Alchimia sau căutarea perfecțiunii

Capitolul XII

Sublimarea forței sexuale

Povestea primului bărbat și a primei femei, Adam și Eva, așa cum este relatată în Geneză, viața lor în grădina Edenului și motivul pentru care ei au fost izgoniți din această grădină este o povestire de o mare profunzime simbolică care niciodată nu va fi îndeajuns cercetată.

Dumnezeu a pus, deci, întreaga grădină a Edenului la dispoziția Evei și a lui Adam. El le-a interzis doar să guste din fructele Arborelui Cunoașterii Binelui și Răului. De ce?
Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, și primii oameni erau alchimiști care studiau proprietățile elementelor, simbolizate prin copacii grădinii. Și dacă Dumnezeu le-a interzis să mănânce din Arborele Cunoașterii Binelui și Răului, acesta era din cauză că el conținea elemente pe care ei nu erau încă pregătiți să le suporte, trebuiau să mai aștepte.

Dar, iată că Eva, mai curioasă decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fără a îndrăzni să le atingă. Dar în acel moment, șarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, căci era foarte cald, și șerpii se trezesc și devin foarte agili la căldură. Ori, în acea zi, era foarte cald în Paradis… bineînțeles că toate acestea sunt simbolice!… și șarpele ascuns în șira spinării Evei (A se vedea în “Centri și corpuri subtile” – colecția Izvor nr. 219 – cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoașterii Binelui și Răului este asimilat sistemului de chakre și șarpele forței Kundalini.) s-a trezit și i-a spus: “Încearcă, gustă din acest fruct, de ce te temi? Dacă vei mânca vei deveni asemenea Domnului, și tocmai de aceea El ți-a interzis”. Era adevărat că din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui Dumnezeu, dar numai după miliarde de ani de suferință, de peripeții, de reîncarnări succesive. Deci Eva a mâncat din fructul interzis și i-a dat și lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea suporta. Dumnezeu spusese: “Dacă veți mânca din acest fruct, veți muri”. Și într-adevăr au murit, au murit în sensul că în ei s-a produs o schimbare de conștiință. Înainte erau liberi, fericiți, ușori, luminoși și ei au murit pentru această stare superioară; au murit pentru bucuriile și luminile Cerului și au prins viață pentru suferințele pământești.

Șarpele din Geneză este deci un simbol: simbolul forței sexuale care s-a trezit în om și căreia i-a căzut victimă. Șarpele se trezește la căldură și adoarme la răceală. În toate pasiunile veți întâlni căldura: o căldură care distruge și care consumă totul în interior. În pădurile ecuatoriale unde domnește o căldură puternică, trăiește cel mai mare număr de fiare sălbatice. Cel care se aventurează adesea la ecuator (stomac, sex) se izbește de pasiuni (fiare) care încep să se înmulțească în el.
Șarpele este considerat expresia răului în om, cu toate că în realitate simbolismul său nu este exclusiv negativ: din contră, șarpele este considerat și simbolul înțelepciunii. Această dublă semnificație este foarte bine reprezentată prin Caduceul lui Hermes.
Pentru Inițiați, primul șarpe al caduceului reprezintă forța sexuală, cauza răului iar al doilea șarpe este simbolul transformării acestei forțe într-o altă energie, foarte puternică care este înțelepciunea și clarviziunea. Iată pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt adeseori reprezentați cu un șarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifică că ei au transmutat forța sexuală ridicând-o până la creier. Această forță transmutată le dă Inițiaților posibilitatea de a arunca o privire asupra subtilităților lumilor supraterestre. Anumite religii ale Antichității aveau un cult pentru șerpi și aceștia erau folosiți ca oracole; la Delphi de exemplu, se spunea că Pythia săvârșea oracole sub inspirația unui șarpe Python.

Înțelepții care cunosc legile și mijloacele de a transforma puterea care dormitează în fiecare om, devin “șerpi”, adică ființe înțelepte, prudente. În India, înțelepții sunt numiți “nagi” adică șerpi, pentru a arăta că forțele răului pot deveni benefice dacă omul știe să le transforme. Șarpele din noi se află în coloana vertebrală. La baza coloanei dormitează puterea șarpelui Kundalini, și Kundalini poate face minuni în Inițiatul care știe cum să-l trezească. (A se vedea în “Centri și corpuri subtile” – colecția Izvor nr. 219 – cap.V: forța Kundalini.)
Câți religioși din trecut considerau că forța sexuală este o forță diabolică care trebuie înfrântă prin toate mijloacele! Și care era rezultatul? Ei nu mai aveau viață în ei, resursele lor scădeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Își închipuiau că astfel vor deveni sfinți. Dar sfințenia nu este asta! În trecut, generații întregi au urmat acest drum și ce a ieșit din asta?…

Bineînțeles, că dintre miile de mistici, unii aveau într-adevăr har, o inteligență și o voință ieșite din comun, care le permiteau să treacă prin această uscăciune, dar nici ei nu se dezvoltau și nu înfloreau. De ce? Pentru că nu știau că forța sexuală este o energie divină pe care Creatorul a dat-o umanității, spre fericirea ei… și nu spre nenorocirea ei așa cum credeau ei.
Forța sexuală este o energie care trebuie exploatată cu înțelepciune: este o sevă brută care se transformă în celule și pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub formă de vitalitate în planul fizic, sub formă de dragoste și de bucurie în inimă, sub formă de lumină și înțelepciune în creier.
Forța sexuală este o putere enormă pe care înțelepții știu să o conducă: ei nu o lasă să îi chinuie sau să îi împingă să trăiască tragedii, ei nu o lasă să inunde sau să distrugă satele și orașele din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigație și culeg roadele pe care această forță repartizată cu înțelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai raționali în utilizarea forței sexuale, cu atât acumulăm mai multe bogății spirituale. Forța sexuală dominată, este exact ca și apa unui mare fluviu pe care o canalizăm pentru a iriga pământuri, cum au făcut Egiptenii cu Nilul, asigurând astfel prosperitatea țării.

Cu cât omul exploatează mai înțelept forța sa sexuală, cu atât el se apropie de Împărăția lui Dumnezeu și înțelege sensul și frumusețea vieții.
S-ar părea însă că, cu cât li se explică mai mult oamenilor problema dragostei din punct de vedere inițiatic, cu atât înțeleg mai puțin. De ce? Pentru că de mii de ani ei au repetat de prea multe ori mereu aceleași practici, același mod de comportament; ei nu pot înțelege că după ce le-a dat făpturilor o perioadă de timp anumite comportamente sexuale, natura vrea acum să le schimbe drumul, pentru a-i face să descopere, în acest domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai frumoase, mai spirituale. Când li se vorbește despre o astfel de concepție asupra dragostei, ei răspund că dacă nu își vor mai putea satisface nevoile sexuale, vor muri, căci aceasta este ceea ce îi face să trăiască! Da, într-adevăr asta ține în viață rădăcinile dar florile din vârf mor. Deci, totul depinde de persoană și de gradul său de evoluție.

Oamenii sunt făcuți pentru a evolua în toate domeniile, și atunci de ce nu ar evolua și în domeniul dragostei? Și tocmai acest stadiu superior, această evoluție consistă în a sublima energia sexuală, a o dirija în sus, către cap, pentru a hrăni creierul și a-l face capabil de cele mai minunate creații. Dragostea este o forță divină care vine de sus și ea trebuie respectată, păstrată și chiar să ne gândim să o întoarcem înapoi către Cer, în loc să o trimitem în infern unde este luată și utilizată de monștri, de larve, de elementali. Atâta timp cât oamenii nu vor cunoaște modalitățile de a utiliza această energie pentru lucrări spirituale de mari proporții, ei vor continua să o risipească și de aceea sărăcesc, se abrutizează. Toată lumea știe că forța sexuală urmează o anumită direcție. Dar sunt foarte puțini aceia care sunt conștienți de faptul că ea poate fi orientată într-o altă direcție, și care se decid să facă această experiență.

Forța sexuală este resimțită de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribilă de care simt nevoia să se elibereze. Și se eliberează, fără să știe că pierd astfel ceva foarte prețios, o chintesență care este consumată în mod stupid numai în plăceri, în timp ce ea ar fi putut fi folosită pentru o adevărată regenerare a întregii lor ființe. Omul trebuie asemuit unui bloc cu 50 sau 100 de etaje; se va înțelege atunci că este necesară o presiune ridicată, o tensiune mare pentru a face ca apa să urce până la partea superioară a clădirii, pentru ca locatarii de la etajele superioare să beneficieze de apă pentru a se spăla, a bea, pentru a-și uda florile, etc. Fără această presiune, apa nu va urca niciodată până sus. Dacă ei ar ști ce reprezintă această tensiune, dacă ar ști cum să o folosească, oamenii ar ajunge să-și adape și să-și hrănească celulele creierului, căci această energie poate urca până la creier prin canale pe care natura inteligentă le-a construit special în acest scop.

Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se găsește într-un arbore. Toate substanțele extrase prin rădăcini din sol formează seva brută. Această sevă aspirată de perii absorbanți ai rădăcinii este transportată prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului până la frunze și apoi alimentează florile și fructele. Arborele cunoaște secretul alchimic al transmutării materiei. Și atunci, dacă arborele cunoaște acest secret, de ce omul nu l-ar cunoaște și el?
Tensiunea este deci folositoare, nu trebui să ne debarasăm de ea, căci grație ei, energia poate urca până sus: altfel, în loc să se trezească pentru a face lucrări minunate, celulele creierului vor rămâne amorțite, sărăcite, cloroformizate și se vor mulțumi să asigure doar bunul mers al funcțiilor inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veți învăța să vă stăpâniți, vă privați de toate posibilitățile de a deveni puternici și inteligenți.

Cum să-i faci pe bărbați și pe femei să înțeleagă că, în planurile Inteligenței cosmice, această energie a fost destinată să fie folosită pentru creații sublime? Nu este chip! Ei caută plăcerea, caută ceea ce este ușor de obținut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine, această plăcere trebuie plătită foarte scump. Ei nu știu că cel care face eforturi pentru a se domina, nu numai că se îmbogățește, dar resimte și o plăcere extraordinară. Dar cuvântul “plăcere” nu este cel potrivit aici căci el este legat de manifestările instinctelor inferioare, ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai potrivite. Plăcerea nu este întotdeauna ceva de laudă, ba chiar câteodată ne este rușine, în timp ce bucuria, încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declanșarea forței divine din noi.

Mă adresez în special tineretului. Tinerii nu-și dau seama că există experiențe care i-ar îmbogăți mai mult decât acelea în care ei se aventurează în mod obișnuit și de pe urma cărora în câțiva ani își vor pierde prospețimea, farmecul, frumusețea, lumina. Tinerii vor să experimenteze dragostea fizică, bine, înțeleg, dar ei nu vor găsi fericirea prin acumularea acestor experiențe; după câtva timp vor fi uitat toate senzațiile de plăcere pe care le-au resimțit și nu va mai rămâne decât ruina, regretul, întunecarea. Trebuie să încerce să facă un efort de stăpânire de sine; chiar dacă nu vor reuși chiar de la început, rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost capabili să învingă și se vor simți mai puternici.

Unii vor spune: “Dar cum să ne exersăm?” Nu este greu deloc, există atâtea ocazii în care tinerii se întâlnesc: pe stradă, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe plajă… Și atunci, este firesc să simtă câteodată un elan trezindu-se în ei. Dar în loc să facă tot ce le stă în putință pentru a-și satisfacă cât mai grabnic dorințele, de ce să nu ia hotărârea să reziste și să facă un efort de sublimare? Da, să ia energia care s-a trezit în ei și să o ridice până la Cer, până la Mama Divină, până la Tatăl Ceresc… Făcând aceste exerciții timp îndelungat, vor ajunge cu timpul să dea acestor energii o cu totul altă orientare și să simtă ceea ce este cu adevărat dragostea spirituală.
Amintiți-vă, deasemenea, ceea ce v-am spus despre sacrificiu: că este periculos să renunțați la ceva: la un obiect, la o obișnuință, la o dorință, fără a le înlocui cu altceva, un alt obiect, o altă obișnuință, o altă dorință. De aceea dragostea nu trebuie niciodată refulată, ci trebuie înlocuit obiectul dragostei cu altul mai vast, mai luminos.

Să luăm un exemplu: un bărbat iubește o femeie și crede că nu se poate lipsi de ea. Dar această femeie nu este liberă, sau chiar el însuși este însurat, și deci nu pot trăi împreună fără ca aceasta să producă mari perturbări într-o familie. Cum va putea el să învingă această dorință? Foarte simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc să se limiteze la o singură femeie, trebuie să ia hotărârea în inima lui, în sufletul lui, de a iubi în același timp toate femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu va mai avea timp să se țină nici măcar după una singură și astfel toate femeile îl vor salva. Bineînțeles că aceiași metodă este valabilă și în cazul unei femei. Este necesar să vă deprindeți să realizați această lărgire a conștiinței, altfel veți rămâne mereu împărțiți, în conflict cu voi înșivă. Și chiar dacă ați pierdut ființa iubită, dacă ea v-a părăsit sau a murit… nu trebuie să o înlocuiți cu alta, căci riscați să o pierdeți și pe aceasta, ci înlocuiți-o cu o mare dragoste îndreptată spre ceva ceresc, divin. Atunci calmul, liniștea se vor restabili în voi pentru că vidul vostru interior se va umple cu prisosință. Bineînțeles că, cu toate că este de dorit ca toată lumea să depună eforturi în acest sens, nu îi este dat oricui să poată să stăpânească cu adevărat forța sexuală pentru a întâlni dragostea superioară. De aceea, înainte de a vă avânta într-o astfel de încercare este bine să vă analizați și să vă cunoașteți cât mai bine. Dacă simțiți că aveți încă mare nevoie de plăcerile fizice, este de preferat să nu încercați să renunțați brusc la ele, căci astfel va fi mai rău. Dar dacă ați evoluat deja și simțiți nevoia de a avea trăiri mai subtile, mai spirituale, de a înțelege splendoarea lumii divine și de a ajuta oamenii cu dragostea voastră, puteți alege acest drum. Dar, vă repet, el nu este pentru toată lumea și eu nu sfătuiesc pe oricine să apuce pe acest drum, pentru că eu cunosc bine toate inconvenientele care pot să se producă. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri, dacă unul din cei doi se va decide pentru a trăi o dragoste mai spirituală, în timp ce celălalt nu se poate lipsi de plăcerea fizică și face din asta o tragedie? Bineînțeles că eu voi fi cel vinovat. Știu că este un mare risc să vă vorbesc așa cum am făcut-o, sunt obligat însă să dau învățături celor care vor să evolueze și sunt conștient de pericolul la care mă expun de a fi greșit înțeles și de a-mi atrage ostilități.

Eu cer doar tuturor celor care mă ascultă să încerce să înțeleagă adevărul spuselor mele, să înțeleagă mai ales că nu am intenția de a strica familiile, ci doar aceea de a lărgi din ce în ce mai mult conștiința atât a bărbaților cât și a femeilor. Dacă concepția uzuală pe care unii oameni o au despre dragoste ar da rezultate bune, n-aș avea nimic de spus. Dar priviți puțin cum se petrec lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorțuri… și chiar atunci când doi sunt împreună, deseori ei se gândesc unul la amantă, celălalt la amantul pe care îi au sau pe care le-ar plăcea să îi aibe. Aparent își sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt pe cale să se înșele.

De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte încă în stare să trăiască fazele elevate ale dragostei, el trebuie totuși să încerce să îmbunătățească ceva în felul lui de a iubi. Vă voi da o comparație. Aveți în fața voastră două sticle. Să presupunem că una reprezintă bărbatul și cealaltă femeia. Cum fiecare din ei nu contenește să extragă din celălalt, foarte repede ambele sticle se vor goli și nu mai rămâne decât ca ele să fie aruncate pentru a fi apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se petrece în concepția obișnuită privitoare la dragoste: se bea dintr-o sticlă care are un conținut limitat și când ea s-a golit, este aruncată. Cum trebuie făcut pentru ca aceste “sticle” să nu se golească niciodată? Este necesar ca fiecare dintre ele să fie legată la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic nu le va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de către apa Izvorului.

Aceasta înseamnă că, în loc să vă opriți asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau la un bărbat, să îi iubiți spiritul, sufletul și astfel să vă conectați la ceva viu, ceva ce este deja legat la Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastră va dura pentru totdeauna: chiar și atunci când veți îmbătrâni, ridați, veți continua să vă iubiți, căci nu ați iubit trupul, ci o ființă care este reflectarea Divinității. Prin femeie, bărbatul o caută de fapt pe Mama Divină, el se ridică până la ea pentru a primi energii, lumină, bucurie. Prin bărbat, femeia se ridică până la Tatăl Ceresc.. și în acest fel dragostea lor nu va lua niciodată sfârșit. Dar dacă bărbatul și femeia se mulțumesc să se caute în planurile inferioare, să nu se mire dacă vor fi repede decepționați. Este normal, cum ar putea dragostea să dăinuiască când dincolo de trup nu mai există nimic altceva bun și frumos de iubit?

Priviți cum se petrec lucrurile în natură: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are tendința de a se acumula în partea de jos și ceea ce este pur se ridică deasupra. La fel se petrec lucrurile și în ființa umană: și în el tot ceea ce este grosier se adună în părțile inferioare, în timp ce tot ce este ușor, pur, luminos, urcă către cap. De aceea ochii, urechile, gura, nasul, creierul sunt așezate în partea superioară, în timp ce alte funcții sunt plasate în partea inferioară. Acestor două părți fizice ale omului îi corespund cele două naturi ale sale, inferioară și superioară: personalitatea și individualitatea. Dragostea manifestată de personalitate, care nu se gândește decât să ia, să se ghiftuiască, este îmbâcsită cu elemente grosiere și întunecate. În timp ce dragostea manifestată de individualitate conține elemente de generozitate, de dezinteres, este pură și luminoasă…

Prin dragostea lor egoistă și senzuală, oamenii își transmit tot felul de elemente întunecate care îi împiedică să vadă limpede și să simtă senzațiile celeste. Bineînțeles, sunt liberi, se pot lăsa în voia tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Dacă Inițiații au dat reguli și prescripții, n-au făcut-o pentru a le interzice plăcerile dragostei, ci pentru a-i împiedica să coboare prea jos în stări de conștiință inferioare, acolo unde nu vor mai putea primi nimic din binefacerile și minunile lumii divine.
De acum înainte, încercați să faceți eforturi pentru a înțelege această filozofie sublimă, căci ea este singura care îi învață pe bărbați și pe femei cum să-și utilizeze toate aceste elanuri pe care și le dau unii altora, toată această minune, fericire de a se contempla pentru a fi mereu inspirați și pentru a deveni niște genii, niște divinități.

Dar toate acestea nu le veți înțelege cu adevărat decât după ce le veți înțelege întâi înăuntrul vostru prin meditații și prin modificări interioare. Când veți fi reușit, vă veți afla în posesia tuturor bogățiilor pe care natura vi le-a pregătit, le veți putea folosi cu tot atâta precizie ca și cum v-ați afla într-un laborator: veți ști să folosiți elementele și forțele pentru propria voastră regenerare, iluminare și pentru cea a lumii întregi.