Imagini trecatoare

Prolog

Ecranul televizorului pâlpâi luminos în camera Laurindei aflată în penumbră și imaginea lui Jessie-Ann Parker, cu părul blond, ca spicul de grâu în vânt, și cu picioare nesfârșit de lungi, apărea plimbându-se pe podiumurile colecțiilor de modă de la Paris. Ea se opri o clipă, zâmbind dezarmant spre camerele de televiziune, înainte de a-și continua drumul.

Nimeni nu ar putea ghici vreodată ce se află în spatele acestei Miss zâmbet american, se gândi Laurinda, uitându-se mai de aproape la ea, nimeni nu ar crede vreodată că acest simbol atât de inocent al succesului e întruchiparea răului. Dar ea, Laurinda, știa ce înseamnă să suferi din cauza depravării lui Jessie-Ann… chiar de pe când erau doar copii de școală.

— Nu e grozav, comentă prezentatoarea postului de televiziune din Spring Falls, să vedem că o fată de la noi din oraș a reușit pe această scenă dură a modei internaționale? Jessie-Ann se află acolo în top deja de câțiva ani și noi încă nu am reușit să realizăm un interviu cu ea. Bănuiesc că se distrează prea bine cutreierând lumea, prezentând toate hainele acelea de lux ale caselor de modă, la care voi și cu mine putem doar visa. Nimeni nu le poartă mai bine decât Jessie-Ann a noastră – iar aceasta este exact ce gândește domnul Yves Saint Laurent, la fel ca și Karl Lagerfeld și Ungaro. Jessie-Ann ar putea face chiar și un sac să arate sexy. Dar familia ei de aici, din Spring Falls, afirmă că Jessie-Ann a rămas aceeași fată dulce din Montana, cum era totdeauna.

Laurinda Mendosa închise televizorul, rămânând singură într-o lume tăcută, fără culoare. Camera ei era la fel de goală ca un laborator. Podeaua de linoleum era spălată și lustruită cu ceară și mirosea a dezinfectant. Pe un birou ieftin de lemn, se afla o mașină de scris veche și un borcan de sticlă plin de pixuri. Un teanc de foi de hârtie era așezat cu precizie meticuloasă, exact în mijloc. Pe scaunul maroniu de lemn, cu spătar drept nu era nicio pernă, iar pe jos nu era niciun covor moale pentru degetele goale ale Laurindei când se dădea jos din pat. Erau aceleași două paturi de cazarmă pe care le avea de când era copil. Când luase prima dată paturile acelea, crezuse că va putea invita alți copii să rămână peste noapte la ea. Dar niciun copil nu fusese vreodată invitat să doarmă la familia Mendosa.

Laurinda se sprijini de perne, cu ochii închiși, gândindu-se la Jessie-Ann. Putea revedea în memorie scene întregi, ca și când ar fi fost o rolă dintr-un film… Jessie-Ann a fost fata cea mai populară din liceu, atât în cursul inferior, cât și în cel superior. Desigur, Jessie-Ann organizase mereu petreceri cu prietenele ei, care rămâneau acolo și peste noapte, dar Laurinda nu fusese invitată niciodată în casa ei mare, însorită, de pe colț, unde cei doi câini ai familiei Parker lătrau voioși când treceau peste pajiștea vecinilor. Laurinda își mai aminti de cei trei frați mai mari care își tratau sora ca pe o mică prințesă și de mama lor zâmbitoare care cocea prăjituri grozave și avea grijă ca dinții lui Jessie-Ann să crească drepți și ca fiica ei să aibă totdeauna haine frumoase, inclusiv cei mai nostimi jeanși care îi veneau totdeauna turnați lui Jessie-Ann, de parcă i-ar fi fost o a doua piele. Și Jessie-Ann avea un tată minunat, un bărbat înalt, un blond uriaș, care își iubea fiica – așa cum trebuie să-și iubească un tată o fată.

Laurinda deschise ochii când un zgomot slab tulbură liniștea. Se uită încruntată spre ușa încuiată a dormitorului, când pașii târșâiți ai mamei ei se apropiară.

— Laurinda!

Sunetul respirației puternice a mamei ei pătrundea prin ușă. Apoi clanța fu mișcată cu furie.

— Laurinda! Știu că ești înăuntru. De ce nu vrei să-mi răspunzi?

Vocea mamei ei se mai ridică o octavă dar devenise deja nesigură și neclară. Laurinda zâmbi. Când venise de la birou, îi lăsase pe masa din bucătărie obișnuitul pachet în hârtie maronie și neagră. Doamna Mendosa, amețită de băutură, se lăsa pradă uitării nocturne.

Mormăind furioasă, mama ei își târșâi îndărăt picioarele pe coridor și Laurinda o auzi înjurând când se împiedică pe scară. Într-o bună zi, se va rostogoli de-a berbeleacul pe treptele acelea, spre o uitare definitivă – dar ziua aceea întârziase deja prea mult pentru Laurinda.

Nu-i permitea niciodată mamei sale să intre în camera ei. Nimeni nu mai intrase acolo – de ani de zile. Uneori se părea că odaia ei fusese totdeauna așa, cenușie, tăcută și solitară, dar amintirile veneau îndărăt să o tortureze. Crezuse mai demult că găsise un mod de a scăpa de ele. Vechea mașină de scris, care aștepta pe biroul ei, își îndeplinise scopul până acum. Dar, în ultimul timp, trecutul se îngrămădea mereu în mintea ei, chiar și când era la serviciu, tulburând singurul lucru de care se bucura cu adevărat, singurul lucru la care se pricepea bine. A fi contabilă nu este o ocupație plăcută pentru oricine, dar după ce „boala” mamei ei o obligase să-și abandoneze planurile de a urma o universitate, Laurinda a ajuns la singura pasiune pură a vieții ei. Matematica avea o logică rece, care nu exista în complexitatea existenței ei zilnice. Ea era sigură că ar fi fost un geniu mondial recunoscut al matematicii, dacă ar fi putut să-și continue studiile în acest domeniu. Dar n-a putut. Și asta, tot din cauza lui Jessie-Ann.

În anul care trecuse, își făcuse planurile cu grijă, pregătindu-și drumul. Nu era sigură cum se va desfășura totul, dar măcar făcuse un început, luând o slujbă la tatăl lui Jessie-Ann, la Gazette din Spring Falls, unde deveni de neînlocuit, pentru că era foarte bună în ceea ce făcea. Iar când doamna Parker a invitat-o la o cafea, ea a jucat rolul „sărmanei și eroicei Laurinda, care se luptă și se sacrifică ca să-și întrețină mama invalidă” și a făcut minuni, iar acum Mary Parker o ajuta și o simpatiza, chemând-o adesea la o cafea. Laurinda considera că doamna Parker era un înger… se întreba cât de diferită ar fi putut fi viața ei, dacă ar fi avut o mamă și un tată precum cei doi Parker. Dar n-a avut, iar cățeaua aia de Jessie-Ann i-a avut! Și tocmai Jessie-Ann a fost cea care a făcut ca toată lumea Laurindei să se prăbușească în jurul ei, în ruine de coșmar.

Se așeză în pat și privi în jur, la camera ei cenușie, întunecată. Nu avea decât elementele strict necesare, o cameră fără colțuri liniștite, care să-i ușureze durerea, o cameră care nu-i oferea o alinare care să-i vindece rănile.

Vechiul cuțit pentru curățit pomi al tatălui ei, strălucitor de ascuțit, aștepta pe raft, amintindu-i de țelul ei… iar acum, doar acel cuțit îi putea satisface nevoia de răzbunare împotriva lui Jessie-Ann.

Laurinda zâmbi, imaginându-și-o pe prezentatoarea locală de televiziune vorbind din nou despre Jessie-Ann, doar că de data asta ea ar fi fost „eroina locală”, ea ar fi fost cea faimoasă. Laurinda avea să fie fata din Spring Falls care a reușit. Iar Jessie-Ann avea să fie moartă și toate amintirile îngrozitoare vor dispărea ca prin minune.