Proprietatea unei doamne

Prolog

Bangkok

Fata care ieșise din taxiul cu aer condiționat în fața hotelului Oriental era înaltă; cu picioare lungi, lucioase, bronzate, părul negru, strălucitor îi unduia în jurul umerilor și avea un chip care era un amestec de Orient și Occident. În ciuda căldurii arzătoare și a umidității, ea arăta proaspătă într-o rochie scumpă de in și o pălărie cu boruri largi.

Trecu grăbită pe lângă fântâna arteziană și cvartetul care cânta muzică de cameră în hol și se îndreptă spre arcada de magazine din spatele hotelului.

— Sora mea a lăsat un pachet aici, îi spuse ea vânzătoarei dintr-un magazin de antichități. Mi-a zis să vin să-l iau în locul ei.

Luând pachetul cu eticheta Jim Thompson – Magazin de mătăsuri, se întoarse de-a lungul arcadei la terasa cu orhidee ce dădea spre râul Chao Phraya, unde comandă un ceai. Lăsând pachetul alături, își sorbi ceaiul fără grabă, urmărind traficul fluvial aglomerat. O jumătate de oră mai târziu, părăsi terasa, coborî treptele spre râu și luă un taxi fluvial spre partea de jos a orașului.

Acum mergea repede, depărtându-se de râu. Mai opri un taxi și-i ceru șoferului să o ducă la hotelul Dusit Thanai.

La toaleta femeilor, se schimbă într-o bluză simplă și un pantalon jeans, împături cu grijă eleganta rochie neagră de in și o puse în pachet. Își strânse părul neted în coadă de cal, ținută cu un elastic, și își dădu cu un ruj mai deschis. Ieșind din hotel pe ușa din spate, își feri ochii cu o pereche de ochelari de soare Ray-Ban – nu o copie ieftină care se vinde la fiecare colț de stradă din Bangkok, ci din cei scumpi – și luă alt taxi spre Patpong Road.

Taximetristul rânji la ea prin oglinda retrovizoare. Știa totul despre Patpong, cartierul cu baruri cu felinare roșii, cluburi dubioase, saloane de masaj și sex-magazine și își închipui care-i era meseria. Ea îi ignoră încercările de a face conversație, îi plăti dându-i un bacșiș modest și își continuă cu siguranță drumul prin îngrămădeala de străduțe murdare. Se opri în fața unei clădiri înguste, cenușii, înghesuită printre altele o sută pe o stradă laterală, uitându-se la numele de pe o minusculă carte de vizită pătată, prinsă cu o pioneză pe o scândură. Satisfăcută, trecu în grabă prin fața clinicii care oferea tratamente pentru boli venerice și alte „neplăceri” sexuale, spre etajul al doilea, unde apăsă pe un interfon, așteptă răspunsul, apoi își rosti liniștită numele. Ușa se deschise când o atinse, iar ea se strecură înăuntru, închizând-o bine în urma ei.

Se afla într-un coridor întunecos, îngust, mirosind slab a urină și chimicale, la capătul căruia era o a doua ușă. Fără ezitare, o porni de-a lungul coridorului și o deschise.

O lampă mică, foarte luminoasă, strălucea pe suprafața unui birou vechi, lăsându-l în semiîntuneric pe bărbatul ce stătea în spate, dar ea putu să vadă că era imens, o caricatură grotescă a unei forme umane. El își înălță capul de la mica grămăjoară de pietre strălucitoare pe care le studia și-brusc lumina îi cuprinse fața.

— Intră, ia loc, spuse el.

Buzele i se răsfrânseră de silă când se așeză în fața lui. Avea niște trăsături ca de porc. Ochii lui mici, pierduți în falduri de carne, ca niște pietricele cenușii înfundate, o măsurau. I se adresă cu un accent gutural și cu un ton aspru:

— Ți-am spus deja: îți pierzi timpul.

Ea scoase o bucățică de hârtie neagră, moale, din cutele de mătase chinezească ale genții pe care o purta și i-o întinse.

— Cred că nu, domnule Abyss, replică ea, urmărindu-l cum o desfăcea repede și observându-l cum gâfâie când văzu conținutul.

Aruncă în direcția ei o privire de neîncredere, apoi trase lampa puternică mai aproape. Ținând la ochiul drept lupa de bijutier, răsuci piatra prețioasă între degetele lui grase și păroase ca un păianjen care prinde un fluture frumos. După câteva minute, scoase lupa și puse piatra pe pătratul de catifea neagră din fața sa. Se lăsă pe spate în fotoliul de piele prăpădit, încrucișându-și mâinile pe stomacul imens. Ochii ei albaștri, migdalați, îi întâlniră privirile în tăcere.

În cele din urmă, el vorbi:

— Există doar un singur smarald de această mărime și calitate în întreaga lume. Iar acela a dispărut de peste șaptezeci de ani. Pot să întreb cum a ajuns în posesia dumitale?

Ea ridică din umeri.

— Nu poți. Să spunem doar că nu lucrez singură. Partenerii mei sunt interesați de părerea dumitale.

Se lăsă din nou tăcerea, în timp ce el privi spre ea, apoi spre uriașul smarald așezat între ei.

— E o piatră cu o tăietură perfectă, spuse el în cele din urmă. Nu pot face nimic ca să îmbunătățesc arta șlefuitorului inițial. Deci? Ce vreți de fapt de la mine?

Aplecându-se în față, ea atinse piatra cu o unghie lungă, dată cu ojă roșie, și spuse:

— Vreau să o tai în două bucăți egale. Două smaralde în loc de unul.

I se păru că vede o strălucire de emoție în ochii lui plumburii. Îl luase prin surprindere, atinsese o coardă sensibilă pe undeva.

— Să tai o piatră ca asta? Ești nebună?

Întinse mâna într-un sertar și scoase o sticlă de whisky și un pahar mic, pătat. Ridică sticla interogativ, iar ea clătină din cap, urmărindu-l cum își umple paharul până sus și îl dă peste cap. Îl umplu din nou, repede, și de data asta ea observă că îi tremura mâna când goli paharul. Acest tremur era motivul pentru care Abyss, maestrul șlefuitor de pietre prețioase, ocupa acum o singură cameră, pe o stradă lăturalnică, murdară, din Bangkok, în locul marelui apartament cu birouri de la Paris pe care îl avusese în urmă cu douăzeci de ani. Un mare șlefuitor de pietre prețioase団u o mână nesigură nu mai avea nicio valoare. Și, totuși, nu exista nimeni în stare să facă ceea ce îi cerea ea. Era un risc discutat îndelung și pe care erau gata să și-l asume.

— Cunosc acest smarald, spuse el, răsucindu-l din nou între degetele lui grase. N-a mai fost văzut în Europa de când marea coroană a fost trimisă la Paris, la Cartier, ca să fie refăcută, în urmă cu optzeci de ani. Un smarald de nouăzeci de carate, de o asemenea perfecțiune… este unic.

— Exact. Este unic și de aceea ușor de identificat. Îți cerem să ne dai două smaralde, domnule Abyss, ca să fie imposibil de identificat cu precizie. Și, totuși, valoarea fiecărei pietre să se numere în milioane.

O strălucire de lăcomie fulgeră în ochii lui cenușii, întoarse piatra pe o parte și pe alta sub lampă, examinând-o cu atenție sub lupa măritoare.

Ea îl urmărea, tensionată ca un arc. Pentru ea, lucrul era important; se afla acolo pentru că el era încă cel mai bun din lume, singurul care putea face o asemenea treabă.

— O să plătim bine, spuse ea încet. Șapte la sută.

Privirile li se întâlniră.

— Nu pot garanta nimic, îi spuse el. Știi că smaraldul este cea mai fragilă dintre toate pietrele. O lovitură doar și această bijuterie valoroasă ar putea fi făcută fărâme, bune pentru inele ieftine. Și, de altfel, smaraldul întreg valorează cu mult mai mult decât ar putea valora vreodată două jumătăți.

Ea își netezi părul deja neted și își tamponă cu un șervețel transpirația de la rădăcina părului. În cameră nu era aer condiționat, iar căldura și mirosul acru începeau s-o deranjeze. Spuse sec:

— Cât de repede se poate face?

Ochii lui dispărură în valurile de grăsime de pe față când îi zâmbi:

— Cincisprezece la sută, sugeră el încet.

Un chicotit îi ieși din gât, transformându-se în tuse, în timp ce ea îl privea fix.

Îl consultaseră deja pe tipul din Israel și pe celălalt din Amsterdam. Abyss era singurul, unica lor șansă.

— Zece la sută, spuse ea, dezlipindu-și bluza de pe spatele umed, în timp ce se ridica în picioare. Se uită fix la mâna ce tremura ținând smaraldul. Nu știu, adăugă ea cu îndoială. Poate Amsterdam ar fi mai bun totuși…

— Zece, acceptă el repede.

— Ai la dispoziție o lună, îi zise ea, luându-și geanta.

El gâfâi.

— O lună? Imposibil. Trebuie să mânuiesc piatra, s-o studiez, să analizez fiecare punct… ar putea dura și un an…

— O lună și zece la sută. Asta-i înțelegerea. Poți sau nu să faci treaba?

Unghiile ei cu ojă roșie băteau cu nerăbdare pe birou, în timp ce el o privea fix, șocat. Apoi, ochii îi dispărură din nou într-un zâmbet fără veselie.

— Hai să spunem că pentru mine va fi o încercare, răspunse el.

Ea aprobă din cap, apoi se întoarse, cu mâna pe ușă.

— Suntem foarte generoși, domnule Abyss. Mai sunt și altele acolo de unde provine asta. Ai putea fi un om foarte bogat, dacă nu devii prea hrăpăreț. Frumoșii ei ochi migdalați îi studiau cu dispreț cutele transpirate ale feței. Și dacă vei deveni, adăugă ea, partenerii mei vor ști ce au de făcut.

Lăsând amenințarea să plutească în aer, închise încet ușa după ea. Se strecură prin coridorul întunecat în jos pe scări și dispăru ca o umbră în mulțimea forfotitoare, la o oră când viața de noapte a Bangkok-ului era în plină desfășurare zgomotoasă.