Alchimia sau căutarea perfecțiunii
Aa
Capitolul V
TEAMA
În anumite circumstanțe instinctul este un bun povățuitor, în altele însă nu. În vremurile când omul se afla încă într-un stadiu foarte primitiv, foarte aproape de condiția de animal, instinctul era cel mai bun sfetnic al său; dar de când, grație dezvoltării creierului său, a atins un nivel superior, el a început să capete și alți ghizi: rațiunea și inteligența, care sunt acum sfătuitorii pe care trebuie să îi asculte. Ceea ce în trecut era acceptabil sau chiar bun, în prezent nu mai este admisibil. Să luăm de exemplu teama. Pentru animale, frica este un ghid foarte bun: ea le salvează, prin ea ele învață. Dar omului nu-i mai este permis să se teamă. De aceea rolul Inițierii a fost dintotdeauna acela de a învăța omul să învingă frica. Încercările îngrozitoare la care erau supuși discipolii în Sanctuarele antice nu aveau adesea alt scop decât acela de a-i obliga să-și învingă această frică moștenită de la regnul animal.
Nu s-a găsit un alt remediu mai bun împotriva fricii decât dragostea: dacă iubiți nu vă mai este frică. Știința este și ea eficientă dar nu în așa măsură cu dragostea, pentru că dragostea, ca și frica, aparține tot de domeniul instinctelor și este mai ușor să stăpânești un instinct cu un alt instinct decât prin știință sau rațiune. Câteodată se poate întâmpla ca rațiunea să atenueze frica dar rezultatul nu este de lungă durată și nici prea sigur. În timp ce, dacă atingeți inima cuiva, el se va arunca în foc pentru voi. Dacă o femeie va vedea un necunoscut în pericol, poate că va ezita să înfrunte riscurile pe care le poate întâmpina salvându-l, dar dacă în pericol este propriul ei copil, ea se va repezi să-l salveze fără a mai sta pe gânduri. La fel, o fată temătoare nu va traversa niciodată noaptea un cimitir, dar dacă trebuie să o facă pentru a-și întâlni iubitul, o va face fără nici un fel de ezitare. Dragostea este aceea care îi dă curaj.
În alte cazuri, cunoașterea poate fi într-adevăr o armă contra fricii. V-ați rătăcit într-o pădure și nu cunoașteți drumul; e normal să vă fie frică; dar dacă știți cum să vă orientați, dacă aveți o lampă, mergeți fără să vă temeți. Întotdeauna ne este teamă de ceea ce nu cunoaștem, de ceea ce nu știm cum să folosim: ca și animalele cărora le este teamă de foc, sau primitivii care tremurau în fața forțelor naturii, neștiind ce sunt ele. Acum că oamenii au ajuns să îmblânzească aceste forțe, ei lucrează în centrale electrice sau nucleare acționând liniștiți un buton sau altul, deschizând un robinet, fără a se teme, căci știu ce și cum să manipuleze. Dar cineva care nu este în temă, bineînțeles că se va teme să facă orice manevră.
Omul cultivat, omul civilizat nu se mai teme deci de forțele naturii… dar în schimb se teme de nevastă, de vecini, de șefi, de boală, de sărăcie, de moarte și mai ales de ceea ce spun ceilalți despre el. Poate că el nu se teme nici de Dumnezeu și nici de Diavol, dar tremură de frica opiniei publice, și este în stare să sacrifice totul pentru ea. Există multe fațete ale fricii pe care omul civilizat nu a fost încă în stare să le învingă, căci frica este un instinct înrădăcinat adânc în sufletul omenesc; el trebuie să ducă o luptă îndelungată pentru a o învinge. Frica îmbracă forme diferite; o gonim într-o parte, ea apare în alta…
Nastratin Hodja, care nu era prost deloc, remarcase că, deși nu voiau să o recunoască, tuturor le era frică de câte ceva și într-o bună zi, pe când rămăsese fără nici o lețcaie, se hotărî să se îmbogățească făcându-i pe oameni să recunoască că se tem. Se duse deci la Sultan și îi spuse: “Fie ca binecuvântările lui Allah să coboare asupra ta! Am venit să-ți cer o favoare: dă-mi voie să cer câte un bănuț fiecărui supus din regatul tău care poartă în el o frică. – A, ăsta este un lucru mărunt și ți-l acord”. Trecu o vreme și Nastratin Hodja reveni cu trei cămile încărcate cu monezile pe care le adunase, căci într-un fel sau altul, toți pe care îi întâlnise, dovediseră prin vorbele sau comportamentul lor că se temeau de câte ceva sau de câte cineva. El se înfățișă înaintea sultanului spunând: “Toți supușii tăi au fost nevoiți să-mi dea câte un bănuț, n-a existat nici unul care să nu fi fost obligat să-și mărturisească cel puțin o frică… așa că acum am venit la și la tine ca să-mi dai un bănuț. – Oh, de la mine va trebui să pleci cu buzele umflate căci eu nu mă tem de nimic.” Dar, cum era foarte generos, îl invită pe Nastratin Hodja să rămână la masă și să mănânce și să bea împreună cu el și cu câțiva curteni. Deodată, cam pe la mijlocul ospățului, Nastratin Hodja, care era așezat lângă Sultan, îi spuse cu voce tare: “Maiestate, în drumurile mele am întâlnit o femeie fermecătoare. Pentru a-ți mulțumi că mi-ai permis să mă îmbogățesc, aș vrea să ți-o ofer căci este într-adevăr demnă de haremul tău. Dacă vrei, plec chiar acum să o caut și să ți-o aduc. – Ssst! Nu vorbi așa tare! spuse Sultanul, o să audă favorita mea. – Aha, vezi deci chiar și tu te temi! Atunci, haide, dă-mi și tu un bănuț!”
Mă veți întreba: “Dar este într-adevăr chiar atât de important să nu te temi? Putem trăi totuși chiar și cu frica!” Da, este drept, dar ia să vedem: întâlniți pe drum un câine… Dacă o luați la fugă pentru că vă temeți de el, câinele, care simte teama, va începe să latre și să vă urmărească, iar alți câini văzându-l, se vor alătura și ei urmărindu-vă și lătrându-vă… și iată cum, pentru că v-ați temut aveți acum o întreagă haită pe urmele voastre. Dacă în loc să vă fi temut și să fi fugit v-ați fi întors către câine ordonându-i să tacă, el v-ar fi lăsat în pace.
De altfel, în general, când vă pomeniți în fața unui pericol, înainte de a acționa, trebuie să rămâneți câtva timp nemișcați. Nu vorbiți, nu mișcați, strângeți puternic pumnul drept respirând profund, conectându-vă la Dumnezeu și astfel veți putea să vă dominați celulele. Apoi veți face ceea ce este necesar pentru a vă salva, dar mai întâi nu mișcați. Dacă faceți o singură mișcare, este ca și cum ați arunca în aer un baraj: apa dezlănțuită se va revărsa și nu veți mai fi capabili să restabiliți situația. Așa s-a întâmplat atunci când au fost văzuți oameni sărind pe fereastră sau aruncându-se în foc.
În fața pericolului, trebuie să rămâneți imobili și să vă conectați la Providență; atunci veți simți pacea instalându-se în voi, prima condiție pentru ca să se trezească forțele benefice; le veți simți, le veți vedea puterea, căci ele sunt mereu prezente în voi, dar trebuie să le creați condițiile de a se manifesta.
Această lege este valabilă atât pentru lumea interioară cât și pentru cea exterioară. Când vă simțiți amenințați în interiorul vostru “nu o luați la fugă”, altfel și acolo inamicul vă va urmări și cu cât veți alerga mai mult, cu atât veți fi mai mult hărțuiți și mușcați. Faceți ca și în cazul câinelui: întoarceți capul, priviți-i puțin în ochi pe toți acei monștri care vă înspăimântă și ei o vor lua la fugă. Iată ceea ce voi nu știți să faceți și în loc să țineți piept pericolului, alergați la farmacie sau la psihiatrie. Ei bine, este calea cea mai sigură pentru a deveni victimă, căci ceea ce mai trebuie să știți este că atunci când vă temeți de ceva, creați condițiile pentru ca acel ceva să se producă.
Deci, dacă vreți, într-adevăr ca un rău să nu se producă, începeți prin a nu vă teme de el. De cum vă vor simți puternic, veți fi lăsat în pace.
Să luăm exemplul unui bărbat care se teme să întâlnească femei dezbrăcate de teama de a fi tentat și de a-și pierde controlul… (știu că acum, această temere este din ce în ce mai rar întâlnită, căci acum tentațiile sunt mai curând cele căutate, dar să luăm totuși acest exemplu) ei bine, teama va fi aceea care va crea condițiile pentru căderea lui. Și de fapt, ce este rău în a vedea o femeie dezbrăcată? Nu este nici un rău, rău este a fi slab și a ceda. Pur și simplu nu trebuie să fim slabi. Nu trebuie să eșuăm și apoi să ne justificăm spunând: “A fost mai tare decât mine”. Cel ce spune că ceva a fost mai tare decât el, și-a semnat singur sentința. Nimic nu trebuie să fie mai puternic decât voi.
Câți oameni nu se refugiază în dosul acestei fraze:” A fost mai tare decât mine!” și tuturor li se pare normal, bineînțeles, pentru că toți sunt slabi și se înțeleg unii pe alții. Dar un Inițiat va spune:” Iată un om lipsit de voință și de cunoaștere, care va întâlni mereu ceva mai tare decât el: fie furie, senzualitate, gelozie, dorință de răzbunare, va exista întotdeauna ceva care îl va pune la pământ.” Și atunci, când va veni, în fine, acel moment în care el va fi stăpân pe situație? Dacă nu începem încă din această încarnare să facem eforturi pentru a învinge unele din slăbiciunile noastre, în următoarea, ne vom afla în același stadiu.
Oamenii sunt la discreția temerilor lor fără să știe că ele sunt rezultatul unei lipse de cunoaștere, a unei lipse de lumină. Dovada: când pătrundem într-un loc întunecos, nu ne simțim în largul nostru până în momentul în care reușim să facem lumină.
Vedeți, deci, ce concluzii formidabile putem trage de aici pentru viața spirituală! Întunericul este ignoranța și ne este frică pentru că simțim ce pericole prezintă ea.
Dacă aprofundăm această problemă, vom constata că însăși morala care le-a fost dată oamenilor are la bază frica: frica de a-i vedea cedând slăbiciunilor lor. Pentru cei puternici, care au capacitatea de a se stăpâni, totul este bun și lor totul le este permis. Dar cu cei slabi trebuie luate întotdeauna măsuri de prevedere: trebuie să li se interzică chiar și Cerul, căci Cerul îi va înnebuni. Gândiți-vă: când sunteți slabi, totul devine periculos: dragostea, frumusețea, puritatea, lumina, bucuria… Și chiar și a trăi este periculos. Și atunci ce mai rămâne? Nimic. Câte reguli nu au fost inventate din cauza slăbiciunilor omenești! Dar în ziua în care omul va deveni mai puternic, ceea ce îi este acum interzis, îi va fi atunci recomandat. Când anumite reguli morale nu-și vor mai avea rațiunea de a fi, ele vor fi suprimate. Când omul nu va mai fura sau nu va mai fi adulter, care va mai fi rațiunea acestui fel de porunci?… Și eu vă voi spune chiar că instituția căsătoriei a fost inventată doar atunci când dragostea a început să dispară. Pentru că oamenii nu au mai știut ce însemnează adevărata dragoste, a fost necesar ca ei să fie legați printr-un contract. Altfel, adevărata căsătorie este însăși dragostea. Natura nu recunoaște decât această căsătorie. În fața societății, dacă nu ați fost la primărie sau la biserică, nu sunteți căsătoriți, dar natura nu recunoaște această căsătorie, ea nu recunoaște decât dragostea. Și aceasta este atât de adevărat!
Căsătoria a fost instituită, dar reușește ea oare să împiedice oamenii de a se despărți? Nu, singura care îi poate ține împreună este dragostea.
V-am spus că dragostea constituie cea mai bună armă împotriva fricii și v-am dat și exemple. Dar, în realitate, singură Dragostea îndreptată către Creator, dăruită Celui care conduce totul, care distribuie totul, care deține toate bogățiile, care este Cel mai frumos, Cel mai puternic, poate să vă dea într-adevăr sentimentul că sunteți la adăpost. Și când vă simțiți la adăpost, într-adevăr nu vă mai este frică: iată o importantă lege psihologică. Dar psihologii preferă să se ocupe de toate dezechilibrele și aberațiile mai curând decât de sentimentele care permit omului să iasă învingător în toate situațiile vieții. Priviți-i pe cei care au acceptat martiriul pentru credință, pentru o idee: de unde venea forța lor?… Atunci voi de ce să rămâneți toată viața în situația de a tremura în fața unor lucruri minore?
Priviți un om cu bani: priviți-l cum merge, cum dă ordine, cum încearcă să se impună… Dar ia să-i luați banii și vedeți ce se întâmplă cu el: este prăbușit, se sinucide pentru că nu se mai simte apărat de nimic. Deci puterea lui sta în bani, el însuși nu era nici tare, nici puternic.
Se spune în Evanghelii că cei ce se tem nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu – aceasta dovedește cât este de important pentru un discipol să-și învingă teama. El poate avea alte virtuți, dar dacă este temător, toate celelalte virtuți nu-i sunt suficiente pentru a-i permite să intre în Împărăția Domnului. Aceasta vă miră? Nu, nu trebuie să vă mire. De câte ori nu s-a observat că frica se opune manifestării celorlalte calități! Luați, de exemplu, frica de singurătate, de sărăcie, de dezonoare, de boală, de moarte care îi face pe unii oameni lași, necinstiți, cruzi, egoiști! Câte crime nu se comit de către oameni care se tem să nu piardă un lucru la care țin foarte mult și de care se agață! În Antichitate, cel ce voia să fie considerat Inițiat trebuia să înfrunte încercări în care să dovedească că-și învinsese frica. Și noi, la rândul nostru, trebuie să învingem frica, știind că în dosul încercărilor la care suntem supuși, a pericolelor care ne amenință, stă ascuns Dumnezeu. Da, Dumnezeu este Cel ce stă ascuns în spatele încercărilor noastre, pentru a ne instrui. De aceea, pentru a ne elibera de frică, trebuie să învățăm să ne uităm complet pe noi înșine pentru a ne refugia în conștiința legăturii noastre cu Dumnezeu.
Dacă este scris că trebuie să dispăreți, unde vreți să vă mai ascundeți? S-a încercat scoaterea unor oameni în afara oricărui pericol, ducându-i foarte departe, în locuri unde domnea liniștea, dar în momentul în care au ajuns la refugiu, moartea i-a surprins într-un alt fel. În loc să ne temem, trebuie să ne spunem că suntem în mâinile Domnului și că tot ceea ce se va întâmpla este hotărât de El. Dacă El consideră că noi suntem de folos aici, ne va salva, dacă nu, va decide să plecăm. Este inutil să pretindem că noi ne putem păstra viața, ea nu ne aparține, ea aparține Domnului. Frica este consecința acestei necunoașteri. De aceea, pentru a învinge frica, trebuie să ne consacrăm viața Domnului, pentru ca El să dispună de ea după cum va crede de cuviință. Singura temere pe care avem voie să o avem și este chiar necesară este aceea de a nu încălca legile divine. Cel ce nu se teme de aceasta este pierdut, și toate pericolele îl pândesc. Teama de a nu încălca legile divine este un sentiment salvator, care trebuie să fie mereu prezent în sufletele noastre.
Deci, de acum înainte, ori de câte ori vă veți afla în fața unor greutăți, în loc să vă temeți și să o luați la fugă, încercați să le țineți piept, altfel dușmanii nu vă vor lăsa. Pentru a învinge dușmanii din planurile astral și mental, trebuie să fiți curajoși, adică să aveți dragostea și lumina, căci lumina (cunoașterea) și căldura (dragostea) produc forța care vă va permite să îi învingeți.