se spălă cu apă rece pe mîini și apoi se șterse tamponîndu-și palmele. Zgîrieturile nu erau chiar atît de grave cum își închipuise. Avea o gaură în ciorap în dreptul genunchiului cu care atinsese grătarul și un fir se dusese de-a lungul piciorului, dar în această privință nu avea ce să facă. Grație coafurii, machiajului și hainelor, cea care o privea din oglindă era Ann. Fusese îngrozită cînd probase rochia de un verde marin din sifon. Imediat pusese mîna pe telefon și sunase la clinica unde Ann fusese deja internată.
– Mi-au luat sînge și peste cîteva minute îmi vor face o radiografie a pieptului. După aceea mă culc. Operația e programată pentru mîine dimineață devreme.
Oricît ar fi fost de îngrijorată pentru sora ei, Allison o întrebă;
– Ann, unde este sutienul pe care îl porți curochia asta? Toate cele pe care le-am încercat se văd.
– Dar cu rochia aia nu se poartă sutien,prostuțo.
– Bine. dar… sînt atît de dezbrăcată.
– Așa și trebuie.
– O să mă îmbrac cu altceva. Ce zici de…
– Nu. E rochia preferată a lui Davis.- Mi-a cerut să o îmbrac în seara asta.
Incidentul de pe trotuar o făcuse să nu se mai gîndească la rochie, dar acum, cînd se privi în oglindă, își reaminti cît era de sumară. Pe umeri nu avea decît două breteluțe foarte subțiri și decolteul era adînc. Nu își putea da seama de ce voia Ann să aibă niște forme mai generoase decît erau deja. Avea senzația că se revărsa din rochie, dar nici în această privință nu era nimic de făcut. Cu regret își scoase ochelarii și îi vîrî la loc în poșetă, după care trase adînc aer în piept și ieși. Dacă nu ar fi fost șeful de sală, nu i-ar fi descoperit niciodată pe Davis și pe Spencer în salonul acela slab luminat. Se ridicară amîndoi cînd o văzură apropiindu-se.
– Totul e în regulă? o întrebă Davis îngrijoratuâgîndu-i scaunul pentru a se așeza.
– În afară de un fir dus la ciorap.~ Asta nu contează. Arăți minunat, spuse Davis sărutînd-o ușor pe buze.
Ea trebui să se concentreze foarte mult pentru a nu se trage înapoi brusc. îți mulțumesc. îmi pare rău că m-am făcut de rîs. Pur și simplu, nu-mi dau seama ce s-a întîmplat. Am ridicat privirea cînd m-ai strigat și în clipa următoare mă adunam de pe trotuar. îi părea rău pentru Davis. Ea nu îl plăcea in mod deosebit pe Davis Lundstrum, dar Ann îi adora Arăta bine într-un sens pur american, era generos, plăcut, cumpătat și se bucura de succes în domeniul lui, ceva în legătură cu computerele, l-ar fi părut extrem de rău să îl facă pe viitorul ei cumnat să se simtă stînj»nrt. – A fost un accident, spuse el pe un ton prietenos, punîndu-i mîna pe genunchi pe sub masă
Cind tresări, o intreba. – Ce s-a întîmplat?
– E genunchiul lovit
– Ah, iartă-mâ, scumpoîși retrase mîna și Allison se liniști.
– – Mă bucur că n-ai pățit nimic, zise Spencer.
Ea se întoarse și tu ușor dezamăgită pentru Ca
nu îi putea distinge cu claritate trăsăturile. Avea un glas atrăgător, tulburător și profund Știa că este înalt. Cînd se rezemase de el, capul nu îi tlinsese bărbia. Trebuia să fie musculos. Nu se Cuibărise ea la pieptul lui
Wber?
Davis te aștepta cu nerăbdare
– Și eu muream de curiozitate să te cunoscDavis mi-a vortjit de tine tot drumul de la aeroport pînă aia. spuse el rîzînd. Dar nid cele mai bune descrieri făcute de el nu te-«t iustrat așa cum
ești în realitate. Ești foarte frumoasă și îmi felicit prietenul că și-a ales o asemenea mireasă.
– Mu… mulțumesc, se bîlbîi ea.
Rareori se întîmpla să primească un compliment din partea unui bărbat. Ann s-ar fi descurcat foarte bine, dînd o replică încîntătoare și spirituală. Dar Ann Allison stătea acolo cu genunchiul și palmele încă pulsînd și cu limba lipită de cerul gurii numai pentru că un bărbat avea o voce ca un violoncel bine acordat, fără să poată spune nimic, nici încîntător, nici spiritual, nicicum.
Cum avea să mănînce fără să verse jumătate din mîncare în poală? Cînd o va prinde pe Ann între patru ochi…
Spencer Raft se uita cumva la sînii ei? Era extrem de conștientă că erau complet goi pe sub rochie și că ieșiseră prea mult din corsajul sumar. Ciudat, dar nu se întreba dacă Davis se uită la ea sau nu.
– Au sosit băuturile, spuse Davis. Ți-amcomandat ca de obicei.
Allison bea de obicei Perrier cu lămîie. îi era teamă să afle ce bea Ann de obicei. Metabolismul ei era mult mai tolerant față de alcool decît al lui Allison.
– Două? întrebă ea.
Sau, Doamne ferește, vedea cumva dublu? – E o ocazie deosebită, îi explică Davis ridicîndu-și paharul. Pentru vechile prietenii. Mă bucur foarte mult să te văd, Spencer.
– Și eu, Davis, zise Spencer ridicînd paharul. Allison bîjbîi și ea după al ei, pe care izbuti să îl ia și să-l ridice fără să facă vreo gafă.
– Pentru bunii prieteni, spuse ea.Vodcă Coolins, își spuse ea după ce sorbi puțin. Jumătate dintr-un pahar și sînt sub masă.
Două și-mi pierd cunoștința. Dumnezeule, cum avea să supraviețuiască, oare? De ce nu dădea totul în vileag înainte să se întîmple vreo nenorocire? Pentru că Ann n-ar mai fi vorbit niciodată cu ea, de aceea.
– Aperitivul dumneavoastră, doamnă, spuse chelnerul, așteptînd-o să își dea brațul la o parte pentru a-i pune farfuria în față.
– Am comandat pate de foie gras pentru tine, draga mea, îi spuse Davis. Știam că-ți place foarte mult.
Ea înghiți în sec cînd stomacul i se întoarse pe dos. Pate. Indiferent ce nume ciudat i-ar fi dat, indiferent cîte lucruri bune mai amestecau în el și indiferent cît de sublim era condimentat, era tot ficat și ea nu putea înghiți așa ceva.
– Ce drăguț din partea ta. Dar, vă rog, trebuie să gustați și voi, spuse ea și îi atinse ușor mîna lui Davis, iar el o sărută încet pe gură, ceea ce o făcu să își spună că în seara aceea fusese sărutată mai mult decît în toată via|a ei. Chelnerul veni să ia comanda pentru cină.
– Vrei friptură de vită în sînge, nu? o [ntrebă Davis.
Nu putea suferi friptura în sînge și nu mînca vită decît din cînd în cînd în cheeseburger.
– Mă gîndeam să încerc să mănînc raci.
Davis începu să rîdă crezînd că glumise.
– Sînt convins, spuse el după care se aplecă peste masă și îi zise lui Spencer pe un ton confidențial: Ultima oară cînd a mîncat crustacee a făcut intoxicație. A fost groaznic, dar mi-a făcut plăcere s-o ung cu o soluție de calamină.
– Nici nu mă îndoiesc, se auzi vocea lui groasă.
– Cînd am terminat, eu aveam pe mine maimult decît ea.
Amîndoi bărbații începură să rîdă, iar Allison se înroși pînă în vîrfurile urechilor cînd Davis îi sărută mîna gemînd.
– Draga mea, dacă vrei să mai jucăm joculăsta, spune-mi, dar n-o să te las să faci mai întîi alergie.
Ea închise meniul și rîse fals.
– A fost oribil, nu-i așa?
De ce nu își amintise că Ann făcea alergie la crustacee și de ce ideea de a juca jocuri de dormitor, cu Davis i se părea atît de departe de limita ei de înțelegere?
După ce făcură comanda, Davis se scuză și se duse la toaletă. Chelnerul o întrebă dacă putea să ia farfuria cu aperitivul și Allison se bucură că i se oferea șansa să scape. Izbutise să mănînce trei felii de pîine prăjită unse cu pateu și, după fiecare din ele, luase cîte o fnghițitură serioasă din băutură. Alcoolul ii făcea capul să bîzîie și urechile să îi țiuie.
Jenant conștientă de prezența bărbatului care se afla cu ea la masă, bîjbîi după paharul de cocktail, găsi paiul și începu să îl rotească leneș. Spencer Raft se aplecă spre ea. Colonia lui o făcea să vrea să pornească în căutarea sursei. – Ai căzut zdravăn. Ești sigură că te simți bine? o întrebă el încet. îi simți răsuflarea plutind peste o parte a gîtului și pe brațul gol.
– Bineînțeles. Mă simt foarte bine.Chipul lui era, cu siguranță, masculin, dar ea tot nu îi putea distinge trăsăturile cu claritate. Acest lucru o supăra din motive pe care îi era greu să le definească.
– Bei din ambele pahare, șopti el și, deși nuputea să-i vadă zîmbetul, i-l simțea în glas. – într-adevăr? întrebă ea, după care încercă să scoată chicotitul încîntător al lui Ann. Ce prostie din partea mea.
– Și nici n-ai mîncat tot pateul, după ce Davis azis că-ți place la nebunie.
Ann îi spusese că vechiul prieten al lui Davis era un fel de mercenar implicat în tot soiul de afaceri care îl purtau prin toată lumea. Indiferent ce ar fi fost, nu era prost deloc și era mult mai atent decît Davis.
– Sînt nervoasă.
– De ce?
– Din cauza ta.
– Din cauza mea?
– Davis voia să fii impresionat de mine.Ce prostie! Poate că, totuși, putea să poarte o conversație măruntă. Asta avea să-i facă plăcere, să-l măgulească, să-l facă să rîdă ușor și să se rezeme de spătarul scaunului ca orice bărbat al cărui orgoliu tocmai fusese satisfăcut. Spre spaima ei, în loc să se îndepărteze, el se apropia și mai mult.
– Atunci, liniștește-te. Sînt impresionat.Din nou nu îi putu vedea expresia, dar i-o simți. Era acolo, potrivindu-se cu tonul vocii sugestivă, insinuantă, sexy. Și ea era cea mîngîiată. îi simțea privirea alunecîndu-i peste piept, oprindu-se asupra sînilor și zăbovind pe vîrfurile acestora, care păreau să răspundă ca niște sclave glasului său convingător. Se bucură că Davis se întoarse în clipa aceea. Inima îi bătea cu putere și o umezeală nervoasă îi acoperea palmele zgîriate. în ciuda faptului că genunchiul o durea, puse picior peste picior și le ținu strîns.
– Povestește-mi despre nuntă, spuseSpencer, de parcă pînă atunci discutaseră despre vreme.
Acesta era un teritoriu sigur. Știa toate planurile de nuntă pentru că Ann îi relatase fiecare detaliu.
– Va fi o nuntă religioasă, dar restrînsă și nuprea formală. Din partea mea, nu va fi decît sora mea. Și, bineînțeles că tu vei fi cavalerul de onoare al lui Davis.
– Ai o soră? întrebă el politicos.
– Da, spuse Davis și chicoti în timp ce sorbidin paharul cu whisky.
– Ce-i atît de amuzant? întrebă Allison.
– Mă gîndeam la Allison.
– Ce-i cu ea?
– Ei, haide, iubito. Știi foarte bine că nu îmidisplace, dar trebuie să recunoști că e cam ciudată.
– Ciudată? întrebă Spencer.înainte ca Allison să poată răspunde, Davis se apucă să explice.
– Sînt gemene. Dacă te uiți la ele nu le poțideosebi, dar în toate celelalte privințe sînt la fel de diferite ca soarele și luna.
– Sîntem diferite, așa e, dar ce-ai vrut să spuicînd ai zis despre Allison că e ciudată? Ea își dădea toată silința ca seara aceea să fie un succes pentru Davis și el o insulta; fără să vrea, e drept, dar era la fel de dureros.
– Păi, în felul cum se comportă, cum se îmbracă, spuse el și apoi se întoarse spre Spencer. Dacă ar fi fost să existe vreo candidată pentru poziția de fată bătrînă, ea ar fi trebuit să fie aceea. Singurele relații sexuale de care îi pasă sînt cele din laboratorul ei. într-o zi a fost extrem de tulburată pentru că doi gîndaci dintr-o specie foarte rară se împerecheaseră. – Erau șoareci, iar munca ei este extrem de importantă, se înflăcăra Allison.
– Nu zic că n-ar fi, dar…
– Cu ce se ocupă, de fapt? îi întrerupseSpencer.
– Cercetare genetică, îi răspunse Allison, tăiosși defensiv, aproape provocîndu-l pe cel de lîngă ea să facă vreun comentariu ironic sau deplasat.
Dar Davis fu cel care spuse:
– Cui îi pasă de viețile sexuale ale gîndacilor?Umblă cu toate ființele alea scîrboase și mici. Phii! se strîmbă el apoi cutremurîndu- se.
– – Tuturor ar trebui să ne pese de munca pe care o fac…, pe care o face Allison. Este importantă pentru calitatea vieții noastre și pentru generațiile următoare. Și să știi că nu s-a ocupat niciodată de viețile sexuale ale gîndacilor! încheie ea aprins.
Spencer zise pe un ton diplomatic:
– Astfel de cercetări par fascinante.Davis îi zîmbi lui Allison ca pentru a-și cere scuze.
– lartă-mă, iubito, poate că am fost preaexagerat. Lui Spencer s-ar putea să-i placă Allison. Și el e un tip car6 face carieră repede datorită inteligenței.
Allison sorbi iar din paharul de cocktail și se întrebă dacă băutura sau izbucnirea ei de autoapărare o făcea să se simtă mai bine.
-Zău?
– Da, e foarte deștept. Phi Beta Kappa^.
Bursier la Oxford.
Allison se uită la Spencer cu alți ochi. Se așteptase să fie genul de bărbat pe care ea îl disprețuia instantaneu, genul care le privea pe femei ca pe niște obiecte sexuale și nu considera nimic mai important decît propria-i satisfacere fizică. Se părea că are o anumită profunzime, ciniar dacă era un aventurier iresponsabil.

descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou