Omul de la Carlton

PARTEA I

1

Harry Stone, omul care mai era cunoscut și sub porecla de Harry Cameristul, lucrase un timp ca agent al poliției secrete din Rhodesia. Când s-a descoperit, însă, că lucra mână-n mână cu niște delincvenți, cariera lui de detectiv luase sfârșit. De altfel, nici nu durase decât două luni. Ar fi trebuit să fie deferit justiției, dar tocmai atunci poliția era grozav de interesată să nu se ajungă la un scandal public, atrăgându-se atenția asupra neregulilor existente în cadrul instituției. Așa se face că, în momentul când Stone luase un tren de noapte spre Capetown, l-au lăsat să plece nevătămat și nici mai târziu nu și-au dat osteneala să folosească acest prilej pentru a pune mâna pe el.

Harry se îndreptă spre sud, având în buzunar trei sute de lire sterline, de care făcuse rost pe căi, evident, necinstite, cu speranța că va da undeva de Lew Daney, un hoinar fără căpătâi, un artist foarte talentat dar nu prea norocos. Însă Lew părăsise de mult acele locuri. Era tocmai pe cale să organizeze o serie de spargeri, care aveau să stârnească mult mai multă vâlvă decât încercarea lui de a pătrunde la seifurile băncii din Johannesburg. Între timp, învățase multe, și acum își organiza metodic toate acțiunile. Harry se întoarse înapoi la Salisbury, prin Beira și Massi-Kassi, dar avu ghinion, căci căpitanul Timothy Jordan, șeful poliției judiciare din Rhodesia, îl căută personal la hotel. De cum intră, acesta îi spuse:

— V-ați înscris în registrul hotelului sub numele de Harrison, dar adevăratul dumneavoastră nume este Stone. Ce mai face bunul dumneavoastră prieten Lew Daney?

— Habar n-am de cine vorbiți — răspunse Harry morocănos.

Timothy Jordan zâmbi.

— Mă rog, fie cum vreți. Oricum, trenul spre teritoriul portughez pleacă peste două ore. Pe ăsta o să-l luați.

Harry nu știa ce să răspundă, dar nu-l contrazise pe Jordan. Nu-l cunoscuse personal până acum, dar auzise multe despre acest funcționar energic și destoinic.

Tim Jordan era un om înstărit, s-ar putea spune chiar bogat, așa că-și putea permite luxul de a fi cinstit și conștiincios. Cerceta toate fotografiile indezirabililor și ale celor împotriva cărora se emiseseră mandate de arestare și era mereu prezent la sosirea și plecarea trenurilor personale. De obicei găsea câte unul pe care-l expedia din Rhodesia sub escortă. Fotografia lui Harry ajunsese în mâinile lui tot pe linie de serviciu.

La Beira, Stone se îmbarcă pe un vapor ce făcea cursa între Durban și Greenock. Ar fi vrut cu totul altceva, dar la Londra se întâmplaseră mai multe lucruri neplăcute, așa că n-avea chef să debarce în nici unul dintre marile porturi, unde să cadă imediat sub ochii Scotland Yard-ului. Oricât de ocupată era, și era, într-adevăr ocupată până peste cap, poliția mai avea, totuși, câțiva oameni la dispoziție, care să fie cu ochii pe vasele de pasageri când acestea ancorau.

La câteva zile după ce Harry tocmai își găsise și închinase o locuință convenabilă la Glasgow, comandantul Cowley de la Scotland Yard îi convocă la o ședință pe toți inspectorii șefi din subordinea sa. Când toți se adunară, începu:

— Este a doua mare spargere în decurs de două săptămâni. Trebuie să fie vorba de aceeași bandă. Dacă gangsterii nu aveau, din întâmplare, ghinion, lovitura le-ar fi reușit în mod strălucit.

Comandantul făcea aluzie la spargerea de la Northern Counties Bank. Un paznic de noapte și un polițist, care tocmai își făceau rondul, fuseseră împușcați cu sânge rece, după care, bandiții deschiseseră ușile și pătrunseseră la seifuri. Dar se osteniseră în zadar, căci banca fusese înștiințată de spargere cu o zi înainte, și o mare sumă de bani fusese pusă în siguranță în alt loc.

— Ați citit cumva articolele din presă? întrebă grav inspectorul-șef Pherson. Dar în tonul lui se distingea și o undă de sarcasm.

Cowley își duse enervat mâna la frunte.

— Dar e firesc să citesc tot ce scriu ziariștii despre astfel de cazuri!

Cei de la Scotland Yard erau supărați că nu fuseseră convocați și ei la această consfătuire a poliției locale. Poliția locală nu este obligată să solicite prezența la o consfătuire a reprezentanților Scotland Yard-ului. Dimpotrivă, Scotland Yard-ul este obligat, prin regulament, să nu facă nici într-un fel concurență poliției din provincie. Nici în cazul spargerii de la Northern Counties Bank, nici al celei de la Mersey Trust Company, nimeni nu făcuse apel la Scotland Yard.

— Vom auzi curând de o a treia spargere importantă — continuă Cowley, după o scurtă pauză. Toate aceste delicte sunt pregătite de multă vreme, dar eu aș vrea doar să știu cine le organizează.

Formidabilul organizator era Lew Daney, dar nimeni nu se gândea la el, căci poliția nu-l cunoștea încă. Doar Harry Stone știa de existența lui, dar nici nu se gândise să „raporteze” despre asta Scotland Yard-ului — avea ceva mai bun de făcut decât să ajute poliția să pună mâna pe un om care valora cât o mină de aur. Curând avu loc și a treia spargere, cu deplin succes.

Lower Clyde-Bank își avea sediul într-un fel de palat, în Glasgow. Pe o ceață deasă, într-o joi seara, între ora 21 și zorii zilei următoare, până pe la ora 4, depozitul subteran nr. 2 al băncii fusese forțat și curățat până și de ultimul gologan. Bandiții puseseră mâna pe una sută douăsprezece mii de lire sterline, bașca pe un important depozit al băncii din Dusseldorf, bani păstrați în două seifuri uriașe.

Amândoi paznicii dispăruseră. Cum, pe la ora 4 dimineața, nu se folosiseră de ceasul de control, poliția se alertase și trimisese imediat o brigadă de intervenție rapidă la fața locului. Dar abia după trei ore doi paznici au fost descoperiți în cabina unui lift: fuseseră împușcați în imediata apropiere.

Un singur om ar fi putut da poliției unele informații: Harry Stone.

În seara cu pricina, când se întorcea spre casă, văzuse un vehicul mare care rula cu viteză redusă pe lângă bordura trotuarului și se oprise în momentul când trecuse pe lângă el. Chiar în clipa aceea, zărise un om care venea în direcția lui. Figura i se păruse cunoscută. Se întrebase unde anume îl mai întâlnise, mai făcuse câțiva pași, apoi se întorsese brusc. Între timp, un alt individ, care purta un sac greu în spinare, își făcuse apariția. Un al treilea tocmai traversa în fugă strada. Toți trei se urcaseră în mașina aceea misterioasă, care schimbase brusc direcția și demarase în viteză.

Fusese Lew Daney! Când Harry îl cunoscuse, purta mustață. Totul era limpede. Lew tocmai comisese o spargere! Era primejdios pentru Harry să mai rămână prin apropiere, chiar dacă se afla în posesia unui revolver și știa să se folosească de el. Dar n-avea nici un chef să se lase arestat de poliție.

A doua zi, Stone se duse la Londra. Acum știa de unde putea să facă rost de bani. N-avea nici un sens să anunțe banca sau poliția, chiar dacă se oferea o mare recompensă pentru cei ce vor ajuta la prinderea bandiților. Lew jefuise o mare sumă de bani. Ar fi mult mai câștigat dacă l-ar convinge să-i împartă pe din două cu el. Dar pentru asta trebuia să-l găsească pe Lew Daney, lucru nu chiar așa de ușor. Oricum, trebuia să se înarmeze cu multă răbdare.