Cunoasterea lui Hristos

de AnnaE 1.527 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Cunoasterea lui Hristos de Rudolf Steiner

ANTROPOSOFIE ȘI ROSICRUCIANISM

CONFERINȚA I

Kassel; 16 iunie 1907

Scopul acestor conferințe este acela de a oferi o vedere de ansamblu asupra a ceea ce numim în mod curent teosofie. Teosofia trebuia să devină, într-un sens cuprinzător, un nou impuls cultural; ea este un lucru la care aspiră omenirea dintotdeauna și care trebuie să răspundă la întrebarea arzătoare în toate privințele pe care aceasta o pune. Totusi, astăzi teosofia este privită frecvent ca ceva ce este îndoielnic, ca o nebunie, ca reveriile unor capete inventive.

Fără îndoială, dacă-i întrebăm pe acești „inventivi" ce urmăresc, răspunsuI lor este relativ cuprinzător. Înainte de toate, ceea ce se consideră în prezent a fi reverie este privită de cel care face din aceasta punctul central al vieții sale ca ceva ce peste douăzeci sau cincizeci de ani va avea o semnificație considerabilă pentru sentimentul, gândirea, voința și activitatea omenească.

Nu există domeniu în care teosofia să nu poată aduce, în calitate de impuls, lumina sa și să nu aibă chemarea de a ilumina. Se știe că epoca noastră are cele mai variate probleme: de sănătate, sociale, ale femeilor, ale educației. Răspunsurile sunt încă și mai numeroase. Când se examinează în mod obiectiv ansamblul acestor probleme și rezolvările oferite, se observă că ele sunt puse corect prin înseși condițiile timpului actual, dar că soluțiile nu pot fi date nemijlocit acum.

Celui care nu vrea să vadă nici să audă care sunt problemele actuale, îi vor apărea pretutindeni obstacole în cale. Va veni o epocă când oamenii își vor da seama că există mult mai multe probleme: războaie interioare și exterioare ale omenirii, dureri și suferințe, speranțe frânte în toate domeniile. Numai teosofia este în măsură să răspundă în mod corespunzător acestor probleme.

Sunt tot mai numerosi cei care se resemnează, care, de fapt, își fac datoria, dar nu știu de ce muncesc, al căror moral distrus ajunge până la disperare, alterându-le chiar sănătatea fizică și provocând apariția neurasteniei.

Acestea nu sunt decât câteva aspecte, pe care le amintim aici. Gândul călăuzitor care trebuie să ne cuprindă sufletele este acela că teosofia nu este ceva care să preocupe capete fără ocupație, care n-au altceva mai bun de făcut; ea trebuie să-și exercite influența în viața practică.

Desigur, în cursul celor treizeci de ani de existență, Societatea teosofică [1] a cunoscut bolile copilăriei și a suferit tot felul de avataruri, care au provocat îndoieli cu privire la importanța ei, dar ea își va reveni și va face dovada aptitudinilor sale. Teosofia trebuie să devină o problemă generală, un fapt universal, căci ea poate răspunde la chestiunile fundamentale ale întregii existențe și poate indica cum trebuie să fie percepute de omul actual; el trebuie să înțeleagă de ce există religii și stiințe în lume. Oricare ar fi activitățile noastre artistiee, stiințifice sau practice, ele se învârt în jurul câtorva probleme fundamentale, care trebuie rezolvate într-un fel oarecare. Toate religiile au fost încercări de a da răspuns la aceste probleme, un răspuns totdeduna adaptat la intelectul și la treapta de cultură a popoarelor.

Teosofia nu vrea să fie o religie, ea nu are nimic de-a face cu o sectă, nu provoacă agitație.

După cum știți, religia este tot atât de veche ca și aspirația omului către progres. Dacă examinăm religiile diferitelor popoare, vom ajunge la certitudinea că toate au încercat să răspundă la mai multe întrebări: în primul rând, care este esența omului, în al doilea rând, care este destinul său și, în al treilea rând, ce există dincolo de existența fizică.

Cu privire la aceste întrebări, trebuie să spunem că tocmai noi, oamenii epocii actuale, avem un trecut uimitor în urma noastră, care a dus pe mulți în eroare în ceea ce privește religia. Să ne punem întrebarea: Câte ființe omenești au nevoie efectiv de religie, dar nu o pot avea? Unii dintre noi mai pot privi înapoi la epoci când religia era resimțită eu adevărat ca viață, ca ceva perceput mult mai intens decât de naturile actuale cele mai predispuse la religie. La acestea din urmă mai există încă o parte din sentimentul cald care a străbătut mileniile. Setea, nostalgia pentru ceea ce se numește lumea spirituală, adică aspirația la religie mai există încă; la naturile cele mai autentiee această nevoie s-a amplificat fără încetare. Astfel de persoane vor spune: Când eram copil mai aveam încă adevărata credință. Apoi această credință s-a schimbat. Am cunoscut ceea ce se cheamă stiința și principiile sale și a trebuit, mai ales în virtutea modului în care mi-a fost dezvăluită crearea lumii, să mă îndoiesc profund de ceea ce crezusem în copilărie. Apoi m-a cuprins o tristețe profundă, sufletul pare să fie sfâșiat, când, pustiit, privește în lume fără a găsi o explicație la această contradicție interioară. De aici, ruptura între aspirația religioasă și satisfacția sufletului, de aici, tragismul epocii actuale. Poate că ceea ce se instalează în aceste suflete este totuși preferabil celeilalte atitudini, cea în care omul nu mai pune întrebări; când el pierde obiceiul de a pune întrebări, devine superficial, trăindu-și pur si simplu existența cotidiană.

Cauza acestei situații ține de religii? Nu! Este evident că nu e nimic din toate acestea, căci orice religie, chiar vechile mituri și legende, sunt în măsură să reînnoiască inima, să dea viață oricărui suflet, dacă el vrea. Cine ar fi crezut că din vechile mituri, care păreau vlăguite de milenii, ducând o existentă aproape ascunsă, necunoscută, ar putea reînvia impulsuri atât de puternice ca cele întâlnite în dramele lui Richard Wagner? [2]

Nu este necesar să întemeiem o religie nouă, momentul pentru aceasta a trecut, dar a devenit necesară o nouă luare de poziție față de religie, o nouă înțelegere. Ceea ce s-a schimbat este spiritul uman, sufletul uman, inima omenească.

Să încercăm să ne transpunem în procesul evolutiv al sufletului omenesc; ne vom convinge, în cursul acestor conferințe, că sufletele noastre au fost în mod repetat aici, jos, pe planul fizic, că ele s-au dezvoltat încetul cu încetul urcând la treapta actuală a evoluției. La început acest lucru vă poate părea grotesc, totuși asemenea adevăruri, așa cum ne sunt prezentate astăzi, le-am auzit adesea în cursul existențelor noastre trecute.

Astfel, veți face cunoștință cu învățătura reincarnării. La fel cum mă ascultați astăzi, sufletele dumneavoastră au ascultat odinioară pe acel druid care trăia și învăța chiar în această regiune a noastră. Vechii druizi cultivau pentru cercuri restrânse învățătura despre reincarnare, această înțelepciune foarte veche despre enigmele vieții. Ei se adresau celor care simțeau în sufletul lor setea unei cunoașteri mai profunde. Dar dacă acești învățători ar fi utilizat limbajul de care mă folosesc eu astăzi, el nu ar fi fost inteligibil pentru sufletele dumneavoastră de atunci, căci spiritul nu era suficient dezvoltat pentru aceasta. În acel timp, spiritul omenesc nu dispunea încă de gândirea logică, dar avea facultatea de a înțelege prin intermediul imaginilor. De aceea aceste învățături se exprimau prin imagini pe care le regăsim astăzi sub formă de povești și mituri. Dacă sufletele noastre nu ar fi primit această învățătură, ele ar fi incapabile să înțeleagă acum adevărul transmis sub o formă nouă.

Astfel, în cursul secolelor, sufletele noastre fac progrese uriașe, iau forme noi și din această cauză adevărul trebuie să fie prezentat, anunțat de fiecare dată sub o formă nouă. Să vă dau un al doilea exemplu.

Să ne întoarcem pe firul evoluției umane până la egipteni, caldeeni, babilonieni. Pe vremea când erau purtătorii culturii, ei nu considerau soarele și stelele ca fiind corpuri pur fizice. Astăzi, când un astronom materialist observă corpurile cerești, el nu vede în ele decât corpuri fizice, nimic mai mult. De asemenea, pentru el Pământul nu este decât un corp fizic pe care omul umblă încoace și încolo, ca un țânțar pe mână.

Cu totul altfel stăteau lucrurile cu astronomii egipteni. Când vechiul astrolog egiptean contempla o stea, el nu vedea numai un corp fizic, ci pentru el steaua avea o realitate cu totul diferită decât pentru omul actual. Când pronunța, de exemplu, numele Mercur el o făcea cu o profundă venerație. Nici nu se gândea să se adreseze corpului ceresc fizic; după cum nici dumneavoastră nu vă gândiți să vă adresați unui obiect de carton presat. Tot ce percepea ochiul atunci nu era decât expresia unei realități spirituale. Astfel, pentru astronomul de odinioară corpul ceresc al lui Mercur nu reprezenta decât manifestarea spiritului său. Dumneavoastră nu trebuie să înțelegeți acest lucru pe cale rațională, ci să-l cuprindeți cu sufletul, altfel nu veți avea nici o idee despre conținutul sufletesc al unui asemenea astronom. Pentru el nu exista nimic care să nu fie expresia spiritualului. El spunea: Totul este spirit, și eu însumi, în calitate de spirit, sunt o parte a acestui spirit.

Dumneavoastră trebuie să aveți în vedere asemenea trăire. Trebuie să-i înțelegem bine pe înțelepții epocilor trecute. Trebuie să înțelegem ce știau ei despre ceea ce se desfășura în spațiul spiritual. Și cel ce se adâncește în aceste viețuiri știe cât de infinit mai sublimă era această concepție față de cea a materialismului actual. Înțelepții de odinioară trebuie să fie mai întâi înțeleși, trebuie să aprofundăm ceea ce ei au cunoscut despre spațiul spiritual; abia atunci apare cât de importante erau acele vechi învățături. Aceasta poate părea ridicol simțului materialist actual, care nu cunoaște decât aspectul pur fizic al astronomiei, dar așa stau lucrurile.

Cum se face că în prezent simțul pentru viața spirituală care stă la baza oricărei vieți fizice a pierit? Și de ce trebuia să se întâmple aceasta?

Să aruncăm o privire asupra anturajului nostru imediat. Dacă ați putea compara ceea ce, în trecut, înconjura la fiecare pas omul cu ceea ce constituie mediul omului modern, ați constata că el nu avea la dispoziție decât mijloacele strict necesare pentru a-si putea duce existența pe Pământ; în schimb, avea un mai accentuat simț al spiritualului. Acest simț al spiritualului a trebuit să regreseze, pentru ca omul să aibă posibilitatea să obțină stăpânirea actuală asupra Pamântului. Toate progresele tehnice și industriale au fost posibile doar datorită concepției noastre materialiste despre lume și datorită faptului că spiritul, lumea suprasensibilă s-au estompat. Asadar, prin renunțarea la concepția spiritualistă asupra lumii, omul a dobândit stăpânirea asupra lumii fizice. Este o lege eternă a omenirii aceea că facultățile dobândite într-un domeniu nu pot apărea decât prin reducerea facultăților din alt domeniu. Omul nu ar fi putut obține niciodată posibilitățile actuale de comunicare dacă n-ar fi regresat celelalte facultăți ale sale. Pentru a dobândi tot ceea ce constituie anturajul nostru actual a trebuit să regreseze simțul pentru spiritual. Pentru ca omul să poată cuceri lumea fizică, a trebuit să regreseze conținutul conștienței omului de odinioară.

Vedem astfel, cu începere din secolul al XVI-lea, cum se pierde înclinația pentru lumea spirituală și cum pune stăpânire pe omenire simțul materialist. Și cel care-și imaginează că el însuși nu se află în plin materialism se înșeală.

Misiunea științei spiritului nu este de a nega ceva, ea nu critică lumea actuală; mai mult decât atât, ea arată cum coborârea în materie a fost o necesitate. Pentru un timp trebuia să se șteargă vastul orizont al vieții spirituale al omenirii; aceasta implică dispariția vechiului mod de a sesiza spiritualul. Adevărurile se prezentau atunci sub vechea lor formă. Știința spiritului își propune să arate cum pot fi ele apropriate înțelegerii omului actual. Aceasta este ceea ce o preocupă. Astfel, teosofia nu este decât instrumentul prin care se pot face accesibile gândirii omenești contemporane adevărurile profunde, pentru ca ele să fie sesizate în toată amploarea lor.

La ora actuală atenția trebuie să fie îndreptată din nou spre spirit. Nu trebuie să ne mulțumim a spune: „Cât de departe am dus lucrurile".[3] Adevărul este întotdeauna accesibil și există diferite moduri de a-l înțelege.

Să ne întoarcem privirea spre vechea Indie, spre Egipt, spre Grecia, spre epoca întemeierii creștinismului: mereu aceleași adevăruri se manifestă sub diferite forme. Întotdeauna au existat ghizi ai omenirii care au vegheat la faptul că, în acele epoci, adevărurile care se estompau datorită declinului culturilor să fie comunicate omenirii sub o formă nouă. Dintre acesti ghizi fac parte toți marii întemeietori de religii.

Înaintea epocii actuale, înainte de Copernic și secolul al XVI-lea, chiar în Europa s-a vegheat la punerea bazelor unei reînnoiri a răspândirii adevărului. În acea epocă, unii oameni erau capabili să înțeleagă semnele timpului. Încă din 1459, o individualitate spirituală de un grad superior, cunoscută exterior sub numele de Christian Rosenkreutz [4], a întemeiat cu încă câțiva o școală esoterică pentru dezvoltarea înțelepciunii, nu a unei noi înțelepciuni, ci a celei vechi, dar sub o formă corespunzătoare nevoilor oamenilor. Aceasta este înțelepciunea rosicruciană, asa cum a fost ea cultivată atunci pentru prima oară. Așa cum am spus, nu este nimic nou în această înțelepciune, este înțelepciunea veșnică, dar în forma de care are nevoie omenirea actuală.

Cum se prezintă această înțelepciune a rosicrucienilor față de creștinism? Nu există nici o diferență între adevărata învățătură creștină și aceea a rosicrucienilor. Este suficient să înțelegi miezul creștinismului și ai în față teosofia rosicrucienilor. Nu este nevoie să întemeiezi o religie nouă, trebuie să înțelegi creștinismul cum au făcut-o primii creștini. Dar foarte puțini oameni mai știu ceva despre tainele începuturilor evoluției creștinismului. Chiar teologia oficială nu mai are despre aceasta nici cea mai mică idee. Aici îl întâlnim pe însuși apostolul Pavel [5], cel mai profund cunoscător al tainelor creștine, propovăduind acele profunde adevăruri care trebuiau să ghideze omenirea timp de milenii. El este cel care a întemeiat o scoală la Atena, al cărei rector a fost Dionisie Areopagitul [6], adevărat discipol al său.

Învățăturile lui Dionisie au fost mereu vii și au fost transmise în particulat celor care trebuiau să ducă Verbul viu al lui Hristos pe tot Pământul. Dacă oamenii ar fi rămas fideli învățăturii lui Dionisie nu ar fi fost necesară o nouă formă. Dar au venit timpurile noi și crestinismul a trebuit să capete baze solide, pentru ca nici o știință să nu-i poată fi opusă. Din această cauză, teosofia rosicruciană este forma religioasă adaptată la epoca noastră.

Numai acela care înțelege creștinismul în mod corect poate să-și facă o idee despre conținutul său veșnic viu.

Dacă am fi puși astăzi în situația de a auzi ce are de spus teosofia rosicruciană despre adevăratul creștinism, datele științifice nu ar contrazice procesele pe care ea le descrie. Este vorba de faptul că religia nu s-ar putea afla în contradicție cu datele științifice și că acestea trebuie să fie în armonie cu religia.

Fișiere de descărcat

DOC
Cunoasterea lui Hristos de Rudolf Steiner.doc
1,3 MB · 240 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Rudolf Steiner

Toate ›