Ghid practic Învățături esențiale, meditații și exerciții

ÎNCEPEȚI PRIN A RECUNOAȘTE CĂ EXISTĂ REZISTENȚĂ. Fiți prezent când se întâmplă, atunci când rezistența apare. Observați cum mintea o creează, cum etichetează situația, pe dumneavoastră înșivă și pe alții. Priviți procesul mental implicat. Simțiți energia emoției.

Observând rezistenta, veți descoperi că nu servește niciunui scop. Prin concentrarea întregii dumneavoastră atenții asupra clipei de Acum, aduceți în conștient rezistența de natură inconștientă și, prin aceasta, ea ia sfârșit.

Nu puteți fi în același timp și conștient și nefericit, și conștient și negativist. Negativismul sau suferința, sub orice formă ar apărea, înseamnă că există rezistență, iar rezistența este întotdeauna de natură inconștientă.

De ce alegeți nefericirea? Și, dacă nu ați ales-o, cum a apărut? Cărui scop servește? Cine o ține în viață?

Chiar dacă sunteți conștient de sentimentele dumneavoastră de nefericire, adevărul este că v-ați identificat cu ele și le mențineți în viața prin gândire compulsivă. Totul se petrece în mod inconștient. Dacă ați fi fost conștient, ceea ce înseamnă o prezență totală în Acum, tot negativismul ar dispărea aproape instantaneu. Nu ar putea supraviețui în prezența dumneavoastră.

Nici chiar corpul-durere nu poate supraviețui prea mult în prezența dumneavoastră. Vă mențineți suferința în viață oferindu-i timp. Acesta este sângele ei vital. Îndepărtați timpul printr-o conștiință intensă a momentului prezent, și corpul-durere moare. Dar vă doriți să moară? Sunteți satul cu adevărat? Cine ați mai fi fără el?

Atât timp cât nu practicați abandonarea, dimensiunea spirituală este ceva despre care citiți, despre care vorbiți, care vă entuziasmează, despre care scrieți cărți, la care vă gândiți, în care credeți sau nu, după caz. Nu are nici o importanță.

DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ devine o realitate vie în viața dumneavoastră numai când vă abandonați.

Când vă abandonați, energia pe care o emanați și care vă conduce viața are o frecvență de vibrație mult mai înaltă decât energia minții care conduce acum lumea.

Prin abandonare, energia spirituală pătrunde în această lume. Nu provoacă suferință nici dumneavoastră înșivă, nici celorlalți oameni și nici vreunei alte forme de viață de pe planetă.

Abandonarea în relațiile personale.

Este adevărat că numai o persoană inconștientă va încerca să-i folosească sau să-i manipuleze pe ceilalți, dar este la fel de adevărat că numai o persoană inconștientă poate fi folosită și manipulată. Dacă opuneți rezistență și luptați împotriva comportamentului inconștient al celorlalți, deveniți și dumneavoastră inconștient.

Dar abandonarea nu înseamnă să permiteți să fiți folosit de oameni inconștienți. Absolut deloc. Este perfect posibil să spuneți într-un mod ferm și limpede „nu” unei persoane sau să părăsiți o situație și, în același timp, să vă aflați într-o stare complet lipsită de rezistență.

CÂND SPUNEȚI „NU” UNEI PERSOANE SAU UNEI SITUAȚII, lăsați răspunsul să vină din înțelegere, și nu dintr-o reacție, din conștiința clară a ceea ce este rău sau bine pentru dumneavoastră în acel moment.

Lăsați-l să fie un „nu” liber de reacție, un nu de o calitate înaltă, liber de orice negativism, pentru a nu crea astfel o nouă suferință.

Dacă nu vă puteți abandona, acționați imediat: exprimați-vă punctul de vedere, sau faceți ceva care poate schimba situația, sau ieșiți din ea. Asumați-vă responsabilitatea pentru propria viață.

Nu poluați cu negativism Ființa dumneavoastră interioară, frumoasă și strălucitoare, și nici Pământul. Nu dați voie nefericirii, sub orice formă ar apărea, să-și facă loc în dumneavoastră.

DACĂ NU PUTEȚI ÎNTREPRINDE NICI O ACȚIUNE – dacă sunteți de exemplu în închisoare – atunci v-au mai rămas două opțiuni: rezistenta sau abandonarea – captivitatea sau libertatea interioară față de condițiile exterioare. Suferința sau pacea interioară.

Relațiile dumneavoastră se vor schimba profund prin abandonare. Dacă nu puteți niciodată accepta ceea ce este, implicit nu-i veți putea accepta nici pe ceilalți așa cum sunt. Îi veți judeca, critica, eticheta, respinge, sau veți încerca să-i schimbați.

Mai mult decât atât, dacă transformați continuu clipa Acum într-un mijloc pentru a împlini un scop din viitor, veți transforma și fiecare persoană pe care o întâlniți sau cu care interacționați într-un mijloc pentru realizarea unui scop. Relația însăși – ființa umană – este de o importanță secundară pentru dumneavoastră, sau poate chiar lipsită de orice importanță. Ceea ce puteți obține din relație ocupa locul principal – indiferent dacă este vorba de câștig material, de un sentiment de putere, de plăcere fizică sau de o formă de gratificare a sinelui fals.

Permiteți-mi să ilustrez modul în care abandonarea funcționează în relații.

CÂND VĂ AFLAȚI IMPLICAT ÎNTR-O CEARTĂ sau într-o situație conflictuală cu partenerul dumneavoastră sau cu cineva apropiat, începeți prin a observa cât de defensiv deveniți atunci când vă este atacată poziția, sau observați forța propriei agresiuni atunci când atacați poziția celuilalt.

Observați-vă atașamentul față de propriile puncte de vedere și opinii. Simțiți energia mental-emoțională din spatele nevoii dumneavoastră de a avea dreptate și de a-i dovedi celuilalt că greșește. Aceasta este energia minții egocentrice. O conștientizați recunoscând-o, simțind-o cât mai mult posibil.

Apoi, într-o zi, în mijlocul unei certe, vă veți da seama brusc că aveți posibilitatea de alegere, și este posibil să decideți să renunțați la propria reacție – numai pentru a vedea ce se întâmplă. Vă abandonați.

Nu mă refer numai la abandonarea reacției în mod verbal, spunând: „Bine, ai dreptate”, cu o privire care spune „Mă situez deasupra acestei inconștiente copilărești”. Aceasta ar însemna doar deplasarea rezistenței la un alt nivel, mintea egocentrică deținând în continuare controlul și reclamându-și superioritatea. Mă refer la abandonarea întregului câmp de energie mental-emoțională din interiorul dumneavoastră, care lupta pentru putere.

Sinele fals este viclean, așa că trebuie să fiți extrem de atent, de prezent, și absolut sincer cu dumneavoastră înșivă pentru a vedea dacă ați abandonat cu adevărat identificarea cu o poziție mentală și v-ați eliberat de minte.

DACĂ VĂ SIMȚIȚI DINTR-ODATĂ FOARTE UȘOR, limpede și profund împăcat, acesta este un semn inconfundabil ca v-ați abandonat cu adevărat. Observați apoi ce se întâmplă cu poziția mentală a celeilalte persoane când nu o mai alimentați cu energie prin rezistență. Când identificarea cu o poziție mentală a dispărut, începe comunicarea autentică.

A nu opune rezistență nu înseamnă în mod necesar a nu mai face nimic. Singura semnificație a acestui lucru este că ceea ce faceți nu faceți ca reacție. Amintiți-vă înțelepciunea profundă care stă la baza artelor marțiale orientale: nu te opune forței adevărului. Cedează pentru a învinge.

Spunând aceasta – „a nu face nimic” – atunci când vă aflați într-o stare de intensă prezență, este un factor de o extraordinară putere de transformare și vindecare a situațiilor și a oamenilor.

Este un lucru radical diferit de inactivitatea din starea normală de conștiință, sau mai degrabă din starea de inconștiență, care își are originea în frică, în inerție sau indecizie. „A nu face nimic”, în sensul autentic, implică lipsa rezistenței interioare și o atenție intensă.

Pe de altă parte, dacă se impune acțiunea, nu veți mai acționa pe baza minții condiționate, ci veți răspunde situației din prezența conștientă. În acea stare, mintea vă este liberă de concepte, inclusiv de conceptul de nonviolență. Așa că cine poate prezice ce veți face?

Falsul sine crede că puterea dumneavoastră stă în rezistență, în timp ce adevărul este că rezistența vă separă de Ființă, singurul loc de putere autentică. Rezistența este slăbiciune și frică deghizată în putere. Ceea ce sinele fals vede ca slăbiciune este de fapt Ființa dumneavoastră în toată puritatea, inocența și puterea ei. Ceea ce se vede ca putere este slăbiciune. Astfel falsul sine se afla într-o stare de continuă rezistenta și joacă roluri contrafăcute pentru va acoperi „slăbiciunea”, care de fapt este tocmai puterea dumneavoastră.

Până când nu va exista abandonare, rolurile jucate în mod inconștient vor constitui o mare parte a interacțiunilor dintre oameni. În abandonare nu mai aveți nevoie de mecanismele defensive ale sinelui fals și nici de măștile false. Deveniți foarte simplu și autentic. „Acesta este un lucru periculos”, spune falsul sine. „Vei fi rănit. Vei fi vulnerabil.”

Ceea ce, desigur, sinele fals nu știe este că numai prin renunțarea la rezistență, numai devenind „vulnerabil” vă puteți descoperi adevărata și esențiala invulnerabilitate.

CAPITOLUL 9

Transformarea bolii și a suferinței.

Transformarea bolii în iluminare.

Abandonarea este acceptarea interioară totală a ceea ce este. Vorbim despre viața dumneavoastră – din acest moment – nu despre condițiile sau circumstanțele vieții dumneavoastră, nici despre ceea ce eu numesc situația dumneavoastră de viață.

Boala face parte din situația de viață. Prin urmare, are un trecut și un viitor. Trecutul și viitorul formează un continuum neîntrerupt, cu excepția cazului în care puterea salvatoare a clipei Acum este activată de prezența dumneavoastră conștientă. După cum știți, în spatele diferitelor condiții care formează situația dumneavoastră de viață, care există în timp, există ceva mai profund, cu mult mai însemnat: viața dumneavoastră, propria dumneavoastră Ființă dintr-un Acum atemporal.

Pentru că în Acum nu există probleme, nu există nici boala. Credința într-o eticheta pe care cineva o aplică stării dumneavoastră menține situația, îi dă putere și transformă un dezechilibru temporar într-o aparent solidă realitate. Nu îi oferă numai realitate și soliditate, ci și continuitate în timp, pe care înainte nu o avea.

CONCENTRAREA ATENȚIEI ASUPRA ACESTUI moment și abținerea de la etichetarea lui mentală reduc boala la unul sau mai mulți factori, precum: durere fizică, slăbiciune, disconfort sau neputință. Față de acestea vă abandonați – acum. Nu vă abandonați în fata ideii de „boală”.

Permiteți-i suferinței să vă aducă în momentul prezent, într-o stare de prezență conștientă intensă. Folosiți suferința pentru iluminare.

Abandonarea nu transforma ceea ce este, sau, cel puțin, nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conștiinței prezente.

Nu boala este problema. Dumneavoastră sunteți problema, atât timp cât mintea egocentrică deține controlul.

CÂND SUNTEȚI BOLNAV SAU INVALID, să nu credeți că ați eșuat în vreun fel, să nu vă simțiți vinovat. Nu dați vina pe viață că v-a tratat nedrept, dar nu va învinovățiți nici pe dumneavoastră. Toate aceste lucruri sunt o formă de rezistență.

Dacă suferiți de o boală gravă, folosiți-o pentru iluminare. Folosiți orice lucru „rău” care se întâmplă în viața dumneavoastră pentru iluminare.

Retrageți timpul din boală. Nu-i dați un trecut și un viitor. Permiteți-i să vă forțeze să deveniți intens conștient de momentul prezent – și vedeți ce se întâmplă.

Deveniți un alchimist. Transmutați metalul obișnuit în aur, suferința în conștiință, dezastrul în iluminare.

Sunteți grav bolnav și ați devenit acum furios din cauza a tot ceea ce am spus? Acesta este un semn clar că boala a devenit o parte a sentimentului dumneavoastră de identitate și că acum vă protejați identitatea – și în același timp protejați boala.

Starea care este etichetată drept „boală” nu are nimic de-a face cu cine sunteți cu adevărat.

Ori de câte ori apare pe neașteptate vreun dezastru sau atunci când o situație se „înrăutățește” serios – o boală, un handicap, pierderea casei, a averii sau a unei identități sociale, ruperea unei relații intime, moartea sau suferința unei persoane iubite, sau chiar iminența propriei morți – trebuie să știți că există și cealaltă față a monedei, că sunteți la un pas de ceva incredibil: o completă transformare alchimică a metalului obișnuit, de durere și suferința, în aur. Acest pas se numește abandonare.

Ce spun nu înseamnă că veți deveni fericiți într-o asemenea situație. Nu veți deveni. Dar frica și durerea vor fi transformate în pace interioară și serenitate, care apar dintr-un loc foarte adânc – din Nemanifestat. Este „pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte”. Comparativ cu aceasta, fericirea este un lucru superficial.

Odată cu această pace vine și înțelegerea – nu la nivel mental, ci în profunzimea Ființei – că sunteți indestructibil, nemuritor. Aceasta nu este o simplă credință. Este o certitudine absolută, care nu are nevoie de dovezi exterioare dintr-o sursă secundară.

Transformarea suferinței în pace.

În anumite situații extreme vă va fi poate imposibil să acceptați clipa Acum. Dar veți avea întotdeauna o a doua ocazie de a vă abandona.

PRIMA OCAZIE ESTE SĂ VĂ ABANDONAȚI în fiecare moment realității. Știind că ceea ce există nu poarte fi anulat – pentru că există deja – spuneți da la ceea ce există, sau acceptați ceea ce nu există.

Apoi faceți ce trebuie să faceți, ce vă cere situația.

Dacă rămâneți în această stare de acceptare, nu mai creați negativism, nici suferință, nici nefericire. Trăiți într-o stare care nu cunoaște rezistență, o stare de grație și naturalețe, liberă de conflicte interioare.

Ori de câte ori nu puteți face acest lucru, ori de câte ori pierdeți ocazia – fie pentru că nu generați suficientă prezență conștientă care să prevină apariția unui tipar de rezistență habituala și inconștiența, fie pentru că situația este atât de gravă, din punctul dumneavoastră de vedere, încât nu o puteți accepta – creați o formă de durere, o formă de suferință.

Poate părea că situația este cea care creează suferința, dar în ultimă instanță nu este așa – rezistența este cea care o creează.

IATĂ ȘI CEA DE-A DOUA OCAZIE DE A VA ABANDONA: dacă nu puteți accepta ce este în exterior, acceptați atunci ce este în interior. Dacă nu puteți accepta condițiile exterioare, acceptați atunci condițiile interioare.

Aceasta înseamnă: nu vă opuneți durerii. Permiteți-i să existe. Abandonați-vă durerii, disperării, fricii, singurătății, sau oricărei forme ar îmbrăca-o suferința. Fiți martorul ei fără să o etichetați mental. Îmbrățișați-o.

Apoi vedeți cum miracolul abandonării transformă suferința profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dumneavoastră. Lăsați-o să devină învierea și înălțarea dumneavoastră.

Când durerea vă este adâncă, toate vorbele despre abandonare vă vor părea în orice caz zadarnice și lipsite de sens. Când durerea vă este adâncă, veți simți probabil mai degrabă un impuls puternic de a evada din ea, decât de a vă abandona. Nu doriți să simțiți ceea ce simțiți. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, nu există ieșire.

Există multe căi false de scăpare – muncă, băutura, drogurile, furia, proiecția, reprimarea s.a.m.d. – dar ele nu va eliberează de durere. Suferința nu-și pierde din intensitate când o transferați la nivelul inconștient. Când negați durerea emoțională, lucrurile pe care le faceți sau le gândiți, precum și relațiile dumneavoastră, devin contaminate de ea. S-ar putea spune că o transmiteți sub forma energiei pe care o emanați, și ceilalți o recepționează într-un mod subliminal.

Dacă sunt inconștienți, se vor simți poate chiar obligați să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau altul, sau dumneavoastră i-ați putea răni, proiectându-vă propria durere asupra lor.

Atrageți și manifestați orice corespunde stării dumneavoastră interioare.

CÂND NU EXISTĂ CALE DE IEȘIRE DIN SUFERINȚA, există totuși întotdeauna o cale prin ea. Așa că nu întoarceți spatele durerii. Înfruntați-o. Simțiți-o pe deplin. Simțiți – nu vă gândiți la ea! Exprimați-o dacă este necesar, dar nu creați un scenariu mental în jurul ei. Acordai întreaga dumneavoastră atenție sentimentului, și nu persoanei, evenimentului sau situației care poate să o fi provocat.

Nu vă lăsați mintea să folosească durerea pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă și povestind altora povestea dumneavoastră rămâneți blocat în suferință.

Pentru că este imposibil să scăpați de sentiment, singura posibilitate de schimbare este să pătrundeți în el; altfel nimic nu se va schimba.

Așa că dăruiți atenția dumneavoastră totală sentimentului și abțineți-vă de la a-l eticheta mental. În timp ce vă adânciți în sentiment, fiți extrem de atent.

La început poate părea ca un loc întunecat înspăimântător, când veți simți impulsul puternic de a fugi, observați-l dar nu-l urmați. Continuați să vă concentrați asupra sentimentului, continuați să simțiți durerea, spaima, singurătatea, sentimentul de orice natură.

Rămâneți atent, rămâneți prezent – prezent în întreaga Ființă, cu fiecare celulă a corpului dumneavoastră. Când faceți aceasta, aduceți lumină în întuneric. Aceasta este flacăra conștiinței dumneavoastră.

În acest stadiu, nu mai este nevoie să vă preocupați de abandonare. S-a întâmplat deja. Cum? Atenția deplină este acceptare deplină, este abandonare. Fiind pe deplin atent, folosiți puterea clipei Acum, care este puterea propriei dumneavoastră prezente.

Nici o urmă de rezistență ascunsă nu poate supraviețui în ea. Prezența elimina timpul. În lipsa timpului, suferința și negativismul nu pot supraviețui.

ACCEPTAREA SUFERINȚEI este o călătorie în moarte. A înfrunta durerea adâncă, a-i permite să existe, a vă concentra atenția asupra ei înseamnă a pătrunde conștient în moarte. Când ați murit de această moarte, realizați că nu există moarte – și că nu există nimic de care să vă temeți. Numai sinele fals moare.

Imaginați-vă o rază de soare care a uitat că este o parte inseparabila a soarelui și se păcălește singură, crezând în iluzia că trebuie să lupte pentru supraviețuire, și își creează o altă identitate decât cea a soarelui, agățându-se de ea. Nu ar fi moartea acestei iluzii incredibil de eliberatoare?

VĂ DORIȚI O MOARTE UȘOARĂ? Ați prefera să muriți fără durere, fără agonie? Atunci muriți față de trecut în fiecare moment și lăsați lumina prezenței dumneavoastră să elimine prin strălucirea ei sinele greoi, legat de timp, pe care l-ați considerat a fi „dumneavoastră”.

Calea crucii – Realizarea iluminării prin suferință.

Calea crucii este vechea – și, până de curând, singura – cale a iluminării. Dar nu o respingeți și nu îi subapreciați eficacitatea. Încă funcționează.

Calea crucii este o inversare completă. Ea înseamnă că cel mai rău lucru din viața dumneavoastră, crucea dumneavoastră, se transformă în cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat vreodată, obligându-vă sa a abandonați, să „muriți”, obligându-vă să deveniți nimic, să deveniți asemenea lui Dumnezeu – pentru că și Dumnezeu este un non-obiect.

Realizarea iluminării prin suferință – calea crucii – înseamnă să fii împins cu forța în Împărăția Cerurilor, în timp ce te împotrivești țipând și dând din picioare. Până la urmă te abandonezi, pentru că nu mai poți suporta durerea, dar durerea poate dura multă vreme înainte ca acest lucru să se întâmple.

ILUMINAREA ALEASA ÎN MOD CONȘTIENT înseamnă să renunți la atașamentul pentru trecut și viitor și să transformați clipa de Acum în principalul focar de atenție al vieții dumneavoastră.

Înseamnă să alegeți să rămâneți în starea de prezență, și nu în timp.

Înseamnă să spuneți „da” în fața a ceea ce este.

Atunci nu mai aveți nevoie de durere.

De cât timp credeți că mai aveți nevoie pentru a fi în stare să spuneți: „Nu voi mai crea durere, nu voi mai crea suferință?” De câtă durere mai aveți nevoie înainte de a putea face această alegere?

Dacă credeți că aveți nevoie de mai mult timp, veți obține mai mult timp – și mai multă durere. Timpul și durerea sunt inseparabile.

Puterea de a alege.

Alegerea presupune conștiință – un grad înalt de conștiință. Fără ea nu aveți nici o posibilitate de a alege. Alegerea începe în momentul în care renunțați la identificarea cu mintea și la tiparele ei condiționate, începe în momentul în care deveniți prezent.

Până nu atingeți acest punct, rămâneți inconștient din punct de vedere spiritual. Aceasta înseamnă că sunteți obligat să gândiți, să simțiți și să acționați într-un anume fel, în conformitate cu condiționarea dumneavoastră mentală.

Nimeni nu alege disfuncționalitatea, conflictul, durerea. Nimeni nu alege nebunia. Acestea se întâmplă pentru că nu există suficientă prezență în dumneavoastră pentru a dizolva trecutul, nu există suficientă lumină pentru a alunga întunericul. Nu sunteți aici pe deplin. Încă nu v-ați trezit complet. Între timp, mintea condiționată vă conduce viața.

În mod similar, dacă sunteți unul din cei mulți care au probleme cu părinții, dacă nutriți încă resentimente legate de un lucru pe care l-au făcut sau nu l-au făcut, atunci tot mai credeți că au avut posibilitatea de a alege – că s-ar fi putut comporta altfel. Mereu pare că oamenii au posibilitatea de alegere, dar aceasta este o iluzie. Atât timp cât mintea, cu tiparele ei condiționate, vă conduce viața, ce posibilitate de alegere aveți? Niciuna. Nici măcar nu sunteți prezent. Starea de identificare cu mintea este extrem de disfuncțională. Este o formă de nebunie.

Aproape toată lumea suferă de această boală într-o măsură mai mică sau mai mare. În momentul în care vă dați seama de acest lucru, nu mai pot exista resentimente. Cum ați putea nutri resentimente față de boala cuiva? Singura reacție potrivită este compasiunea.

Dacă sunteți condus de minte, deși nu aveți posibilitatea de alegere, veți suferi în continuare consecințele inconștienței și veți crea mai departe suferință. Veți purta povara fricii, a conflictului, a problemelor și a durerii. Suferința creată astfel vă va obliga să părăsiți starea de inconștiență.

NU PUTEȚI IERTA CU ADEVĂRAT, nici pe alții, nici pe dumeavoastră înșivă, atât timp cât sentimentul dumneavoastră de identitate derivă din trecut. Numai având acces la puterea lui Acum, care este propria dumneavoastră putere, poate exista iertare adevărată. Aceasta lăsa trecutul fără putere și înțelegeți profund că nici un lucru pe care l-ați făcut vreodată sau care vi s-a făcut nu poate nici măcar atinge esența luminoasă care sunteți.

Când vă abandonați în fața a ceea ce este și deveniți astfel pe deplin prezent, trecutul încetează să mai aibă vreo putere. Nu mai aveți nevoie de el. Prezența este cheia. „Acum” este cheia.

Pentru că rezistența este inseparabilă de minte, renunțarea la rezistență – abandonarea – reprezintă sfârșitul minții ca stăpân al dumneavoastră, al acestui impostor care pretindea a fi cine sunteți, al falsului dumnezeu. Toate criticile și tot negativismul dispar.

Dimensiunea Ființei, care fusese ascunsă de către minte, se deschide.

Vă invadează brusc o liniște adâncă și o pace de nepătruns.

Și în acea pace este bucurie extraordinară.

Și în acea bucurie este dragoste.

Și în miezul cel mai intim este sacrul, incomensurabilul, Cel ce nu poate fi numit.