Christos si lumea spirituala
Aa
Christos si lumea spirituala de Rudolf Steiner
CUPRINS
Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)
În legătură cu publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner
Conferința I — Leipzig, 28 decembrie 1913 — Marea schimbare a vieții sufletești în secolele anterioare și ulterioare Misteriului de pe Golgota. Adâncirea vieții de gânduri datorită filosofiei grecești. În același timp totala lipsă de înțelegere pentru Misteriul de pe Golgota. Aceeași înaltă forță spirituală a determinat atât adâncirea vieții de gânduri ca și impulsul lui Christos. Teologia lui Pavel. Conceptele gnostice: tatăl primordial, Tăcere, treizeci și unu de Eoni, divina Sophia, Achamod, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt, Demiurgos
Conferința a II-a — Leipzig, 29 decembrie 1913 — Înțelegerea lacunară a gnosticilor privind legătura dintre entitatea Christos și Iisus din Nazaret. Vechii Rishi indieni, Zarathustra și înțelepții caldeeni ar fi putut avea înțelegere pentru apariția lui Christos. Aur, tămâie și mir. Christos pășește pe Pâmânt în perioada cea mai puțin aptă pentru a-L înțelege. Erudiția teologică s-a îndepărtat tot mai mult de înțelegerea lui Christos. Sibilele. Profeții și Sibilele lui Michelangelo. Sibilele, rămășiță a vechii înțelepciuni, anulată prin impulsul lui Christos. Pavel, urmaș al vechilor profeți. Pavel și lumea măslinului
Conferința a III-a — Leipzig, 30 decembrie 1913 — Cei doi copii Iisus. Dezvoltarea umana în cursul evoluției Pământului. Tripla influență a simțurilor, a organelor vitale și a sufletului umanității (gândire, simțire, voință). Sfântul Gheorghe învinge balaurul. Artele muzelor (Apolo) ca reflectare a acestor forțe de armonizare. Miturile Iui Mydas și Marsyas. „Însuflețirea" lui Christos în Apolo
Conferința a IV-a — Leipzig, 31 decembrie 1913 — Postacțiuni ale triplului eveniment Christos în perioada postatlanteană. Zarathustra. Concepția despre lume privită ca o cronologie. Ahura Mazda, Ahriman, Zaruana akarana. Amshaspandzi, Izedzi. Misterii egiptene și caldeene: astrologie. Misterii grecești: meteorologie. Înțelepciune evreiască veche: geologie. Profeții. Cultul lui Attis și al lui Adonis ca prevestiri ale Misteriului de pe Golgota. Ioan Botezătorul ca reîncarnare a lui Ilie. Apalo și laurul, Pavel și măslinul
Conferința a V-a — Leipzig, 1 ianuarie 1914 — Acționarea Impulsului lui Christos în fundamentele sufletului. Victoria lui Constantin împotriva lui Maxențiu. Parsifal și Graalul. Cupa sfântă. Sculptura Pieta a lui Michelangelo. Chrétien de Troyes, Wolfram von Eschenbach. Kyot. Reapariția scrierii stelare în taina lui Parsifal. „Ganganda greida", provizia de drum rătăcitoare
Conferința a VI-a — Leipzig, 2 ianuarie 1914 — Sărbătoarea Paștilor. Christificarea revelațiilor spirituale. Iahve: Legătura dintre Stăpânul Pământului și Mama Lunii. Fecioara din Orleans, Sibilă modernă, christificată. Consonanța dintre istoria umanității și scrierea stelară. Johannes Kepler. Aspectul de constelație și aspectul uman al Graalului. Ținutul preotului Ioan. „Ex oriente lux"
Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent și interactiv atât mistica înaltă bazată pe experiențe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât și gândirea riguros științifică despre spirit, prin opoziție cu tendințele materialismului dominant în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaștere prin contestarea existenței acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptățit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înțelege ce este materia".
Pentru a sintetiza conținutul de idei al antroposofiei sau științei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realități materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual și orice realitate spirituală din Univers primește la un moment dat expresie în lumea materială". Întreaga evoluție, mai întâi biologică și apoi social-istorică, a umanității este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoașterea directă a resorturilor spirituale ale umanității, ca și cunoașterea exterioară a materiei, se obține numai prin eforturi susținute de perfecționare a structurilor noastre sufletești și spirituale, pentru a deveni apți și demni de dezvoltarea conștientă și responsabilă a relației omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoașterii de sine, fapt necesar pentru evoluția viitoare a omenirii. Atât cunoașterea de sine cât și înțelegerea coerentă a lumii interioare și a ambianței telurice și cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar și în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o ființă dublă, cu problematică cosmică și problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.
În consecință, antroposofia este știința despre spirit care ne dă posibilitatea înțelegerii rațiunii de a fi a structurilor și evenimentelor aparținând lumii sensibile, precum și a înlănțuirii acestora în timp și spațiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase", cum încearcă să denigreze unele scrieri mișcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forțelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relațiile individuale și de grup. Există, în prezent, antroposofi aparținând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârșit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înțelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluție cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.
Antroposofia nu este teorie, ci cunoaștere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele și a elaborat soluții valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecințele tuturor situațiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8–9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoașterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii și urmașii săi au elaborat principiile și metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiției sociale, au dat naștere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaștere obiectivă, o cale de autocunoaștere și o cale de viață. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activității lui Hristos, a Logosului care a acționat de la începutul existenței Universului.
Mișcarea antroposofică, care s-a separat din mișcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, și numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente și organizații actuale. Ea deschide perspective luminoase educației pentru libertate, iubirii dintre oameni și colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creștină și cu o largă deschidere spre înțelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea și dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.
biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINȚELOR LUI RUDOLF STEINER
Baza științei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise și publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ținut, între 1900–1924, numeroase conferințe și cursuri, atât în fața unui public larg, cât și pentru membrii Societății teosofice, mai târziu ai Societății antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuși a dorit inițial ca aceste conferințe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului". După ce însă s-au finalizat și răspândit tot mai numeroase variante incomplete și eronate după stenogramele și notițele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Și a încredințat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferințele, de a asigura administrarea stenogramelor și revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuși textele, decât în cazuri foarte rare, în privința tuturor conferințelor publicate trebuie să se țină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greșeli".
În legătură cu raportul dintre conferințele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, și cărțile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner își exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viața mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce privește cursurile ținute, care se adresau unui cerc restrâns de participanți, familiarizat cu bazele știintei spiritului.
După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicațiilor sale, la tipărirea unei ediții a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de față constituie o parte a acestei ediții.
CONFERINȚA I
Leipzig, 28 decembrie 1913
Pentru multe suflete actuale înclinate să preia ceea ce are de spus știința spiritului orientată antroposofic este necesar să se elimine unele contradicții care apar în acest domeniu. Sufletul poate fi înclinat spre contradicție atunci când ia în serios amintirile legate de perioada unor sărbători ca cele din timpul Crăciunului și începutul anului. Prin luarea în serios a unor astfel de amintiri legate de sărbători, este clar că încercăm să obținem cunoștințe cu care vrem să pătrundem în mersul spiritual al omenirii pentru a înțelege corect propria noastră evoluție. Este suficient să formulăm un gând și acesta va deveni imediat luminos, dintr-un punct de vedere, iar din alt punct de vedere ne va face atenți în mod neliniștitor asupra modului în care contradicțiile, dificultățile trebuie să fie aduse în fața sufletului atunci când acesta vrea să preia în sensul corect cunoștințele antroposofice referitoare la om și la evoluția Cosmosului.
Printre cunoștințele pe care vrem să le obținem prin aprofundare antroposofică se află și cunoașterea lui Christos, cunoașterea impulsului de însemnătate fundamentală pe care l-am numit impulsul christic și care a acționat la începutul evoluției calendarului nostru. Va trebui, desigur, să ne întrebăm adeseori: Cum se face că timpului nostru îi este permis să nutrească speranța de a putea pătrunde, cu ajutorul cunoștințelor antroposofice aprofundate, mai bine, mai intens în mersul evoluției cosmice pentru a înțelege impulsul christic, decât a pătruns epoca în care au trăit contemporanii Misteriului de pe Golgota? Ne-am putea întreba: Nu le era oare mult mai ușor acestor contemporani ai Misteriului de pe Golgota să pătrundă în taina care este legată de acest Misteriu decât prezentului, care este atât de îndepărtat în timp de el? Aceasta ar putea deveni o întrebare împovorătoare pentru sufletele celor din prezent care vor să urmărească înțelegerea lui Christos cu ajutorul antroposofiei. Ea ar putea deveni una din acele contradicții apăsătoare care apar tocmai când luăm în serios principiile mai profunde ale cunoașterii noastre antroposofice. Această contradicție dispare numai când aducem în fața spiritului întreaga situație spirituală în care se afla omenirea în vremea cu care începe datarea calendarului nostru.
Cine încearcă să pătrundă, mai întâi fără nici un fel de sentimente religioase sau asemănătoare acestora, în constituția sufletească a oamenilor de la începutul erei noaste, poate face o descoperire cât se poate de stranie. Această pătrundere se poate realiza rămânând la ceea ce nu pot contesta nici sufletele dăruite exclusiv lumii exterioare, la vechea tradiție așa cum este păstrată în istorie; dar să încercăm să pătrundem și în acea parte care cuprinde viața spirituală în toată puritatea ei. Putem spera că printr-o astfel de pătrundere putem prinde ceva din impulsurile propriu-zise ale evoluției umanității. Să rămânem la viața de gânduri existentă la începutul calendarului nostru. Să încercăm să ajungem prin intermediul istoriei în aprofundările realizate de oameni pe calea gândirii pentru a pătrunde în tainele, în enigmele Cosmosului începând cu două sute de ani înaintea Misteriului de pe Golgota și încă o sută cincizeci de ani după acesta. Găsim că în secolele dinainte și de după Misteriul de pe Golgota a avut loc o transformare de extremă importanță a constituției sufletești a umanității cu privire la viața gândurilor. Devenim conștienți că, într-un anumit mod, într-o mare parte a lumii culturale din acea vreme, a fost transferat ceea ce aduseseră omenirii, de mai multe secole, filosofia greacă și alte aprofundări intelectuale. Dacă avem în vedere unde a ajuns în acea vreme omenirea, prin propriile ei forțe, fără reflectarea vreunui impuls din afară, la ce nivel ajunseseră cei numiți cu un termen utilizat de stoici „Înțelepți", ca și numeroase personalități ale istoriei romane, trebuie să admitem că, de fapt, viața occidentală care a urmat acelui timp, acelei cotituri aflate la începutul erei noastre nu a mai adus foarte multe noutăți cu privire la cucerirea de gânduri, de idei. Viața occidentală ne-a adus infinit de mult în privinia pătrunderii în faptele naturii; ne-a adus revoluții nesfârșite ale gândirii asupra lumii exterioare. Gândurile, ideile înseși cu ajutorul cărora s-au obținut toate aceste cuceriri cu care omenirea a încercat să pătrundă în tainele spațiale exterioare ale existenței, au progresat foarte puțin după acele vremuri; ele au trăit, chiar până la gândul de care timpul nostru este atât de mândru, gândul evoluției, în sufletul acelei vremi. Ceea ce am putea numi o cuprindere în gânduri a lumii, o viață în idei ajunsese la o anumită altitudine, la un vârf și pusese stăpânire nu numai pe spirite izolate, ca în cazul elevilor lui Socrate, într-un timp ceva mai vechi, ci devenise popular, se răspândise peste sudul Europei și peste alte regiuni ale Pământului. Suntem uimiți de adâncimea realizată de gândire. Dacă am vrea să abordăm fără idei preconcepute istoria filosofiei ar trebui să focalizăm în special victoria gândului în acea perioadă.
Dacă reținem, pe de o parte, această victorie a gândului, această elaborare foarte importantă a lumilor ideilor, iar, pe de altă parte, aducem în fața sufletului – în sensul în care încercăm să pătrundem azi – tainele care se grupează în jurul Evenimentului de pe Golgota, mai conștientizăm ceva. Conștientizăm că în acea vreme când s-a răspândit vestea despre Misteriul de pe Golgota a avut loc o imensă luptă a gândului cu acest Misteriu. Vedem cum filosofiile din acea vreme, mai cu seamă filosofia foarte aprofundată a gnosei, se străduiesc să orienteze toate ideile cucerite spre acest scop unic. Și este foarte important să lași să acționeze asupra ta această luptă a gândului uman cu Misteriul de pe Golgota. Căci ceea ce rezultă din această contemplare este faptul că lupta menționată este inutilă, că această aprofundare prin gândire pe care a atins-o evoluția umanității există și face toate eforturile pentru a înțelege Misteriul de pe Golgota, dar că toate aceste strădanii nu ajung să realizeze acest scop; că, într-un anumit sens, Misteriul de pe Golgota, hotărât la mare depărtare de lumile spirituale, ajunge la rațiunea umană și nu vrea să se dezvăluie.
Aș vrea să atrag de la început atenția asupra faptului că, prin aceste conferințe, nu doresc să introduc în expresia Misteriul de pe Golgota nimic din ce ar putea proveni din unele tradiții sau convingeri religioase; trebuie avută în vedere, pur și simplu, lumea de fapte obiective care se află la baza evoluției umanității, ceea ce se oferă observației fizice și spirituale, ceea ce s-a întâmplat în evoluția umanității.
Acum, anticipând, va trebui să dezvălui câte ceva din cele ce voi spune abia în zilele următoare cu mare claritate și cu forță de convingere.
Primul lucru care te izbește la o asemenea confruntare a tainei Misteriului de pe Golgota cu dezvoltarea extrem de aprofundată a gândurilor din acea vreme este că obții impresia pe care am exprimat-o astfel: Esența acestui Misteriu se află mult, mult dincolo de ceea ce poate atinge dezvoltarea gândurilor. Cu cât pătrunzi mai adânc în ceea ce poate oferi o asemenea confruntare cu atât mai mult trebuie să admiți: pe de o parte, îți poți cufunda sufletul în întregime în lumile de gânduri care caracterizează începutul epocii cu care începe datarea noastră calendaristică; poți încerca să reanimi în sufletul tău modul cum era modelată constituția sufletească pe care o aveau oamenii în Imperiul roman, în Grecia; poți să evoci aceste idei pe care le gândeau oamenii și vei obține astfel sentimentul că într-adevăr aceasta a fost o vreme în care gândul a atins o profunzime care nu a mai fost atinsă niciodată înainte. Se întâmplă ceva cu gândul, el se apropie de sufletul uman așa cum nu o făcuse niciodată. Dar dacă, luând în considerare tot ceea ce se putea pune în fața sufletului în acel timp cu privire la adâncirea gândului și la animarea lumilor de gânduri, vrem să dăm viața deplină acestor lucruri, lăsând să acționeze în suflet ceea ce poate dezvălui starea clarvăzătoare a sufletului, apare brusc ceva surprinzător. Simți că, de fapt, această adâncire a gândului este efectul a ceva ce se petrece foarte departe în lumile spirituale.
Am atras deja atenția că dincolo de lumea noastră se află alte lumi. Să folosim expresiile obișnuite: lumea astrală, lumea devachanică, lumea devachanică superioară. Să ne amintim, mai întâi, că aceste trei lumi se află dincolo de lumea noastră. Apoi, dacă lăsăm să devină activă în noi starea clarvăzătoare, obținem impresia că și în cazul în care am pătrunde în lumea următoare, cea astrală, nu s-ar lămuri deplin nici aici care este originea a ceea ce se exprimă în viața gândirii acelui timp. Chiar și dacă am privi în lumea devachanică inferioară nu s-ar putea lămuri deplin ce s-a întâmplat de fapt. Abia dacă am putea să ne transpunem sufletul în lumea devachanică superioară – aceasta ne-o spune starea clarvizionară – am putea trăi ceea ce iradiază străbătând celelalte două lumi și coboară până în lumea noastră fizică, putând fi recunoscut în acestă lume în transformarea radicală a lumii gândurilor omenirii de-a lungul veacurilor.
La început te poți transpune numai în plan fizic și în observarea acestuia. Nici nu este necesar să devii conștient, în timp ce te afunzi în lumea de idei a acelei vremi, despre ce se comunică în legătură cu Misteriul de pe Golgota; poți să ignori la început acest aspect și te poți întreba: Indiferent de ceea ce s-a petrecut în Palestina, ce ne spune istoria exterioară? Ea ne arată că în Grecia și la Roma a avut loc o aprofundare infinită a gândirii. Să izolăm, ca pe o insulă în viața noastră sufletească, lumea de gânduri grecească și romană, să ne-o imaginăm despărțită de tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, să ne-o imaginăm ca și cum încă n-ar fi pătruns în această lume nici o veste despre Misteriul de pe Golgota. Dacă, apoi, îndreptăm cercetarea noastră sufletească asupra acestei lumi, atunci cu siguranță nu vom găsi nimic din ceea ce știm în prezent despre Misteriul de pe Golgota, dar găsim acea infinită adâncime a vieții gândurilor care ne arată că aici s-a întâmplat ceva în cursul evoluției omenirii care a cuprins esența cea mai intimă a sufletului, în planul fizic. Orice am putea crede la început, gândul nu a existat niciodată ca în acea epocă, la nici un popor și în nici o perioadă! Așadar, oricât de necredincios ar fi cineva sau oricât ar vrea să nu audă nimic despre Misteriul de pe Golgota, trebuie să admită un lucru: că în lumea insulară pe care am încercuit-o acum se manifestă o adâncire a gândurilor care nu a existat niciodată.
Dacă ne transpunem în acea lume a gândurilor și avem în fundal starea sufletească a clarviziunii, simțim cum ne-am instalat în mod corect în particularitatea proprie a gândului. Acum poți să spui: Așa cum a înflorit acest gând, ca idee a lui Platon sau a altora, cum a trecut în lumea pe care am încercat s-o delimităm, acest gând este ceva care eliberează sufletul, care cuprinde sufletul și îl aduce la o concepție mai înaltă despre sine însuși, încât el poate spune: Orice ai cuprinde în lumea exterioară și în lumea spirituală te face dependent de aceste lumi; în gând, cuprinzi ce trăiește în tine, ceva ce poți pătrunde în întregime. Tu te poți retrage din lumea fizică exterioară, poți deveni ateu față de lumea spirituală, poți să nu vrei să știi nimic despre impresiile clarvăzătoare, poți să nu vrei să lași să pătrundă nimic în tine din impresiile fizice. Cu gândul poți trăi în tine; îți cuprinzi parcă ființa proprie în gândul tău!
Acest lucru se poate recunoaște. Apoi apare însă – și aceasta nu ar putea fi altfel dacă te afunzi în această mare a gândului cu starea sufletească a clarvăzătorului – sentimentul izolării gândurilor, sentimentul că gândul nu este decât gând, că gândul nu trăieste decât în suflet și că nu găsești în el puterea de a ieși în lumea în care putem găsi în fundal ceea ce suntem noi înșine. În timp ce simțim splendoarea gândului, simțim și ființa sa nereală. Atunci putem simți, oriunde în lumea pe care am cunoscut-o cu ajutorul privirii clarvăzătoare, nu există, de fapt, nimic care ar putea fi purtător al acestui gând.
De ce ar exista, aici, acest gând? – te întrebi. Lumea fizică, el nu poate decât s-o falsifice. Aceia care vor să fie materialisti puri, care nu pot atribui gândului o esență proprie primordială, ar trebui, de fapt, să interzică gândirea. Căci dacă lumea materială este singura adevărată, gândul nu poate decât s-o falsifice. Numai datorită inconsecvenței, materialiștilor nu le trece prin gând singura teorie a cunoașterii posibile, a materialismului, a monismului: abținerea de la gândire, a nu mai gândi deloc. Însă, celui care se afundă cu o dispoziție sufletească clarvăzătoare în viața gândurilor, îi stă în fața sufletului aspectul amenințător al acestei stări de izolare a gândului, al acestei situații de a fi singur cu gândul. Pentru el nu există decât un lucru. Dar acest lucru există, acest lucru vine spre el, chiar dacă se apropie ca ceva care se află într-o mare depărtare spirituală: izolat prin două lumi, adevărata sorginte se află într-o a treia lume – așa își spune sufletul devenit clarvăzător –, sorgintea a ceea ce se află în viața gândurilor. Pentru sufletul clarvăzător al timpului nostru, transpunerea cu gândirea izolată în vremea când gândul și-a aflat aprofundarea sa, ar putea produce o impresie puternică; făcând abstracție de tot ce există în jurul nostru, așadar și de Misteriul de pe Golgota, putem reflecta numai asupra modului în care în lumea greco-romană răsare și înflorește ceea ce mai alimentează și azi prin conținutul său de gânduri viața noastră intelectuală.
Apoi, ar trebui să înălțăm privirea spre alte lumi și să simțim cum abia asupra lumii devachanice răsare, într-o lume spirituală superioară, steaua care radiază o forță ce este pusă în valoare și în această viață de gânduri a antichității greco-romane. Astfel ne simțim înstrăinați aici, pe Pământ, de lumea actuală, ne simțim transpuși în lumea greco-romană, iradiind și celelalte ținuturi ale lumii de atunci, chiar și înaintea Misteriului de pe Golgota. Dar de îndată ce lași să acționeze asupra ta impresia lumii spirituale, apare steaua aflată încă deasupra Devachanului – eu spun steaua, în mod simbolic –, entitatea despre care afirmi: Da, chiar și ceea ce trăiești aici, în izolarea gânduiui și în posibilitatea ca sufletul să fi atins o astfel de aprofundare cum s-a întâmplat în perioada de început a datării noastre calendaristice, este urmarea radiației pe care o trimite această stea din lumea spirituală superioară.
Și acum rezultă un sentiment care la început nu percepe nimic despre ceea ce este tradiția istorică a Misteriului de pe Golgota, sentiment ce ar putea fi exprimat astfel: Te afli aici cu lumea de idei greco-romană, cu ceea ce au dat Platon și alții ca el culturii generale a omenirii, cu ceea ce ei au implantat în suflete – te afli aici și te simți viu în această lume. Și apoi aștepți... În adevăr, nu aștepți zadarnic; căci atunci iese la lumină cât de adânc se află în fundamentele vieții spirituale steaua care iradiază raze de forță și despre care poți spune: Ceea ce tocmai ai trăit este un efect al acestor raze de forță.
