Alchimia sau căutarea perfecțiunii

Capitolul III

CARACTER ȘI TEMPERAMENT

Despre orice ființă vie, animal, insectă sau om se spune în general că își are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent, termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizează nediferențiat și cu toate acestea în realitate ele desemnează lucruri diferite.
Temperamentul este prin esență legat de latura vitală; el este sinteza tuturor instinctelor, tendințelor și impulsurilor pe care omul are dificultăți în a le corecta sau a le suprima, întrucât ele își au rădăcinile în natura sa biologică și fiziologică. Deci, temperamentul este mai curând înrudit cu latura animalică a omului.

În ceea ce privește caracterul, fără a ne disocia de temperament, el reprezintă latura inteligentă, conștientă, voluntară. Caracterul este rezultatul muncii conștiente a omului, prin care el a reușit să modifice – să adauge sau să reducă – ceva în temperamentul său, cu ajutorul inteligenței, a sensibilității sau a voinței sale. Caracterul este comportamentul unei ființe conștiente care știe exact ceea ce face și încotro se îndreaptă, în timp ce temperamentul reprezintă numai impulsiunile de origine biologică, tendințele inconștiente. Caracterul poate fi considerat o sinteză a tuturor particularităților temperamentului dominate și stăpânite.
Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendințele conștiente ale omului, care gândește, cântărește, care dorește să se remarce în bine sau în rău, el își poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradicție cu temperamentul său. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuanțat, colorat, orientat și dirijat către un scop, către un ideal.

El este asemenea unei obișnuințe create în mod conștient și care ajunge, în final, o a doua natură. La naștere caracterul nu există încă, el se formează cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au încă caracter.
Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos și limfatic. Dar mai există și alte clasificări. În astrologia tradițională, întâlnim șapte: solar, lunar, mercurian, venusian, marțian, jupiterian și saturnian. Se mai pot face trei distincții funcție de: predominanța laturii biologice – omul instinctiv – , predominanța laturii afective – omul sentimental – și predominanța laturii sentimentale – omul intelectual – .

Temperamentul definește deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, și așa mai departe, exercită o influență asupra lui, transformându-l și formându-i caracterul. Întrucât individul își formează caracterul sub influența mediului și a condițiilor în care trăiește, se explică de ce el se poate îmbunătăți sau înrăutăți. Voința personală și conștientă intervine cu o pondere importantă în formarea caracterului și ea reprezintă ceea ce omul a hotărât sau a acceptat să fie, dar și influența celorlalți este foarte importantă.

Nu este nevoie să vă explic din nou că, faptul că ne naștem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o bună motivație. Știți că aceasta este consecința vieților anterioare, a încarnărilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorințele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forțe care, în prezent, determină subconștientul său, adică temperamentul; și aici el nu prea poate interveni. Este ca și în sistemul osos: nici aici el nu poate să modifice nimic: nici să-și mărească craniul, nici să-și lungească nasul, nici să-și îndrepte bărbia. În mod similar, cu toate că în natură totul se transformă sau se poate modifica prin atotputernicia gândului și a voinței, asupra elementelor inconștiente constituind temperamentul, modificările posibile sunt atât de lente și de imperceptibile încât, la scara unei singure încarnări, se poate considera că ele sunt inexistente. În schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format și tocmai acestea sunt sarcina și munca discipolului unei Învățături Spirituale.

Să luăm exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc și de categoric încât nu poate pronunța o frază fără a-i răni pe ceilalți sau fără a le prejudicia interesele. Temperamentul său impulsiv îl împinge mereu la erupții și explozii. Dar, într-o bună zi, omul acesta realizează că felul lui de a fi îi aduce prejudicii și cu voință, ajunge după puțină vreme să-și îmbunătățească caracterul, să-și toarne, cum se spune, puțină apă în vin. În realitate, el a rămas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri – și aceasta până la sfârșitul existenței sale – dar, datorită voinței, a ajuns să se poată stăpâni, să găsească gestul, cuvântul, privirea care să nu provoace stricăciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o formă de comportament (față de ceilalți și față de sine) format în jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a acționa care rezultă din unirea, din îmbinarea diferitelor elemente, calități sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci să se bazeze pe această cunoaștere a temperamentului și a caracterului pentru ca, chiar și atunci când temperamentul nu îl predispune, să reușească totuși să-și formeze un caracter care să se manifeste prin bunătate, grandoare și generozitate. Bineînțeles că nu este un lucru ușor, căci altfel toată lumea și-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens.

Să revenim la exemplul cu arborele. Unde se află temperamentul său? În rădăcini. Rădăcinile sunt cele care determină întreaga structură, calitățile și forța arborelui. În ceea ce privește caracterul… este de la sine înțeles că un copac nu poate avea caracter și totuși fructele și florile sale au anumite calități, proprietăți particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hrănitoare etc.) despre care se poate spune că ele constituie caracterul său.
Ei bine, arborele nu și-ar putea produce manifestările caracteristice, fructele și florile, dacă nu ar avea rădăcini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter dacă n-ar avea mai întâi temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el își extrage elementele necesare caracterului. Este ca și într-o uzină sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumită uzină este specializată în anumite produse de fabricație. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, câini sau șoareci, caracterul este maniera lor proprie de a mușca, de a zgâria, de a lătra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte puțin. Animalele au doar temperament, căci așa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul și-o formează în mod conștient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a făcut natura. Deci, diferența dintre animale și oameni este aceea că animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu ieși din limitele impuse de natură, rămân fidele instinctelor lor. Când se sfâșie între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalcă legile naturii, căci acționează conform legilor naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilități și condiții favorabile pentru a se transforma în bine sau în rău, sau chiar pentru a încălca legile naturii și pentru a fi neascultător.

Am ajuns acum la o problemă practică și anume: cum să ne transformăm. Evident, este un lucru dificil, căci materia ființei noastre fizice și psihice este rezistentă și nu se lasă chiar atât de ușor modelată. Cu toate acestea este posibil, și vom vedea cum anume.
Întâlnim materia sub patru forme: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă, corespunzătoare celor patru elemente: pământ, apă, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizează printr-o subtilitate și o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune că regăsim aceste elemente chiar și în om: corpul fizic corespunde pământului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului și corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se află aceste elemente?

Pentru a le înțelege vom citi o pagină din marea carte a naturii vii.
Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul mării. L-am întrebat: ”Ei, și ce-ai văzut acolo? – Oh, nimic deosebit! – Cum, chiar n-ai văzut nimic? – Nu, nu era nimic special de văzut: marea era liniștită, soarele strălucea, atâta tot. – Da, dar era acolo ceva esențial, ceva pe care dacă l-ai fi observat și l-ai fi înțeles, ar fi putut să-ți schimbe întreaga viață, întreaga ființă”.

Bineînțeles că s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: ”Stâncile, le-ai văzut? – Da. – Și ai observat ce forme prelucrate au? – Da. – Ei bine, cine a făcut asta? – Apa, bineînțeles, aruncându-se asupra lor. – Și ce a determinat apa să facă aceasta? – Aerul. – Și cine a pus în mișcare aerul? – Probabil că soarele. – Ah, slavă Domnului!” Dar, mă privea tot fără să înțeleagă și atunci i-am explicat.

Soarele pune în mișcare aerul, aerul acționează asupra apei, și apa asupra pământului. Să traducem: spiritul lucrează asupra intelectului, intelectul lucrează asupra inimii și inima lucrează asupra corpului fizic. De aceea este necesar să învățați să lucrați cu spiritul vostru, căci el vă iluminează intelectul, acesta la rândul lui vă va lumina inima iar inima vă va purifica corpul fizic. Deci, puteți să vă transformați dacă înțelegeți interacțiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi și poate că într-o bună zi, chiar și temperamentul va putea fi puțin modificat. Există și posibilitatea de a ne transforma total, dar cu condiția de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceți în spiritul vostru o ființă sublimă, un ideal înalt, și concentrați-vă zilnic asupra lui: el va introduce în voi vibrații noi care se vor propaga încetul cu încetul până în adâncul ființei voastre. Bineînțeles că este o muncă de lungă durată ale cărei rezultate nu le veți remarca imediat, dar aceasta nu trebuie să vă oprească din drum. Uitați-vă câtă vreme i-a trebuit mării ca să fasoneze stâncile! Așa încât, aveți încredere și curaj, căci într-o zi veți sfârși și voi prin a vă fasona “ stânca voastră “ adică corpul fizic.