Alchimia sau căutarea perfecțiunii
Aa
CAPITOLUL VII
ALTOIUL
Există o știință cu ajutorul căreia, dacă o cunoaște, omul poate nu numai să-și remedieze defectele, pasiunile, tendințele inferioare, ci chiar să profite de pe urma lor. Această știință este cea a altoirii.
Știți, desigur, că agricultorii au găsit această tehnică pentru a ameliora calitatea fructelor. Dacă, de exemplu, unui păr sălbatic foarte viguros, dar care nu produce decât fructe sălbatice i se pune un altoi de la un păr de o calitate excelentă, acesta va profita de vigoarea arborelui sălbatic și va da niște pere minunate. Dar, în această operație, trebuie cunoscute legile naturii, căci nu orice altoi poate fi grefat pe orice fel de arbore. Există afinități și corespondențe și între fructe, iar pe un arbore care face fructe cu sâmbure nu poate fi altoit un altul care face fructe cu semințe.
Oamenii se consideră experți în aceste tehnici, dar când este vorba de domeniul lor psihic sau spiritual, nu mai sunt la fel de capabili, nici la fel de îndemânatici. Vedem savanți cunoscuți, mari scriitori, artiști, filozofi, oameni politici tributari unor vicii, unor pasiuni de care nu se pot lepăda. Câți artiști foarte talentați, chiar geniali, au fost victimele patimii băuturilor, ale drogurilor, s-au ruinat la jocuri de noroc sau din cauza femeilor. Nu am să-i numesc aici… și au murit având aceste slăbiciuni. Dacă ar fi cunoscut legile altoirii ar fi putut grefa pe aceste slăbiciuni calități și virtuți.
Cum trebuie procedat? Să presupunem că întrețineți o relație de dragoste foarte senzuală. Considerați-o ca pe o formă minunată, un copac formidabil din care puteți extrage energiile altoind pe el o ramură dintr-o altă dragoste pură, nobilă, elevată… și atunci, sevele produse de natura voastră inferioară vor urca, vor circula prin aceste ramuri, prin aceste amprente, aceste noi circuite trasate în creierul vostru, vor produce niște fructe extraordinare, o dragoste miraculoasă care vă va aduce inspirații și încântări nemaiîntâlnite. În loc să vă facă viața imposibilă, senzualitatea vă va servi ca o forță puternică care vă va conduce până la Mama Divină, până la Tatăl Ceresc. Și dacă vanitatea voastră este aceea care vă consumă toate forțele, toate energiile, puteți face deasemenea un altoi. Dacă în loc să doriți mereu să apăreți glorios în fața lumii, a naivilor, a prostănacilor, veți lua hotărârea de a mobiliza această vanitate și a o pune în slujba unui ideal, ea va deveni o forță formidabilă care vă va stimula, vă va proiecta către Cer, și într-o zi ea se va transforma din vanitate în glorie divină.
Dacă sunteți coleric, este posibil ca din cauza acceselor de furie să vă fi distrus deja până acum câteva prietenii și să vă fi stricat unele premise bune pentru viitor. Ei bine, aveți posibilitatea de a transforma această forță brutală, care izbucnește ca un tunet, de a o sublima, prin altoire, devenind un neobosit luptător pentru a combate și a învinge tot ceea ce este inferior, un soldat al lui Hristos, un servitor al lui Dumnezeu, de neînvins. În loc să distrugeți ceea ce este minunat, forța voastră marțiană vă va ajuta să construiți. Este suficient să găsiți altoiurile potrivite.
Clișeele și altoiurile sunt două metode diferite pe care trebuie să învățați să le utilizați. Clișeele trebuie să le înlocuiți, dar cu altoiurile este altceva, este suficient să le adăugați. Pentru altoire trebuie să păstrați rădăcinile, să nu le smulgeți niciodată, căci ele sunt foarte viguroase ca și trunchiul; pe ele trebuie să aplicați altoiul, pentru că ele sunt cele care conțin forța. Aceste forțe le puteți lega de o entitate, de un spirit luminos, de un înger sau de un arhanghel. Acestea sunt altoiurile. Toți Inițiații au fost obligați să pună altoiuri, s-au legat întotdeauna de ființele cele mai sublime, iar fructele pe care le-au dat au fost din cele mai bune.
Veți spune: ”În istorie există un anume erou, un anume sfânt, un anume profet, pe care îl admir și care mă inspiră. În el voi afla altoiurile pe care le caut.” Da, există și această posibilitate, dar cum ei se află undeva departe, în trecut, nu le veți putea vorbi și nici nu veți putea intra în relație cu ei ca și cu o ființă vie. Sau chiar și atunci când, dintre cei în viață pe care îi cunoașteți, alegeți ca model un prieten, un filosof, un artist pe care îl admirați, este bine, dar altoiurile vor fi întotdeauna imperfecte, căci acele ființe au și ele anumite slăbiciuni, anumite lipsuri, nu sunt de neclintit, nici absolut de puternici, generoși, luminoși sau plini de căldură.
Există însă o ființă care depășește în inteligență, în dragoste, în putere, în generozitate toate făpturile pe care le putem întâlni pe pământ, și care constituie o mare sursă distribuitoare de altoiuri: aceasta este Soarele. Lui trebuie să vă adresați pentru a vi le procura. De acum încolo, în timp ce veți contempla răsăritul Soarelui, îi veți spune: ”O, dragul meu Soare, doresc să înțeleg atât de multe lucruri, dar mă simt atât de limitat! De aceea mă întorc către tine care ești lumina, care luminezi întreg pământul, ca să-mi dăruiești și mie, te rog, câteva altoiuri din inteligența ta.” Și el vi le va dărui, gratuit, vă garantez! Și atunci veți pune aceste altoiuri în creierul vostru. S-ar putea să vă trimită chiar și un specialist, dacă voi nu știți cum să procedați. Apoi veți putea cere și alte altoiuri: de bunătate, de frumusețe, de inteligență… În Soare se află totul, puteți să cereți tot ceea ce doriți. Numai să nu cereți toate altoiurile deodată, ci unele după altele, căci în timp ce vă veți ocupa de unul, celelalte se vor usca și vor muri.
Unii dintre voi se întreabă dacă glumesc… Nu, vorbesc foarte serios, și tot ceea ce vă spun acum a fost verificat de mine timp de ani de zile. Și încă nu v-am spus totul în această privință, dar ceea ce eu nu vă voi spune, vă va spune Soarele însuși. Tot ceea ce cunosc eu, mi-a fost comunicat de către Soare. Sunteți mirați aflând că Soarele poate face revelații, dar acesta este adevărul!
Un mare maestru vă poate da câteva altoiuri, este posibil, pentru că, în mod simbolic, prin lumina și căldura lui (înțelepciunea și dragostea) el este un reprezentant al Soarelui, dar nici un maestru nu poate fi comparat cu Soarele. Bineînțeles că un om poate fi asemănător lui, în măsura în care el luminează, încălzește și vitalizează făpturile din jurul lui. Dar el, Soarele, luminează, încălzește și hrănește întregul pământ; prin el totul se naște, crește și se coace. Puterea unui Inițiat nu poate fi atât de mare, chiar dacă el face bine oamenilor. Nimeni nu se poate asemui Soarelui.
Razele Soarelui au puterea de a înlocui tot ceea ce este uzat, impur sau întunecos în voi, cu condiția să învățați cum să le primiți. Dacă vă deschideți lor cu tot sufletul, ele încep să lumineze: ele înlocuiesc omul vechi din voi și vă regenerează, vă reînnoiesc, vă reînvie; gândurile voastre, sentimentele, faptele, toate devin altele. Din păcate, oamenii care simt senzații grozave când mănâncă, beau, fumează sau se îmbrățișează nu simt nimic atunci când se află în fața Soarelui. Aceasta este din cauză că se află la un nivel de vibrații prea scăzut; și atunci, tot ceea ce este inferior îi impresionează, acționează asupra lor, în timp ce razele Soarelui îi lasă indiferenți. Dar, cu cât discipolul avansează, evoluează, el devine mai sensibil la razele Soarelui și ele produc în el revelații, încântări, senzații cu adevărat cerești.
Iată încă un lucru complet nou: psihologia încă nu a descoperit că de noi depinde ca razele Soarelui să producă în sufletul nostru, în inima noastră, fenomene de cea mai mare importanță, care ne pot regenera, renaște. Dar bineînțeles că trebuie să ne pregătim, altfel vom rămâne mereu în afara Soarelui. Trebuie să ne pregătim cu câteva zile înainte, cu luni înainte pentru a fi liberi, lucizi, pentru a simți ce sunt razele Soarelui, cât sunt de puternice, de pure, de divine.
Dar cel mai puternic, cel mai sublim altoi este acela de a te lega la Domnul, spunând: ”Doamne, eu simt că nu sunt nimic. Acceptă, Te rog, să pătrunzi în mine, să lucrezi și să Te manifești în mine. Eu vreau să lucrez pentru Împărăția și pentru Dreptatea Ta.”
Și dacă în acel moment Dumnezeu acceptă copacul vostru, adică pe voi înșivă, care în trecut produceați fructe ce nu puteau fi mâncate, va produce pe viitor fructe delicioase și parfumate. Au rămas doar rădăcinile și trunchiul, dar altoiul, adică lumea invizibilă, lumea divină, lumea cerească a produs fructele Sale. Ce s-a întâmplat în fapt? Ați consacrat Cerului toate forțele brute și clocotitoare din interiorul vostru, și Cerul le-a luat pentru a le transforma. Se întâmplă să găsiți în pădure pere mici sălbatice, necomestibile, dar dacă le puneți câteva minute în cuptor, ele devin dulci și comestibile. Ce s-a petrecut? Căldura le-a transformat. Și dacă omul este în stare să facă ca niște pere să devină bune de mâncat, oare credeți că nu este în stare lumea invizibilă să transforme toate fructele voastre acre în fructe zemoase și dulci?
Un discipol care își cunoaște tendințele inferioare, cere altoiuri spunând: ”Doamne Dumnezeule, dacă sunt singur, nu voi reuși să mă transform, te rog, ajută-mă Tu, dispune Tu de mine, lucrează Tu prin mine, sunt în serviciul Tău, voi împlini voia Ta.” Și în acel moment, probabil că nu Domnul Însuși va fi cel care va veni, dar El va trimite pe unul din îngerii sau din arhanghelii Săi, așa cum le-a trimis și patriarhilor, profeților, apostolilor și tuturor sfinților: îngerii au venit să îi viziteze și să îi instruiască.
Acestea sunt probleme de o importanță deosebită și acei care le-au neglijat sau le-au ignorat nu vor putea evolua. Oamenii au capul tare, dar viața își va asuma sarcina de a-l face “să se coacă”. Eu știu ce știu. Tot ceea ce vă spun, a fost verificat și experimentat de mine însumi; eu vi le revelez pentru a vă ajuta și acum este rândul vostru să simțiți, să înțelegeți și să luați hotărâri pentru a avea rezultate.
Fără a dispune de toate aceste cunoștințe, nu vă puteți îmbunătăți cu adevărat. Dar cunoașterea nu este suficientă, trebuie să și iubiți aceste mari adevăruri pentru a dori să le realizați, și trebuie să aveți de asemenea o voință de nestrămutat pentru a persevera în muncă. Iată cele trei condiții necesare: mai întâi cunoașterea, apoi voința și în fine puterea.
Unele ființe au realizat o asemenea lucrare asupra propriei lor materii încât ei nu mai sunt aceiași. La exterior, bineînțeles nu s-au schimbat vizibil, dar în interior sunt diferiți: ei nu mai suferă ca și înainte, nu se mai simt la fel de striviți și de limitați, nu mai sunt în întuneric, ei dețin bogății și cunoștințe noi, înoată în frumusețe, radiază… Aceasta este schimbarea!
A te schimba nu înseamnă a deveni de nerecunoscut fizic, nu veți fi încă recunoscut peste tot, este vorba de schimbarea interioară a vibrațiilor, a emanațiilor: vă veți scufunda mâna în apă, iar muribundul care va bea această apă, va învia. Iată adevărata schimbare!