De n-ar fi iubirile

MARIA (ca pentru sine): Brecia…

TEIU (luând funda de pe perete și desfăcând-o): O brută!

RADU: Bruta la care te referi avea un admirabil principiu.

TEIU: Îmi închipui… „Admirabil!”

RADU: „Cine-i născut pentru locul întâi nu-l poate accepta pe al doilea!”

TEIU: O brută roasă de ambiție.

RADU: Un om care, la marile manevre din ‘39, a avut curajul să piloteze un avion care nu fusese nici măcar încercat. La 3000 de metri deasupra Ozanei!

MARIA: Și a căzut…

TEIU (ironic): Dacă nu cădea, ocupa locul întâi…

RADU: Ca de obicei! Morală!

TEIU: Nu, morala abia urmează: n-ai niciodată dreptul, de dragul locului întâi, să riști viețile celor din jur!

FLORICEL: Orele 23.30! …

INTERPRETA (întrerupând scena): O clipă, vă rog! (Lui Teiu) La orele 23.30 l-ați prevenit deci din nou că el, personal, „de dragul locului întâi”, continuă să riște viețile celor din jur…

TEIU (neînțelegând încă): Trebuia să-l previn… Era o datorie!

INTERPRETA: Și tot la 23.30 erați hotărât – și Radu știa acest lucru – ca la apariția primului simptom eruptiv, cu sau fără aprobarea lui, să începeți intervenția. Ei, bine…

TEIU: Înțeleg. Dacă n-a fost cumva o greșeală de tactică? Și dacă nu cumva, l-am eliberat de răspundere?

INTERPRETA (ca o scuză): Pentru nespecialiști…

TEIU: Chiar și pentru nespecialiști: intervenind abia în ultima clipă, In momentul primului simptom eruptiv, îți rămâne totdeauna un anumit risc, un procent de neprevăzut. Iar pentru a interveni pe parcurs, deci înaintea acestui prim simptom eruptiv, fiind vorba de un foraj experimental, aveam nevoie de aprobarea lui Radu Andone.

INTERPRETA: Și el știa acest lucru?

FLORICEL (reluând): Orele 23.30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 67 de atmosfere!

RADU: 67… sau 77… sau 87!

TEIU (interpretei): Știa… (Apoi, lui Radu) Sperăm totuși că vei înțelege acest lucru înainte de 87!

RADU: Voi înțelege sau nu… Dacă nu există puncte noi de vedere, m-ar bucura să întrerupem discuția. (Îi urmărește cu privirea pe cei care părăsesc biroul, apoi se întoarce spre Jana, surprins parcă de îndrăzneala de a fi rămas.) Dumneata?

JANA: Așteptam să fiu întrebată.

RADU: Tot în legătură cu sonda?

JANA: Nu. O consultație.

RADU: Nu s-ar putea amâna?

JANA: Ar fi păcat.

RADU: E o problemă complexă?

JANA: Despre un om complex… Mi-a fost și profesor…

RADU (iritat): Și aflându-te în biroul lui, nu te-ar putea da afară?

JANA: Mi-e teamă că-i în stare.

RADU (îmbunat): Ți-e antipatic?

JANA: Cunosc oameni care ar susține contrariul.

RADU: Trebuia să-i dezminți, să protestezi…

JANA: N-ar fi ajutat. S-a creat în ultima vreme această Impresie – care n-a fost suficient combătută – că toate fetele de vârsta mea se îndrăgostesc ca la comandă de inginerii de vârsta lui.

RADU: Dumneata însă, nu mă îndoiesc, n-ai „suferit” de această impresie.

JANA: Ca să fiu sinceră… Nu.

RADU: Și față de nimeni.

JANA: De nimeni. Dar Pandele, vedeți, e de părere că n-ar fi exclus să mă induc singură într-o gravă eroare. Adică, spune el, să „sufăr” (ca și cum ar fi spus să „iubesc”), că doar nu-s de piatră, dar neavând criterii de comparație – pentru că aș „suferi” de fapt prima oară -, nici să nu știu cât de mult sunt în stare să „sufăr”.

RADU: Adică, n-ar fi cu totul exclus…

JANA: N-ar fi… Dar fără știrea mea. (Se aude sunând telefonul.)

RADU: E curios că, în momente de mare încordare, oamenii ajung să-și spună lucruri la care s-ar fi așteptat cel mai puțin. (Apoi, ridicând receptorul.) Da, Andone… I-am explicat mai înainte lui Teiu… Cum? Nu va rezista până la 100? Vreau argumente! Da, scrise! Și nici scrise! Nu admit nici o intervenție! (Revenind spre Jana.) Oamenii aceștia nu vor să înțeleagă că nu-mi pot semna singur înfrângerea, capitularea!

JANA: Și dacă nesemnând se întâmplă o nenorocire? Dacă se pierde zăcământul? Dacă ar muri un om?

RADU (încercând să evite): Îmi închipui că omul pentru care ai putea „suferi” ar interveni imediat…

JANA: Tocmai în această problemă voiam să vă consult. (Cu sentimentul grav al unei declarații de dragoste.) Ce-ar trebui să fac dacă acest om ar refuza să intervină?

RADU (necontrolându-se): Am dreptul să amân până la 100 de atmosfere. Limita legală…

JANA (continuând): Nu mai e nici ea sigură. Nu mai e legală! Abia vi s-a comunicat. Și nu-i vorba de legi.

RADU (persiflant): Știu… De încrederea celor din jur… De responsabilitate… De o mie de alte lucruri…

JANA (mult mai simplu): Da, va trebui să ne întâlnești, să ne spui „bună ziua”, să ne întrebi „Ce mai faci, Mincule?”, „Ce mai faci, Teiule?” De o mie de alte lucruri!

FLORICEL: Orele 24.00! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 71 de atmosfere.

JANA (lui Radu): Apoi vor fi 72… 73…

RADU: Știu să număr și singur.

JANA: Am rămas la 73.

RADU: Încearcă mai bine să te transpui în situația mea!

JANA: Am încercat.

RADU: Uitând însă că ești Jana Mincu.

JANA: Încercând să uit…

RADU: Și închizând ochii! Spunându-ți că în jur nu e nimeni!

JANA (închizând ochii și repetând): „În jur nu e nimeni”…

RADU: Și că presiunea n-a ajuns decât la 71; că ți-au rămas 20 de șanse din 100: aproape o treime! Și că tu nu poți renunța! De ce-ai deschis ochii?

JANA: Pentru că v-am auzit vocea… și vocile altora…

RADU: Dar e vorba de căutările tale, de creația ta! Și crezi în ele! Nu poți admite eșecuri! Și ești convinsă că presiunea se va stabiliza… Ești liniștită!

JANA: Vă tremură vocea…

VOCEA LUI FLORICEL (ca de foarte departe): Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție…

JANA: Și șansele scad. Au mai rămas 28! 27! Și cei din jur vă întreabă…

RADU: Trebuia să uiți că ești Jana Mincu.

JANA: Dar n-am putut uita că există o Jana, un Teiu, un Cristea…

RADU: E condiția realizării tale!

JANA: Dar realizarea aceasta are valoare doar prin ei, pentru ei! Și nu te poți realiza în afara lor, împotriva lor! (Pe ultimele cuvinte a intrat Cristea.)

CRISTEA (înmânându-i lui Radu o hârtie): Raportul! Argumentele!

RADU (refuzându-l): Tocmai îi explicam tovarășei Jana că nu voi mai citi astăzi nici un raport.

CRISTEA: În locul dumitale, mai că aș face o excepție.

RADU: Îmi place să cred că glumești. (Apoi, Natei și lui Horia, care au apărut în pragul ușii.) Vă rog, intrați. Tovarășul Cristea a ales cel mai potrivit moment pentru glume.

CRISTEA: Când presiunea trece de 70, nu prea mi se întâmplă.

HORIA (bătăios): Coloana-i calculată pentru 100!

NATA (în șoaptă): Nu te-amesteca, Horia! Jocul acesta nu mai e pentru tine!

CRISTEA: Iar eu arătam în raport, negru pe alb, de ce coloana ar putea să cedeze în jurul lui 90-95.

FLORICEL: Orele 0,30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 74 de atmosfere! (În timp ce muzica accentuează tensiunea momentului un reflector ne-o va descoperi pentru câteva clipe pe interpreta Janei, chiar lângă pian, în apropierea Măriei Andone.)

INTERPRETA: Dar nu mai înțeleg! Nu se poate! Parcă abia au fost 71 de atmosfere. Când s-a adus noul buletin? Să fi trecut de atunci o jumătate de oră?

MARIA: Nu știu. Nu mai puteam urmări. Se adunaseră acolo și Cristea, și Nata, și Horia, într-un târziu și Pândele, biroul devenise parcă mai mic, mai neîncăpător, și mă copleșise senzația că se strânge mereu în jurul meu… Iar mie îmi rămânea să alerg de la unii la alții, încercând să-i urmăresc, să-i înțeleg, să găsesc un drum, o ieșire! (Un reflector ni-i descoperă, într-un colț al biroului, pe Nata și Horia; se aude un fluierat prelung de tren.)

HORIA: Trenul de 0,40! Am impresia că n-ai să-l mai prinzi!

NATA: Nu te-ai trezit cu totul, Valhoria.

HORIA: Și mai spuneai că așa și pe dincolo, iubire, metode moderne…

NATA: E un proces prea complicat pentru tine, Valhoria! Și când spun proces…

HORIA: Mă gândesc la sancțiuni!

NATA: Nu fi meschin. Trăiești în plină dramă.

HORIA: Dramele trec, sancțiunile rămân.

NATA: Presiunea a trecut de 74! Trezește-te!

HORIA: Din moment în moment se va interveni. Sunt cât se poate de treaz.

NATA: Fără aprobarea lui Radu Andone?

HORIA: Cine știe? Ar putea uita să i-o ceară.

NATA: Cu atât mai bine, Valhoria…

HORIA (ca pentru sine): Să te ferească Dumnezeu să te iubească femeile.

NATA: Radu nu va putea uita niciodată că i-a fost călcată în picioare marea lui șansă de afirmare.

HORIA: Se va resemna. S-au resemnat și alții.

NATA: Un resemnat e capabil de ură, de resentimente. Trebuia să închini, Valhoria, și pentru resemnați. (Un reflector ni-i descoperă, în alt colț, pe Jana și Pândele.)

JANA: Când ai sosit, Pândele? Nici nu te-am văzut…

PANDELE: „Foaie verde trei lalele, unde-i chef, hop și Pandele!”

JANA: Și-aș putea să jur c-ai trecut pe la sondă.

PANDELE: De dragul lui Cristea. Neînsurat, săracu’. Fără copii. Suflet de om și dânsu’ vorba nevesti-mi.

JANA: Nici nu ești însurat, Pândele, de ce minți?

PANDELE: Pun răul în față!

JANA: Și abia dac-ai fi fost, s-ar fi zbuciumat săraca, ar fi plâns, te-ar fi oprit, poate…

PANDELE: „Plâng o țară, iarăși rid/ pleacă, zic, să nu te văd…” Nu se poate conta pe femei… Nu-s serioase!

RADU (care tocmai s-a apropiat): Tovarășul Pandele! Tocmai mă miram că nu ești aici. Că n-ai început și dumneata să-mi vorbești de presiuni, coloană, intervenții!

PANDELE: Păi. ce să mai încep, tovarășe inginer? Că eu mi-am dus și baritul, am pregătit și pompele, un ordin să mai fie, și gata!

FLORICEL: Orele 1.00. Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 76 de atmosfere!

RADU: Ei bine, tocmai acest ordin nu-l vei primi. Nu voi da acest ordin. Presiunea se mai poate stabiliza. Și-atâta timp cât se mai poate stabiliza, refuz să intervin. înțelegi? Refuz!

INTERPRETA (Manei Andone): Și Pandele nu i-a răspuns?

MARIA: Nu i-a răspuns nimeni. De ce să-i fi răspuns? Din toate aceste izbucniri și din toată această zgomotoasă siguranță am înțeles cu toții că nici el nu mai credea în stabilizarea presiunii. (Un reflector îi descoperă pe Radu și Nata.)

RADU: Din nou penibil, ridicol?

NATA: Din nou. Cred că e o trăsătură de caracter.

RADU (încercând o justificare): Era totuși normal… simțeam nevoia să strig!

NATA: Dar ai strigat prea tare. Ca atunci când ți-e teamă, când ceri ajutor.

RADU: Și totuși, în jurul lui 100… Există legi, obligații morale!

NATA: Pentru tine tot ar fi inutil. Nu ți se va ierta niciodată c-ai amânat până în ultima clipă.

RADU: Și-atunci, ce vrei? Să nu mai aștept? Să intervin?

NATA: Să înțelegi că, jucând totul pe o carte, e stupid să-ți oprești 30 de bani de tramvai…

RADU: Ultimul buletin indica 76.

NATA: …Să uităm pentru o clipă de sonde, de presiuni, de foraj…

RADU: Dar e absurd!

NATA: …și să plecăm într-o minunată excursie.

RADU (cucerit, totuși): Tu ești nebună, Nata!

NATA: Să nu putem fi acuzați că am ratat, cine știe, ultima noastră noapte, ultima clipă de dragoste…

RADU: Uneori mă întreb dacă m-ai iubit vreodată.

NATA: Și eu m-am întrebat în privința ta. Și n-am aflat. Poate te-am intrigat doar. Ca un parfum ciudat, ca un surâs ciudat, ca o femeie ciudată. Ce te surprinde?

RADU (repetând oarecum o scenă anterioară): Nimic. Sau poate felul tău de a gândi.

NATA: Nu te minți. Gândim la fel: ne punem aceleași întrebări, găsim aceleași răspunsuri. Sunt un fel de oglindă care, fidelă, te reflect.

RADU (privindu-se în această „oglindă”): Arăt prost?

NATA: Nu. Răvășit doar. Ca la capătul unei nopți refuzate.

RADU: Nopțile care n-au existat.

NATA: Nopțile care vor veni. Excursiile de la capătul fiecărei zile.

RADU: Ai o obsesie.

NATA: Nerespectarea traseului, fuga din obișnuit și saltul mortal.

FLORICEL: Orele 1,30! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție, 78 de atmosfere!

RADU: 78… (Apoi, Natei) Uneori, mă întreb de ce nu m-ai părăsit până azi!

NATA: Jumătatea frivolă din mine și-ar fi dorit, firește, o viață ușoară, un amant, doi amanți, o mașină… Cealaltă însă, un bărbat în care să creadă. (Căutându-i privirea.) Și am crezut!

RADU: În mine?

NATA: În cel oare ai fi putut deveni.

RADU: Și nu voi deveni?

NATA: Ai început să te îndoiești de tine însuți! Nu mai vrei cum voiai altădată! Și cine nu vrea, cum n-a vrut nimeni până la el, nu devine!

RADU: Nu-nțeleg unde vrei să ajungi.

NATA: Să perseverezi, vreau! Să ai curaj, vreau! Să-ți amintești de acel miraculos „eu pot, eu vreau, eu trebuie!” Și-n orice condiții: Împotriva oricui și a orice! (Un reflector îi luminează pe Teiu și Jana.)

TEIU: Nu prea arăți veselă, Mincule!

JANA (ca pe o descoperire): Se schimbă oamenii greu…

TEIU: Ne înșelăm, uneori, crezând că se schimbă ușor.

JANA: Poate ar fi trebuit totuși să intervenim.

TEIU: Vorbești prostii, Mincule! Petrolul contează!

JANA (neînțelegând): De asta și spuneam…

TEIU: Petrolul din oameni!

JANA: Îți place să glumești…

TEIU: Îmi pare rău! In fiecare om sunt vreo 2-3 picături!

JANA: Chiar și în Radu Andone?

TEIU: Se înțelege! Și în el! Suntem o țară foarte bogată!

JANA: Și ca să ajungem la cele 2-3 picături…

TEIU: Tocmai asta-i! Trebuie să forăm! Să forăm zi și noapte i Și naiba știe ce te-or mai fi învățat și pe tine la facultate… că la zăcăminte. stai rău de tot, Mincule! (În colțul opus se continuă discuția dintre Radu și Nata.)

RADU: Și dacă în ultima clipă voi hotărî să intervin?

NATA: Vei pierde nopțile albe și excursiile…

RADU: Dar tu, Nata, înțelege!

NATA: și va trebui să-ți găsești un alt „tu”, mai modest, mai înțelegător, mai comod.

RADU (înțelegând): Ca de obicei, deci: „nu”.

NATA: O singură șansă…

RADU: O șansă?

NATA: S-ar putea, cine știe, ca dintr-un banal compromis, dintr-un calcul meschin…

FLORICEL: Orele 2.00! Presiunea la sondă, în spatele coloanei de extracție…

NATA (luându-i buletinul din mină și întrerupând-o): S-ar putea, spuneam, să încerc să mă obișnuiesc cu ideea acelui „da”, puțin blazat, puțin frigid, pe care-l arunci unui bărbat oarecare. (Continuând citirea buletinului.) 78 de atmosfere. Ești rugat să treci pe la sondă. (După ce Radu părăsește scena, Măriei Andone, care s-a apropiat de ea.) Am impresia că am început să te intrig.

MARIA: Ultima voastră discuție a lămurit totul.

NATA: E un reproș?

MARIA: Nu, dar nu mi-au plăcut niciodată șantajele.

NATA: Crezi că trebuia să-i ascund că-l iubesc?

MARIA: Nu te minți! Te iubești doar pe tine. Și ai vorbit mult prea mult despre acel „tu”, singurul oare l-ar putea înțelege, pare i-ar voi binele… ca să te mai pot crede și eu. NATA: Mă așteptam la o învinuire mai gravă.

MARIA (făcându-i pe plac): Există și un altfel de „tu”.

NATA (ironică): Sentimentală, naivă, romantică, în stare să descopere noi sisteme de intervenție…

MARIA: Și care te alarmează, te sperie, tocmai pentru că simți că-l iubește și ea. Și-i un alt fel de a iubi.

NATA: Mai bine ți-ai aminti că eu i-am insuflat lui Radu dorința de a se realiza. Eu am continuat opera fratelui dumitale.

MARIA: S-ar fi realizat oricum.