Misterul narcisei galbene

Prozator și dramaturg englez, Edgar Wallace (1875 — 1932) este unul dintre clasicii literaturii polițiste. Cele peste 150 de romane sînt abil construite, pline de suspans, cu personaje desenate rapid, nu și superficial. La noi s-au tradus Arcașul verde și Substituirea.

Misterul narcisei galbene are tot ce-i trebuie unui bun roman gen „policier”: crime, detectivi, lovituri de teatru, un strop de exotism, puțină iubire și, evident, mult mister.

Capitolul I

O OFERTĂ RESPINSĂ

— Mă tem că nu vă înțeleg, domnule Lyne.

Odette Rider îl privea cu un aer grav pe tînărul aplecat cu nonșalanță peste birou. Pielea albă a fetei se îm­bujorase ușor, iar în ochii cenușii avea o sclipire care ar fi pus în gardă un om mai puțin convins de geniul și de puterea sa de seducție decît Thornton Lyne.

Numai că el nu-i vedea ochii. Privirea sa aprobatoare detalia perfecțiunea siluetei, spatele drept, ținuta admi­rabilă a capului, mîinile fine și grațioase.

Tînărul își azvîrli spre spate șuvițele negre de păr și surîse. Îi plăcea să creadă că are un cap de intelectual și că tenta puțin bolnăvicioasă a pielii sale putea fi nu­mită „paloare de poet”.

Ochii săi o părăsiră curînd. Privi prin fereastra uria­șă ce dădea spre holul plin de animație al magazinelor Lyne. Biroul era construit anume aici și astfel pentru a putea supraveghea, oricînd voia, marile magazine pe care avea fericirea de a le conduce. Din cînd în cînd un cap se întorcea spre el și el știa că atenția tuturor vînzătoarelor era concentrată asupra micuței scene la care lua parte, deși împotriva voinței sale, una dintre salariate, Odette, realiză și ea acest lucru și stinghereala i se accentuă. Făcu gestul de a se retrage, dar el o reținu.

— Nu mă înțelegi, Odette, zise el. Vocea îi era dulce melodioasă, aproape mîngîietoare. Mi-ai citit cărticica? întrebă brusc.

Ea făcu un semn afirmativ.

— Da... am citit un fragment.

Fața i se îmbujoră și mai tare.

El rîse scurt.

— Probabil găsești bizar ca un om cu poziția mea să se apuce de scris versuri, nu? Am scris cea mai mare parte înainte de a intra în acest magazin, draga mea... înainte de a deveni un comerciant.

Ea nu răspunse și el o privi întrebător.

— Cum ți s-au părut? întrebă.

Buzele fetei tresăriră, dar el nu observă nimic.

— Mi s-au părut detestabile, spuse ea în șoaptă, de­testabile!

El înălță din sprîncene.

— O! ce spirit burghez ai, domnișoară Rider! zise pe un ton ironic. Aceste versuri au fost aclamate de cei mai buni critici din țară ca reproduceri ale frumuseților vechii poezii grecești.

Fata fu pe cale de a replica, dar se răzgîndi și rămase cu buzele strînse.

Thornton Lyne ridică din umeri și făcu cîțiva pași spre fundul biroului său luxos mobilat

— Gustul poeziei ca și cel al castraveților e un gust care se cîștigă, declară după o clipă. Anumite genuri de literatură cer o cultură specială. Va veni o zi, sînt sigur, cînd îmi vei fi recunoscătoare că ți-am oferit prilejul de a aprecia gînduri magnifice exprimate într-o limbă de rară frumusețe.

Fata ridică privirea.

— Pot pleca, domnule Lyne? întrebă ea.

— Nu încă, răspunse el calm. Mi-ai spus adineauri că nu înțelegi unde vreau să ajung. Îți voi vorbi mai simplu. Ești o fată foarte drăguță, cum știi foarte bine, și ești sortită aproape sigur să devii nevasta unui indi­vid mediocru și burghez, care te va obliga să duci o viață de sclavă este, cum știi, destinul tuturor femeilor din clasa de mijloc. De ce să te supui acestui jug? Numai fiindcă un oarecare în redingotă neagră și guler alb va mormăi cuvintele consacrate, fără nici o noimă pentru o persoană inteligentă? Eu n-o să-mi dau osteneala să respect o asemenea ceremonie stupidă, dar voi face orice ca să fii fericită.

Încet se îndreptă spre ea și-i așeză o mînă pe umăr. Istinctiv ea se crispă; el începu să rîdă.

— Ce zici?

Fata îl privi în față, cu ochii strălucitori. Vorbi cu o voce fermă:

— Se întîmplă să fiu una dintre acele persoane mediocre și burgheze care dau importanță cuvintelor mormăite despre care vorbeați. Totuși, sînt destul de des­chisă la minte pentru a ști că ceremonia matrimonială nu te face nici mai fericit, nici mai puțin fericit dacă e sau nu respectată. Însă fie că e vorba despre căsătorie, fie despre alt fel de legătură, aș vrea ca măcar să întîlnesc un bărbat.

El încruntă sprîncenele.

— Ce vrei să spui? întrebă cu o voce care-și pierduse dulceața.

Tînăra cu lacrimi de mîndrie în glas, îi răspunse:

— Nu-mi doresc o creatură suspectă care pune sen­timente oribile în versuri insignifiante. Vă repet că îmi doresc un bărbat.

Figura lui Lyne deveni lividă.

— Îți dai seama cu cine vorbești? întrebă el ridicînd vocea

— Vorbesc cu Thornton Lyne, răspunse ea repede, proprietarul magazinelor Lyne, patronul Odettei Rider care-i smulge în fiecare săptămînă trei lire sterline.

El se sufoca de furie.

— Fii atentă! zise el. Fii atentă!

— Vorbesc cu un om a cărui viață e un reproș la titlul de om! continuă ea grăbit. Un om care nu e sincer în nimic, care trăiește pe seama inteligenței și reputației tatălui său; pe banii cîștigați din munca unor oameni care valorează mai mult decît el. Nu mi-e frică de dum­neavoastră, îi aruncă ea cu dispreț. Da, știu că va trebui să părăsesc această casă și o voi face chiar în seara asta!

Lyne era rănit, umilit, aproape distrus de disprețul fetei. Ea realiză situația dintr-o dată și delicatețea na­turii sale feminine o făcu să se oprească.

— Regret că am fost atît de dură, spuse cu un ton îmblînzit, dar dumneavoastră m-ați provocat, domnule Lyne.

Era incapabil să scoată un cuvînt, clătina doar din cap arătîndu-i cu un deget tremurător ușa.

— Ieși, șopti în sfîrșit.

Odette Rider părăsi încăperea; tînărul nu se clinti cîteva secunde. Apoi se ridică, se apropie de fereastră și urmări silueta elegantă a fetei care traversa, fără gra­bă, mulțimea cumpărătorilor îndreptîndu-se spre caserie.

— O să mi-o plătești, fetițo, murmură.

Era rănit de moarte. Băiat de oameni bogați, fusese ținut departe de lumea obișnuită. Avantajele școlii pu­blice fiindu-i refuzate, se înconjurase, la universitate, de paraziți și pozeuri ca și el. Niciodată nu-l atinsese suflul criticii, cu excepția împunsăturilor obișnuite din revistele

de scandal.