Povestea califului Barza
Aa
4
Califul povesti pățania prin care-i fusese dat să treacă și, după ce termină, bufnița îi mulțumi și-i zise:
— Ascultă și povestea mea și-ai să vezi că nu sunt mai puțin nefericită decât tine. Tatăl meu este maharadjahul Indiei, iar sărmana de mine sunt singura lui fiică și mă numesc Lusa. Vrăjitorul Kașnur, care v-a vrăjit pe voi, m-a năpăstuit și pe mine. Kașnur s-a înfățișat într-o bună zi tatălui meu și m-a cerut de soție pentru fiul său Mizra. Tatăl meu însă, care e un om iute la mânie, a poruncit să fie zvârlit jos pe scări. Nemernicul si-a schimbat înfățișarea și, în haine de rob, a izbutit să se furișeze și să ajungă din nou în preajma mea, pe când mă plimbam o dată în grădină și doream să beau ceva răcoritor; mi-a adus o licoare ce m-a preschimbat în vietatea asta respingătoare, m-a târât încoace mai mult moartă de spaimă și mi-a zbierat în urechi, cu glas înfricoșător:
„Ai să rămâi aici, urâtă, disprețuită până și de lighioane! De nu se va găsi cineva care, nesilit de nimeni, să te dorească de soție sub această înfățișare respingătoare, aici îți vei sfârși zilele. Iată răzbunarea mea față de tine și de trufașul tău părinte!”
De atunci s-au scurs multe luni. Stau în lăcașul acesta singură, tristă și urâtă de lume; chiar și jivinelor le e groază de mine; nu mă pot desfăta cu frumusețile firii, căci ziua sunt oarbă și numai în ceasurile când luna își revarsă lumina palidă peste aceste ziduri cade vălul de pe ochii mei.
Bufnița sfârși de vorbit și își șterse din nou ochii cu aripa, căci istorisirea suferințelor ei îi storsese noi lacrimi.
După povestirea prințesei, califul căzu pe gânduri.
— Dacă nu mă înșel, spuse el, între nenorocirile noastre se țes fire tainice; dar cum să găsesc cheia acestei taine?
Bufnița îi răspunse:
— Of, Doamne! Și eu am această bănuială, căci odată, în frageda mea copilărie, o femeie înțeleaptă mi-a prorocit că o barză îmi va aduce o mare fericire, și cred că știu cum am putea să ne găsim scăparea.
Califul se arătă foarte mirat și o întrebă ce vrea să spună.
— Vrăjitorul care ne-a urgisit pe amândoi, zise ea, vine o dată pe lună printre dărâmăturile de aici. Nu departe de cămara aceasta se găsește o sală: acolo obișnuiește el să chefuiască cu o șleahtă de prieteni, l-am auzit adeseori povestindu-și fărădelegile; cine știe, poate că are să spună cuvântul fermecat care v-a pierit din minte.
— O, scumpă prințesă! strigă califul. Spune repede, când vine și unde se află sala?
Bufnița tăcu o clipă, apoi zise:
— Nu mi-o luați în nume de rău, dar nu vă pot împlini dorința decât cu o condiție.
— Spune! Spune! strigă Rașid. Poruncește! Primim orice condiții!
— Aș dori să-mi recapăt și eu libertatea odată cu voi, dar aceasta nu se poate întâmpla decât dacă îmi cere mâna unul din voi.
Berzele se arătară cam miratele de această propunere și califul făcu semn slujitorului său să iasă puțin afară împreună cu el.
— Mare vizir, spuse califul când fu dincolo de ușă, ăsta-i un târg prost, dar n-ai ce-i face, trebuie să-l primești!
— Cum? răspunse acesta. Nu vreau câtuși de puțin ca soția mea să-mi scoată ochii când mă întorc acasă. În afară de asta, eu sunt prea bătrân, pe câtă vreme măria ta ești tânăr și neînsurat, poți mai curând să ceri mâna unei tinere și frumoase prințese.
— Tocmai asta e! oftă califul în timp ce aripile îi atârnau pleoștite. Cine îmi spune că e tânără și frumoasă? Asta se cheamă să cumperi mâța-n sac.
Se îndemnară unu! pe altul vreme îndelungată, până ce califul, văzând că vizirul său ar vrea mai bine să rămână barză decât să se însoare cu bufnița, se hotărî să facă el însuși lucrul acesta. Bufnița se arătă încântată și spuse că sosiseră tocmai la timpul potrivit, întrucât era cu putință ca vrăjitorii să se adune chiar în noaptea aceea. Apoi părăsi încăperea împreună cu berzele și toți porniră spre sala cu pricina. Merseră ce merseră printr-un coridor întunecos și deodată, de după un zid năruit, țâșni o lumină sclipitoare. Se apropiară de locul acela și bufnița îi povățui să stea nemișcați. Prin crăpătura lângă care se aflau se vedea o sală mare, minunat împodobită, cu coloane de jur împrejur. O mulțime de lămpi în fel și fel de culori înlocuia lumina zilei. În mijlocul sălii se afla o masă rotundă pe care erau așezate bucatele cele mai alese. Jur împrejurul mesei, pe o sofa, ședeau opt bărbați. Berzele recunoscură printre ei pe neguțătorul care le vânduse pulberea fermecată. Vecinul său de masă îl îndemnă să povestească ultimele sale isprăvi. Între altele, el istorisi povestea califului și a vizirului său.