Povestea califului Barza
Aa
1
Într-o frumoasă după-amiază, califul Rașid din Bagdad ședea în tihnă, cu picioarele încrucișate pe divan; dormise puțin, căci era o zi caldă, și acum, după somn, se simțea foarte voios. Trăgea câte un fum din narghileaua din lemn de trandafir, sorbea înghițitură cu înghițitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; își mângâia de fiecare dată, mulțumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvânt, pe fața lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blând și binevoitor. Din pricina asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Și în după-amiaza aceasta se înfățișă ca de obicei, gânditor, însă cu mult mai gânditor decât în alte rânduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din gură și întrebă:
— De ce ai o față atât de îngândurată, o, marele meu vizir?
Vizirul își încrucișă brațele pe piept, se plecă în fața stăpânului său și răspunse:
— Stăpâne, nu știu dacă am o față îngândurată, dar jos, în fața porților palatului, se află un boccegiu care are de vânzare lucruri atât de frumoase, încât tare îmi pare rău că n-am mai mulți bani.
Califul, care de mult voia să-i facă o bucurie marelui său vizir, trimise jos un arap să-l cheme pe neguțător. Robul se întoarse degrabă cu un grăsan scund, arămiu la față, îmbrăcat în straie ponosite și care ducea o besactea.
Înăuntru se aflau perle, inele, pistoale cu plăsele bătute în pietre scumpe, cupe, piepteni. Califul și vizirul le cercetară pe toate pe îndelete și, în cele din urmă, califul cumpără pentru el și pentru Mansor niște pistoale de toată frumusețea, iar pentru soția vizirului — un pieptene. Neguțătorul se pregătea tocmai să închidă besacteaua, când califul zări un mic sertar și întrebă dacă și acolo sunt lucruri de vânzare. Neguțătorul scoase din sertar o cutie în care se afla o pulbere negricioasă și o hârtie acoperită cu o scriere ciudată, pe care nici califul, nici Mansor nu o putură desluși.
— Am primit cândva praful și hârtia de la un neguțător, care, la rândul lui, le-a găsit pe o uliță din Mecca, lămuri boccegiul. Nu știu ce putere au și vi le dau pe nimica toată: mie nu-mi sunt de nici un folos.
Califul, căruia îi plăcea să aibă între cărțile sale scrieri vechi, chiar dacă nu le putea citi, îi cumpără hârtia și cutiuța. Încuviință apoi plecarea neguțătorului... Califul dorea foarte mult să dezlege slovele acelea tainice, și-l întrebă pe vizir dacă nu cunoaște pe cineva care să-i ajute la treaba asta.
— Mărite doamne și stăpâne, spuse vizirul, lângă marea moschee locuiește un om cu numele de Selim cel învățat; el știe toate limbile. Dă poruncă să se înfățișeze degrabă: poate află el taina acestor slove.
Învățatul Selim fu adus de îndată.
— Selim, grăi califul, se spune că ai fi foarte învățat; iată scrierea aceasta; citește-o! De vei ști s-o dezlegi, te voi răsplăti cu straie noi, de sărbătoare, iar de nu, vei primi douăsprezece palme și douăzeci și cinci de lovituri la tălpi, căci atunci în zadar ți s-ar mai spune „Selim cel învățat".
Selim făcu o temenea și răspunse:
Facă-se voia ta, stăpâne!
Privi îndelung scrisul și deodată strigă:
De nu e limba latinească, stăpâne, să mă spânzuri!
— Spune ce scrie, dacă e latinească! porunci califul.
Selim începu să tălmăcească:
— „Omule, tu care vei găsi aceasta, slăvește-l pe Alah pentru bunătatea sa. Cine va trage pe nas din pulberea asta și va rosti în același timp cuvântul Mutabor, acela se va putea preschimba în orice jivină și va înțelege graiul dobitoacelor. De va voi să-și capete iară înfățișarea omenească, să se plece de trei ori către răsărit și să rostească același cuvânt. Dar ferește-te să râzi în timpul cât ai înfățișarea de lighioană, căci vorba fermecată piere de îndată din mintea fa și rămâi cu chip de jivină”.
Selim cel învățat isprăvi de citit. Califul se arătă nespus de mulțumit și-l puse pe învățat să facă jurământ că nu va dezvălui nimănui taina aceasta; îi dărui apoi straie frumoase și-l lăsă să plece, după care grăi către marele său vizir:
— Am făcut un târg bun, Mansor. Cât mă bucur că voi putea lua chip de jivină! Mâine dimineață să vii la mine. Mergem împreună pe câmp, tragem pe nas din cutiuță și vom putea să ascultăm tot ce se vorbește în văzduh, în apă, în pădure și pe câmp.
Povestea audio o puteti auzi.........Aici