Alchimia sau căutarea perfecțiunii

CAPITOLUL IX

Sacrificiul, transmutația materiei.

Foarte puțini sunt oamenii care sunt conștienți că în fiecare zi trebuie să adauge vieții lor câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici măcar nu își dau seama la ce pericole se expun trăind o viață domoală în care se complac, la sumedenia de boli fizice și psihice care îi pândește și care nu așteaptă decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i mușca, pentru a-i roade. Inteligența cosmică nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el să se lase să adoarmă, să se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el să poată înainta neîncetat pe calea evoluției, care îl va conduce până la îngeri… până la Dumnezeu.
În realitate, această lege a evoluției nu acționează numai în existența umană. Fiecare regn din natură, mineral, vegetal, animal, uman… tinde să se apropie de regnul superior.

Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pământ, ele sunt inerte, insensibile, fără nici o posibilitate de a se mișca sau chiar de a crește. De aceea, idealul lor este de a deveni plante.
Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înrădăcinate și nu pot nici să se deplaseze, nici să aibe sentimente la fel ca și animalele, de aceea ele doresc să se rupă de sol și să se miște. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea să evolueze. Pentru ele nu există alt mod de evoluție decât acela de a se lăsa mâncate sau arse.
Idealul animalelor este de a deveni oameni raționali. Idealul oamenilor este să devină îngeri, iar cel al îngerilor să devină arhangheli sau divinități. Căci, pe scara evoluției, fiecare categorie de ființe posedă calități pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde să se apropie de cea dinaintea ei, pentru a depăși stadiul la care a ajuns deja.

Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul sacrificiului. Aici, etimologia ne va ajuta să înțelegem. În latină, la înger se spune “angelus”, la foc “ignis”, și la miel “agnus”. În bulgară, la înger se spune “anguel”, la foc “ogan” și la miel “agne”. Dacă facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom înțelege de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost comparat cu Mielul care trebuia să fie sacrificat înainte de crearea lumii. De unde vine această tranziție? În trecut, atunci când se dorea construirea unei case, în unele țări exista obiceiul de a jertfi prin foc un miel pentru ca construcția să fie solidă și protejată. Aceasta avea ca scop să le reamintească oamenilor că înaintea creației lumii a fost necesară sacrificarea unui “miel” sau a unei făpturi vii, pentru a edifica această construcție pe baze indestructibile.

Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, susține iar dragostea este aceea care a fost pusă ca bază a creației; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a impregnat materia acestui edificiu. El este liantul, cimentul care menține coeziunea universului. Peste tot, de la pietre până la stele, dragostea este cea care susține șarpanta. Dacă dragostea dispare, și corpul nostru începe să se dezagrege, căci puterea dragostei este cea care unește toate celulele, toate particulele. Sacrificiul reprezintă manifestarea cea mai înaltă, cea mai divină a dragostei. Este Omega, ultima literă, nu mai există o alta. Iisus a venit pentru a pronunța această ultimă literă. Alții vor veni după el pentru a o realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adăuga nimic care să poată depăși sacrificiul; sacrificiul rămâne pentru eternitate actul cel mai sublim.

Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiați, ei au înțeles sensul vieții, ei pot deveni tați și mame. Toți oamenii știu că există tați, mame, copii, dar foarte puțini sunt cei care sunt capabili să descopere ceea ce conține această simplă imagine de familie. Tatăl, mama și copilul sunt un rezumat al unei întregi învățături. Cel ce se poate sacrifica pentru un altul, este copt pentru a deveni părinte. Cel care este incapabil de sacrificiu este încă copil. El este poate părinte în plan fizic, dar este numai o aparență și Cerul nu o consideră ca atare.
A fi tată sau mamă este un ideal înalt de atins, dar să rămâi copil nu este un ideal. Idealul este să fii întâi tată sau mamă pentru ca apoi să devii copil. Da, căci dacă sunteți fruct, puteți apoi să deveniți sămânță, aveți dreptul; dar dacă încă n-ați devenit fruct și vreți să deveniți sămânță, aceasta nu este posibil, căci semințele vin după fructe și pentru a da acest fruct, trebuie să fii tată sau mamă, trebuie să fii capabil de dragoste impersonală. Idealul este, deci, să devii tată sau mamă pentru a putea aduce copilul pe lume, adică sacrificiul, fructul impersonal al tatălui și al mamei care sunt luminați. Toți cei care nu știu să facă sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru că încă nu sunt copți.

La 13 sau 14 ani, copilul ajunge la perioada de pubertate. Pubertatea este o fază de transformare a ființei umane; din egoist și personal cum era, el devine capabil să dăruiască, să producă, adică să facă sacrificii. Înainte de pubertate, copilul este ca un pământ steril care preia mereu. Dar după pubertate este capabil atât fizic cât și psihic să producă fructe. Iată de ce vă pot spune că dacă nu aveți acest izvor care să țâșnească în voi, adică dacă dragostea voastră nu este pură și dezinteresată, totul va fi secat și nu vor exista recolte, nu veți da nici flori și nici fructe, veți fi un deșert, un pământ sterp. Și cine vrea să frecventeze un pământ sterp?
Bineînțeles că sacrificiile pe care le faceți trebuie să aibe un rost. Există persoane care, așa-zicând, fac sacrificii și se căsătoresc cu un bărbat sau cu o femeie, pentru că prin această căsătorie, cred ei, îl vor salva pe acel bărbat care este bețiv sau pe acea femeie care este neurastenică. Dar chiar vor reuși ei, oare, să-i salveze? Numai Dumnezeu știe! Vedeți, aici bunătatea, generozitatea nu lipsesc. Ceea ce lipsește este lumina. Oamenii sunt orbi și nu pot prevedea. Și atunci, este păcat că toate aceste calități, aceste virtuți să fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele să fie consacrate unui lucru divin, care va ajuta mii de persoane și nu una singură. Și mai mult decât atât, nici nu este sigur că acea persoană poate fi ajutată. Ceea ce este însă sigur, este că cel care a vrut să o ajute va deveni și el o victimă.

Decideți-vă deci să lucrați pentru o idee divină și toate sacrificiile pe care le veți face pentru această idee se vor transforma în aur, în lumină, în dragoste. Iată secretul. Cel mai mare secret este ideea, ideea pentru care lucrați. Dacă lucrați pentru voi înșivă, pentru a vă satisface dorințele, pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veți face pentru a reuși se vor transforma în cenușă, nu îi lumină. Mulți oameni sacrifică un capital enorm de bani, sănătate, dar cum scopul lor este mai mult sau mai puțin pământesc, aceste sacrificii nu vor duce la cine știe ce rezultate. Iată ceea ce nu se cunoaște: cât de importantă este ideea care stă în spatele fiecărei acțiuni. Ideea este latura magică, piatra filozofală care transformă totul în aur. De aceea vă spun: lucrați pentru o idee divină, pentru ca lumina să triumfe în lume, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ. Tot ceea ce veți face pentru această idee se va transforma în aur, adică în sănătate, în frumusețe, în lumină, în forță.

Noi trebuie să-i oferim Cerului în dar viața noastră și să spunem: “De acum înainte voi părăsi plăcerile și bucuriile trecătoare, care nu îmi aduc nimic, și voi lucra pentru Împărăția Domnului”. Și veți sacrifica tot mai mult activitățile care vă urâțesc și de asemenea unele impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura… De ce? Pentru a elibera forțele spirituale care sunt limitate și subjugate de către aceste obiceiuri, căci obiceiurile sunt acelea care vă împiedică să dați fructe. Priviți copacul: când este năpădit de insecte, el nu poate da fructe și trebuie curățat cu ajutorul insecticidelor. Tot așa, trebuie să eliminați din corpul, din inima și din voința voastră toate aceste plăceri nesănătoase care sunt pe cale să aspire sucul destinat să hrănească Eul vostru superior. Nu puteți da fructe, nici nu puteți face sacrificii, pentru că adăpostiți în voi alte făpturi care vă beau și vă epuizează forțele. Trebuie să vă lepădați de aceste insecte și de aceste omizi.

Pot să vă mai dau o mulțime de imagini pentru a vă face să înțelegeți această idee! Luați de exemplu o sticlă: dacă ea este deja plină, cum veți face pentru ca să introduceți în ea un alt lichid? Trebuie mai întâi să o goliți. La fel se întâmplă și cu ființa umană. Dacă ea nu se golește de viciile sale, de obiceiurile dăunătoare, cum vor putea virtuțile și calitățile divine să se instaleze în ea? Este deja plină!… Iată adevăratul sens al sacrificiului: să golești, să renunți la anumite obiceiuri rele, pentru a putea introduce în tine altceva. De cum renunțăm la un defect, o calitate vine să-i ia locul în noi.
Cartea naturii stă deschisă în fiecare zi în fața voastră, și puteți găsi în ea tot ceea ce aveți nevoie pentru comportamentul vostru corect în viață. De ce nu căutați să înțelegeți aceasta? De ce nu vă folosiți ochii pentru a vedea și urechile pentru a auzi? Pentru că sunteți prea ocupați cu bucuriile și cu plăcerile care vă împiedică. Când vă veți hotărî să renunțați la aceste lucruri și la aceste plăceri, veți descoperi niște forțe formidabile, ochii voștri se vor deschide și veți descoperi tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iată secretul!

Vă aflați câteodată în fața unor probleme de neînțeles pentru voi și vă spuneți: ”Eu de ce nu înțeleg? Sunt alții care înțeleg!” Dați-vă singuri răspunsul: “Este pentru că eu mă complac în bucurii și plăceri inferioare care îmi consumă forțele. Iată de ce nu îmi mai rămân și pentru ochii mei interiori”. Nu există o altă explicație pentru incapacitatea voastră de a vedea. Forțele voastre trebuie să fie disponibile pentru a se duce în altă parte și a trezi alte celule. Dar oamenii sunt neștiutori și spun: “Trebuie să mai gust din această plăcere căci dacă renunț, voi suferi”. Ei nu au înțeles nimic! Cerul nu ne cere să suferim, ci să ne rafinăm plăcerile, să le facem mai subtile, mai pure. Cu cât renunțați mai mult la plăcerile trecătoare, cu atât sunteți mai pătrunși de viața adevărată. Cel care astăzi mă va putea înțelege, își va schimba complet viața, căci ceea ce vă spun eu acum este realitatea și nu cuvinte goale.

II

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însoțit de ideea de dificultate, de privațiune, de suferință. Ei bine, tocmai aici se înșeală. Știința inițiatică spune că sacrificiu nu este o privațiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o altă lume. Aceeași activitate se continuă, dar cu materiale noi, pure și luminoase.
Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renunțăm la ceva pentru a căpăta altceva, mai bun, în loc. Iată ce este sacrificiul. Luați, de pildă, o bucată de cărbune: este neagră, urâtă, murdară; o sacrificați și ea devine foc, căldură, lumină, frumusețe. Cel care nu vrea să facă sacrificii, rămâne în urâciune, frig și întuneric.

Atâta vreme cât veți trăi cu ideea că sacrificiul vă va aduce suferință și vă va sărăci, bineînțeles că nu veți fi dispuși să faceți sacrificii. De aceea trebuie să adoptați punctul de vedere inițiatic: el ne învață că nu trebuie să renunțăm la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun. Vreți să renunțați la un obicei dăunător: de exemplu jocul, băutura sau femeile?… Atâta vreme cât nu îl înlocuiți, el va veni să vă tenteze, să vă chinuiască, pentru că nu ați trezit în voi o altă cerință capabilă să o învingă pe prima, și putem spune că vă expuneți chiar la pericole grave, pentru că această renunțare devine o refulare. Atâta vreme cât oamenii nu vor înțelege aceasta, ei vor trece prin experiențe foarte dureroase și atunci, bineînțeles că vă vor explica că nu este cazul să faceți sacrificii, căci nu numai că nu veți reuși, dar veți fi chiar și mai nenorociți.

Nu trebuie să vă privați, nu trebuie să renunțați, doar să vă deplasați, adică să faceți sus ceea ce făceați jos: în loc să beți apă dintr-o baltă unde abundă microbi, să beți apă dintr-un izvor pur și cristalin. Să nu beți deloc, ar însemna moartea. Dacă cineva vă va spune că nu trebuie să beți, numai apa din canalizări este cea pe care nu trebuie să o beți, altfel trebuie să beți, dar să beți apa cerească. Și această idee este exprimată simbolic în Geneză. Când Adam și Eva se aflau în Paradis, Dumnezeu le-a permis să mănânce din fructele tuturor arborilor, mai puțin din fructele Arborelui Cunoașterii Binelui și Răului. Dumnezeu nu voia să-i priveze pe Adam și Eva de hrană, El voia doar să-i facă să înțeleagă că există hrană mai bună și mai benefică decât alta.

Un adevărat spiritualist nu se privează: el mănâncă, bea, respiră, iubește, dar în stări de conștiință minunate, necunoscute pentru omul obișnuit. Când vorbim despre renunțare, oamenii se înspăimântă și își spun: ”Dacă renunț, am să mor”. Și este adevărat că vor muri. Dacă ei nu înțeleg că prin renunțare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunța la a bea, a dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe toate acestea într-un mod superior. În fiecare zi trebuie să ne preocupăm să facem această înlocuire pentru a crea o mișcare, o circulație a energiilor, altfel totul stagnează, se atrofiază și iată mucegaiul, fermentația, putreziciunea. Mereu trebuie să curgă apă proaspătă. Și pentru a face să curgă această apă, trebuie să ne legăm în fiecare zi de Cer, să medităm și să ne rugăm. căci cu adevărat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.

Bineînțeles că oamenii găsesc adesea singuri soluția înlocuirii. Când o femeie vrea să scape de un soț care îi aduce numai încurcături, ea caută un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc după preceptele înțelepciunii eterne, numai că ele nu sunt întotdeauna bine aplicate. Un om crede că, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însă sigur că astfel va găsi fericirea. Este chiar posibil ca voind să scape de o scorpie, să dea peste o alta și mai rea! Sau se dorește schimbarea unui regim politic, dar nici următorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz că trebuie să schimbe ceva, da, numai că schimbările nu trebuie făcute atât în exterior, cât în Sine.

Să revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Inițiații, atunci când trebuie să facă o ceremonie magică, sau preoții, atunci când trebuie să oficieze slujba, aprind cel puțin o lumânare, o veioză, pentru ca lumina să fie prezentă? Ceea ce vă voi revela în legătură cu acest subiect este extrem de important și veți fi obligați să realizați acest lucru în viața voastră după ce îl veți cunoaște. Pentru a alimenta flacăra, lumânarea îi furnizează materialele și făcând aceasta, ea se micșorează. Combustia este deci un sacrificiu. Dacă nu există sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina și focul să existe, este necesar un combustibil și acest combustibil este lumânarea. Și noi reprezentăm o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fără culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea aduce la viață, le va putea face luminoase, cu condiția ca o scânteie să vină și să dea foc materiei.

Atâta vreme cât omul duce o viață obișnuită, el rămâne făcut din materie neînsuflețită, neagră, ca un copac mort. El se luminează, se înfrumusețează, prinde viață, se încălzește numai după ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai că, pentru aceasta, el trebuie să-și sacrifice viața egoistă. Ceea ce îi împiedică pe oameni să facă acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînțeles, există ceva care va dispare, este adevărat, dar acest ceva trebuie să dispară pentru ca altceva să poată lua naștere. Substanța lumânării dispare pentru ca să apară lumina și căldura. Veți spune că după un timp, din lumânare nu va mai rămâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odată aprins, el nu se mai poate stinge. Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.

Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, căci în această vâlvătaie veți găsi secretul vieții. Majoritatea oamenilor încă nu au fost aprinși, ei nu vor să sacrifice nimic din natura lor inferioară, ei nu vor să fie consumați, de aceea rămân ca niște lumânări stinse. Ei trebuie să ia o hotărâre. Pentru a avea această lumină și această căldură, va trebui ca într-o zi să se hotărască și să ardă totul. Uitați-vă la un foc: cu câtă plăcere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea rămâne undeva, părăsite, inutile. Dar, odată aprinse, priviți câtă bucurie ne produce focul. Și toate aceste energii se ridică în sus către soare, înapoi de unde au venit… Trosniturile pe care le auziți, sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanțuri care se rup: prizonieri care ies din închisoare și se eliberează.

Dacă există obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tămâie, aceasta se face deoarece lumânarea sau tămâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se, produce rezultate. Nu se obține nimic fără sacrificiu. Singur, sacrificiul, care transformă energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevărata transmutare alchimică. De fiecare dată când aprind un foc sau o lumânare sunt pătruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul și aceasta mă face întotdeauna să gândesc că, pentru a avea lumină, chiar și cea interioară, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar să ardem ceva în noi.

Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Dacă ei ar fi în stare să ardă toate impuritățile, toate tendințele egoiste, pasionale, care îi împing spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumină, o asemenea forță, care i-ar transforma complet. Dar, în loc să le ardă, ei le păstrează cu grijă pe toate. Așteaptă mai întâi să li se facă frig, adică să ajungă lipsiți de dragoste, de prietenie, de duioșie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce să te încălzești și începi să arzi scaune vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul să treacă prin peripeții, prin mari nenorociri, prin mari decepții pentru ca, în sfârșit, să se hotărască să ardă vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni și timpul acesta, va veni pentru toată lumea. Cei care m-au înțeles, se vor duce cu bucurie să pună pe foc tot ce este mucegăit în ei, ros de viermi sau de molii… și hai la foc cu ele, și ce vâlvătaie imensă!

Natura inferioară, personalitatea, este predestinată a alimenta spiritul. Trebuie să înțelegeți aceasta odată pentru totdeauna, și să nu mai tot întrebați de ce toți aveți natură inferioară și cum să scăpați de ea. Nu trebuie să scăpați de ea, pentru că fără ea nu ați putea supraviețui pe pământ. În timp ce cu ea, aveți toate elementele necesare pentru a alimenta spiritul. Trebuie să știți că există o lege magică conform căreia dacă vreți să obțineți rezultate foarte înalte, trebuie să sacrificați ceva din personalitatea voastră, pentru că, prin această renunțare veți elibera o energie care va alimenta succesul. Această lege stă la baza sacrificiilor rituale pe care le găsim încă din antichitate în toate religiile. Atunci când implorau zeii pentru succesul unei acțiuni, cei vechi sacrificau animale, cu gândul că energiile conținute în sângele care curge se va propaga în atmosfera înconjurătoare și va alimenta anumite entități care îi vor ajuta la realizarea cererii lor. Dar a venit Iisus și El i-a învățat pe oameni să nu mai sacrifice lucruri exterioare: animale, fructe, făină, ulei, căci chiar dacă aceste daruri reprezentau un sacrificiu pentru cel ce le făcea, nu era totuși un sacrificiu la fel de important ca și renunțarea la anumite slăbiciuni, pofte sau dorințe. Acestea din urmă constituie adevăratul sacrificiu. Deci, Iisus a venit și a cerut oamenilor să nu mai sacrifice animalele exterioare, bietele de ele, care n-au greșit cu nimic pentru a merita o soartă atât de crudă, ci animalele interioare. Și cum natura inferioară este locuința tuturor acestor jivine, ea trebuie arsă la focul sacrificiului pentru ca ea să poată elibera toate forțele acumulate în ea. În acel moment, spiritul, sub formă de lumină, de căldură și de viață se va găsi în abundență.

Bineînțeles că în organismul se produce deja o combustie, și grație ei există viața. Dar aceasta este numai o viață vegetativă, o viață animală. Eu vă vorbesc de viața spirituală. Acolo se întâmplă altceva, nu corpul fizic este acela care arde, nu celulele, ci natura inferioară, și cu toate că nu este vizibilă, ea este imensă. Ne putem încălzi și ne putem lumina grație ei timp de secole.
Pentru moment, din nefericire, omul nu-și arde natura inferioară, ci doar corpul fizic. Priviți cum, îmbătrânind, el devine tot mai scund și mai mic! Această combustie fizică este naturală, normală, nu trebuie să ne preocupe. În schimb, combustia naturii inferioare este cea care trebuie să ne preocupe zilnic, pentru a avea lumină și căldură pentru veșnicie.