Gangsterul

Capitolul I

Tony Perely nu era „yellow”[1], nici în fața propriei judecăți nici după aprecierile altora, mult mai exigenți.

Nu e loial să „ciripești” la poliție (și nici sănătos, cînd polițiștii sînt cumpărați), dar se poate discuta cu cei deopo­trivă cu tine; ba chiar o poți face în gura mare, dacă ai mai fost cumva și nedreptățit.

Nu e loial să „dai” poliției pe unul dintr-ai tăi, în afara cazului cînd individul e „yellow”; ba chiar nici atunci.

Singura soluție onorabilă, în acest caz, o să-l iei undeva mai de-o parte, să-i spui o poveste despre bine și rău și... să-i cam faci felul...

...Fermierii îngroziți, descoperind în zori cenușii de zi, la vreo margine de cîmp, cadavre despuiate și împănate cu gloanțe, puteau să se scandalizeze pînă la isterie. Nu conta, treaba lor!

Faptele erau fapte; acesta era genul de justiție la care se recurgea în tot Vestul și chiar într-o parte din centrul țării. Obișnuința e a doua natură, mai ales cînd convine...

Să luăm exemplul lui Gallway Roșcovanul.

Individul practicase toate meseriile condamnabile și comi­sese tot ceea ce se poate comite în materie de încălcare a legilor și delicvență. Fusese, pe rînd, sau în același timp, spăr­gător, hoț de buzunare, patron de localuri deocheate și multe, multe altele. În urma acestui amestec de îndeletniciri de excep­ție, parvenise la cea de „bootlegger”. Contrabanda cu alcool îi adusese mai multă bogăție decît visase vreodată și, ca urmare, o existență confortabilă, un soi de imunitate contra arestărilor, precum și amiciția unor tipi... mai degrabă energici... Dar succesul urcă repede la cap, iar Gallway nu-i poate rezista; devine flecar, certăreț și ranchiunos și, infinit mai grav, ia obiceiul de a priza „pudră albă”.

Angelo Vérona, elegantul șef de stat-major al bandei, a trebuit să-i spună, deschis, într-o zi:

— Ascultă, Roșcatule! Dacă aș fi în locul tău, aș termina cu prizatul. Tony n-admite praf de coco prin mașinărie. E suficient ca polițiștii să „prelucreze” un pic pe vreunul dintre amicii tăi de viciu ca să fii „dat în gît”.

Figura dezagreabilă a Roșcatului se strîmbă într-un rictus care se voia zîmbet:

— Ah! adevărat? zise.

Angelo făcu un gest de afirmare, fixîndu-l pe avorton cu ochii săi mari, de culoare brună.

— „Zăpada” n-a făcut bine nimănui. Îți dă, pentru mo­ment, impresia că ești mai mare decît „Immeuble Wrigley”, dar cum îi trece efectul redevii exact ceea ce ești: un rahat. E chiar așa cum îți spun!...

Gallaway se întîlnea des cu un prieten, un anume Mose Lesson, care practica, atunci cînd avea chef, meseria de mecanic.

Gusturile comune, de cel mai jos nivel, îi făceau să se simtă în largul lor mai mult prin murdăria și atmosfera viciată din unele stabilimente deocheate, decît în restaurantele de lux, la modă.

Mose Lesson făcuse o descoperire cu urmări capitale în viața lui Tony Perelli. Mose era o hahaleră fără bani, linguși­tor și parazit. Pentru el, Roșcovanul, era cel mai mare dintre cei mai mari traficanți de alcool, adică un tip din clasa proprietarilor de automobile și cămăși de mătase. Avea pentru prietenul său bogat atenții ca de la supus la monarh. Se aflau, cu aperitivele în față, într-un bar al bandei cînd Mose, la fel de vulgar la spirit ca și la trup, îi făcu amicului său o propunere, după ce, mai înainte, îi dăduse niște informații confidențiale. Roșcatul scutură din cap:

---

[1] yellow-galben (în engleză), dar și trădător,fricos (în argou )-N.T.