Povestea califului Barza

2

A doua zi dimineață, după ce califul luă o gustare și se îmbrăcă, marele vizir se înfățișă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vârî la cingătoare cutiuța cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămână în urmă și porni înainte, însoțit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele grădini ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăți ca să poată încerca praful vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre iaz, unde văzuse adeseori tot felul de viețuitoare, mai ales berze, care se plimbau întotdeauna pe acolo, pășind grav și clămpănind.

Califul urmă sfatul vizirului său și se îndreptă cu el spre iaz. Când ajunseră acolo, văzură o barză ce pășea îngândurată încoace și încolo, căutând broaște și clămpănind din cioc. Undeva, departe, în văzduh, plutea o altă barză, venind tot într-acolo.

— Pun rămășag pe barba mea, mărite stăpâne, zise marele vizir, că năltăroagele astea două își vor spune acum lucruri vrednice de auzit. Ce-ar fi să ne prefacem în berze?

— Bine ai grăit, răspunse califul. Dar, întâi și întâi, să ne amintim cum trebuie să facem ca să luăm din nou înfățișare omenească. Așadar, dacă ne închinăm de trei ori către răsărit și rostim cuvântul Mutabor, eu voi lua din nou chip de calif și tu de vizir. Dar pentru nimic în lume nu trebuie să râdem, căci atunci suntem pierduți!

În timp ce califul vorbea astfel, cea de-a doua barză se roti încet deasupra capetelor lor și se lăsă ușor pe pământ. Califul scoase repede cutiuța de la brâu, trase praf pe nas, îi dădu și marelui vizir și strigară amândoi într-un glas: „Mutabor!"

Deodată, ca prin farmec, picioarele li se subțiară, se făcură lungi și roșii, frumoșii iminei galbeni ai califului și ai însoțitorului său se preschimbară în labe urâte de barză; brațele se prefăcură în aripi, gâtul se înălță dintre umeri și se lungi cu un cot, bărbile se făcură nevăzute, iar trupul li se acoperi cu pene albe.

— Ai un plisc frumos, vizire, spuse califul, mirându-se îndelung. Pe barba profetului, așa ceva n-am mai văzut în viața mea!

— Mulțumesc preasupus, răspunse marele vizir, făcând o plecăciune, dar, dacă-mi este îngăduit, aș spune că înălțimea voastră arătați ca barză aproape mai frumos decât în chip de calif. Dar, dacă înălțimea voastră dorește, să le ascultăm pe prietenele noastre de colo și să vedem dacă într-adevăr înțelegem graiul berzelor.

În timpul acesta, cea de-a doua barză se lăsă pe pământ, își curăță picioarele cu ciocul, își netezi penele și se îndreptă spre prima barză. Cele două berze noi-nouțe se apropiară grabnic și auziră, spre uimirea lor, următoarea convorbire:

— Bună dimineața, doamnă Picior-Lung, ați ieșit atât de devreme la câmp?

— Bună să-ți fie inima, dragă Clămpăne-Cioc! Iată, am adus o mică gustare. Vrei o ciosvârtă de șopârlă sau o pulpiță de broască?

— Mulțumesc frumos; azi nu prea am poftă de mâncare. Am venit pentru altceva la câmp. Astăzi trebuie să dănțuiesc în fața oaspeților tatălui meu și vreau să fac în taină câteva încercări.

Și tânăra barză începu să se plimbe pe câmpie, făcând mișcări năstrușnice. Califul și Mansor o urmăreau cu uimire. Când o văzură însă ridicând un picior și fâlfâind grațios din aripi, cei doi nu se mai putură stăpâni: din pliscurile lor izbucni un râs nestăvilit, care nu mai contenea. Califul se potoli cel dintâi.

— Să te prăpădești de râs! strigă el. Petrecerea asta nu-i plătită nici cu aur! Păcat că prostănacele au fugit de râsul nostru, altminteri te pomenești că ar fi început să și cânte!

Dar deodată marele vizir își aminti că nu era îngăduit să râzi în timpul vrăjii și îi împărtăși califului îngrijorarea sa.

— Pe Mecca și Medina! Ar fi o glumă proastă să rămânem berze! Amintește-ți tu neghiobul acela de cuvânt; mie nu-mi vine în minte.

— Trebuie să ne plecăm de trei ori spre răsărit și în același timp să spunem: Mu-mu-mu...

Se întoarseră cu fața spre răsărit și se plecară mereu, atingând pământul cu pliscurile. Dar, vai! Cuvântul fermecat le pierise din minte și, oricât se înclina califul și oricât bolborosea vizirul său mu-mu-mu, nu și-l aminteau și pace. Bietul Rașid și vizirul său erau sortiți să rămână berze.