Alchimia sau căutarea perfecțiunii

Capitolul IV

MOȘTENIREA REGNULUI ANIMAL

Ființa umană este o sinteză a tot ceea ce există în univers. Așa încât să nu vă mire când mă auziți spunând că și animalele se află în ea; ele se află în subconștientul omului, sub formă de instincte, impulsiuni, tendințe. Viața noastră instinctuală și pasională reprezintă o mulțime de animale pe care avem sarcina de a le domestici și de a le pune la muncă, așa cum omul a făcut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, cămila, elefantul și altele.

Pe vremea când Adam și Eva trăiau în Paradis, ei conviețuiau în frăție cu animalele și acestea la rândul lor trăiau pașnic împreună. Adam le avea în grijă și toate îl ascultau și îl înțelegeau. Îmi veți spune că n-ați întâlnit niciodată o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar dacă aveți la dispoziție Akasha Vhronica, Analele umanității, puteți afla că înainte de cădere, când ființa umană avea lumina, cunoașterea, frumusețea, puterea, toate forțele naturii erau în armonie cu ea și o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotărât să asculte și să urmeze alte voci și alte voințe, simbolizate în Geneză prin șarpe, el și-a pierdut lumina ca și puterea asupra animalelor, în sânul cărora s-a produs atunci o adevărată scindare: unele au continuat să urmeze omul și i-au rămas credincioase, altele i-au declarat război pentru că nu au putut să-i ierte greșeala.

Bineînțeles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu văd nici o legătură între natura lor și cea a animalelor. Dar eu vă pot spune că multe din stările noastre interioare au forma tigrilor, a mistreților, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatițelor, în timp ce altele au forma păsărilor pline de duioșie, de bunătate. O întreagă faună mișună în interiorul nostru. Dacă vă închipuiți că animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamuții au dispărut, vă înșelați, căci ele există încă în noi. Îmi veți spune: “Dar nu există atâta loc în noi!” Da, bineînțeles, dar ele există sub o altă formă în corpurile noastre: astralul inferior și mentalul inferior. Trebuie să înțelegeți că importante nu sunt nici forma și nici dimensiunea fizică a animalului, ci natura sa, chintesența manifestărilor sale.

Fără îndoială că ați remarcat că indiferent de aspectul său fizic, fiecare animal se recunoaște printr-o însușire proprie. Despre iepure nu se vorbește atât despre modul în care se hrănește sau despre urechile sale lungi și mari cât despre temperamentul său fricos. Despre lup nu se pomenește atât gâtul său gros sau capacitatea de a parcurge distanțe lungi cât despre instinctul său de a ucide: când îi este foame și atacă o stână, deseori nu ucide o singură oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-și potoli foamea, ci mai multe. Leul are drept caracteristică mândria și cutezanța; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea pătrunzătoare și dragostea de înălțimi; țapul, senzualitatea; porcul, murdăria; pisica, independența și suplețea; boul, răbdarea; cămila, sobrietatea; cocoșul, combativitatea, ș.a.m.d… Dacă ar trebui să trecem în revistă toate animalele, nu am mai termina.

Deci, animalele se regăsesc în noi prin calitățile sau prin defectele lor. Pe de altă parte există persoane a căror figură ne amintește figura unui animal. Deseori, am verificat și eu câtă dreptate avea fizionomistul elvețian Lavater observând asemănări între anumiți indivizi și unele animale: purceluși, berbeci, maimuțe câini, cai, cămile, găini, pești, etc.
Urmăriți-vă și veți putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veți vedea că un anume sentiment este un leu, că un altul este scorpion… Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu păsările, în timp ce sentimentele îmbracă un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni și deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate… Din toate populațiile și triburile care au existat, nici unul nu a dispărut. Totul trăiește în om, dar vă este greu să înțelegeți în ce fel și în ce stare a materiei mai subzistă ele. Pentru moment eu vă spun doar câteva cuvinte, dar voi să rețineți că în om se regăsește totul: munții, lacurile, râurile, mineralele, metalele, și bineînțeles, animalele.

Și acum să vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza și de a reîmpăca tot ce se află înăuntrul său. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, și asta se vede în viața de toate zilele: țăranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pământului, la cărat, și trăiește și se îmbogățește de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creație, rol pe care l-au uitat îndepărtându-se de Izvor. Ei nu mai știu pentru ce sunt predestinați și în loc să educe animalele dinăuntrul lor, ei se comportă ca și ele: se sfâșie și se mănâncă unii pe alții. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decorațiile, casele, câteva cărți, câteva opere de artă, da, acestea denotă puțină căldură, dar viața interioară nu este prea grozavă… în ea mișună tot soiul de fiare sălbatice; da, aceleași instincte, aceleași pofte, aceleași cruzimi. Să nu credeți cumva că omul a scăpat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede că ele pot exista în gândurile și în sentimentele sale. Și cu toate acestea există! Gelozia, ura, dorința de răzbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastră este acum de a le îmblânzi, de a le dresa până la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forța sexuală, toate trebuie înhămate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce știe să domesticească fiarele care trăiesc în el poate să se bizuie pe munca lor și prin ele va trăi în belșug.

Priviți ce se întâmplă în unele regiuni sau în unele țări încă sălbatice. Dacă copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, dacă nu se iau măsuri pentru a le apăra, fiarele le pot ataca, ucide și devora. Tot astfel, dacă omul nu se știe apăra, fiarele vin din când în când și îi sfâșie proprii copii. Aceștia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspirațiile pe care le-a produs. Dacă el nu și le protejează, ele sunt devorate de altele, de forțe ostile care stau la pândă și care vin să distrugă ograda, turma, copiii… și apoi se întreabă de ce este sărac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspirația, entuziasmul…” îmi vine să-i spun: “Asta ți s-a întâmplat pentru că nu ai fost vigilent, pentru că ai adormit și fiarele au venit și ți-au distrus totul”. De multe ori însă nu spun nimic, căci îmi dau seama că nu voi fi crezut. Și totuși, cum să explici faptul că toate aceste elanuri frumoase au dispărut?

Această problemă a animalelor din om este foarte importantă. Pentru a le domina trebuie să fii puternic, iar forța nu se obține decât prin puritate și prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceți sau yoghini care s-au retras în păduri nu-și fac griji din pricina fiarelor care se plimbă în jurul lor fără a le face vreun rău. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emană din aceste ființe. Oamenii sunt cei care și-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul său, omul trebuie să sporească în el lumina, puritatea și dragostea, cu alte cuvinte să se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt că el redevine un adevărat stăpân al lor și sunt obligate să-l asculte. Altfel veți putea face tot ce veți crede, dar ele tot nu vor asculta.

Nu sunt singurul care a făcut această descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumină. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeți prea des prin pădure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în călătorie în India mi s-a întâmplat să vizitez și regiuni unde trăiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este că n-am văzut nici măcar unul singur. Cum de s-a întâmplat așa…? Ei bine, sau se temeau de mine, simțind că sunt mai crud decât ei și dispăreau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam să-i întâlnesc. Așadar nu știu dacă sunt sau nu în stare să îmblânzesc fiare din pădure…
Și în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, cruțau unele victime. Și, din contră, altele erau imediat sfâșiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credință, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Căci, felul în care omul moare nu este niciodată voia întâmplării, fie ea mușcătură de șarpe, prăbușirea unei case, apă opărită, otravă, înec, glonte sau cuțit, totul este hotărât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare ființă are legături proprii cu unul din cele patru elemente, și de la caz la caz, cel care trebuie să acționeze este pământul, apa, aerul sau focul.

Domesticirea propriilor animale este o muncă care merită întreprinsă și reușita ei atrage multe avantaje. Cine reușește să îmblânzească animalele din interiorul său poate apoi să acționeze și asupra celor din exterior. Nu se poate acționa asupra altora până nu s-a reușit mai întâi asupra celor din interior. Eu am văzut mulți îmblânzitori în multe țări. Bineînțeles că simplul fapt că ei îmblânzesc fiarele nu înseamnă neapărat că au reușit să-și stăpânească fiarele din interiorul lor: ei au reușit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor și ele îi ascultă, căci nu au încotro, dar atât; când își slăbesc vigilența, animalele se aruncă imediat asupra lor.

Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de șerpi a venit într-o zi să facă o demonstrație în fața noastră. Era îmbrăcat în galben și purta saci cu șerpi de toate felurile, chiar și veninoși. Scotea câțiva, îi punea pe podium și începea să-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinară și șerpii dădeau înapoi. Noi eram foarte impresionați. Dar la puțin timp după aceea, am aflat că a murit, mușcat de unul din șerpii săi. Cu siguranță că nu fusese suficient de vigilent. Dacă s-ar fi supravegheat, dacă ar fi reușit să se stăpânească și dacă mai ales, ar fi știut să radieze acea dragoste în fața căreia chiar și animalele cele mai crude se înclină, cu siguranță că nu ar fi fost mușcat.

În fine, să trecem peste toate acestea. Rețineți însă ideea că toate regnurile naturii există în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmează apoi sistemul auric, mult mai subtil decât rețeaua sistemului nervos și care este limita între lumea umană și cea angelică.
Toate învățăturile inițiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creației, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mică prin reflectarea și sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Această cunoaștere explică munca Inițiaților; din moment ce toate zonele din univers se află în ei, ei știu că declanșând în ei anumite mișcări, vor reuși să atingă Cerul. Dar dacă Cerul este conținut în om, din păcate, tot în om există și Infernul. Da, din păcate toți diavolii se află și ei acolo. Din fericire sunt puțin amorțiți, paralizați, cloroformizați și unii dintre ei nu mai mișcă; dar dacă sunt reanimați, așa cum poți reanima un șarpe, ești imediat mușcat. Pentru a readuce un șarpe la a fi inofensiv el trebuie răcit. El devine periculos la căldură. Există mai multe feluri de căldură și în special una dintre ele este foarte propice trezirii șarpelui, adică a forței sexuale. De câte ori nu suntem mușcați pentru că încălzim prea mult acest șarpe. De aceea Inițiații se străduiesc să-l răcească puțin, pentru a-l face inofensiv. Iată la ce servește frigul. Trebuie să fim puțin mai reci în acest domeniu, dar în schimb, să păstrăm o altă căldură, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Și cum ar putea fi încălzit acest șarpe? Nu este nevoie să vă învăț eu căci oamenii o știu prea bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În acel moment, șarpele se trezește, și primul lucru pe care îl face, este să-l muște pe nesocotitul care l-a trezit.

Șarpele, dragonul se află în noi… și porumbelul, de asemenea, care are o semnificație opusă celei a șarpelui. Porumbelul și șarpele nu se iubesc. Șarpele urăște porumbelul și porumbelul se teme de șarpe. V-am explicat deja identitatea, din punct de vedere astrologic dintre vultur (porumbel) și scorpion (șarpe). Vă reamintiți că cele patru Animale sfinte: leul, taurul, vulturul și omul corespund la patru semne zodiacale: Leul, Taurul, Scorpionul și Vărsătorul. De ce corespunde vulturul semnului Scorpionului? Pentru că în trecut vulturul era cel care ocupa acest loc, dar după căderea omului, vulturul a fost înlocuit de scorpion care reprezintă vulturul căzut. Scorpionul trebuie să redevină vultur și porumbel în același timp. Întregul proces de sublimare al forței sexuale este conținut în acest simbol.