Corigenta la dragoste

TABLOUL 3

În limitele aceluiași context scenografie (deci, fără o schimbare propriu-zisă a decorului) – un mic laborator foto, cu un aparat măritor, tăvi pentru developări și fixaj, obișnuita lumină roșie, folosită pentru copierea imaginilor, umbre mari pe pereți și, mai ales o muzică modernă, ritmată, parvenind de undeva, de departe. Ranet – în fața aparatului de mărit. Tocmai intrând în scenă și încercând să descifreze un bilet – Ștefan.

ȘTFFAN (citind biletul): „Laboratorul foto e la etajul 1 al casei de cultură. La parter va fi dans. Fă-te că nu observi. Întreabă de Ranet…” (Împăturind biletul.) Iubitul meu Ranet – de care sunt rugat să întreb – se află în această clipă aici. (Ostentativ.) Era să nu te observ!

RANET: Închide ușa mai repede și fii mai puțin spiritual!

ȘTEFAN: N-am făcui decât să mă conformez indicațiilor cuprinse în bilet. (Pauză.) Cât mai aștept?

RANET: Eu te aștept de la 7 și este aproape 9.

ȘTEFAN: Înseamnă că ai avut de lucrat un milion de fotografii și că-ți displace dansul, dacă între timp, firește, ai reușit să înveți… Eu însă prefer parterul (sens: sala de jos) și restul. Drept pentru care îți mai acord un minut, din care au și trecut 25 de secunde.

RANET: Bine. Mai aștept 35.

ȘTEFAN: Și pe urmă?

RANET: Ai să te faci mai bun.

ȘTEFAN: Mă îndoiesc. (Provocându-l din nou.) Apropo! Ce se întâmplă dacă aprind lumina?

RANET: Mă pregăteam să te rog.

ȘTEFAN: Atunci n-o mai aprind. Dacă nu te incomodează și nu-ți voalează toate mizeriile astea, îmi este indiferent.

RANET (o aprinde el): Când ai plecat de la școală?

ȘTEFAN (realizând schimbarea de ton) Adică, „scurt pe doi…”

RANET: Cât se poate de scurt, ai ghicit.

ȘTEFAN: Am plecat când am avut chef. (Stinge lumina.)

RANET: Ora mai exact…

ȘTEFAN: La orele 19.04 minute și 25 de secunde ieșeam pe ușa cabinet de sonorizare-lumini. La 19.06 și 53 de secunde mă aflam la portar, cu care am discutat alte 45 de secunde și 3 zecimi, despre fumat și femei, ca pericol social. Și, în general, dacă-ți închipui că am de gând să te iau în serios, ori să mă sperii de mutra ta încruntată, te-nșeli.

RANET: Îți scriam în bilet de Cristina.

ȘTEFAN: Ei, așa începe să-mi placă: ăsta sunt, asta vreau, cât ar trebui să mă coste… Teatrul, cum zice colega noastră. Fana Ifrim, este foarte bun, deși nu întotdeauna… la teatru.

RANET: Plus acele situații speciale, când simțim nevoia subită de a improviza. Ne amintim că avem o piesă a noastră, trăită… un îndepărtat 4 septembrie…

ȘTEFAN: Cu alte cuvinte, ai fost în sală și în timpul discuției cu Fana! Și m-am uitat doar să văd… Lucrezi îndeajuns de discret…

RANET: Iar alteori, pentru reușita deplină a scenei, o amestecăm pe Ofelia, Julieta, Desdemona…

ȘTEFAN: Fără Desdemona; nu e în repertoriu.

RANET: Continuu să aștept un răspuns… (Agresiv.) Și-ai să răspunzi!

ȘTEFAN: Nu înainte de a ști ce te-a supărat cel mai mult: că mi-am bătut joc de anticipația ta, cu peste 15 ani… Sau că m-am străduit să explic unei neștiutoare… cum se aprind reflectoarele?

RANET: Uiți că am fost în sală și eu?!

ȘTEFAN: Nu uit deloc, dimpotrivă. Parcă te văd și acum înaintând prudent spre Cristina și abia așteptând să-i vorbești.

RANET: Să te previn!

ȘTEFAN: Și retrăgându-te demn, în timp ce eu încercam s-o conving că n-are nici un sens să urce în cabină…

RANET: Ce n-are sens?

ȘTEFAN: Să urce atât de încet… (Pauză pentru savurarea efectului și, brusc.) Te-am mai văzut, de altfel, și când părăseai curtea liceului, lăsându-mi acest plăcut bilețel. (Îl agită din nou.) Chiar i-am și spus Cristinei, cu care mă aflam pe acoperiș, tocmai își pusese costumul de baie: „Iubitul nostru Ranet, dobitocul, iar mi-a lăsat un roman”. Și ea a râs cu lacrimi.

RANET: Iubit sau dobitoc? Amintește-ți exact.

ȘTEFAN: 50-50. Apoi, am lăsat-o să creadă că tu ne-ai închis în cabină; mărinimos, ți-am luat tot eu apărarea.

RANET: Ca s-o convingi mai mult!

ȘTEFAN: Evident. Iar între timp, fiindcă tot se înnourase și se făcuse răcoare, am reflectat, împreună, asupra succeselor biologiei moderne și am jurat să ne călugărim. Asta între 18,39 și 19,04 minute…

RANET: Și după orele 19?

ȘTEFAN: Ne-am repauzat pe o bancă, în parc, dacă cunoști această noțiune, repaus; iar ne-am plimbat, iar ne-am repauzat… Și, în sfârșit, am condus-o acasă, unde intrând în sânul familiei…

RANET: Totul ca de obicei!

ȘTEFAN: Nu, de aici începe schimbarea… L-am cunoscut pe Horațiu Iovan, scriitorul, pe care l-am rugat să nu-i dea voie Cristinei să se mărite cu nimeni și s-o rezerve colegului meu Geo Ranet…

RANET (o scurta palmă).

ȘTEFAN (încercând să nu dea importantă): Din simpatie, sper…

RANET: 49 la sută… și, ca să-ți amintesc că m-am săturat de măgării – alte 51.

ȘTEFAN: Măgării sunt biletele tale și palmele!

RANET: De mâine – punct! Predai cheia cabinei, cu o foaie explicativă!

ȘTEFAN: Scriu și pe tablă, în clasă: „Nu vă apropiați de Cristina, pericol de moarte. Ranet”

RANET: Inclusiv povestea cu reflectorul albastru, ușa veșnic închisă, iubirea fulgerătoare. Și n-o amesteca pe Cristina… Ce nu scrii tu – scriu eu.

ȘTEFAN: Suntem de 11 ani împreună, Ranet. Nu m-am speriat niciodată. Și ar fi fost mult mai cinstit să-mi explici că-ți place individa, și gata, că i-ai făcut fotografii în 115 poziții, poftim, că ai întreprins cheltuieli și că dreptul primului venit se respectă.

RANET: Poate mai iei o palmă.

ȘTEFAN: Pentru autorul unei anticipații, „literat cu maniere”, mi se pare cam mult, ca să nu spun vulgar… Fana ar fi fost de-a dreptul șocată, ar fi renunțat și la rol… Dar tu preferi să afli, probabil, de ce m-am legat de Cristina. (Și răspunzând tot el.) Din plictiseală. Ce zici?

RANET: Nu m-ar mira deloc.

ȘTEFAN: Și din dezinteres… Pentru că tatăl ei are magnetofon și mașină… Iar Cristina – are „10” pe flanc la romană și ai putea să-mi facă lucrarea… Stai, să-mi notez ideea!

RANET: Asta începe să-ți semene.

ȘTEFAN (notând): Așa. A se vorbi cu Cristina. (Lui Ranet.) Dacă-mi face lucrarea, scap de corigență…

RANET: Ai calculat perfect.

ȘTEFAN: N-am calculat; dar din discuții se nasc totdeauna idei. (Continuând să noteze.) A se telefona imediat. (Din nou lui Ranet.) Îi spun că-i sugestia ta și că nu te-am apreciat suficient. Ești un tezaur, Ranet!

RANET: Eu zic să te astâmperi și să înțepenești pe un scaun.

ȘTEFAN: Ultimatum?

RANET: Până nu-mi ies din fire!

ȘTEFAN: Ei, nu vorbi… (Se îndreaptă spre ușă.)

RANET: Și nu pune mina pe clanță! (Îi taie drumul.) Pentru că tu l-ai cunoscut până astăzi doar pe „iubitul Ranet, dobitocul”, elevul serios și lăudat de profesori… Și ți-ai bătut joc: că aș fi „un mălai mare – patent”, care și-a sărutat doar părinții și de două ori o mătușă, și aș mai fi „un naiv cu brevet” ori cu „jurnal”, cum spuneai, pentru că am simțit nevoia, într-adevăr, să am un jurnal în care să-mi notez ceea ce cred eu de cuviință. Și îmi notez. (Gest spre jurnalul care se află undeva, pe o masă; apoi provocator.) N-ai decât să mi-l furi într-o zi, să-l citești! Și poate vei înțelege, citindu-l, că tu n-ai cunoscut până azi, decât o jumătate din mine, cea care rabdă insultele. Dar mai există și a doua, un al doilea Ranet, care nu mai trece nimic cu vederea…

ȘTEFAN (preluând): Comunică tot dirigintei, convoacă adunări, organizează discuții…

RANET: Nici o grijă – am să organizez!

ȘTEFAN: Cere cele mai aspre sancțiuni…

RANET: Am să le cer. Cât se poate de aspre.

ȘTEFAN: Și vei scrie, în sfârșit, încă o piesă: Viitorul al III-lea, în care incriminatul, reeducat prin sancțiune, devine super-fizician atomist. Dar, fă-mi și mie o favoare, Ranet, una singură. Ultima. Scrie-o la timpul prezent. Și dă-mi și mie cuvântul, în piesă, fie chiar la sfârșit, ca să-ți explic că minți.

RANET: N-am mințit niciodată.

ȘTEFAN: Minți din prostie, Ranet. Mult mai periculos decât mine. Pentru că eu mint fără pretenții, știind pur și simplu că mint… Dar tu minți calculat. Invoci, de fiecare dată, morala, ca să-ți poți ascunde cea mai banală invidie, și soliciți sancțiuni ca să scapi de rivali. Și asta așa-zis „cu cele mai bune intenții” convins că minciunile tale ar fi utile cuiva… (Se aude un fluierat de uzină.) Dar a sunat de 11. Nu-ți mai pierde vremea cu educația mea. Eu nu-s recuperabil decât în Viitorul al III-lea. Ție, în schimb, dacă întârzii, mămica o să-ți facă scandal. O să-ți închidă ușa. Hai, du-te acasă, Ranet… Eu sunt mai fericit decât tine.

RANET: Fericit, că ți se iartă orice!

ȘTEFAN: Fericit, că am două case, Ranet. Patru părinți, ăsta-i norocul meu! Și nu mai fă mutra asta. Invidiază-mă, iubitul meu prieten Ranet! Pentru că ăsta-i cel mai mare noroc: să nu ai obligații. Să vii acasă oricând. Și să nu-ți vină să te mai duci nicăieri… Hai, cară-te, Ranet. Tu ești un nefericit!

RANET: Cum patru părinți? Nu mi-ai spus niciodată…

ȘTEFAN: Am mințit și eu, 11 ani. Diriginta și școala, pe toți. Pentru că mi-era teamă de invidia voastră. Să nu-mi pierd situația, marele meu noroc. Pentru că este un noroc: mama – mă întreabă dacă am nevoie de bani, iar noul ei soț se conformează și nu pot să-l refuz… (Ștefan se înclină.) Mersi… Iar mama de-a doua îmi motivează absențele: „A fost foarte bolnav!”, în timp ce tata, care-i șofer, mereu pe drumuri: Galați, Brașov, Sibiu… „Și ce să-ți mai aduc, Ștefan? O cravată?” (Conclusiv.) Am de-acum șase cravate. Și tu numai una, Ranet! Ești un nefericit!

RANET: Nu trebuia să ascunzi!

ȘTEFAN: Nu trebuia s-o spun nici acum. Sunt convins. Dar am vrut să te bucuri și tu. Să ne bucurăm împreună, Ranet. Și-ai merita o palmă, una ușoară, firește, în glumă. Dar eu n-am dreptul, sunt puțin prea bogat. Și-apoi, tu n-ai nici o vină, Ranet, că te-ai culcat, în fiecare seară, între 10 și 11 și n-ai avut voie să iei măcar un patru, de leac… Ne deosebim. Ranet… Și, în plus, nu uita, sunt bogat: am 31 de străzi ale mele, o cabină pe jumătate redută și multe, multe cuceriri. Ultima e Cristina… Dar fii, te rog, liniștit. O să dureze puțin. Pentru că toate aceste ființe sunt exagerat de curioase și vor să afle cum am ajuns acolo, sus, la cabină. Și eu le spun: m-a descoperit Gavriliu. Apoi, vorbim de tați, care mie îmi displac din principiu. Iar dacă mă întreabă „cine-s părinții tăi?”, le dau cuvântul meu de onoare că sunt fachiri, maharadjahi, campioni de floretă. Când sunt mai multe personaje în scenă – învață și tu de la Fana – întreabă mult mai puțin. (Compătimindu-l din nou.) Nu te pricepi la teatru, Ranet, și scrii într-una prostii. Dar ai uitat să-mi spui: cui predau cheia cabinei și foaia explicativă? Hai, spune! Ce-ai amuțit? Nu mai e nevoie s-o scriu? Nu mă pui în discuția școlii? Nu mai ceri eliminarea? Parcă așa îmi promiteai în bilet… (Și pentru că Ranet nu răspunde.) Ei, atunci ești drăguț. Am să-ți fac și eu o favoare. Sau, mai bine, un schimb. Am să renunț la Cristina. Evident, după teză. Iar tu, drept mulțumire, ai să uiți toată această discuție. Ca și cum nu a fost…

RANET: N-am să uit nici un cuvânt. Transmit totul Cristinei.

ȘTEFAN: Am să spun că am glumit. Că sunt invențiile tale. Invențiile unui prost cu jurnal… Un jurnal pe care l-aș tipări cu plăcere la adânci bătrânețe (îl ia cu atâta dezinvoltură, încât faptul trece neobservat; apoi, în timp ce-l va strecura într-un buzunar, ca pe un preț al „nepublicării”). Te sfătuiesc să uiți!

RANET (n-a observat nimic): Am să-i transmit chiar mâine!

ȘTEFAN: Atunci, ești prost fără nici o scăpare! (Pauză.) Te rog, pentru ultima oară, să uiți tot ce ți-am spus.

RANET: De ce să uit? Explică-mi!

ȘTEFAN: Vreau să rămân fericit! Ți-o las definitiv pe Cristina și-ți dau, în plus, și un sfat. Un sfat hotărâtor, să nu-l uiți niciodată: iubește-o fără jurnal… Urcă și în turn… Ți-l cedez. N-am monopol la nimic… Dar iubește-o azi! Până nu se mărită cu altul… Pentru că, spre deosebire de Fana, te avertizez. Cristina se mărită cât ai bate din palme. Și e păcat. Iar eu rămân cu Fana, o reeduc, întreprind o acțiune obștească. (Ranet, o nouă palmă.) Numai că ai întrecut măsura, Ranet. Palma asta, a doua, a fost cu totul în plus. Eu îți vorbeam de Fana și tu n-ai înțeles nici măcar de cine-ți vorbeam… Nefericit ce ești! Urs! Troglodit! Infirm!