Ghid practic Învățături esențiale, meditații și exerciții

CAPITOLUL 8

Acceptarea clipei Acum.

Efemeritate și ciclurile vieții.

Există cicluri ale succesului, când lucrurile merg bine și prosperă, și cicluri ale eșecului, când lucrurile se năruiesc și se dezintegrează. E nevoie să le lăsați să dispară ca să creați spațiul în care să apară lucruri noi ori să se producă transformarea.

Dacă în acel moment vă agățați de lucruri și vă opuneți, înseamnă că refuzați să urmați cursul vieții și veți suferi. Distrugerea este necesară pentru că o nouă creștere să poată avea loc. Un ciclu nu poate exista fără celălalt.

Ciclul descendent este absolut esențial pentru realizarea spirituală. Trebuie să fi cunoscut un eșec profund la un anumit nivel, sau să fi suferit o pierdere gravă sau o mare durere pentru a te simți atras de dimensiunea spirituală. Sau poate chiar succesul însuși a devenit gol și lipsit de înțeles, și în acest fel s-a transformat într-o pierdere.

Eșecul se găsește ascuns în fiecare succes și succesul în fiecare eșec. În această lume, adică la nivelul formelor, oricine cunoaște mai devreme sau mai târziu eșecul și, în ultimă instanță, orice realizare se transformă în nimic. Toate formele sunt efemere.

Puteți fi în continuare activ, manifestând noi forme și condiții, dar nu vă veți identifica cu ele. Nu este nevoie că acestea să vă ofere un sentiment de identitate. Ele nu sunt viața dumeavoastră – sunt numai situația dumneavoastră de viață.

Un ciclu poate dura oricât, de la câteva ore la câțiva ani. Sunt cicluri lungi și, în interiorul acestora, cicluri scurte. Multe boli sunt create din cauza împotrivirii față de ciclurile cu un nivel scăzut de energie, care sunt de o importanță vitală pentru regenerare. Impulsul compulsiv de a face și tendința de a a deriva valoarea de sine și identitatea în factori exteriori, precum realizările, este o iluzie inevitabilă atât timp cât vă identificați cu mintea.

Identificarea face să vă fie greu sau chiar imposibil să acceptați ciclurile negative și să le permiteți să existe. Astfel, inteligența organismului poate prelua controlul ca o măsură de autoprotecție și creează o boală pentru a va determina să vă opriți, în așa fel încât regenerarea necesară să poată avea loc.

Atât timp cât mintea dumneavoastră evaluează o situație ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relație, o posesiune, un rol social, un loc, sau corpul dumneavoastră fizic, mintea se agață și se identifică cu ea. Vă face fericit, vă face să aveți o părere bună despre sine și poate deveni o parte din cine sunteți sau din cine credeți că sunteți.

Dar nimic nu durează în această dimensiune, unde totul e mâncat de molii și rugină. Orice se sfârșește sau se transformă, sau poate suferi o schimbare de polaritate: aceeași situație, care ieri sau anul trecut era bună, s-a transformat brusc sau treptat într-una rea. Lucrul care v-a făcut fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de astăzi devine consumul sterp de mâine. Nunta fericită și luna de miere devin divorțul sau conviețuirea nefericită.

Sau dispare o situație, iar absența ei va face nefericit. Când o stare sau o situație de care mintea s-a atașat și cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu va fi în stare să accepte. Se va agăța de starea care dispare și se va opune schimbării. Este aproape ca și cum vi s-ar fi smuls un mădular din trup.

Aceasta înseamnă că fericirea și nefericirea dumneavoastră sunt de fapt una. Numai iluzia timpului le separa.

CÂND NU OPUI REZISTENȚĂ VIEȚII, te afli într-o stare de grație, de pace și naturalețe. Această stare nu mai are nevoie ca lucrurile să fie într-un anume fel, bune sau rele.

Pare aproape paradoxal, și totuși, când dependența interioară față de forme nu mai există, condițiile exterioare ale vieții dumneavoastră tind să se îmbunătățească considerabil. Lucruri, oameni sau condiții despre care ați crezut că vă sunt necesare pentru a fi fericit vin acum spre dumneavoastră fără luptă și fără efort, și sunteți astfel liber să vă bucurați de ele și să le apreciați – atât timp cât vor dura.

Și aceste lucruri vor trece, desigur, ciclurile vin și pleacă, dar când nu mai există dependența, nu mai există nici frica de pierdere. Viața curge lin.

Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată foarte profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Ființei, a păcii vibrante pe care o găsiți în interior în starea de abandonare de sine. Ființa vă poartă dincolo de polaritățile minții și va eliberează de dependența de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuși și s-ar fărâma în jurul dumneavoastră, tot ați simți un miez interior de pace profundă. Poate nu veți fi fericit, dar veți avea pace.

Folosirea și abandonarea negativismului.

Orice rezistență interioară este trăită că o formă sau alta de negativism. Orice negativism este rezistență. În contextul acesta, cele două cuvinte sunt aproape sinonime.

Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare la furie feroce, de la o stare depresivă sau resentimente neexprimate la disperarea sinuciderii. Rezistența declanșează uneori corpul-durere emoțional, caz în care chiar și o situație minoră poate produce un negativism intens, precum furia, deprimarea sau suferința profundă.

Falsul sine crede că prin negativism poate manipula realitatea și poate obține ceea ce își dorește. Crede că prin negativism poate atrage o situație dezirabilă sau o poate face să dispară pe cea indezirabilă.

Dacă „dumneavoastră” – mintea – nu ați fi crezut că nefericirea are efect, de ce ați mai crea-o? Adevărul este, desigur, că negativismul nu are nici un efect. În loc să atragă o situație dezirabilă, o împiedică să apară. În loc să dizolve situația indezirabilă o continuă. Singura funcție „folositoare” pe care o are negativismul este aceea de a întări sinele fals și de aceea falsul sine îl îndrăgește.

Odată ce v-ați identificat cu o anumită formă de negativism, nu mai doriți să renunțați la ea și, la un nivel profund inconștient, nu vă doriți o schimbare pozitivă. Aceasta v-ar amenința identitatea de persoană depresivă, nervoasă sau nedreptățită. Atunci veți ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viața dumneavoastră. Este un fenomen obișnuit și este o nebunie.

OBSERVAȚI ORICE PLANTĂ SAU ORICE ANIMAL ȘI lăsați-le să vă învețe ce înseamnă acceptarea a ceea ce este și abandonarea de sine în clipa Acum.

Lăsați-le să vă învețe Ființa.

Lăsați-le să vă învețe integritatea – să fii întreg, să fii tu însuți, să fii real.

Lăsați-le să vă învețe cum să trăiți și să muriți și cum să nu transformați viața și moartea într-o problemă.

Emoțiile negative recurente conțin uneori un mesaj, la fel ca și boala. Dar orice schimbări ați face, indiferent dacă au legătură cu slujba pe care o aveți sau cu relațiile dumneavoastră, sau cu mediul în care vă aflați, vor fi numai schimbări cosmetice, dacă nu apar dintr-o schimbare a nivelului de conștiință. Iar schimbarea nivelului de conștiință înseamnă un singur lucru: să deveniți mai prezent. Când ați atins un anumit nivel de prezență, nu mai aveți nevoie de negativism pentru a ști care sunt lucrurile de care aveți nevoie în situația dumneavoastră de viață.

Dar atât timp cât negativismul este prezent, folosiți-l. Folosiți-l ca pe un semnal care vă reamintește să deveniți mai prezent.

ORI DE CÂTE ORI SIMȚIȚI NEGATIVISMUL APĂRÂND în interiorul dumeavoastră, indiferent dacă este cauzat de un factor exterior, de un gând sau de un lucru de care nu sunteți conștient, considerați-l a fi vocea care a spune: „Atenție, Aici și Acum. Trezește-te. Ieși din minte. Fii prezent.”

Chiar și cea mai ușoară formă de iritare e semnificativă și trebuie recunoscută și observată; altfel se va produce o acumulare crescândă de reacții neobservate.

Poate sunteți capabil să renunțați la negativism atunci când vă dați seama că nu doriți să aveți acest câmp de energie în interiorul dumneavoastră și că nu servește niciunui scop. Dar asigurați-vă că renunțați la el în totalitate. Dacă nu-l puteți abandona, acceptați că există și concentrați-vă atenția asupra sentimentului.

O ALTERNATIVĂ PENTRU RENUNȚAREA LA O REACȚIE negativă este să vă imaginați că deveniți transparent față de cauza externă a reacției, făcând-o astfel să dispară.

Vă recomand să folosiți acest exercițiu pentru evenimentele minore, chiar neînsemnate. Să presupunem că stați liniștit acasă. Brusc se aude sunetul ascuțit de la alarmă unei mașini din stradă. Apare un sentiment de iritare. Care este scopul sentimentului de iritare? Absolut niciunul. De ce l-ați creat? N-ați făcut-o dumneavoastră. Mintea l-a creat. S-a produs absolut automat, total inconștient.

De ce a creat mintea acest sentiment? Pentru că deține credința inconștientă că rezistența ei, ceea ce dumneavoastră trăiți ca negativism sau nefericire într-o formă sau alta, va face cumva să dispară situația indezirabilă. Aceasta este bineînțeles o iluzie. Rezistența pe care o creează în acest caz sentimentul de iritare sau de enervare este cu mult mai supărătoare decât cauza inițială pe care încearcă să o dizolve.

Toate aceste lucruri pot fi transformate în practică spirituală.

SIMȚIȚI CĂ DEVENIȚI TRANSPARENT, ca și cum nu ați mai avea soliditatea corpului material. Acum permiteți zgomotului sau oricărui lucru care provoacă o reacție negativă, să treacă pur și simplu prin dumneavoastră. Nu se mai izbește de un „perete” solid în interiorul dumneavoastră.

După cum am spus, exersați mai întâi cu lucruri minore. Cu alarma de la mașină, cu lătratul câinelui, cu țipetele copiilor, cu blocajul din trafic. În loc să aveți un perete de rezistență în interiorul dumneavoastră, de care se lovesc constant și dureros lucrurile care „n-ar trebui să se întâmple”, lăsați totul să treacă prin dumneavoastră.

Cineva va spune un lucru grosolan sau cu intenția de a va răni. În loc să recurgeți la reacția inconștientă și negativă, precum atacul, apărarea sau închiderea în sine, lăsați totul s treacă prin dumneavoastră. Nu opuneți rezistență. Este ca și cum nu ar mai exista nimeni care poate fi rănit. Aceasta este iertarea. În acest fel deveniți invulnerabil.

Puteți în continuare să-i spuneți acelei persoane că se comportă inacceptabil, dacă aceasta este alegerea dumneavoastră. Dar ea nu mai are puterea să vă controleze starea interioară. Propria dumneavoastră putere acționează – nu puterea altcuiva asupra dumneavoastră; nici nu mai sunteți controlat de minte. Indiferent dacă este vorba de alarma mașinii, de o persoană nepoliticoasă, de inundații, de un cutremur dau de pierderea tuturor bunurilor materiale, mecanismul de rezistență este același.

Deocamdată căutați în exterior, și nu vă puteți opri din căutare. Poate că următorul seminar vă va aduce răspunsul, poate o nouă tehnică. Eu vă pot spune:

NU CĂUTAȚI PACEA. Nu căutați nici o altă stare decât cea în care sunteți acum. Pentru că altfel veți crea conflict interior și rezistența inconștientă.

Iertați-vă atunci când nu sunteți împăcat. Atunci când acceptați toată lipsa dumneavoastră de pace, aceasta se transformă în pace. Orice acceptați pe deplin vă duce acolo, vă dăruiește pacea. Acesta este miracolul abandonării.

Când acceptați ceea ce este, fiecare moment devine cel mai bun moment. Aceasta este iluminarea.

Natura compasiunii.

TRECÂND DINCOLO DE POLARITATEA CREATĂ DE MINTE, deveniți asemenea unui lac adânc. Situația externă a vieții dumneavoastră, orice se petrece în exterior, este suprafața lacului. Uneori calmă, alteori furtunoasă și agitată de vânt, în concordanță cu ciclurile și anotimpurile. În adânc însă, lacul rămâne mereu netulburat. Dumneavoastră sunteți întregul lac, nu numai suprafață, și sunteți în contact cu propria adâncime care rămâne absolut nemișcată.

Nu vă opuneți schimbării, agățându-vă mental de o situație. Pacea dumneavoastră interioară nu depinde de ea. Rămâneți în Ființa – neschimbătoare, atemporală, nemuritoare – și nu mai depindeți pentru împlinire și fericire de lumea exterioară a formelor mereu schimbătoare. Vă puteți bucura de ele, vă puteți juca cu ele, vă puteți crea forme noi, puteți aprecia frumusețea a tot ce există. Dar nu va mai exista nevoia de a vă atașa de niciuna dintre ele.

Atât timp cât nu sunteți conștient de Ființă, nu veți sesiza realitatea celorlalți oameni, pentru că nu v-ați găsit propria realitate. Formele lor vor plăcea sau vor displăcea minții dumeavoastră, formele incluzând nu numai corpurile, ci și mințile lor. Relația autentică devine posibilă numai când exista conștiința Ființei.

Venind din Ființă, veți percepe corpul și mintea altei persoane ca și cum ar fi un ecran în spatele căruia veți simți realitatea lor adevărată, așa cum o simțiți și pe a dumeavoastră. În felul acesta, când va confruntați cu suferința sau cu comportamentul inconștient al altei persoane, rămâneți prezent și în contact cu Ființa și puteți astfel privi dincolo de formă și-i puteți simți Ființa luminoasă și pură prin propria dumneavoastră Ființă.

La nivelul Ființei, orice suferință este recunoscută ca iluzie. Suferința este cauzată de identificarea cu forma. Prezența acestei înțelegeri provoacă vindecări miraculoase – prin trezirea conștiinței Ființei în alții – atunci când aceștia sunt pregătiți.

Compasiunea este conștiința unei legături adânci între dumneavoastră și toate ființele. Data viitoare când veți spune „nu am nimic în comun cu această persoană”, amintiți-vă că aveți extraordinar de mult în comun: peste numai câțiva ani – doi sau șaptezeci de ani, nu contează prea mult – amândoi veți deveni cadavre în descompunere, apoi grămezi de praf, iar apoi absolut nimic. Adevărul acesta ne trezește și ne face să devenim mai umili, fără a lăsa prea mult loc mândriei.

Este acesta un gând negativ? Nu, este un fapt. De ce să închideți ochii în fața lui? În acest sens, există o egalitate totală între dumneavoastră și orice altă ființă.

UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE PRACTICI spirituale este meditația profundă asupra morții formelor fizice, inclusiv a dumneavoastră. Se numește: a muri înainte de moarte.

Pătrundeți adânc în aceasta meditație. Forma dumeavoastră fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor și ele. Sunteți încă aici – prezența divină din dumneavoastră. Luminoasă, pe deplin trează.

Nimic din ce a fost real nu a murit vreodată, ci numai nume, forme și iluzii.

La acest nivel profund, compasiunea devine vindecătoare în cel mai larg sens. În această stare, influența vindecătoare nu este bazată pe fapte, ci pe ființare. Oricine intră în contact cu dumneavoastră va fi atins de prezență și va fi influențat de pacea pe care o emanați, fie că este conștient de aceasta sau nu.

Când sunteți pe deplin prezent și oamenii din jurul dumneavoastră manifestă comportament inconștient, nu veți mai simți nevoia să reacționați, așa că nu acordați inconștienței vreo realitate. Pacea dumneavoastră este atât de vastă și de profundă, încât orice nu este pace dispare în ea ca și cum nu ar fi existat vreodată. Se sparge astfel ciclul karmic de acțiune și reacție.

Animalele, copacii, florile vă simt prezența și răspund la ea. Îi învățați pe ceilalți prin ființare, arătându-le pacea lui Dumnezeu.

Deveniți „lumina lumii”, o emanație a conștiinței pure, și astfel eliminați suferința la nivelul cauzei. Eliminați inconștiența din lume.

Înțelepciunea abandonării.

Calitatea conștiinței dumneavoastră din acest moment este factorul determinant al viitorului pe care îl veți trăi, așa că abandonarea de sine este cel mai important lucru pe care îl puteți face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acțiune pe care o întreprindeți are o semnificație secundară. Nici o acțiune cu adevărat pozitivă nu poate apărea dintr-o stare de împotrivire a conștiinței.

Pentru unii oameni abandonarea poate avea conotații negative, implicând eșecul, renunțarea, incapacitatea de a face față provocărilor vieții, starea de letargie s.a.m.d. Însă adevărata abandonare este ceva complet diferit. Nu înseamnă să te împaci la modul pasiv cu orice situație în care te afli și să nu mai faci nimic în această privință. Nu înseamnă nici să te oprești din a mai face planuri și din a întreprinde acțiuni pozitive.

ABANDONAREA ESTE ÎNȚELEPCIUNEA SIMPLĂ, dar profundă, care înseamnă a accepta cursul vieții și a nu i te opune. Singurul loc unde poți simți cursul vieții este momentul Acum, așa că abandonarea este acceptarea momentului prezent în mod necondiționat și fără rezerve.

Înseamnă abandonarea rezistenței interioare față de ceea ce este.

Rezistență interioară înseamnă a spune „nu” față de ceea ce este, prin critici mentale și prin negativism emoțional. Aceasta devine mai pronunțată mai ales când lucrurile „merg prost”, ceea ce înseamnă că există o prăpastie între cererile sau așteptările rigide ale minții și ceea ce există. Aceasta este prăpastia de durere.

Dacă ați avut o viață suficient de lungă, știți că lucrurile „merg prost” destul de des. Tocmai în aceste momente este nevoie să practicați abandonarea, dacă doriți să eliminați durerea și suferința din viața dumneavoastră. Acceptarea a ceea ce este va eliberează imediat de identificarea cu mintea și vă reconectează astfel la Ființă. Rezistența este mintea.

Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivelul exterior nu mai puteți acționa și schimba situația.

Da fapt, nu întreaga situație este cea care trebuie acceptată când vă abandonați, ci numai minusculul segment numit Acum. De exemplu, dacă v-ați afla undeva împotmolit în noroi, nu ați spune: „Bine, mă resemnez în fața faptului că sunt împotmolit în noroi.” Resemnarea nu este abandonare.

NU ESTE NEVOIE SĂ ACCEPTAȚI O SITUAȚIE DE VIAȚĂ indezirabila sau neplăcută. Nu este nevoie nici să vă amăgiți și să spuneți că totul este bine. Nu. Recunoașteți pe deplin că vreți s ieșiți din respectiva situație. Apoi vă restrângeți atenția la momentul prezent fără a-l eticheta mental în nici un fel.

Aceasta înseamnă că nu judecați clipa de Acum. De aceea nu există nici rezistență, nici negativism emoțional.

Acceptați calitatea acestui moment.

Apoi acționați și faceți tot ce vă sta în putință pentru a ieși din această situație.

Acest mod de a acționa îl numesc acțiune pozitivă. Acțiunea pozitivă este cu mult mai eficientă decât acțiunea negativă, care apare din furie, din disperare sau din frustrare. Continuați să practicați abandonarea până obțineți rezultatul dorit, evitând să etichetați clipa Acum.

Permiteți-mi să vă ofer o analogie vizuală care ilustrează ceea ce vreau să spun. Mergeți noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceață groasă. Dar aveți o lanternă bună, care trece prin ceață și creează un spațiu îngust și clar în fața dumneavoastră. Ceața este situația dumneavoastră de viață, care include trecutul și viitorul; lanterna este prezenta dumneavoastră conștientă; spațiul clar este clipa de Acum.

Împotrivirea va întărește forma psihologică, cochilia falsului sine, ceea ce creează un profund sentiment de separație. Lumea înconjurătoare și în mod special oamenii încep să fie percepuți ca o amenințare. Apare impulsul compulsiv de natura inconștientă de a-i distruge pe ceilalți prin critică, la fel cum apare și nevoia de a concura și a domina. Chiar și natura va devine dușman, iar percepțiile și interpretările vă sunt guvernate de frică. Boala mintală pe care o numim paranoia este o formă puțin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncționale, de conștiință.

Nu numai forma dumneavoastră psihologică, ci și forma fizică – corpul dumneavoastră – devine prin rezistenta tare și rigid. Apare o stare de încordare în diferite părți ale corpului, și corpul întreg se contractă. Circulația liberă a energiei vieții prin corp, care este esențială pentru o funcționare sănătoasă, este în mare măsură blocată.

Exercițiile fizice și anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulației de energie vitală, dar dacă nu practicați abandonarea în viața de zi cu zi aceste lucruri pot duce numai la ameliorarea temporară a simptomelor, întrucât cauza – tiparul de existența – nu a fost îndepărtată.

Exista ceva în dumneavoastră care rămâne neafectat de circumstanțele trecătoare care formează situația dumneavoastră de viață, și numai prin abandonare aveți acces la acest lucru. Este viața dumneavoastră, propria Ființă, care există etern în dimensiunea atemporala a prezentului.

DACĂ SITUAȚIA DUMNEAVOASTRĂ DE VIAȚĂ VI SE pare nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai prin abandonare veți putea să spargeți tiparul de rezistență inconștientă care perpetuează situația.

Abandonarea este perfect compatibilă cu acțiunea, cu inițierea schimbării sau cu împlinirea obiectivelor. Dar în starea de abandonare, acțiunile dumneavoastră sunt animate de o energie total diferită, de o calitate diferită. Abandonarea vă reconectează la energia-sursă a Ființei, iar dacă ceea ce faceți este impregnat cu Ființa, acțiunea în sine devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieții, care vă poartă și mai adânc în Acum.

Când nu opuneți rezistență, calitatea conștiinței și, prin urmare, calitatea a tot ceea ce faceți, crește extraordinar de mult. Rezultatele vor veni de la sine și vor reflecta această calitate. Putem numi acest gen de acțiune „acțiunea din starea de abandonare”.

ÎN STAREA DE ABANDONARE vedeți foarte limpede ce trebuie făcut și acționați făcând câte un singur lucru pe rând și concentrându-vă asupra fiecărui lucru în parte.

Învățați de la natură: observați cum fiecare lucru se împlinește și cu miracolul vieții se dezvăluie fără nemulțumire sau nefericire.

De aceea a spus Iisus: „Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc”.

DACĂ ÎNTREAGA SITUAȚIE DE VIAȚĂ ESTE NESATISFĂCĂTOARE sau neplăcută, extrageți din ea numai acest moment și abandonați-vă în fața a ceea ce este. Aceasta este lanterna care trece prin ceață. Atunci starea dumneavoastră de conștiință încetează să mai fie controlată de condiții exterioare. Nu mai acționați pe baza reacției și a rezistenței.

Apoi priviți datele concrete ale situației. Întrebați-vă: „Există vreun lucru pe care îl pot face pentru a schimba situația, pentru a o îmbunătăți sau pentru a ieși din ea?” Dacă există întreprindeți acțiunea potrivită.

Nu vă gândiți la sutele de lucruri pe care va trebui sau s-ar putea să le aveți de făcut la un moment dat în viitor, ci la singurul lucru pe care îl puteți face acum. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să faceți nici un plan. Poate că stabilirea unui plan este singurul lucru pe care îl puteți face acum. Dar asigurați-vă că nu derulați „filme mentale” prin care vă proiectați necontenit în viitor, pierzând astfel clipa de Acum. Se poate ca acțiunea pe care o întreprindeți să nu dea roade imediat. Până la acel moment – nu opuneți rezistență față de ceea ce este.

DACĂ NU EXISTA NICI O ACȚIUNE pe care să o puteți întreprinde și nici nu puteți ieși din situația respectivă, atunci folosiți situația pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, mai adânc în Acum, mai adânc în Ființă.

Când pătrundeți în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea se produce deseori pe căi neobișnuite, fără un mare aport din partea dumneavoastră. Viața începe să vă ajute, devine cooperantă. Dacă factori interiori precum frica, vinovăția sau inerția v-au împiedicat să acționați, aceștia se vor dizolva în lumina prezenței dumneavoastră conștiente.

Nu confundați abandonarea cu o atitudine de genul: „Nimic nu mă mai tulbură” sau „Nu îmi mai pasă, pur și simplu”, Dacă priviți îndeaproape, veți descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism sub forma resentimentelor ascunse și nu este deloc abandonare, ci rezistență mascată.

Când vă abandonați, îndreptați-vă atenția în interior spre a vedea dacă a mai rămas vreo urmă de rezistență. Fiți extrem de atent când o faceți; altfel, un rest de rezistență poate continua să rămână ascuns într-un colț întunecat sub forma unui gând sau a unei emoții ascunse.

De la energia minții la energie spirituală.